Pîtea reloaded sau vîrful unui aisberg

Puţini cititori au trăit vreodată experienţa bizară de a se recunoaşte în personajele unei cărţi. În cazul cititorilor profesionişti, o astfel de experienţă e cu atît mai paradoxală: mă aflu, iată, în poziţia bizară (dar provocatoare de fiori estetici cu totul aparte) de a comenta un volum în care mă regăsesc, în repetate rînduri, în calitate de personaj! Voi încerca să-mi păstrez obiectivitatea. La fel ca şi Necropolis (cartea de debut al lui Florin Pîtea, a cărei ediţie secundă a apărut simultan cu acest volum), culegerea de faţă strînge laolaltă (aproape) toate textele risipite prin reviste şi antologii în intervalul scurs de la ultima apariţie editorială, dar şi cîteva producţii inedite. De aici, uşoarele inegalităţi între textele care îl compun, dar şi senzaţia pregnantă a unei certe evoluţii în plan stilistic, ce pare a se produce chiar sub ochii cititorului.An/Organic constituie o treaptă superioară în evoluţia unuia dintre cei mai interesanţi scriitori din arealul F/SF românesc. O demonstrează varietatea tematică mai mare (Necropolis fiind o explorare exclusivă a filonului cyberpunk), desprinderea (sau intenţia desprinderii) de modele (Gibson şi Sterling, în primul rînd), dar şi elaborarea stilistică superioară. Prozele acestui volum secund sînt structurate – tematic – în trei părţi. Cea dintîi cuprinde texte cu „specific românesc” şi constituie, fiind vorba de cosmopolitul Florin Pîtea, o surpriză plăcută. În „Fricţiuni”, acesta ni se dezvăluie ca un ironist fin, ce ştie să mînuiască îndemînatic uneltele necesare caricaturii. Un excurs impecabil în maniera horror, „Alături de tine” e totodată un exerciţiu postmodern plin de miez. Ultimul text al acestei secţiuni, „Transhumanţă la est de mileniu” şarjează însă exagerat, dovedind inapetenţa autorului pentru textele scrise „la comandă” (textul a fost scris pentru o antologie compilată de Dan Popescu pentru editura Dacia şi intitulată La Est de Mileniu – din nefericire, ea nu a mai văzut, în cele din urmă, lumina tiparului).

Grosul volumului e dat de secţiunea secundă, care justifică şi titlul aflat pe copertă. Aici, scriitorul se dezlănţuie, dînd măsura adevăratului său talent. Florin Pîtea reface, pe parcursul povestirilor din An/Organic, traseul maeştrilor săi transoceanici (de la cyberpunk la steampunk şi de aici la contemplarea ironică a prezentului), fără a cădea însă în capcana pastişei. Sînt texte atent lucrate, în care referinţele livreşti abundă, în care personaje reale (fie că e vorba de Mao Zedong, Philip K. Dick, Jimi Hendrix sau Fletcher Christian) îşi dau întîlnire cu creaţii ficţionale legendare (Ishmael, Jack Spintecătorul, Dracula, Dr. Watson şi Sherlock Holmes), iar destinele cunoscute cititorilor sînt date peste cap, cu fermecătoare graţie auctorială. Pe de altă parte, textele din secţiunea secundă se întrepătrund pe alocuri, personaje recurente şi toposuri ficţionale comune regăsindu-se de la text la text, în posturi diferite. Regăsim aici filonul cyberpunk din Necropolis (mai ales în povestiri ca „Ol’ Man River Blues”, „Suburbia” sau „An/Organic”), alterat însă de un plus de experienţă scriitoricească şi trecut prin filtrul a nenumărate lecturi clasice. Tema predominantă e cea a metamorfozei. Culminaţia acestui ingenios joc o constituie epilogul secţiunii, „Jurnal de călătorie”, unde protagonistul, un gîndac domestic, e martor la secvenţe desprinse din textele anterioare. Finalul, ca un apogeu al referinţelor livreşti, e memorabil şi merită citat în întregime:

„A doua zi de dimineaţă, cînd gîndacul se trezi în culcuşul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat în Gregor Samsa.”

În fine, ultima secţiune – “Alte tărîmuri” – reuneşte două texte fantastice, cel dintîi scris într-o vervă parodică de bună calitate (o A Doua Venire în contextul postistoric al contemporaneităţii), iar cel de-al doilea în maniera legendelor de sorginte celtică în care şi-a găsit inspiraţia şi Tolkien.

Din păcate, prezentarea grafică (şi îndeosebi ilustraţia frivolă semnată de Tudor Popa: obişnuita-i damă bine dotată pectoral, despuiată şi înfăţişată în preajma unor structuri cu aspect metalic) face un deserviciu cărţii, care ar merita din plin desprinderea din raionul rezervat juvenilităţilor. În ceea ce priveşte conţinutul, avem de-a face cu o carte categoric interesantă. Mai mult chiar, două texte extraordinare – „Ţesătura de vise” şi „Cîteva cuvinte despre tăcere” – mă determină să afirm că, asemeni unui aisberg, adevăratul talent al lui Florin Pîtea de-abia începe să ni se dezvăluie. Nu ne rămîne decît să aşteptăm cu interes Gangland, romanul îndelung promis şi, sînt convins, şlefuit pe măsură.

< recenzia precedentă recenzia următoare >