Pr. Paul Mihail, Chişinău, 28 iunie 1940
Ca urmare a Pactului de neagresiune Hitler-Stalin şi a Protocolului secret, la 26 iunie 1940 URSS adresa României un ultimatum prin care cerea “inapoierea cu orice preţ” a Basarabiei şi cedarea părţii de nord a Bucovinei.
Pe lângă Basarabia şi Nordul Bucovinei, la 29 iunie, tancurile ruseşti acupă abuziv şi Ţinutul Herţa. In total, 3.776.309 locuitori şi o suprafaţă de 50.762 km2 din trupul României au fost lăsate pradă furiei oarbe a hoardelor ruseşti.
“Orchestra simfonică a Basarabiei fusese surprinsă de cedare într-un turneu de concerte prin ţară. S-a întors în 3 iulie 1940 în gara Chişinău, toţi muzicienii au fost suiţi în camioane, duşi, în Valea Morii, lângă Orhei şi împuşcaţi”;
Imediat dupa ocupaţie a inceput exterminarea românilor: arestaţi, împuşcaţi, torturaţi, deportaţi în Siberia, supuşi foametei provocată de regimul bolşevic. Intre 1940 şi 1950, conform recensămintelor oficiale efectuate de autorităţile ruseşti, o treime din populaţia românească a dispărut; de la 3.200.000 in 1940, au mai rămas doar 2.229.000 in 1950.
Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, nordul şi sudul Basarabiei au fost încorporate, de către Stalin, RSS Ucrainene; RSSA Moldovenească – ce făcea deja parte din componenţa URSS – a fost împărţită in două: o parte a fost incorporată Ucrainei, cealaltă a fost alipită restului Basarabiei anexate, constituind RSSA Moldovenească, la data de 2 august 1940. La 7 august 1940, a fost creată regiunea Cernăuti, prin alipirea părţii de nord a Bucovinei cu Ţinutul Herţa şi cu cea mai mare parte a judeţului Hotin din Basarabia.
Ocupaţia bolşevică – în Săptămâna Roşie de Paul Goma:
Prima perioadă de teroare sub conducerea «patrulelor de autoapărare»: evacuarea: 28 iunie – 3 iulie 1940:
A doua perioadă : de la 3 iulie la sfârşitul lunii august 1940:
– Preluarea administraţiei de către funcţionari aduşi din Rusia;
– înlocuirea «patrulelor de revoluţionari locali » cu «truditori NKVD profesionişti»;
– arestarea tuturor persoanelor suspecte, în primul rând a oamenilor politici, mai ales a celor din Sfatul Ţării care militaseră pentru unirea Basarabiei cu România din 1917, foşti ofiţeri în Armata Albă, funcţionari civili şi militari – aceştia au fost transferaţI pentru mai multă siguranţă la Tiraspol, pe malul stâng al Nistrului, pretextînd că nu mai era loc la Chişinău”.
“S-au înfiinţat organizaţii de partid în toate localităţile.
“Colectivizarea s-a făcut fără opoziţie: ţăranii erau atât de terorizaţi, traumatizaţi de brutalitatea ocupaţiei şi au «consimţit»”.
– au atacat şcoala românească, europeană, impunînd şcoala sovietică, prin discreditarea familiei, a respectului faţă de profesori(«Mama voastră: Uniunea Sovietică, Tatăl vostru: Tovarăşul Stalin!»), promovînd-încurajînd denunţul, lepădarea de părinţi după modelul Pavlik Morozov;
– au atacat cartea: au ridicat din biblioteci, de la particulari şi au ars toate volumele «tipărite cu litere burgheze, monarhiste, naţionaliste, fasciste» (citeşte: latine); cele tolerate au fost “epurate”.
Rezultat – în învăţământ:
– şcoli de rang secundar, la Chişinău: 25 ruseşti, 17 «moldoveneşti», 5 evreieşti”;
– facultăţi: la Chişinău şi la Cernăuţi – de filologiepedagogie însă numai în ucraineană şi în rusă. Facultăţi tehnice: numai în afara «republicii», cu precădere în Ucraina; aceeaşi politică şi cu şcolile de meserii: adolescenţii care doreau să înveţe o meserie, după un examen de limbă rusă, erau trimişI la şcoli-internat în Ucraina”.
“La 1 ianuarie 1941 s-a anunţat: alfabetul latin a fost interzis, înlocuit cu cel chirilic”.
Fabricarea “linghii maldavineşti” (limbii moldoveneşti) din arhaisme, din rusisme, din “adaptarea” rusismelor şi eliminarea tuturor neologismelor franceze – dar nu şi germane!
“Biserica a fost interzisă în faza a doua (1 ianuarie 1941), însă preoţii, călugării, credincioşii au fost agresaţi din primele momente ale regimului sovietic.
Evreii au fost în majoritate zdrobitoare alcătuitorii Brigăzilor de Propagandă Antireligioasă (“S.V.P”). Ei pătrundeau în catedrale, în biserici, în mănăstiri, chiar în timpul slujbei religioase, cu drapele roşii, cu şepcile pe cap, urlînd: «Moarte popilor! Jos opiul noroadelor!!», după care treceau la devastări: doborau, spărgeau icoanele, le mâzgăleau cu vopsea – nu de puţine ori cu scârnăvie – scoteau ochii sfinţilor; uneori, pe dosul lor lipeau portretul lui Stalin. Intrau în altar, se îmbrăcau cu veşmintele preoţeşti – şi, cu pumnul ridicat, cântau Internaţionala. Scuipau crucile, urinau în faţa altarului – credincioşii nu îndrăzneau să se opună: în uşă se aflau NKVD-işti înarmaţi, gata să intervină. Au pângărit, au ars cărţile de cult, precum şi cele din bibliotecile parohiale, episcopale, mitropolitane.
Au percheziţionat locuinţele, confiscînd, distrugînd icoane, crucifixuri, biblii. Lăcaşurile de rugăciune au fost prefăcute în cluburi, magazii, grajduri. Paraclisul Palatului Mitropolitan a fost amenajat în sală de spectacole a Palatului Pionierilor. Capelele din cazărmi: în magazii, grajduri. O bisericuţă din portul Ismail în magazie, iar o capelă militară din Cetatea Hotinului – în latrină.
