Lucius Shepard

Life During Wartime (1987)

În vara anului 2001 am luat cu împrumut de la domnul Cristian Lăzărescu un roman de Lucius Shepard, Life During Wartime (Editura Bantam, New York, 1987). Am citit acel roman la bunica mea, la ţară, în ceea ce s-a dovedit a fi ultima vacanţă tihnită împreună cu naşii mei de botez. Era atîta linişte încît mă trezeam în miez de noapte, odihnit ca după opt ore de somn în Bucureşti, şi, pînă spre dimineaţă, mai citeam cîteva zeci de pagini din cartea lui Shepard - o carte plină de farmec, după cum veţi afla şi dumneavoastră în cele ce urmează:Life During Wartime este ceea ce A.E. Van Vogt a denumit fix-up, adică povestiri şi nuvele care au fost preschimbate într-un roman. De fapt, prima secţiune a cărţii, "R&R" (pe româneşte, "relaxare şi recuperare"), a fost iniţial publicată ca nuvelă şi a primit Premiul Nebula în 1986. Acţiunea se petrece în viitorul apropiat, pe fundalul unui război purtat de Statele Unite ale Americii în Salvador. Protagonistul, un soldat numit Mingolla, merge împreună cu cîţiva camarazi să se relaxeze o perioadă în Guatemala. Mingolla descoperă că o tînără foarte atrăgătoare, Debora, este o agentă cubaneză a cărei misiune este să-l convingă să dezerteze, iar motivul acestei misiuni este că Mingolla are potenţialul de a deveni un agent cu puteri parapsihologice.

Pe parcursul următoarelor secţiuni ale cărţii, Mingolla îşi dezvoltă aptitudinile parapsihologice (şi îşi pierde nu numai inocenţa, ci şi o parte din omenie), apoi descoperă că războiul din Salvador este numai o faţadă a unui conflict mult mai vechi dintre două familii cu asemenea aptitudini, Sotomayor şi Madrador, iar în cele din urmă trebuie să decidă dacă să se alăture uneia dintre familii sau să-şi constituie propria facţiune în acest război parapsihologic cu consecinţe globale.

Cum Lucius Shepard a fost asociat de-a lungul carierei cu tabăra SF-ului umanist mai degrabă decît cu mişcarea cyberpunk, atmosfera şi stilul din Life During Wartime sînt mult mai uşor de reţinut decît intriga. Deşi protagonistul parcurge un traseu interesant şi trece prin incidente spectaculoase, ceea ce rămîne în memoria cititorului sînt episoade disparate în care o povestioară de fundal (să-i spunem ficţiune de rang secund, dacă doriţi), o imagine sau un element de atmosferă apar în imaginaţie cu o intensitate greu de egalat de evenimentele din intriga propriu-zisă.

Astfel, dintre ficţiunile secundare memorabile (multe dintre ele deghizate în vise, în pilde oferite de maestru protagonistului aflat pe un traseu iniţiatic, sau în halucinaţii provocate de droguri), una relatează despre un mexican căruia îi apar în vis un maiaş care îi cere să viseze un palat labirintic în care să se ascundă şi un conchistador care îl sileşte pe mexican să-i permită accesul în palat ca să-l poată urmări pe maiaş. Povestea urmăritorului şi urmăritului, a palatelor visate de mexican şi a recompenselor oferite de personajele visate ocupă numai cîteva pagini din roman, dar pare să fi sosit din imaginaţia lui Jorge Luis Borges. Şi e departe de a fi singura bijuterie literară de acest fel.

La fel de memorabile sînt scene precum aceea în care Mingolla întîlneşte în junglă un elicopter avariat al cărui calculator de bord a căpătat conştiinţă de sine şi se crede Dumnezeu, personaje secundare precum Nate, care a dezvoltat o legătură extrasenzorială cu fluturii, sau descrierile de localităţi şi peisaje din America Centrală, bazate pe experienţa personală a autorului.

Pe ansamblu, Life During Wartime le oferă suficiente momente agreabile celor care citesc în primul rînd pentru frumuseţea stilului literar, dar e posibil să îi dezamăgească pe aceia care vor acţiune şi suspans pe fiecare pagină. Cartea lui Shepard este un roman de război deghizat în roman ştiinţifico-fantastic (la urma urmei, a fost scrisă şi publicată în vremea administraţiei Reagan, cînd Statele Unite ale Americii au trimis trupe în Nicaragua, într-un război care oficial nu a avut loc), dar şi o scuză bună ca un autor nord-american să experimenteze cu tehnicile realismului magic atît de îndrăgite de scriitorii sud-americani. Şi probabil voi dori să o recitesc într-o bună zi.

