Literatura SF şi strategiile narative

Scepticismul cu privire la literatura SF nu se justifică nici din cauza imensei popularităţi a genului care se sprijină tot mai temeinic pe mijloacele artei narrative, fiind, deci, literatură în cel mai consacrat sens al cuvântului. Cum este, de exemplu, prima carte tipărităde Editura QED, Necropolis de Florin Pîtea, unde, potrivit spusei prefaţatorului, Liviu Radu, autorul “a depăşit de mult graniţa genurilor literare şi nu se mai adresează doar fanilor literaturii SF, ci tuturor iubitorilor de literatură…” Pentru acest grup masiv de potenţiali cititori atraşi numai de talentul literar al autorului, se vorbeşte de “cyberpunk” şi este dat în vileag mentorul William Gibson, cel care a consacrat curentul acesta: aducerea literaturii SF tot mai aproape de literatura beletristică. Şi mai e un motiv, hotărîtor, care determină aplecarea spre acest gen de literatură: postmodernitatea o reconsideră tocmai datoritădispreţului arătat faţă de SF în viziunea elitistă a modernismului. Bunăoară, Kurt Vonnegut Jr. Este obsedat de SF din pricina existenţei, încă, a unor sectoare neexplorate şi din convingerea că pe lîngă ”un nou realism” există şi „o nouă fantezie”.Prin urmare, Necropolis de Florin Pîtea satisface atît pe fanii SF cât şi pe amatorii de literatură în sensul acreditat al noţiunii de imagine artistică, nici într-un caz de "calofilie". şi e normal să fie aşa, cel puţin pentru că atît povăţuitorul (Gibson) cît şi emulul sunt absolvenţi ai Facultăţii de Filologie şi, mai mult decît atît, au talent literar. Necropolis (titlu sugestiv!) conţine 15 asemenea "ficţiuni", cum le numeşte autorul în ultimul text cvasi-memorialistic. Se vede de la distanţă că Florin Pîtea este un ager cititor al lui Faulkner, pentru care figura structuratoare este, cum ar spune Gerard Genette, metonimia. Problema esenţială constă în stabilirea relaţiei dintre verosimil şi perspectiva narativă; între motivat şi arbitrar, în cazul literaturii SF. Şi mai mult decât anticipaţie avem de găsit în aceste texte fantasticul care ţine de feerie şi de basm, ori fantasticul în accepţia lui Poe, Villier de l'Isle Adam, Eminescu, Mircea Eliade, Vasile Voiculescu, Gustav Meyrink, Jules Spervielle etc. Hotărât lucru, justificarea "ştiinţifică" a actelor ce par a ţine de fantastic rezistă numai în măsura în care aceste ficţiuni sunt plauzibile din punct de vedere literar. Tocmai aici este meritul cel mai mare al lui Florin Pîtea, consolidarea imaginarului în plan artistic.

Iată, în povestirea "Deadline", tehnica narativă se situează decisiv pe aliniamentele textuale. Avem, aici, de-a face cu un discurs despre discurs, cu un meta-text şi cu diversele strategii pe care acesta le implică. Un text narativ în care autorul îşi denunţă propriile tehnici, propria istorie nefericită. Scriitorul S., un om ca toţi oamenii de rând, iniţial, este determinat (programat) de o suprainstanţă să-şi secătuiască puterea de creaţie în împrejurări care ating pragul fantasticităţii malefice. Această parabolă a robotizării apelează, de pildă, la strategia autoreferenţială ("Am scris textul de faţă atât de bine cât m-am priceput şi-am lăsat deoparte ornamentele acelea greoaie care în definitiv nu folosesc la nimic"); textul trebuie numai "să fie bun din punct de vedere literar". Povestea e "simplă", protagonistul e un om oarecare, cu reacţii aproape derizorii. Deşi scriitor profesionist, S, este expert în pierderea timpului, iroseşte mult timp cu ascuţitul creioanelor şi în căutarea unui... sinonim. Ironia şi parodicul vin să augmenteze impresia de banalitate fantastică, plasîndu-ne în plină atmosferă urmuziană. Protagonistul e singur (soţia îl părăsise "nu se ştie bine din ce motive"), observă în fiecare zi covorul plin de praf, dar nu mătură decât de două ori pe an. Fireşte, autorul recurge la complicitatea cu Măria Sa Cititorul ("Bănuiesc că şi dumneavoastră vă place să vă puneţi imaginaţia la lucru din când în când"), evocă, referenţial, numele lui Hemingway, Faulkner, Georges Simenon, Margaret Mitchell. Un anume Roger, programatorul, îl pune în mişcare prin metoda "scurtării progresive a termenelor-limită", printr-un proiect de mecanizare a reflexelor. De acum încolo, fantasticul dobândeşte însemnele specifice genului SF. Protagonistul îşi ia maşină de scris, apoi un computer, îl năvălesc comenzile literare în ritm năucitor, mecanic, tastarea îi degradează degetele, e nevoie să i se amputeze ambele mîini, "montându-şi în locul lor nişte proteze mioelectrice. Pentru coordonarea protezelor, în măduva spinării i s-a montat un implant din lanţuri de proteine sintetice, proiectat special pentru metabolismul său." Creşterea productivităţii literare, enorme, se produce direct proporţional cu degenerescenţa fiinţei umane: "Se opri în faţa oglinzii din hol, apoi se rezemă de perete, privindu-şi imaginea. Obraji scofîlciţi. Gură căzută înăuntru, peste gingiile pustii. Ochi încercănaţi, prinşi într-o reţea de riduri premature. Chelie triumfătoare, întinsă dincolo de creştet. Smocuri de păr cărunt deasupra urechilor. Piele ridată, uscată, atîrnînd de pe obraji şi de pe gît. Umeri încovoiaţi. Piept scofîlcit. Spate cocoşat din cauza prea multor ore petrecute zilnic la masa de scris."

Am stăruit asupra acestei povestiri, care este şi cea mai bună, şi cea mai probantă pentru scrisul lui Florin Pîtea. Celelalte sunt la fel de bine scrise, însă cu o mai mare încărcătură "tehnicistă", unde omul apare tot mai mult ca un mecanism sofisticat, într-o lume a invaziei electronicii, informaticii, Internetului. O lume, totuşi, hidoasă, un necropolis unde totul e robotizat: o pisică, un păianjen, o "javră" etc. Viziunea autorului este mai mult "negativă", coşmarescă (în "Noaptea cea mai lungă" există şi o premoniţie a unei ocupaţii teroriste a lumii de către Islam!) dar, am spus, pe noi ne interesează cu precădere literaritatea, cum ar fi tehnica oximoronică, a contrapunctului, prin care feericul este pus alături de imagini infernale, fantasticul se împleteşte cu cotidianul, realitatea cu utopia, concretul cu imaginarul...

profesor doctor Constantin Trandafir

< recenzia precedentă recenzia următoare >