Tinerii evrei din Brigăzile Antireligioase perturbau, fluierînd, huiduind cortegiile funebre…
48 preoţi deportaţi, ucişi, dispăruţi între 1940-1941; siliţi să fugă în iulie 1941, ruşii au vrut să-i împuşte, dar evreii au impus “pedeapsa focului”: au incendiat penitenciarul, cu arestaţii în celule.
In groapa comună din curtea sediului NKVD Orhei au fost găsite cadavre cu chipurile arse cu vitriol, imposibil de identificat.
“închisoarea: până la 15 februarie 1941: arestate 48.000 persoane”.
“Deportarea : fără judecată – «pe bază de listă»;
“a) capi de familie
“b) familii întregi
“Pe vagoane scria: «Tren cuprinzînd muncitori români care au fugit din România de sub jugul boerilor, ca să vină în raiul sovietic. Ieşiţi-le în cale cu flori!»”
Numărul deportaţilor nu se cunoaşte cu precizie. Se crede că cel puţin 300.000 persoane.
In locul lor au fost aduşi cca 200.000 de nemoldoveni.
Planul de deportări fusese pus la punct mult timp înainte de ocuparea Basarabiei şi a Bucovinei.
Scopul: desnaţionalizarea.
“în toamna anului 1941 unităţi ale Armatei române au descoperit, lângă Odessa, un tren de marfă: în fiecare vagon (din cele 22) câte 40-60 persoane împuşcate prin pereţii de lemn [Doar acest tren a cuprins 1.000 victime]. Adulţi, femei, copii – fuseseră arestaţi şi trimişi în Siberia cu câteva zile înainte de izbucnirea războiului…” “«Rezolvarea şomajului» (deportarea mascată) prin «deplasare benevolă»:
“- până în septembrie 1940 «trimişi în URSS» [din Teritoriile Ocupate]: 135.000 muncitori;
“- în octombrie-noiembrie: 19.200
“- în decembrie: 27.000
“Aceştia erau «trimişi liberi»”.
“Asasinatul individual, colectiv:
“- arestaţii mai puţin periculoşi erau deportaţi;
“- periculoşii erau asasinaţi pe loc, după ce, sub tortură, li se zmulgeau scrisori care trebuiau să pară expediate din… Siberia.
“- la Chişinău, execuţiile: în beciul sediului NKVD din str. Viilor nr. 97. în septembrie 1941 [la trei luni după liberare] au fost descoperite 87 cadavre, dintre care 15 într-o groapă comună
– mâini, picioare legate;
“- la Ismail: sediul NKVD, subsolul imobilului din str. G-l Văitoianu: 6 cadavre (5 bărbaţi, o femeie), mâini legate la spate;
“- la Cetatea Albă: 19 aprilie 1942 – 19 cadavre;
“La Cernăuţi: înainte de 22 iunie 1941 sovieticii «arestaseră prea mulţi, nu-i mai puteau transporta; i-au legat, i-au aşezat cu faţa în jos, au trecut cu tancurile peste ei»;
“După izbucnirea războiului: la Sorotov, au fost executaţI 15.000 ostatici şi prizonieri români ca represalii pentru împuşcarea ostaticilor evrei după explozia Comandamentului de la Odessa.”
După o statistică sumară alcătuită de români la sfârşitul anului 1941: în intervalul de 12 luni – între 28 iunie 1940 şi 22 iunie 1941 – au fost asasinate sau au murit sub tortură cca 30.000 de persoaae
Deportari : 13 spre 14 iunie 1941 “în noaptea de 13 spre 14 iunie 1941 (joi spre vineri) a început deportarea masivă a Basarabenilor şi a Bucovinenilor. Circa 200.000 (unii contestă cifra astfel: «Numai 100.000!») oameni au fost deportaţi în Siberia”. “«într-un sfert de oră să fiţi gata!»
“De acasă erau urcaţi în camioane militare. La gară, în tren, câte 60-70 persoane în fiecare vagon (de marfă). “Pe vagoane scria: «Emigranţi voluntari»”.
Deportarea din Basarabia şi Bucovina s-a făcut cu vagoane de vite în Siberia şi Kazahstan (pentru Chişinău au fost repartizate 1315 vagoane, iar pentru Cernăuţi 340 vagoane).
“Direct-responsabili de teroarea din Basarabia – între 28 iunie 1940-22 iunie 1941:
“Serov – înalt comisar NKVD al… RSS Ucrainene;
“Dmitrenko, înalt comisar NKVD al RSSM”
“Goglidze – reprezentantul NKVD al lui Stalin
“Nasedkin, şeful Gulagului pe întreaga Uniune Sovietică [în luna mai 1941 Nasedkin definitivase planul de deportări massive din Estonia, Letonia, Lituania, Basarabia şi Bucovina de Nord];
“Borodin – prim-secretar al PCM…”
Bilanţul unui an de “putere sovietică”:
– arestarea, deportarea, asasinarea a peste 300.000 români, reprezentînd 12,23% din populaţie – după revenirea sovieticilor, în 1944, numărul victimelor avea să urce la valori terifiante, atingînd în 1953 peste o treime (33%) din totalul populaţiei Basarabiei.
7 / 8 februarie 1941: Masacrul de la Lunca Peste 300 de bucovineni au fost ucişi in timp ce incercau sa treacă frontiera in România.
1 aprile 1941: Masacrul de la Fântâna Albă :
Un grup de peste 16 mii de bucovineni, bătrani, bărbaţi, dar şi femei sau copii din Pătrăuţii de sus şi Pătrăuţii de jos, Cupca, Suceveni, Priscăreni, Carapciuc sau Iordaneşti, au pornit – cu icoane, prapuri si cruce din cetină – prin padurea Camencii spre Fântâna Albă. Aproape de noua frontieră, la Varniţa, satul Fântâna Albă, grănicerii sovietici îi aşteptau ascunşi în pădure; au tras din plin, încontinuu, secerând mii de vieţi; supravieţuitorii au fost urmăriţi de cavalerişti şi spintecaţi cu sabia, unul câte unul. Puţini au scăpat atunci.
