2. Ol’ Man River Blues

Tata are-o vorbă: "O nenorocire nu vine niciodată singură." Aşa e el, mai optimist.

În dimineaţa cînd s-au pornit necazurile eram bine dispus, cu toate că începea o zi de luni. Chiar fluieram ceva prin masca de filtrare a aerului în timp ce parcam şi încuiam maşina, o frîntură de melodie country auzită la radio pe unul din posturile locale. Maşina îmi ură şi ea o zi bună după ce primi semnalul de închidere de la telecomandă.

Am trecut prin ecluza de la intrarea în clădire, apoi mi-am scos masca şi-am urcat pe scările din imitaţie de marmură cenuşie pînă la etajul doi, unde e sediul firmei noastre - aşa îi zicem, "firmă", cu toate că-i o cămăruţă de trei pe trei. De-a latul uşii din sticlă mată stă scris cu majuscule aurii "Sullivan & Boucher. Consultaţii juridice". Sullivan e înnebunit după chestiile astea retro gen uşi de sticlă cu inscripţii, ca şi tata dealtfel. Numai că în dimineaţa aceea uşa părea să fi fost mînjită cu ceva pe dinăuntru.

M-am grăbit să descui şi să intru, mai mult curios decît enervat.

(Versiunea integrală a acestei schiţe poate fi citită în ediţia tipărită a volumului An/Organic.)

< schiţa precedentă povestirea următoare >

WebRep