Dragoste, metamfetamină şi explozii "terminale"

Această cronică a apărut iniţial în săptămînalul "Observator cultural" nr. 627 din 7 iunie 2012 în cadrul rubricii "SFada cu literatura" şi este reprodusă aici cu permisiunea domnului critic literar Cătălin Badea-Gheracostea. În forma originală, cronica poate fi parcursă aici.

SFada cu literatura. Dragoste, metamfetamină şi explozii „terminale“

(Florin PÎTEA – Anul terminal)

de Cătălin Badea-Gheracostea

Marime text

Încă nu s-au stins ecourile BookFest-ului 2012 şi nici nu se vor stinge pînă ce nu vor fi citite, recenzate şi comentate toate cărţile lansate acolo, că unele apariţii au intrat în alt vîrtej, cel al contestărilor. Este un semn de normalitate a vieţii literare, indiferent de nişă, dacă o apariţie de carte românească naşte controverse, departe deci de snobismul 100% al refuzului total al semnificaţiei producţiei interne de text, cît şi de adulaţia bleg-patriotardă a acceptării totale a indiferent ce au mai scris „ai noştri“.

Romanul Anul terminal, cel de-al doilea sub semnătura lui Florin Pîtea, este o astfel de carte care asigură o doză de normalitate polemică. Fixat în lumea post-cyberpunk atît de bine schiţată în anumite povestiri din culegerile An/Organic şi Necropolis, pe deplin construită în romanul Gangland, noul roman al lui Florin Pîtea are o cu totul altă miză decît scrierile care l-au precedat. Dacă în povestiri şi, apoi, în Gangland, cititorului i se oferea crearea şi rezolvarea de conflicte într-o lume în care relaţiile dintre oameni şi inteligenţe artificiale, dintre corp şi minte, dintre percepţie şi înţelegere, dintre scopul existenţei şi mijloacele de a exista, erau trecute de autor prin grila unor reţete de gen pe care talentul său reuşea să le scoată din clişeu, în Anul terminal, Florin Pîtea ia de la sine înţeleasă, şi bine face, zic eu, „cultura cyber“, „ideologia post-“, cuprinse în enciclopedia fiecărui cititor al său, iar rezultatul este un roman de dragoste care este simultan un roman de personaj şi unul experimental, toate cuprinse într-un pulp cu mare potenţial de piaţă.

Romanul de dragoste din Anul terminal are simplitatea generică a marilor poveşti de dragoste: o fată din anul terminal al liceului „William Burroughs“, Isabel Ramirez, se îndrăgosteşte de un băiat, Lushus Duval, care îi răspunde cu acelaşi sentiment, dar ei fac parte din găşti rivale, iar relaţia lor evoluează şi se sfîrşeşte laolaltă cu conflictul de putere, o relaţie de dragoste distrusă de crimă şi care motivează alt şir de crime. Mai pe scurt, Lushus este ucis de prietenele Isabelei, iar acestea sunt ucise de Isabel, care va supravieţui să spună povestea.

Romanul aduce aminte de Moll Flanders a şi al lui Defoe – începutul vieţii lui Moll şi felul în care Moll... este scris, ca o poveste la persoana întîi. Aduce aminte, pînă la un punct, şi de cum Gheorghe Crăciun o face să evolueze pe adolescenta Tina în Pupa russa, cu felul ei băieţos de-a fi şi cu cel în care le cedează bărbaţilor. În Anul terminal, viaţa Isabelei se află la început într-un echilibru precar, dar dinamic, ea şi gaşca ei de liceene au propriul lor laborator pentru produs cristale de metamfetamină pe care le vînd pe stradă, fără alt scop decît de-aşi plăti chiria şi a pune ceva pe masă, majoritatea familiilor din care provin – Isabel îşi întreţine mama dependentă de prezenţa în lumea virtuală a unui joc steampunk de tip RPG – fiind disfuncţionale. Dar semnătura socială a Isabelei nu este atît de simplă: ea face act de prezenţă la cursuri, dar se implică trup şi suflet în viaţa comunităţii, ajută în repetate ori la repararea barajului care protejează Bronxul de apele Atlanticului, crescute în urma topirii calotelor polare; ea vinde metamfetamină pentru a supravieţui, dar îşi ajută vecinii în vîrstă la munca fermei de pe acoperişul blocului sau să îşi pornească centrala solară etc. Mai mult, atunci cînd se ajunge la violenţă între găşti, Isabel încearcă de fiecare dată să tempereze impulsurile ucigaşe, fără a-şi pierde demnitatea şi nici sîngele rece (superbe secvenţele „tangoului“ ei cu Lushus în lupta cu cuţitele sau concursul de insulte cu Straight Edge). Acestei prezenţe a Isabelei în mediul social, autorul reuşeşte să îi pună ca bază o psihologie în aparenţă simplistă, dar căreia nu i se poate nega puterea de percepere a realităţii (ceea ce este foarte bine pusă în balanţă cu escapismul manifest al mamei Isabelei), alegerile morale ferme (cedarea în faţa necesităţii este înţeleasă de Isabel în toate consecinţele sale), şi o gamă de sentimente nuanţate, înflăcărată de iubire, prea înroşită de sîngele (care trebuie) vărsat.

Romanul experimental din Anul terminal este unul al explorării limbajului. Probabil toate celelalte dimensiuni ale acestei cărţi sînt ecranate pentru un cititor care nu are disponibilitatea să rezoneze cu argoul adolescenţilor români din mediul urban de azi. Excelentă munca de documentare a lui Florin Pîtea, turnată şi modelată apoi în text printr-un efort stilistic, după spusele autorului la lansare, epuizant. Susţin fără rezerve rezultatul final al zisului efort, în pofida observaţiilor pre-editare cum că un limbaj atît de românesc trebuia pus în gura unor personaje româneşti, deoarece nu văd nici o contradicţie între o lume a cărei coeziune are nevoie de America post-cyberpunk la care Pîtea a lucrat în cele trei cărţi dinainte, şi personaje –adolescenţi de Bronx – care apar în cea de-a patra carte a aceluiaşi folosind expresii de Bucureşti, pentru simplul motiv că romanul este scris în româneşte. Nu văd nici o contradicţie pentru că Pîtea înţelege să maximizeze prin argoul românesc ceea ce este literar în limba română. Nu este primul care o face, referinţele respective nu le menţionez aici, deja am făcut trimiteri la Defoe şi Crăciun, prea multe laude strică.

În fine, Anul terminal este un veritabil pulp fiction. Atmosfera din liceul Burroughs este apropiată de Battle Royale, gadgeturile introduse în uzul zilnic au fost hard SF acum 20 de ani (spre exemplu, ochelarii cu realitate amplificată, pentru care William Gibson scrisese un întreg roman, Lumină virtuală), conflictele se rezolvă violent în pofida tuturor încercărilor raţionale, o combinaţie de tragedie greacă şi roman de guerillă urbană, poezia există în scurtele secvenţe de normalitate, în gesturile şi trăirile simple (a uda o plantă, a căuta muzică în reţele, a face dragoste).

Florin Pîtea îşi dă cu Anul terminal măsura adevăratului său talent de scriitor român – nimeni nu îl va mai putea clasa de acum acolo ca pe un epigon al Gibson&co. Anul terminal este romanul unei adolescenţe, scris de un autor ajuns la maturitatea creativităţii sale.

<recenzia precedentă index recenzii recenzia următoare>