In final, i-au aruncat pe toţi, bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morţi sau muribunzi – în gropi comune.
…..Două zile şi două nopţi s-a mişcat pământul in acele gropi….
In retragerea din Basarabia, armata rusă va aplica tactica distrugerii totale: 42 biserici, 28 şcoli, 32 localuri ale unor instituţii publice, 79 ale autorităţilor au fost dinamitate.
Caz unic in istorie: dinamitarea cimitirelor militare romanesti de catre sovietici – o barbarie care se cere CUNOSCUTĂ, AMENDATĂ, FACUTĂ PUBLICĂ IN CERCURI CÂT MAI LARGI
1946 – 1947: Foametea provocată de Stalin :
Peste 300.000 de români morţi
“Trăim foarte greu, oamenii mor – mănâncă buruiene prin pădure, iar seara, întorcându-se acasă, mor pe drum. A murit aproape o jumătate de sat, iar statului nici că-i pasă…” (raionul Kotovsk).
“La noi foarte mulţi au murit de foame şi continuă şi acum să moară. Oamenii mănâncă cai morţi, ţistari şi alte scârboşenii. Zilnic mor câte 20-30 de oameni… (raionul Dubăsari).
“Oamenii merg legânându-se, ca beţi, de foame. În multe sate au rămas casele pustii, pentru că stăpânii lor au murit de foame…” (raionul Sângerei).
“Poporul îndură o foamete chinuitoare, statul nu-şi bate capul de asta, oamenii mor în floarea vârstei, dacă au scăpat de moarte pe front, mor acum de foame… zilnic mor câte 5-7 oameni, uneori şi mai mulţi, cadavrele stau împrăştiate pe drum…” (raionul Tiraspol).
“În satul nostru n-au mai rămas decât 30% din locuitori, iar ceilalţi au murit şi mor de foame, nici chiar pe front nu şi-au pierdut viaţa atâţia oameni…” (raionul Bălţi).
“Trăim timpuri grele, încât oamenii mănâncă oameni. Sânt înmormântaţi câte 50 de oameni pe zi. Te prinde o mare groază – n-avem fărâmă de pâine şi oamenii mor ca muştele…” (raionul Orhei).
“Bântuie o foamete de care nu s-a mai văzut. Oamenii mor ca muştele, pe zi ce trece mor tot mai mulţi…” (raionul Bujor).
“De mare ce-i foametea, oamenii mănâncă pisici, câini, şoareci, cai şi unii pe alţii. Zilnic mor de foame 10-15 oameni, nici nu mai este unde să-i înmormântezi. Nu-mi mai ajung puteri să trăiesc aşa şi mai departe…” (raionul Vulcăneşti).
“ORDINUL DE ZI catre armata al domnului General Ion Antonescu, Conducatorul Statului Roman
OSTASI, V-am fagaduit din prima zi a noii Domnii si a luptei mele nationale sa va duc la biruinta; sa sterg pata de dezonoare din cartea Neamului si umbra de umilire de pe fruntea si epoletii vostri.
Azi, a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta drepturilor stramosesti si a bisericii, lupta pentru vetrele si altarele romanesti de totdeauna.
OSTASI,
Va ordon: treceti Prutul! Sdrobiti vrajmasii din rasarit si miazanoapte. Desrobiti din jugul rosu al bolsevismului pe fratii nostri cotropiti. Reimpliniti in trupul tarii glia strabuna a Basarabilor si codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele si plaiurile voastre.
OSTASI,
Plecati azi pe drumul biruintelor lui Stefan cel Mare ca sa cuprindeti cu jertfa voastra ceea ce au supus stramosii nostri cu lupta lor.
Inainte. Fiti mandri ca veacurile ne-au lasat aci straja dreptatii si zid de cetate crestina. Fiti vrednici de trecutul romanesc.
OSTASI, Inainte. Sa luptati pentru gloria Neamului. Sa muriti pentru vatra parintilor si a copiilor vostri. Sa cinstiti prin vitejia voastra amintirea lui Mihai Voda si a lui Stefan cel Mare, a martirilor si eroilor cazuti in pamantul vesniciei noastre cu gandul tinta la Dumnezeu.
Sa luptati pentru desrobirea fratilor nostri, a Basarabiei si Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vietii si a caminurilor batjocorite de pagani cotropitori.
Sa luptati pentru a ne razbuna umilirea si nedreptatea. V-o cere Neamul, Regele si Generalul Vostru.
OSTASI,
Izbanda va fi a noastra. La lupta.
Cu Dumnezeu inainte!
Comandant de capetenie al Armatei:
GENERAL ANTONESCU
22 iunie 1941″
Proclamatia catre romanii basarabeni a maresalului ION ANTONESCU
Basarabeni,
Cu vrerea Domnului, prin sângele Eroilor noştri am izgonit de pe pământul strămoşesc pe duşmanii Neamului, redându-vă libertatea şi credinţa, onoarea şi drepturile.
Am prăvalit stăpânirea întunericului care a pustiit bisericile, casele, avutul nostru.
Am spulberat cu vitejia ostaşilor, cotropirea sălbatică a celor ce v-au ţinut în robie şi au răspândit, pe pământul nostru, moartea şi focul.
Ne întoarcem răzbunători în glia moldovenească a lui Ştefan cel Mare reaşezând de a pururi temeliile Neamului românesc.
Basarabeni,
Anul zbuciumat de umilire şi nedreptate, de cotropire şi vrajbă a luat sfârşit.
Aţi simţit prin propria voastră suferinţă, prin sărăcia şi umilirea în care aţi trăit ce înseamnă comunismul.
Aţi putut judeca singuri că viaţa fără libertate şi proprietate, fără dreptate şi familie, fără biserică şi lumină este mai cumplită decât moartea.
Eroii şi bravii ostaşi ai armatei noastre v-au eliberat!
