Apar raze de lumină în peisajul atât de întunecat

Diana Șoșoacă ar vrea să candideze din nou la alegerile prezidențiale, potrivit ultimelor sale spuse.

Desigur, acest pas va pune Curtea Constituțională într-o situație principial și practic delicată.

Din moment ce nimic nu a șters declarațiile și atitudinile liderei SOS, cele pe care cei cinci judecători CCR care au asigurat în vară majoritatea și-au bazat decizia, previzibil ar fi ca o nouă candidatură a lui Șoșoacă să fie tratată cu o nouă invalidare, asta cel puțin în ceea ce-i privește pe cei cinci magistrați.

Mai mult, în cazul Șoșoacă, în 2025, CCR poate găsi un motiv în plus față de ceea ce identificase în 2024: propaganda anti-ucraineană agresivă a Dianei Șoșoacă, în speță plăcerea acesteia de vedea anexate teritorii de la țara vecină, plăcere manifestă în primul rând din și prin proiectul depus la Parlament, în 2023, care prevede denunțarea Tratatului de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina.

Dacă CCR va invoca acest aspect în cazul Șoșoacă, de bun simț și previzibil ar fi să îl invoce și în cazul unei candidaturi a lui Călin Georgescu.

E drept, Georgescu nu este parlamentar, ca atare nici nu a înaintat în Parlament o inițiativă de genul celei avansate de Șoșoacă. Totuși, discursul lui Călin Georgescu, mai ales cel din ultimele zile, privitor la Ucraina, conține suficiente elemente care să-l facă extrem de vulnerabil. Dar dosarul ar fi chiar mai gros de atât:

Altfel spus, dacă CCR va rămâne minimum consecventă cu ea însăși și, coroborat cu asta, dacă va dovedi un minim plus de vigilență, previzibil ar fi că în luna mai nu se vor găsi pe buletinele de vot nici numele Dianei Șoșoacă, nici numele lui Călin Georgescu.

Într-un astfel de scenariu, mai ales pe dimensiunea scoaterii din cursă a lui Georgescu, liderul AUR, George Simion, ar avea cale liberă spre candidatura proprie la prezidențiale.

Însă nici măcar în asemenea condiții eventualul drum spre Cotroceni al lui George Simion nu pare să fie cu mult mai simplu decât cel parcurs la prima sa încercare, cea din 24 noiembrie, când rateul lui Simion a fost unul chiar de zile mari, terminând competiția pe locul patru.

Căci culoarul suveranist pare zilele astea să se aglomereze ca-n povești. Două nume ar putea da peste cap planurile AUR: Crin Antonescu și Victor Ponta.

Primul și-a obținut în sfârșit râvnitele validări din partea partidelor care își anunțaseră sprijinul comun pentru el. Iar când a obținut validarea din partea PSD, ce să vezi? Crin Antonescu însuși s-a lansat în câteva rafale suveranisto-conservatoare capabile să-i lase gura apă chiar și celui mai dedicat fan AUR sau George Simion.

Iar liderul PSD, Marcel Ciolacu, nu a făcut decât să consolideze, prin propriul său discurs, starea de spirit de tip “AUR luminat”, pe care pare să mizeze Crin Antonescu în campania care se va deschide în curând.

Pentru Simion, lucrurile vor tinde doar să se complice dacă Victor Ponta, care pare a-și pregăti propria intrare în cursă (tot pe culoar suveranist și cu stridente inserții MAGA) va merge până la capăt cu semnalele pe care le dă de ceva vreme și apăsat în ultimele zile, așadar, dacă într-adevăr va candida.

Altfel spus, și dacă nu vor fi lăsați să candideze Șoșoacă și Georgescu, pe culoarul suveranist și foarte conservator tot ar putea alerga trei “iepuri”, cel puțin pornind de la indiciile existente pe moment.

Iar trei înseamnă deja mult din perspectiva problematicii legate de potențialul de risipire a votului pe acest culoar. Bineînțeles, nu este exclus ca tot pe acest segment să mai apară și alte nume de “patrioți” la care azi nu există premise aparente să ne gândim.

Aș zice că, privind lucrurile prin această prismă, o eventuală strategie a lui Crin Antonescu, de a miza pe filonul unui discurs suveranist și conservator, nu este deloc de rău augur, oricât de indigest va fi fiind el pentru electoratul cu o abordare liberală, progresistă, curat pro-occidentală.

La fel, nici eventuala intrare a lui Victor Ponta în cursa prezidențială nu ar fi o mișcare de respins de pe bancă, din nou, oricât de indigest e personajul pentru o plajă largă de români care nu-i pot uita prestația de tristă amintire, ca premier, oportunismul feroce, în general, conexiunile politice (interne și externe) păguboase, în mod istoric.

Până la urmă, pentru alegătorii care speră totuși ceva mai mult și mai de calitate pentru propria țară, ar putea exista o variantă de refugiu pe celălalt culoar.

Dar pentru ca varianta de refugiu să fie și autentică, și cu potențial rezonabil de eficiență, va fi nevoie ca faza de pre-calificări să se tranșeze în următorul fel: Elena Lasconi să se retragă, iar Nicușor Dan să rămână.

Cea dintâi este insolubil legată, ca percepție publică, de un partid, pe deasupra un partid cu randament modest – propriul partid, USR.

Or, miza extraordinară, acum, rezidă în a lărgi enorm bazinul potențial de voturi, iar Nicușor Dan poate fi cel cu profilul optim de a lărgi corespunzător baza necesară victoriei.

Până la urmă, se vede treaba că zona coaliției PSD-PNL-UDMR, care îl are drept candidat pe Crin Antonescu, încearcă deja să meargă pe acest drum. Prin suveranismul și conservatorismul pe care îl exersează mai nou, ca în vremurile în care co-prezida USL și se vedea candidatul USL la prezidențiale, Antonescu încearcă tocmai să consolideze aderența electoratului PSD, dar și să penetreze baza electorală a AUR și a lui Călin Georgescu. Cu alte cuvinte, încearcă să lărgească și să adâncească bazinul electoral potențial.

De altfel, revenind la celalalt culoar, este de semnalat faptul că Nicușor Dan însuși a dat chiar luni un dens semnal în sensul că mizează pe o lărgire transpartinică a bazinului electoral, afirmând că se adresează simpatizanţilor USR, dar și oamenilor care au simpatii pentru alte partide și mai ales celor care s-au săturat de toate partidele.

Spre deosebire de el, Elena Lasconi pornește cu și nu va scăpa niciodată de handicapul că și dacă s-ar concentra obsesiv pe un asemenea mesaj, tot nu ar avea priza și credibilitatea pe care, teoretic cel puțin, le poate avea Nicușor Dan.

Căci și Elena Lasconi, și Nicușor Dan sunt percepuți prin ceea ce în mod autentic sunt: ea – om de partid și șefa acelui partid; el – independent, dar și capabil să învingă partide, iar apoi să lucreze (de pe poziții principiale și cu rezultate practice) cu partidele.

În orice caz, cel puțin la momentul la care discutăm, încep să apară raze de lumină în peisajul tulburător de scăldat în întuneric, existent până acum: