Materii organice neperisabile şi inteligenţe artificiale muritoare

Cele două volume de povestiri lansate de Florin Pîtea şi Editura Amaltea în primăvara acestui an sunt un festin al lecturii. Dacă argumentele pentru primul, Necropolis, s-au mai făcut văzute (vezi „Inteligenţă artificială cu sâni naturali”, în arhiva electronică a revistei Lumi Virtuale, nr. 23, www.lumivirtuale.ro), ediţia a doua nemaiaducând mari surprize, cel de-al doilea volum, An/Organic, împrospătează şi simultan confirmă toate judecăţile pozitive asupra geamănului care îl precede. Acest paradox al succesiunii şi simultaneităţii, împreună cu exactitatea construcţiei de ansamblu, dezvăluie în Florin Pîtea un scriitor preocupat permanent de îmbunătăţirea raportului său nu doar cu publicul, nu doar cu critica, dar şi cu un ideal valoric şi intelectual superior clipei. Susţinut de entuziasmul dublat de pragmatism al editorului Cristian Cârstoiu (trebuie spus aici măcar în treacăt că editura s-a implicat puternic în lansarea, şi nu doar în distribuţia cărţilor), Florin Pîtea le dă iubitorilor de literatură fantastică, ştiinţifico-fantastică şi de aventuri (pentru cei care ţin neapărat la etichete) 33 de proze care răspund tuturor exigenţelor literaturii „mari”, fără nici o concesie acordată „consumului” de dragul consumului.Înainte de a prezenta noutăţile din An/Organic prin evoluţia de la Necropolis, ar fi interesant să se reamintească vârfurile şi constantele povestirilor lui Florin Pîtea, observabile în cei doisprezece ani care au trecut de la debutul său în Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice.

Florin Pîtea pare să scrie foarte uşor, şi atunci lectura povestirilor sale este foarte uşoară. Acest lucru Pîtea îl obţine nu prin simplificarea frazei sau prin fragmentarea „poetică” a discursului, ci printr-un echilibru dinamic între imaginile, acţiunea şi mesajul pe care le comunică într-un anumit ritm, cu o anumită frazare.. Personajele lui Florin Pîtea au un plus de viaţă personală, ele nefiind doar simpli actanţi, marionete ale unei singure motivaţii de tip „me-Tarzan – you-Jane”, respectiv „me-Picard – you-bloody-Romulan”, cu finalităţi onomatopeice şi pirotehnice. Dacă în primul volum, Necropolis, personajele se preocupă în primul rînd de supravieţuirea lor într-o lume a unui post-industrialism torid în care codurile se topesc într-un amalgam postmodern ameţitor, în al doilea volum, An/Organic, personajele sunt în primul rând psihisme, şi numai apoi vectori ai acţiunii. Se reţin astfel micul Stevie („Suburbia”), o entitate virtuală, un program care rulează într-o buclă viaţa unui băiat între şapte şi opt ani – un program care citeşte benzi desenate, se joacă în curtea casei dintr-o suburbie idilică (un domeniu virtual, evident), are sentimente şi frică de moarte (ştergere); apoi Slippery Sly, văduva Ching, Alex Dickinson, personaje cu vieţi multifaţetate şi care interacţionează nonliniar, fiind capabile să treacă peste facilităţile dezumanizante ale tehnicii şi ciberspaţiului.

Aici ar fi necesar să se menţioneze rigurozitatea cu care Florin Pîtea construieşte aceste personaje, sigur pe cale de consecinţă cu rigurozitatea construcţiei cuprinsului cărţii. (Am putea dezvălui aici şi indicaţia „secretă” de lectură dată de autor prietenilor – cărţile lui trebuie citite de la prima povestire, în ordine, către ultima.) Este importantă această rigoare fiindcă Pîtea reuşeşte în diferitele sale tipuri de proză (fantastică, parodică, cyberpunk, basm/fantasy) să dea ceva nou prelucrînd clişee vechi, întocmai cum dintr-o bucată de fier îndoit un făurar poate face o sabie nouă.

Astfel, personajele din prima secţiune a An/Organic-ului, intitulată România?, sunt fie ciobani ardeleni din bancuri („Transhumanţă la est de mileniu”), fie un „sărman Dionis” de cartier („Alături de tine”). Proza aceasta şi personajele ei au cîteva inflexiuni groteşti şi un final horror asemănător cu cele ale lui Radu Tuculescu din Cuptorul cu microunde. Ce aduce nou Florin Pîtea este însă o aplecare către poetic şi către metafizic. La fel se întîmplă şi cu prozele din a treia secţiune (a doua dă titlul volumului şi am vorbit de ea deja), Alte tărâmuri, unde miturlie germanice, prelucrate de fluviul fantasy anglo-saxon, sunt în parte sintetizate în „Pui de lup, inimă de şarpe”.

Concluzia cititorului la terminarea lecturii An/Organic-ului se va înscrie, cel mai probabil, într-o zonă emoţională. Florin Pîtea reuşeşte fără dubii să fie un entertainer, după ce a demonstrat cu Necropolis că este un scriitor. Şi spun asta fără să fiu colonizat de nanozoarele lui, cred.

< recenzia precedentă recenzia următoare >