Cinstiţi-le jertfa şi lupta prin fapta voastră!
Din încercarea şi jertfa noastră, să luăm învăţătură.
Un neam trăieşte şi se înalţă prin fapta de credinţă şi luptă, prin munca şi zbuciumul fiecăruia din fiii lui.
Din cenuşa robiei şi din rănile încercării, să ridicăm azi noi temeiuri de viaţă.
Trecutul s-a stins , să întemeiem viitorul.
Trebuie să ştergem toate urmele prădătorilor şi să distrugem toate uneltele lor.
Voi conduce eu însumi organizarea Basarabiei şi Bucovinei şi voi reface toate aşezările.
În popasul acestui an de prăbuşire, Ţara noastră, vechea voastră Patrie, s-a schimbat.
O domnie nouă şi curată, o nouă ordine întemeiată pe cinste şi muncă, pe dreptate şi adevăr, stă chezăşie a viitorului.
Vom duce lupta şi înnoirea mai departe, prăvălind în ţăndări tot ce a împiedicat Neamul nostru să se înalţe.
Românii vor fi cu adevărat stăpâni în Ţara lor, iar ţăranii vor simţi cu adevărat bucuria muncii şi rodul pământului lor.
Voi veghea până la moarte ca drepturile voastre să fie sfinţite, ca viaţa nouă ce întemeiem să şteargă toate amintirile păcatelor noastre din trecut.
Prindeţi-vă, dar, cu încredere în roiul de muncă pe care îl începem astăzi.
Basarabeni,
Prin disciplină, prin ordine, prin muncă, păşiţi în marşul învierii naţionale.
Sub scutul armatei dezrobitoare, porniţi la faptă nouă.
Am plătit scump blestemul greşelilor trecutului.
Să răzbunăm, prin vrednicia noastră de azi, uitarea de ieri.
Meritaţi-vă morţii, meritaţi-vă Patria!
Trăiască România!
7 iulie 1941
Ion Antonescu
„Doliu s-a aşternut peste întreaga simţire românească. Moldova de peste Prut este din nou smulsă de la pământul strămoşesc. Jumătatea de Apus a Moldovei de sus este, la rându-i, ruptă din trupul bătrânei moşii a lui Ştefan cel Mare. Nemiloasă ursită de pe urma căreia acest pământ sfânt, care a pătimit nesfârşit în scurgerea vremii, este supus astăzi celei mai grele dintre toate durerile ce i-au căzut cândva în sarcină.
Lespedea de mormânt dată la o parte acum aproape un sfert de veac cade din nou cu sgomot care răsună jalnic până în adâncul inimii româneşti. Sub a ei greutate iarăşi se îngroapă de vii toate năzuinţele de veacuri — o clipă împlinite — ale unui popor vechiu pe aceste locuri de 2.000 de ani. Acest popor n-a uitat niciodată nimic şi a ştiut să fie răbdător; dacă în acest răstimp n-a pierit, în pofida atâtor pofte nelegiuite şi apăsări nedrepte, înseamnă că nimic nu-i poate sdrobi viaţa […]
Înlocuitoare a bazileilor bizantini şi ocrotitoare a legii de Răsărit în numele lor, România nepieritoare a ştiut să stăvilească neorânduielile primejdioase în acest ungher oropsit al Europei, fapt de care nu s-a ţinut seamă. Când ai rădăcini adânc înfipte în glia strămoşească, aşa cum le are România, deşi lipsită de prieteni, nimic nu te poate desrădăcina. Vremelnic este gonită de aici sau de dincolo, datorit fie puterii brutale, fie înţelegerilor politice cari nu vor să ştie ce este drept şi sfânt, dar ca rândunica, ea nu-şi uită cuibul pe care şi-l reface cu încăpăţânare acolo unde el a fost stricat.
Tânguielile acum sunt de prisos. Viitorul trebuie privit bărbăteşte. Greşelile săvârşite să fie uitate, dar să nu se mai repete. Dacă clipele de faţă cer o atât de dureroasă jertfă, să cătăm să nu pierdem nimic din vlaga pe care un popor conştient pe drepturile lui istorice, etnice şi vitale trebuie să şi-o păstreze pentru timpurile prielnice. Dreptatea, oricât de călcată în picoare, se ridică la vremea ei. Generaţia tânără, care n-a cunoscut vărsarea de sânge de pe urma căreia am adus din nou la sânul patriei mume tot pământul românesc, să nu desnădăjduiască. Ei îi este dat să păstreze vie flacăra sfântă a ceea ce veacuri de-a rândul a fost visul străbunilor. I-am dat făclia nestinsă, din durere să nu-i cadă din mână. Dimpotrivă, să se încleşteze mai tare.
În sfintele noastre mănăstiri, adevărate podoabe de artă şi civilizaţie, sub lespezi de piatră adânc săpate, zac în somnul lor de veci voievozi apărători ai locurilor pierdute, cari şi ei au cunoscut clipe grozave. Din mormântul acestora ne vine glasul de la care să luăm îmbărbătare. Se pare că se aude în văzduh clinchetul spadelor, sunetul prelung al buciumului, vâjâitul săgeţilor şi urletul de iureş al plăieşilor şi călăreţilor moldoveni. Ascultători ai acestui glas, să stăm neadormiţi, de veghe, cu credinţă că aşteptarea nu va fi zadarnică.
Să fim cu doliul în suflet, cu amintirea neştearsă şi încredere în viitor. Orice s-ar întâmpla, sunt file cari nu pot fi rupte din istoria unui neam. Sufletul moldoveanului a dăinuit timp de peste un veac sub ocupaţie străină. Aşa l-am găsit, rămas neatins, cutreierând întregul pământ moldovenesc, al cărui hotar este răbojit cu pietre cari se numesc Suceava, Hotin, Soroca, Tighina, Cetatea Albă, Chilia. Când ele au fost puse, mulţi erau mărunţi, alţii nu se născuseră încă. Zimbrul lui Bogdan rămâne de strajă în stema României nepieritoare.
