1. Noaptea cea mai lungă

A fost o mare surpriză. Şi tu practici genul ăsta de surprize din cînd în cînd, deşi specialitatea ta sînt watchman-urile, dar nu te aşteptai s-o păţeşti vreodată. De fapt nimeni nu se aşteaptă, sau mai curînd nu crede cu adevărat pîna n-o păţeşte.Ţi-era foame şi-ai ieşit din bîrlog să umpli frigiderul cu ceva.Oricum, de mult nu mai ai de ales. Iei ce găseşti. Dacă găseşti...

Te învîrţi printre rafturi şi pui cîte ceva în sacoşă. Te gîndeşti, zîmbind strîmb, că de la "eliberarea" Europei de către arabi, magazinele sînt veşnic pline cu şampanie (şi la ce preţuri!). Iar de ghiveci şi spanac erai sătul dinainte de eliberarea asta.

La ieşire, treci cartea de debit prin fantă, dar afurisitul de turnichet nu se mişcă. Îţi spui încurajator că aparatele se mai blochează şi încerci să treci pe deasupra. Simţi nişte braţe care te înhaţă, te tîrăsc şi te întrebi speriat "De ce?", numai că înainte să-ţi dai seama ce faci, înjuri printre dinţi şi arabii îţi trîntesc nişte ghionţi de-ţi taie răsuflarea. Îţi spui că poate te ajută cineva şi priveşti cu speranţă împrejur. Oamenii se prefac că nu văd; le e frică să n-o păţească şi ei.

O lovitură în ceafă şi cazi grămadă. "Doamne Iisuse!"; care Iisus? Iisus a fost trecut în afara legii; icneşti şi te încovrigi împrejurul bocancului care te-a lovit în burtă; urli pentru că ai fost lovit şi în rinichi. Iar ei lovesc, lovesc metodic; te zvîrcoleşti ca un vierme orb, te ghemuieşti încercînd să-ţi aperi capul; Doamne Iisuse, de ce?

S-au potolit, iar tu te ghemuieşti pe jos, sfîşiat de durere; gîfîi şi strîngi în palma dreaptă degetele zdrelite ale mîinii stîngi, apoi te ridici într-un cot. Te aşezi cu greu pe un scaun, ştergîndu-ţi sîngele de pe gura umflată; pipăi cu limba printre dinţi; ai avut noroc: n-ai pierdut nici unul.

Scoţi dintr-un buzunar cartea de debit. O întinzi. Copoii o înhaţă şi-o introduc într-o fantă a micului Hyusai de pe masă. Rămîi cu gura căscată. Nu înţelegi decît cu greu.

Contul tău s-a dus. Probabil l-au operat Amicii, deşi îţi plăteşti cu regularitate cotizaţia. Nu poate fi adevărat, şi totuşi uite că în cont a mai rămas doar echivalentul unei călătorii cu metroul. Transpirînd, îţi goleşti buzunarele de mărunţiş, rugîndu-te să ai îndeajuns pentru cele trei-patru conserve prăpădite, apoi pui banii pe un colţ de masă şi articulezi cu greu în arabă nişte scuze şi explicaţii. Gaborii par nehotărîţi; parcă ar fi plătiţi numai ca să bată şi să macine nervi. Secundele sînt de plumb. Îi priveşti pe rînd pe cei doi şi-i rogi în gînd pe toţi sfinţii să te ajute. Pînă la urmăunul din arabi îţi scuipă crucea albă de pe haină, apoi deschide uşa, te ia de guler şi te aruncă afară, apoi azvîrle în urmă-ţi punga cu conserve.

Ai scăpat. Şi un gînd răutăcios adaugă: Deocamdată.

(Versiunea integrală a acestei schiţe poate fi citită în ediţia tipărită a volumului Necropolis.)

< schiţa precedentă schiţa următoare >

WebRep