Ca urmare, tot în 2001, dar în decembrie, mulţumită domnului Daniel Măndiţă şi fostelor sale colege de la firma Fides, am achiziţionat un exemplar din Life During Wartime. Dacă doriţi să cumpăraţi şi dumneavoastră unul, vizitaţi-i pe importatorii mei preferaţi, Nautilus (http://nautilus.ro), unde veţi găsi o ediţie britanică foarte elegantă din colecţia SF Masterworks de la Editura Gollancz.

Barnacle Bill the Spacer (1997)

În vara anului 2000, după ce citisem mai multe nuvele de Lucius Shepard şi romanulLifeDuring Wartime, am luat cu împrumut de la domnul Cristian Lăzărescu o colecţie de proză scurtă de acelaşi autor intitulată Barnacle Bill the Spacer and Other Stories (Editura Orion Books, Londra, 1998). Mai tîrziu, în iulie 2006, am achiziţionat de la importatorii mei preferaţi, de la Nautilus, un exemplar din aceeaşi ediţie. Ulterior, căutînd pe Internet, am aflat că acelaşi volum apăruse în Statele Unite ale Americii cu titlul Beast of the Heartland. Aşa se face că, de această dată, am să vă prezint două titluri, dar o singură carte.

Nuvela din deschidere e cea care îi dă titlul volumului. Este o poveste complexă, relatată de protagonistul-narator John, un tehnician de la bordul unei staţii spaţiale, Solitaire, pe care se contruiesc nave cu vele solare. Printre membrii echipajului apar tensiuni create de agenţii unei grupări subversive, iar într-o confruntare finală John este silit să activeze dezasamblarea staţiei în module şi trimiterea acestora pe orbite prestabilite. La puţin timp, o astronavă revine cu ştiri despre o planetă extrasolară locuibilă şi, dacă n-ar fi avut loc dezasamblarea, atît staţia cît şi nava ar fi fost distruse. În ceea ce îl priveşte pe personajul Barnacle Bill... o să aflaţi dumneavoastră cînd veţi citi cartea.

"A Little Light Music" este o povestire fantastică angoasantă, despre un critic de artă care scrie un articol privitor la un cvartet de cadavre resuscitate, dar treptat are o revelaţie sinistră.

"Human History" este o altă nuvelă amplă şi un bun exemplu de hibridizare a genurilor (în acest caz, western şiscience fiction). Pe o planetă în mare parte pustie, cu o populaţie umană destul de înapoiată din punct de vedere tehnologic, protagonistul-narator Robert Hillyard trece printr-o serie de evenimente care implică destrămarea relaţiei cu soţia sa, Kiri, criza sa de la vîrsta de mijloc, maturizarea fiului său, Bradley, şi dominaţia exercitată de către locuitorii unor staţii orbitale. Nuvela e remarcabilă atît pentru intrigă cît şi pentru atmosferă.

"Sports in America" este o povestire care iniţial a apărut în ediţia americană a revistei Playboy - o poveste cu gangsteri, mafia irlandeză contra mafia siciliană, asasini plătiţi, răzbunări şi răsturnări spectaculoase de situaţie.

"The Sun Spider", în schimb, e o povestire ştiinţifico-fantastică interesantă şi complexă, în care alternează punctul de vedere al unui personaj feminin, Carolyn, cu al unuia masculin, Reynolds. Cei doi sînt soţ şi soţie, iar intriga se bazează pe tentativele lui de a descoperi forme de viaţă pe Soare, respectiv pe infidelităţile şi tensiunile dintre ei la bordul staţiei spaţiale Helios. Dar evenimentele duc într-o direcţie nebănuită, iar finalul este... de-a dreptul fantastic.

"All the Perfumes of Araby" este o aventură exotică, plasată în Egipt. Protagonistul-narator, Danny Shields, are o relaţie cu o veterană a Războiului din Golf şi e implicat în afaceri locale dubioase care implică trafic de droguri şi grupări extremiste.

"Beast of the Heartland" este o povestire emoţionantă despre un boxer intrat în declin, Mears. Protagonistul este pe cale să orbească şi suferă de halucinaţii în care adversarii de pe ring au chipuri monstruoase. După un ultim meci, cîştigat la limită, Mears acceptă că va deveni un om obişnuit, departe de lumea boxului.

Pe ansamblu, Barnacle Bill the Spacer este un volum variat din punct de vedere tematic şi foarte îngrijit din punct de vedere stilistic. Merită cu prisosinţă timpul şi interesul dumneavoastră.

Şi, tocmai pentru că volumul acesta mi-a făcut o bună impresie, am cumpărat şi alte colecţii cu nuvele de Lucius Shepard, precum Vânătorul de jaguari şi Sfârşitul Pământului. Dar despre acelea am să vă relatez altădată...

<MELISSA SCOTT INDEX F&SF AMERICAN JOHN SHIRLEY>

<TOM MADDOX INDEX INIŢIATORI CYBERPUNK JOHN SHIRLEY>