Vouă, morţi pentru întregire, vă cerem iertare. Ne închinăm cu smerenie în faţa oaselor voastre. Dormiţi în pace, zorii zilei prevăzuţi de Mateevici se vor întoarce.
(Text publicat în ziarul Universul, 4 iulie 1940;
Emanoil Hagi Moscu, istoric şi genealogist,
a semnat articolul în calitate de
„fost deputat de Lăpuşna”)
….”Noaptea Sfintei Cruci a neamului românesc
“O viaţă întreagă am fost obsedat de sentimentul singurătăţii, dar acum sunt cu adevărat copleşit de acest sentiment. Am rămas singurul supravieţuitor al Odiosului Masacru de la Ip, a cărui inimă încă mai bate.
Pe retina minţii mele nu s-a şters niciodată culoarea sângelui ţâşnit în urma glonţului tras asupra unor oameni nevinovaţi. În urechi simt golul amar lăsat de bubuitul armelor în miez de noapte.. Încă mai trăiesc pentru că sunt în măsură să rostesc cuvântul Ip.
Vă iert pe toţi, pentru toate!”
Gavril Butcovan, singurul supravieţuitor al Masacrului de la Ip, 13-14 Septembrie 1940
Noaptea Inălţarii Sfintei Cruci.
“Documentele importante pentru elucidarea dramaticelor evenimente care s-au petrecut in comuna Ip de Ziua Crucii, in sângeroasa noapte de 13 spre 14 septembrie 1940 au fost descoperite in ultimele decenii in Arhiva Ministerului Apărării Naţionale a Republicii Ungare. Conform acestora se urmărea instaurarea terorii şi legalizarea ei împotriva populatiei româneşti din teritoriile ocupate prin Diktatul de Viena. Conform Decretului 6440/1940, trupele de ocupatie au organizat un scenariu care să justifice masacrul comis in satul Ip şi în localităţile din jur. Stârneşte profundă consternare un asemenea ordin militar dat in timp de pace pe un teritoriu cedat şi ocupat pe baza unui “arbitraj”, impotriva unei populatii civile neînarmate. Este evidentă tenta de a instaura teroarea si spaima, de a inhiba şi nimici orice împotrivire in teritoriile ocupate.”
Românii din Transilvania – ucişi pentru vina de a fi “valahi”
(din mărturiile lui Gavril Butcovan, O pagină de istorie scrisă cu sânge. Mărturiile unui supravieţuitor al masacrului de la Ip, Ed. Silvana, Zalău, 2006):
” În vara anului 1940, când Basarabia şi Bucovina au fost ocupate de către Stalin, maghiarii locali au simţit o imensă bucurie, în timp ce noi, românii, ne-am dat seama că ne paşte un mare pericol. Într-o seară, tata s-a adresat mamei cu cuvintele: “Pentru români, a început dezastrul, mă tem că şi pe noi ne vor ocupa ungurii”. Vremurile bune şi-au întors spatele pentru români”
Dupa cedarea Nordului Transilvaniei, prin odiosul Diktat de la Viena, din 30 August 1940, şi după retragerea Armatei Române, la 6 septembrie 1940, şovinismul maghiar – aprins de prevederile Tratatului de la Trianon şi întreţinut de ascensiunea lui Hitler si a lui Horthy – a izbucnit cu violenţă in satele ardelene. Nu numai cei cunoscuţi de multă vreme prin manifestările lor profund anti-româneşti, dar şi maghiari buni şi paşnici până atunci, mânaţi de ură, răzbunare, şovinism şi xenofobie s-au transformat in criminali şi torţionari odioşi ai vecinilor lor români.
Măcelul românilor din Ip a fost pus la cale de comandamentul militar maghiar, de comandamentul civil maghiar, de membrii Gărzii Zdrenţăroşilor (Rongyos Garda), de preotul reformat maghiar Kovacs Bela, de moşierul Farago Pişta, de învăţătorul Ujhelyi Adalbert şi de poştaşul satului – cel care, la 13 septembrie, a făcut un recensământ al tuturor românilor din sat. Conform scenariului, la miezul nopţii de 13 spre 14 Septembrie 1940, soldaţii şi civilii unguri au inceput să tragă cu pistoalele în aer strigând “valahii trag în maghiari”, după care, 10 români consideraţi “vinovaţi” au fost aduşi la Comandamentul militar al companiei de honvezi unde, după schingiuri şi torturi bestiale, au fost împuşcaţi cu gloanţe dum-dum. A fost doar începutul: conducătorii maghiari ai comunei au hotărât ca toţi românii, fără exceptie, să fie executaţi prin împuşcare, in propriile locuinţe! Întreaga comună a fost încercuită de honvezi, apoi echipe mixte “compuse din 5-6 militari cu arme şi câte 2-3 civili purtând ochelari de motociclişti, pentru a nu fi recunoscuţi de către consătenii lor din Ip şi oamenii din satele vecine” s-au constituit în timp record; la orele 3 dimineaţa, in zorii praznicului Inălţarii Sfintei Cruci, a inceput masacrarea românilor; până dimineaţa, în râuri de sânge, 157 de români – născuţi sau incă nenăscuţi – au fost omorâţi cu o bestialitate ce depăşeşte limitele înţelegerii umane.
“Tată, ăştia îi împuşcă pe români !!!!!!!!!!!!!!!!!!!”
