Yo

El concepto de yo (y su étimo latino ego)es un término difícil de definir debido a sus diferentes acepciones. A lo largo de la historia su definición se ha relacionado con otros términos como psique, ser, alma, conciencia. La aproximación académica hace precisiones según la disciplina desde la que se enuncie. El estudio del yo abarca tanto disciplinas de orientación biológica, (psicobiología, neurobiología, neuropsicología, etc.), como disciplinas de corte filosófico y humanista. El término yo se relacionaría con los conceptos de conciencia y cognición

La pregunta por el yo es quizás uno de los cuestionamientos fundamentales de la humanidad, por lo que no solo ha sido enunciada en el contexto de la ciencia sino en diversos sistemas religiosos y espirituales a lo largo de la historia humana.

En los distintos períodos de la historia han existido diversas opiniones acerca de la índole del yo. Para las concepciones "clásicas", el yo ha sido una sustancia ya sea un "alma" sustancial o meramente una cosa. Otras teorías niegan toda sustancialidad del yo, considerándole solo como un epifenómeno, una función, o un complejo de sensaciones e impresiones. Por último, han existido también teorías que buscan una solución ecléctica intermedia o que se han fundado en algún otro principio divergente.

Si se tiene en cuenta que el lenguaje (o más exactamente, el lenguaje simbólico) es la premisa racional para todo pensar humano ha de saberse que en el idioma español castellanola palabra yo tiene etimología netamentelatina ya que es una variación del antiguo latín vulgar *eo > *i̯o que a su vez es una simplificación de la palabra latina clásica egō. Dentro de la gramática española la palabra yoes un pronombre personal en primera persona con la cual se autorefiere como forma denominativo un sujeto sea de género femenino o sea de género masculino. En español la palabra yo también incluye la función deícticapor la cual el sujeto queda autoindicado.

Para el lingüista francés Émile Benveniste el yo (moi) puede ser entendido también a nivel del discurso. El yo es el pronombre básico que indica persona (yo/tú) y solo puede ser definido y existente en una instancia discursiva y en relación con un otro (esta relación dialógica del yo-tú ya había sido observada por el filósofo existencialista Martin Buber). Según Benveniste, "Yo puede identificarse solamente por el ejemplo de discurso que lo contiene" y, simétricamente se definiría Tú como "el individuo al que se habla en el ejemplo actual del discurso que contiene la muestra (deixis) lingüística tu". En cuanto al pronombre "él" para Benveniste es una no-persona.

Conceptul eu (și étimo-ul său latin ego) este un termen dificil de definit datorită diferitelor sale accepțiuni. De-a lungul istoriei, definiția sa a fost legată de alți termeni, cum ar fi psihic, fi (exista), suflet, constiință. Abordarea academică face precizările sale funcție de disciplina prin prisma careia emite vreun respectiv enunț. Studiul "eu"-lui cuprinde atât discipline de orientare biologică, (psihobiologia, neurobiologie, neuropsihologie, etc), cât și discipline filosofice și umaniste. Termenul  "eu"  se relaționeaza cu concepte precum conștiință și cogniție.

Auto-chestionarea asupra acestui concept, "eu" (asupra eu-lui, asupra sinelui) este, probabil, una dintre întrebările fundamentale ale omenirii, motiv pentru care această întrebare nu a fost enunțată doar în domeniul științei, ci în diverse sisteme religioase și spirituale de-a lungul istoriei omenirii.

În distincte perioade ale istoriei au existat diverse opinii cu privire la natura "eu"-lui. Pentru concepțiile "clasice", " eu-l " a fost o substanță fie ca cea reprezentata de un substanțial concept "suflet", fie pur si simplu, un  lucru  (obiect). Alte teorii neagă orice substanțialitate a eu-lui, considerându-l a fi doar ca un epifenomen, o funcție, sau un complex de senzații și de impresii. În cele din urmă, au existat, de asemenea, teorii care căutau o soluție eclectică intermedie sau care s-au fundat pe vreun alt principiu divergent.

Dacă se ține cont de faptul că limbajul (sau, mai exact, limbajul simbolic) este premisa rațională pentru tot ce inseamnă gândire umană, e de stiut si faptul că în limba spaniol castiliană cuvântul yo are etimologia curat latină pentru că este o variantă provenită de la antica latină vulgară *eo > *io care la rândul său este o simplificare a cuvântului latinei clasice, egō. În cadrul gramaticii spaniole, cuvântul yo este un pronume personal la persoana întâi, cu care se autorefera ca o formă de nominativ - vreun  subiect, fie ca este de sex feminin, fie că este de sex masculin. În limba spaniolă cuvântul yo include, de asemenea, funcția deíctica prin care subiectul se autoindică.

Pentru lingvistul francez Émile Benveniste de eu (moi) pot fi înțelese, de asemenea, la nivel de discurs. "Eu" este pronume de bază care indică persoana (eu/tu) și poate fi definită și existente într-o instanță de discurs și în relație unul cu altul (asta dialogice relația eu-tu ca au fost respectate de către filosoful existențialist Martin Buber). Potrivit Benveniste, "nu pot fi identificate doar prin instanță de discurs care conține", și, simetric definit ca "persoana care vorbește în prezentul exemplu de discurs care conține eșantionul (deixis) limba ta". În ceea ce privește pronumele "el" pentru Benveniste este o non-persoană.