An/Organic de Florin Pîtea

Această recenzie a apărut în revista Axioma, nr. 7 (52), iulie 2004, şi este reprodusă aici prin amabilitatea domnului Florin Dochia.

An/Organic de Florin Pitea

de Florin Dochia

Fără îndoială, proza lui Florin Pîtea se situează în descendenţa geografiei imaginarului propusă de William Gibson. Admiraţia recunoscută a autorului pentru „maestrul său” postmodern îl împinge la inventarea unui viitor dominat de IT la toate nivelele, o lume reală dublată de o alta, virtuală, interdependente până la un punct, dar ajungând până la preluarea în stăpânire a celei dintâi (cea mai veche) de către cea de-a doua şi tendinţa de a o înlocui. Pîtea foloseşte aceleaşi tehnici narative „conden­sate", presară textul cu detalii tehnice sclipitoare, îşi plasează personajele într-o zonă underground, un lumpen al unei societăţi post-conflict planetar. Ceea ce nu-1 abandonează tentaţiei „esteticii stradale” adoptată de autorii români ai generaţiei '90 (cultivaţi de Jurnalul SF). Aflat la a doua prezenţă editorială (după Necropolis, Ed. QED, 2001, reeditată acum), autorul elegantului volum intitulat An/Organic (Ed. Amaltea, 2004) se aşază mai comod într-o nişă literară personală, aparţinătoare de cyberpunk, care nu respinge subtilitatea construcţiei din mainstream (beletristica tradiţională), dar îşi asumă inte­gral urmările knowledge revolution. Lumea inventată de Florin Pâtea este, înţelegem, aceea de mâine cu oamenii de azi şi de totdeauna - psihologii şi comportamente recognoscibile, relaţii şi întâmplări cu care suntem obişnuiţi, în fond, chiar dacă (sau mai ales că) o umbră orwelliană pluteşte pe cerul întunecat. Şi totuşi, nimic miraculos, magic, feeric, fabulos, straniu, insolit, grotesc - autorul prezintă totul ca fiind ceva foarte firesc. O normalitate subînţeleasă traversează naraţiunile, iar în ecoul auctorial simţim o tandră ironie. Personajele sunt, ca să recurg la un termen al lui Rene Berger, „cosmocefale", tinzând a cuceri toate cele trei teritorii de manifestare - logo-, grafo- şi videosfera (Regis Debray) - şi de comunicare-semnalizare. Ele sunt plasate de autor într-un spaţiu la simbolului şi al eticii care dă măsura valorii de circulaţie (lectură) a textelor.Ce se petrece, totuşi, în naraţiunile lui Florin Pîtea?

Un cetăţean pleacă să facă rost de un sac de cartofi. Pentru asta urcă într-un neuropanzer - vehicul blindat şi superinformatizat legat de sistemul nervos central al celui care-1 conduce - cu care străbate un drum de coşmar, vânat, dar şi ajutat, de tot felul de entităţi polimorfe şi organico-minerale, să le zicem post-umane. „Prin sandvişul acesta de para­noia urbană nu intra nici urmă de lumină, dar asta nu deranja cu nimic clientela localului, compusă din doi tipi, un orb cu arahnoghidul său Sony şi un protezat ai cărui ochi Zeiss Ikkon erau comutaţi permanent pe spectrul infraroşu." Desigur, aduce acasă, unei soţii indiferente, care tocmai îşi „ucisese" antrenorul-android, cartofii de contrabandă. Peste tot atârnă, precum sabia lui Damocles, deasupra lumii, ideea alegaţiei din „Alături de tine”: „Viaţa, sub orice formă, este o tulburare insuportabilă a simfoniei tăcerii". Povestirea din care tocmai am citat aminteşte de „Metamorfoza" kafkiană - dar nu e singurul loc unde, deliberat, Florin Pîtea reia, reface, inversează, simulează, pastişează în marginea sau înlăuntrul unor motive livreşti. („Jurnal de călătorie" întoarce chiar trama celebrei povestiri al cărei erou este Gregor Samsa, dar este numai un nivel secund la naraţiunii, cel care, adesea, aduce surpriza.) Experimentul său este eminamente posmodernist, recuperator de sincronie, deconstruind modele canonice din „cultura oficială". De fapt, totul este sincronie în povestirile din acest volum. Sfârşitul istoriei a fost, ne aflăm în post-istoric, există doar noapte şi zi (întunecată), ele îşi urmează în continuare alternanţa, chiar dacă după un algoritm necunoscut. Ne aflam, de asemenea, într-un continuum temporal al spaţiului virtual, unde nimic nu se opreşte, niciodată.

În „Transhumanţă la est de mileniu", un cioban şi ucenicul său călătoresc agale, discută obiceiurile şi pericolele meseriei. În final, aflăm ca turma are o singură oaie, mânată de baciul care-şi confecţionează ţigări din tutun Samson, le aprinde cu o brichetă Zippo, găteşte alimente din conserve la un aragaz Primus, ascultă Maria Lătăreţu la un CD-player portabil.

În „Veniţi afară", Iisus se întoarce pe Pământ şi învie toţi morţii, dându-le viaţă veşnică. „Şi era hotărât să se ţină de cuvânt." Desigur, se instaurează haosul.

„Pui de lup, inimă de şarpe" este un excelent exerciţiu de fantasy - gen de succes azi, vezi Stăpânul inelelor, Harry Potter, etc.

Cele mai complexe consecinţe în acţiunile relatate apar din „invenţia" unor entităţi microscopice numite nanozoare, rezultat al unor cercetări secrete scăpat în afara laboratorului. Ele se aseamănă omului „numai" în trei caracteristici: sunt inteligente, autoprogramabile şi autoreproducătoare. Adică acelea esenţiale. Ele fac bine(le). Ele menţin echilibrul. Ele vor să salveze planeta de la degradarea în urma poluării. Ele creează armonie, înlocuiesc necesitatea muncii, reciclează toate deşeurile. Conduc, insesizabile, lumea, o lume din care a fost alungat anorganicul, totul - locuinţele, vestmintele, mijloacele de transport etc. - este controlat de nanozoare, organizate în ceva numit Comindserv. Sunt şi unii care se revoltă, care vor să se elibereze de sub tutelă. Dacă vor reuşi, autorul nu ne spune. Încă.

Ne spune, însă, o mulţime de alte istorii, rod al unei imaginaţii lipsite de complexe şi aparent inepuizabile, scrise cu mâna sigură a prozatorului „şcolit" la marile texte ale lumii, pentru care valorile cuvântului ca vehicul şi mate­rial de construcţie al structurilor narative sunt familiare. Florin Pîtea produce, ca orice postmodernist care se respectă, fragmente ale unui puzzle narativ aparent infinit, ficţiuni decanonizate, subtil ironice, hibridizate, deliberat textualiste, dinamitând stereotipuri. Că acestea sunt puse sub semnul science-fiction, mai precis cyberpunk, mi se pare secundar. Florin Pîtea este, organic, prozator şi are de spus încă multe despre lumea ficţională, pe care, încet-încet, o structurează. Pentru a o înlocui pe aceasta, reală?...

< recenzia precedentă recenzia următoare >