“In zorii zilei de 14 septembrie 1940, am fost trezit de zgomotul asurzitor al focurilor de armă ce răbufneau dinspre casele vecinilor noştri. Era intuneric, şi m-a cuprins o frică ce nu v-o pot descrie în cuvinte. Aveam doar 16 ani. In familie eram de toţi 10 suflete. Părinţii şi 8 copii. Locuinţa era compusă din două camere. Eu, părinţii şi alţi 5 fraţi dormeam într-o cameră, iar în camera mică, ceilalţi doi frăţiori. L-am trezit pe tata, Mihai Butcovan, şi i-am spus că sunt impuşcaţi românii. Tata nu putea vorbi de emoţie, pentru că bănuia ce ne aşteaptă. Mama o alăpta pe surioara Paulina de 11 luni, iar parcă focurile de arma se înteţeau cu fiecare minut ce trecea. Mama l-a rugat pe tata să se uite pe geam să vada ce se intamplă pe uliţă iar acesta i-a spus ca vede oameni care se plimbă agitaţi. Pentru o clipă mi-am aruncat şi eu ochii pe fereastră. Strada era plină de militari horthyşti şi consăteni maghiari, deveniţi părtaşi la masacru. Mama, dupa ce a aşezat-o pe fetiţă în leagan, i-a spus tatii să meargă să deschidă uşa, ca să nu bata soldaţii în poartă aşa cum au făcut la vecini. Pe când tata a vrut sa deschidă uşa, deja soldaţii erau în curtea noastră. Unul dintre criminalii horthyşti s-a răstit la el, spunându-i să iasă afară din casă. La câteva secunde am auzit cinci bubuituri de armă. Atunci am ştiut ca l-au împuşcat pe tata. Imediat au năvălit în casă trei soldaţi, îndreptând puştile spre noi. S-au răstit şi la noi, bineînţeles în ungureşte, să ieşim afară. Mama i-a intrebat, arătând spre leagan, că ce va întampla cu fetiţa, la care soldaţii i-au raspuns că o s-o crească ei. Când am ieşit l-am văzut pe tata, care zăcea cu faţa în jos lângă peretele casei. M-am indreptat înspre el, moment în care asasinii horthyşti au tras în mine. Cuprins de groază m-am prăbuşit lângă corpul neînsufleţit al tatălui meu. Mi-am dat seama că sunt în viaţă, simţind o arsură puternică. Inima îmi bătea tare pentru că în momentele următoare am văzut cum criminalii i-au executat pe fraţii mei. În faţa casei, la câţiva metri de mine, au ucis-o pe sora-mea, Maria, de 18 ani, care a fost impuşcată în piept cu cartuşe dum-dum. Fratele Mihai, de 8 ani, a fost împuşcat în burtă, iar surioara Ana, de 5 anişori, care, disperată, striga “Unde esti maică?!”, a fost secerată de gloanţele criminalilor. Fratele Viorel, de 11 ani, a vrut sa fugă spre grădină, însă soldatul care-l urmărea l-a împuşcat în cap. Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, “bravii” soldaţi unguri au sfârtecat-o cu baionetele în leagăn. Asupra mamei au tras, rănind-o, însă a apucat să se ascundă sub o căruţă. Cred şi astăzi că şansa mea a fost aceea că nu m-am ridicat de lângă tata şi am stat culcat cu faţa la pământ, în timp ce călăii erau preocupaţi cu uciderea celorlalţi membri ai familiei. Pe lângă mine şi mama au mai scăpat cei doi fraţi ai mei, Ioan, de 12 ani, si Floarea, de 6 ani, care au dormit în camera mică, unde criminalii nu au mai căutat. Bănuiesc că în sinea lor credeau ca au ucis întreaga familie după ce au tras în 7 persoane şi au străpuns-o cu baioneta pe surioara Paulina””
“Voi suprima pe fiecare valah ce-mi va ieşi în cale! Pe fiecare îl voi suprima! Nu va fi îndurare. Voi aprinde noaptea satele valahe! Voi trece prin sabie toată populaţia. Voi otrăvi toate fântânile şi voi ucide până şi copiii din leagăn! In germene voi distruge acest neam de hoti si ticălosi! Nu va fi pentru nimeni nici o milă! Nici pentru copiii de leagăn, nici pentru mama care va naste copil…” “Nincs kegyelem” (Fără îndurare) – Ducso Csaba, Budapesta, 1939
“Persoanele care n-au putut ieşi din case, bătrânii, bolnavii şi copiii au fost executaţi în interiorul locuinţelor, iar bărbaţii au fost împuşcaţi cu mai multe gloanţe în curtea gospodăriei proprii. Persoanele au fost împuşcate în cap, în piept şi în burtă, după care urma ciopârţirea cadavrelor cu baionetele.”
Inainte de a fi executaţi, mulţi români au fost torturaţi, bătuţi, li s-au tăiat mîinile, nasul, urechile, limba, organele genitale, le-au fost scoşi ochii, femeilor le-au fost tăiaţi sânii, si gravidelor le-au fost scoşi feţii din burtă cu baionetele.
A doua zi, autorităţile au cercetat fiecare gospodărie pentru strângerea morţilor; au fost omorâţi 2 dintre cei 7 supravieţuitori răniţi rămaşi în viaţă, precum şi alţi câţiva români, negăsiţi acasă în timpul nopţii; “.. doi bătăuşi duceau într-o desagă capul copilului Dumitru Bogza, împuşcat cu cartuşe dum-dum pe claia de gunoi, până i-a fost secţionat gâtul”.
Un ţigan “a fost trimis să vadă ce se află în casa vecinilor, iar la întoarcere a răspuns: “Nimic, în afară de un copil culcat în leagăn, care râde”. La scurt timp s-au auzit două împuşcături, ca dovadă că soldaţii horthyşti trăgeau cu arma în orice li se părea românesc, fără pic de omenie şi milă”
“La câini nu le trebuie cruce”
“În dimineaţa zilei de 14 septembrie 1940, la orele 9, căruţele maghiarilor şi ale ţiganilor i-au adunat pe cei împuşcaţi, transportând cadavrele la cimitir pentru a fi înhumate într-o groapă comună, după ce peste corpurile neînsufleţite s-a aruncat var nestins.”
“Mulţi erau mutilaţi înainte de a fi ucişi. Lui Dumitru Chiş i-au scos ochii, iar lui Dumitru Sârca i-au tăiat mâinile, criminalii motivând că acestea au purtat steagul românesc in zilele festive. Cu sadism, lui Pavel Sârca i-au smuls unghiile cu cleştele.
Cu barbarism, soldaţii au scos copilul cu baionetele din soţia lui Gheorghe Lontea, când aceasta se afla în durerile naşterii.
