4. Ţara pustie

...Da' chiar şi Louis Armstrong a tocit ceva degete pe trompetă înainte s-ajungă unde-a ajuns, şi bunicu' le-a zis alor mei că pe lîngă talent trebuie studiu şi muncă multă, că poate pentru ei japonezii sînt nişte indivizi hotărîţi să ne cumpere cu fulgi cu tot, şi nici nu se aşteaptă la altă părere de la nişte negrotei din Mississippi, da' că mie mi-ar prinde bine o bursă Yamaha şi poate-o să-nvăţ să cîştig ceva bani cu cioplitul, şi n-a mai apucat săracu' să vadă unde-am ajuns, iar Bluesul din lemn de abanos i l-am pus la căpătîiul mormîntului şi-a doua zi l-au furat nişte idioţi care probabil nu-l cunoscuseră deloc pe bunicu', şi peste alte două zile sculptura a apărut iar, şi-un tip m-a căutat la telefon să-mi spună că Klanul nu poate permite să se-ntîmple asemenea mîrşăvii în ţinutul nostru şi că e-o cinste pentru ei să aibă o sculptură făcută de mine, chiar dacă-s negru, la care i-am zis că le-apreciez efortul, însă pentru mine Klanul tot Klan rămîne, iar ăla s-a-nverzit şi-a-nchis...Din cerul otrăvit cobora o ploaie măruntă care părea că n-avea să se mai oprească niciodată. În cabina Toyotei lui Carver se auzea doar zumzetul radioului dat încet, în timp ce ştergătoarele se luptau cu stropii de parbriz. Drumurile de periferie din Kansar City nu prea erau potrivite pentru o plimbare cu Toyota, căci nu mai fuseseră reparate de pe la începutul secolului, dar Carver prefera să-i lase Roverul lui Saeko.

Lipsise de-acasă cîteva zile, ocupat cu o expoziţie în L.A., şi-acum se întorcea, şofînd cu atenţie prin ploaia cenuşie, însoţit de trăncăneala unui dee-jay şi de nişte hituri vechi. Se simţea groaznic de obosit, iar peisajul industrial în descompunere pe care-l traversa nu reuşea deloc să-l înveselească. Ceasul de bord indica 3.08 AM în alfanumerice stacojii, în timp ce oglinda retrovizoare reflecta imaginea cît o carte poştală a unui Kansar City pe care distanţa îl redusese la dimensiuni liliputane şi-i transformase turnurile şi geodezicele într-o reclamă pentru jocurile Lego. Din loc în loc, în depărtare, se vedeau degetele palide şi stinghere ale unor proiectoare ce pipăiau cerul înnegurat.

Abia aştepta să ajungă acasă.

(Versiunea integrală a acestei schiţe poate fi citită în ediţia tipărită a volumului Necropolis.)

< schiţa precedentă povestirea următoare >

WebRep