https://www.justitiarul.ro/mircea-cartarescu-si-propaganda-sionista/
Mă sună din SUA Billache Guțulescu, asiduu cititor de literatură română, inclusiv presă. Să mă întrebe dacă am citit articolul lui Mircea Cărtărescu despre evreii ucişi de români, intitulat O vină istorică, apărut la Bucureşti şi republicat peste Ocean. Îmi citeşte la telefon lungi pasaje şi nu-mi vine să cred. Îi cer să-mi trimită un xerox prin poştă, l-am primit azi şi constat că Bill al meu tot boier a rămas… Nici urmă însă de aşa ceva la autor, la Mircea Cărtărescu al nostru. Păcat. Păcat mai întâi de literatura pe care o scrie, nu lăsa să se întrevadă la autor atâta precaritate şi superficialitate sufletească. Iată, se pronunţă atât de categoric într-o chestiune atât de gravă pentru tot neamul lui, deopotrivă omenesc şi românesc, iar datele problemei, se vede de la o poştă, îi sunt literalmente complet necunoscute! Ceea ce nu-l împiedică să se bage în vorbă! De ce? De ce se grăbeşte să se alinieze astfel la grupul celor care susţin că în România a fost genocid, Holocaust etc.? Gaşcă de indivizi mediocri, unii dintre ei dovediţi sperjuri în justiţie, haimanale fără operă, fără mamă, fără tată, rentieri ai minciunii, care nu ar exista în nicio bibliografie dacă nu s-ar fi inventat povestea cu holocaustul din România, în care au devenit mari specialişti!! Mircea Cărtărescu le dă un gir neaşteptat, nemeritat şi disproporţionat de mare, căci Mircea Cărtărescu este un scriitor autentic, adevărat. Ce caută în haita lor de nevrednici?! E conştient M.C. de riscul pe care şi-l asumă? Vede el vreo stratagemă prin care să facă vreodată uitată sau iertată de public, cititori şi confraţi, această intervenţie a sa atât de deplasată de la linia conduitei intelectuale elementare?!
Ce ştie Mircea Cărtărescu despre subiectul asupra căruia se pronunţă cu atâta grosolănie? Mai nimic, în afara câtorva bancuri contrafăcute, pe care le povesteşte fără haz, fără să simtă poanta. (Ceea ce mă face să constat, retrospectiv, că în textele semnate de ins, citite de mine, nu puţine, parcă nu am găsit nimic ce s-ar putea numi comic, haz autentic etc. Pe ici-colo, doar în parodii. Neconcludent şi suspect…) Tot filologic vorbind, îi dezvălui lui M.C. un secret: mai toate bancurile cu evreii sunt scoase de evrei. Cel puţin aşa se laudă ei… Îi cred, de data asta.
Altminteri, când evreii vorbesc de „sute de victime ale rebeliunii legionare (cu evrei agăţaţi în cârligele măcelăriilor), mii sau zeci de mii de victime asfixiate în vagoane de transport” nu îi mai cred. Şi am zeci de motive ca să nu-i cred, începând cu motivul binecuvîntat că eu îi cunosc bine pe români, cunosc ce le poate pielea! De ce sunt în stare! Îs neam cu ei!… Îs una cu ei! Ba chiar sunt profesor de limba şi literatura română, adică ins pasionat de cunoaşterea sufletului etnic românesc, sunt profesionist pot spune, iau leafă din asta de peste patruzeci de ani şi în această calitate consider că este inadmisibil pentru un român normal, cu şapte clase, cu atât mai mult pentru un profesor de limba şi literatura română, pentru un scriitor român, să creadă că vorbitorii graiului nostru românesc, continuatorii tradiţiilor noastre strămoşeşti multiseculare, chiar multimilenare(bi-), părinţii noştri aşadar, să crezi că au putut să se poarte ei cu atâta neomenie, cu atâta …ne-românie, aş zice. Auzi la el: evrei, adică nişte oameni, atârnaţi de cârligele măcelăriilor!… Şi nu numai pe români îi prea bine cunosc, ci îi cunosc şi pe evrei, pe evreii care vorbesc de acele zeci sau chiar sute de mii de victime ale cruzimii româneşti, iar Mircea Cărtărescu îi crede!, dar îi cunosc şi pe evreii care au ridicat cuvinte de mulţumire Domnului pentru bunătatea şi omenia românilor.
Unul dintre evreii aceştia mi-a fost profesor şi binefăcător: Alexandru Graur. De la el – dar şi din multe alte surse evreieşti sau neevreieşti, ştiu că în România evreii s-au bucurat de un tratament privilegiat în raport cu evreii din toate celelalte ţări controlate de Germania lui Hitler. Asta nu înseamnă că tot ce s-a spus despre evreii din lagărele de concentrare germane este adevărat! Slavă Domnului, sunt multe şi minciunile scornite pe seama nemţilor! Oricând pot produce dovada! Iar dovada că dimensiunile suferinţelor evreieşti din acei ani au fost exagerate cu iresponsabilitate nu trebuie să stârnescă nici mânie, nici resentimente, ci dimpotrivă, bucurie şi mulţumire! Cu toţii, evrei şi ne-evrei, trebuie să fim recunoscători faţă de toţi cei care vin cu dovada că dimensiunile apocaliptice ale Holocaustului sunt ceva mai „modeste”, că, deci, decăderea fiinţei umane nu a atins totuşi cotele imaginate de mintea bolnavă a celor care, bunăoară, au scornit macabra şi, propriu-zis, între oameni normali, inimaginabila poveste a celor 900.000 de evrei făcuţi săpun de urmaşii lui Goethe şi Kant! Nu 900 000, ci nici un evreu nu a avut parte de un tratament atât de bestial din partea nemţilorl!
La fel de adevărat fiind că este total neadevărată şi povestea cu evreii beliţi şi despieliţaţi pentru a fi făcuţi abajururi, curele de ceas sau prezervative de lux… Şi în loc să ne bucurăm de această veste, vestea minunată că abjecţia umană este mult, mult mai mică pe cap de locuitor din România sau Germania, din Europa, din lume!, există demenţi care vor să ne bage la închisoare că negăm holocaustul! Nu neg decât ceea ce nu este adevărat în toată această urîtă şi jalnică poveste numită Holocaust. Să-i mulţumim lui Dumnezeu că tare multe sunt neadevărate nu numai despre Transnistria, ci şi despre Auschwitz sau Dackau. Şi mă bucur, ca român şi ca om, că nu este adevărată povestea cu participarea românilor la holocaust, la genocidul antisemit! Antimaghiar sau antipatagonez!
Sper să te bucuri şi dumneata, domnule Cărtărescu, că pot să-ţi aduc şi îţi voi aduce dovada, dovezile, că nimic din ce ai scris sub titlul O vină istorică nu este adevărat. Sper că publicaţia în care ai fost găzduit cu nefericitele dumitale acuze, îmi va îngădui şi mie să rostesc cuvintele de care sunt în stare, întru apărarea adevărului, a onoarei şi demnităţii româneşti, la care ai atentat cu atâta, fie-ţi iertată, inconştienţă. Sper că, în caz contrar, vei face dumneata tot ce-ţi stă în putinţă pentru ca apologia neamului românesc semnată de subsemnatul să vadă lumina tiparului cel puţin în aceleaşi condiţii de mediatizare de care a beneficiat şi infamu-ţi rechizitoriu. Atât de ofensator pentru oricare dintre românii de noi!
Ion COJA