Ana Buboi, gravidă în luna a opta, a fost spintecată cu baioneta, la cimitir, pentru a vedea ce pui de valah poartă in pântec. Tot la cimitir, două persoane, Maria Sârca de 40 de ani şi Maria Olla de 15 au fost aruncate în groapă de vii, după cum spun martorii oculari.
Bietul meu tată, Mihai Butcovan a fost impins în groapă cu lopata de către ţigani, care evitau să pună mâna pe el motivând că a fost “mare valah”. Morţii erau foarte mulţi, iar groapa insuficient de adâncă, de aceea cadavrele au fost aşezate unele cu capul spre apus, iar altele, cu capul spre răsărit, pe mai multe rânduri, grosimea stratului de pământ de deasupra groapei fiind doar de 50 centimetri.
Cu un gest creştinesc, Nagy Balint Senior, aflat la cimitir, a zis către cei prezenţi lângă groapa martirilor: “Să le spunem celor rămaşi in viaţă că le pot pune cruci celor morţi”. La care, locotenentul Vasvari Zoltan a replicat tăios: “La câini nu le trebuie cruce”
“Faină clacă de gunoi s-a făcut”
“Aruncaţi de-a valma în groapa comună, morţii au fost înhumaţi sumar, cadavrele fiind împinse în groapă cu lopeţile de către ţigani. Unii maghiari din Ip, în timp ce se întorceau de la groapa comună a acelora pe care i-au masacrat, rosteau cinic şi dezgustător: “Faină clacă de gunoi s-a făcut.””
Trebuie spus că au existat si maghiari care nu au participat la masacru, mai mult, chiar au salvat familii de români.
“O să vezi tu ce păţeşti, pentru că te crezi mare valah”
Bilanţul atrocităţilor săvârşite de autorităţile horthyste asupra populaţiei româneşti din Transilvania de Nord, în intervalul 30 august 1940 – 1 noiembrie 1941: sute de crime bestiale, schingiuiri, bătăi, arestări, profanări, devastări în masă, devastări răsleţe, internari în lagăre, tâlhării, jafuri, devastări de sate româneşti, pângăriri, profanări, incendieri, dărâmări de biserici, expulzari ale populaţiei româneşti.
Statistici din URMAŞII LUI ATILLA de RADU THEODORU, Editura MIRACOL, Bucuresti 1999:
“In judeţul Sălaj: 436 de crime bestiale; 235 de schingiuiri; 602 de bătăi cumplite organizate; 978 de arestări; 9 profanări; 22 de devastări organizate; 91 de devastări savârşite individual.
In judeţul Someş. 38 crime bestiale; 34 schingiuiri; 329 bătăi cumplite; 1223 arestări; 5 profanări 2 devastări organizate; 17 devastări savârşite individual.
In judeţul Bihor, judet tinta al hungarismului din epoca 1867- 1919: 151 crime bestiale; 203 schingiuiri; 951 bătăi salbatice; 2593 arestări; 7 profanări ; 5 devastări organizate; 21 devastări facute de bestii cu chip hungaroid.
In judeţul Satu-Mare, 28 asasinate; 164 schingiuiri; 451 bătăi salbatice; 1157 arestări; 14 profanări ; 11 devastări organizate; 8 devastări horthysto-comunisto-udemeriste
In judeţul Cluj, 174 crime bestiale; 216 schingiuiri; 701 bătăi salbatice; 6369 arestări; 12 profanări ; 7 devastări colective; 93 devastări .
Acelaşi statut pentru judeţele Trei Scaune, Ciuc, Năsăud, Odorhei, Maramureş.
Se adaugă: schingiuirile in masa, la Belini, 22; la Poiana Sărată 14 (jud.Trei Scaune); 20 la Miercurea Nirajului – Mureş; 13 la Carei, 37 la Cosniciul de Jos, 22 la Horea, 25 la Ianculeşti, 29 la Morca, 33 la Scărişoara Nouă, 11 la Zalău astea toate numai in judeţul Sălaj; apoi bătăi le in masă: 56 numai la Diosig, 165 la Oradea, 334 la Mihai Bravul, judeţul Bihor, ca să nu incarc constiinţele ungurimii din Mureş, Trei Scaune, Sălaj, Somes, Ciuc, unde la Gheorghieni s-au inscris spre necinstea lor vesnica 223 de bătăi in masa; Nasaud Cluj şi Satu Mare. Dărâmări de biserici româneşti: in Mureş la Panet, in Trei Scaune la Borosneul Mare, Capeni, Camandia, Zagon; in Ciuc la Borsec si Ditrau: la Odorhei in Aldea, Biborteni, Craciunel, Varghis, Meresti, Ocland, Racosul de Sus; in MaraMureş la Bistra…
In judeţul Trei Scaune: Covasna unde au fost devastate 80 de case româneşti; Lunca Ozunului, Valea Mare, Ozun, Zabala, Zagon;In Sălaj: Horea, Istrau, Ianculeati, Ip, Lucaceni, Marba Noua, Scarisoara Noua,Trăznea; in Ciuc: Tulghes, Frumoasa, Bicazul Ardelean; in Cluj: Manastur, Baciu, Chiuteni, Cojocna, Floresti; in Bihor: Diosig, Iosia- Colonie, Mihai Bravul, Salard, Salonta-Colonie, Sohodol-Lazuri; in Satu- Mare: Gelu, Istrau, Lazuri, Lucaceni, Principele Mihai, Colonel Paulian.
La toate crimele, samavolniciile şi holocaustul impotriva populaţiei romaneşti din teritoriul cedat au participat, conform unui plan comun de exterminare, Armata Regală Ungară, prin unitaţi şi sub-unităţi dislocate in teritoriu, coordonate de Biroul 2 al Marelui Stat Major; Magyar Kiralyi Rendorseg-Poliţia regală maghiară, instalată ân toate capitalele de judeţ şi in oraşele de subordonare judeţeană; secţia specială din Capitanatul general al politiei, Kozbiztonsagi Osztaly sau secţia siguranţei publice; corpul detectivilor şi serviciul de apărare al statului – ALLAMRENDESZETI OSZTALY. Tot acest eşafodaj al terorii sprijinit activ de organizaţiile paramilitare şi teroriste încadrate cu unguri.localnici şi de informatorii alcătuiţi din preoţi catolici, unitarieri, protestanţi, din invăţătorimea ungurească, funcţionărime şi elementele declasate ale societăţii.
