Am fost șocat atunci când am citit în ziare că Prefectul Bacăului a considerat că hotărârea Primăriei Dărmănesti este cea care a creat tensiune la Valea Uzului.
Adică nu antiromanismul maghiar/secuiesc a generat situația, ci românii, care au dorit să fie prezenți în acel spațiu simbolic, unde soldații români au plătit cu sângele lor reîntregirea țării!
Un site maghiar, referitor la crucile puse de Primăria Dărmănești în cimitirul Valea Uzului, scria că „românii înaintează în spațiul simbolic, pentru a-l ocupa”. Simbolurile sunt și semnele posesiunii, semnalând dreptul asupra teritoriului!
Pe fondul acestei realități, primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, zicea că „trebuie să ocupăm spațiul nostru vital, cu simbolurile noastre naționale”. Deci cine înaintează – mă întreb – dacă primarul declară așa ceva în mod public?
Ungurii vor să reconstruiască, pe plan simbolic – chiar prin simbolul stăpânirii, drapelul maghiar – fosta Ungarie, poreclită și „Mare”. Există un revizionism în spațiul simbolic, o voință de conservare și reconstrucție simbolică chiar a Austro-Ungariei. Ceea ce, după Bibó István, a distorsionat caracterul poporului maghiar.
Ei vor exclusivitate absolută în spațiul simbolic, așa cum a fost înainte de Trianon! Mereu exclusiv, niciodată lângă alții! Așa s-a creat cimitirul exclusiv maghiar din Valea Uzului, acolo unde au căzut și români, și ruși, și alte nații. Acolo e un cimitir internațional, creat de statul român, un cimitir deschis tuturor morților, indiferent de naționalitate, ceea ce ar trebui să fie o realitate acceptabilă pentru toți.
Mă întreb, de ce nu se pot mulțumi ungurii cu o realitate deschisă, creată de români așa cum sunt ei, după firea lor. Nu, ungurii nu se mulțumesc, așa cum nu se mulțumesc nici cu inscripțiile bilingve. Ei vor doar inscripțîi exclusiv maghiare, ca semn al stăpânirii exclusive!
Problema nu este, deci, înaintarea românilor în spațiul simbolic al ungurilor, ci setea ungurilor/secuilor de a stăpâni în exclusivitate. Revizionismul maghiar în spațiul simbolic, intenția de a reconstrui “Monarchia”, se vede și în cererea de a repune în spațiul public, la Oradea, statuia Sfântului Ladislau în locul lui Mihai Viteazul.
În raport cu acest revizionism, trebuie semnalat comportamentul trădător al unei bune părți a mass-media românești care pur și simplu îi acuză pe patrioții români – care au mers în Valea Uzului ca să apere memoria trecutului românesc – de vandalism, de smulgerea crucilor soldaților maghiari!
Când, de fapt, românii au pus flori chiar și pe crucile maghiare, ca răspuns la sacii de gunoi de pe crucilor românești. Nu, nu pot să înțeleg ce fel de interese îi mișcă pe anumiți români, care favorizează, pur și simplu, revizionismul maghiar.
Probabil lăcomia de avere creează aceste alianțe trădătoare! Căci azi politicianismul românesc creează doar avere, nu și istorie. Iar oamenii devin din ce în ce mai mici, neavând visuri care să-i înalțe. E o situație care amintește de „Piloții orbi” ai lui Mircea Eliade.
Despre cele de mai sus am avut propria mea experiență neplăcută, când un prefect român, Dumitru Marinescu, a favorizat ocuparea exclusivă a spațiului simbolic de către secui! Eu l-am sesizat atunci despre existența drapelului secuiesc și a inscripțiilor exclusiv maghiare pe clădiri administrative.
Prefectul a divulgat sesizarea mea presei maghiare (Háromszék, de pildă) și a luat apărarea drapelul secuiesc, declarând că secuii ar trebui să aibă dreptul la un drapel propriu. Și nu s-a oprit aici: m-a învinuit că eu am fost acela care, cu sesizarea mea, am creat tensiuni. În același timp nu a luat nicio măsură legală în urmă acestei sesizări. A făcut-o abia după o altă sesizare a mea, la MAI, în care l-am denunțat, la rândul meu, pe prefect, că în loc că să apere interesele statului, servește naționalismul maghiar!
O altă întâmplare personală a avut loc recent, în timpul campaniei electorale. Mă aflăm în Brașov în zona gării CFR, unde m-am întâlnit cu „gașcă” electorală PNL și cu candidatul lor. Am stat de vorbă cu ei, pe tema Valea Uzului. Am constatat cu uimire un total dezinteres pentru problemă. Era dezinteresul omului progresist față de conflictele „minore”, „naționale”, „extremiste”!
Eu, totuși am insistat, zicând că „partea română are dreptate”. Candidatul mi-a spus că „viii cu viii și morții cu morții”, încercând să ocolească problema. Când i-am spus că acoperirea cu saci de gunoi a crucilor românilor e ceva inadmisibil, mi-a răspuns că e o diversiune a serviciilor secrete! Ce fel de servicii secrete, când filmările, făcute de niște secui, arătau că chiar ei erau autorii faptei!?
Ignorarea, de către liberalii progresiști, a „micilor conflicte naționale”, reprezintă negarea pericolului! Dar, pe fond, este vorba de cu totul altceva! Foarte mulți se distanțează de astfel de evenimente, sub pretextul ca „nu cumva să cadă în capcană manipulării”. Pare un comportament inteligent!
Dar, din păcate, aceste comportamente „inteligente”, care se feresc de „capcana manipulării”, nu sunt de loc conștiente că aceste „mici” conflicte pot genera tensiuni mari, care se acumulează progresiv în inconștientul diverselor grupuri etnice, pentru ca în final să explodeze.
Chiar osemintele din adâncul pământului ne arată, pe plan simbolic, că avem, în adâncul nostru, niște conflicte nerezolvate, refulate!
Din păcate, cei mai conflictuali, în acest conflict, sunt maghiarii, cu supărările lor istorice rămase nerezolvate, care generează mereu probleme de conviețuire… Broasca maghiară a crezut că toată curtea este a ei. Dar într-o zi a căzut într-o fântână și s-a trezit la realitate. La realitatea că atâta îi este partea. Și de atunci se tot chinuie să iasă!