Până la 23 august 1944 totalul expulzaţilor şi al refugiaţilor din teritoriul cedat, Transilvania de Nord, s-a ridicat la peste 500.000 de români !!!!!!!!!!!!”
Ororile crimelor ungare împotriva românilor l-a îngrozit până şi pe Gyorgy Ferenczy, gazetar secui, activ la Budapesta, Satu Mare şi Cluj, care a editat gazeta KIMANDOM – Ma pronunt. Din volumul GOLGOTA TRANSILVANIEI, Arad 1940 si editia II-a, Bucureşti, 1941:
“Asasinatele şi execuţiile se ţin lanţ şi toate acestea doar pentru că unica vina a nenorocitelor victime este aceea de a se fi născut român… pe pămantul Golgotei din Transilvania, unde vântul suflă leşurile celor spânzuraţi, unde cadavrele martirilor asasinaţi cu o sălbatică cruzime vestesc că instinctul bestial s-a eliberat şi barbarismul şi răzbunarea joacă dansul sălbatic al morţii… A chinui… cu un vandalism necruţător oameni lipsiţi de apărare – este nemaiîntâlnit in istoria statelor civilizate ale Europei… nu-mi rămâne altceva decât să mă ruşinez că m-am născut secui-maghiar şi să reneg şi faptul că am învăţat prima oară să mă rog lui Dumnezeu in limba maghiară.”
La 70 de ani de la martirajul românilor ardeleni, de Ziua Inălţarii Sfintei Cruci, să cinstim memoria tuturor martirilor neamului românesc. O zi de post, un gând pios, o lumânare şi o rugăciune pentru milioanele de români care au îndurat, de secole, moarte mucenicească pentru vina de a fi români.
Transilvania sub stăpânirea maghiară
# Războiului naţional din 1848-1849: 40.000 de români omorâţi de unguri şi secui, printre care: 4 prefecţi şi 10 tribuni, 100 de centurioni căzuţi în lupte, 100 de preoţi şi protopopi spânzuraţi, 300 de sate arse, restul pieriţi, tăiaţi, împuşcaţi, spânzuraţi, căzuţi în lupte. 40.000 de martiri – jertfa cea mai mare şi mai grea a românismului militant şi progresist din secolul al XIX-lea – căzuţi pe frontul de onoare şi de salvare naţională pentru ca Transilvania să nu devină şi să nu rămână parte integrantă a Ungariei
# 1902-1912: jandarmii unguri au impuscat fara motive peste 300 de romani
# 1918: Masacrul de la Beliş; ucişi prin tortură 40 de ţărani si 5 ţărănci. Trupurile celor muceniciţi, unele dând încă semne de viaţă, au fost clădite în magazia de cartofi a exploatării, după care li s-a dat foc
# 1918-1919: dorinţa de eliberare a românilor de sub jugul imperiului austro-ungar va fi scump plătită: soldaţii unguri şi secui bolşevici vor trece la execuţii în masă: sute de ţărani români torturaţi, împuşcaţi, jefuiţi, profanaţi şi in final, arşi pe rug – mulţi dintre ei încă vii – pentru a se şterge urmele masacrelor; 300 de omoruri săvârşite numai în judeţul Arad.
# 30 august 1940 – 1 noiembrie 1941: sute de crime bestiale, schingiuiri, bătăi, arestări, profanări, devastări in masă, devastări răsleţe, internări în lagăre, tâlharii, jafuri, devastări de sate româneşti, pângăriri profanări, incendieri, dărâmări de biserici, expulzări ale populaţiei romaneşti în satele ardelene Aita Seacă, Câmpia Turzii, Ciumirna,Cucerdea, Hâda, Halmăjd, Hodoş, Huedin, Ianculeştii, Ip, Lăscud, Luduş, Moisei, Mureşenii de Câmpie, Prundu Bârgăului, Sărmaşu, Trăznea, Zalău, etc.
# 7 – 10 septembrie 1944: la Corneşti, în înfruntarea armatei române cu cea maghiară, 51 de soldaţi români au fost ucişi, dintre care, 23 de prizonieri români, căzuţi pradă în mâinile bandelor horthyste au fost supuşi celor mai abominabile torturi: li s-au tăiat urechile, nasul, li s-au scos ochii, li s-au făcut tăieturi groaznice în abdomen, unde le-au fost băgate palmele mâinilor,
# 16 – 17 septembrie 1944: la Sărmaşu,Mureş, au fost ucişi, bestial, 126 de localnici, în majoritate evrei
# 14 octombrie 1944: la Moisei, Maramureş, 30 de ţărani români au fost împuşcaţi
La Siret Mănăstioara,
Stau soldaţii grămăjoară
Şi se uita in a lor ţaăa
Unde au fost ei astă vară.
Şi tot caută cu amar
Unde-au lucrat in zadar.
Măi române, măi creştine
Fă-n lume să fie bine
Şi scoate de aici duşmanul
Că ne prăpădeşte neamul.
Ne invaţă tot ruseşte
Ca sa uităm româneşte
La Cernăuţi temniţa-i plină
Cu creştini care suspină.
Foaie verde de sub rouă
Ne-au rupt Bucovina-n două
Dumnezeu să le platească
C-au rupt ţara românească
Şi-am ramas negri străini
Ca şi graul printre spini
Cu ce Doamne ţi-am greşit
C-asa rău ne-ai pedepsit.
Cu ce Doamne ţi-am stricat
C-asa rău ne-ai blestemat.
Ing. Teodor Simionescu, – Cantec aparut in comuna romaneasca Voloca si raspandit in toate satele romanesti din Nordul Bucovinei
“… printre lacrimi, o viata in libertate …”
……file din istoria noastra ce trebuie cunoscuta si niciodata uitata
MULTA SANATATE SI DOAMNE AJUTA!