Embedded Files
Fostul ofiter de informatii Liviu Turcu, sef al serviciului operativ pentru SUA/Canada si sef al serviciului Europa de Vest, grupul de spatii Germania, Austria, Elvetia din cadrul Centrului de Informatii Externe (CIE, actualmente SIE), cu azil politic in SUA viaCIA din ianuarie 1989, fost condamnat la moarte de regimul comunist, in prezent consultant in Statele Unite ale Americii, a transmis in exclusivitate pentru Ziaristi Online o analiza pertinenta asupra apropiatului sfarsit al “sforarilor societatii civile”, “anticomunistii de parada” coordonati de V.V. Tismaneanu si H.R. Patapievici. Concluziile analizei se refera la “scancetele” emise de cei doi ideologi-sefi ai corectitudiinii politice dupa ce volumul generalului (r) Aurel Rogojan, “Fereastra Serviciilor Secrete“, aparut recent la Editura Compania, ii deconspira pe acestia drept agenti aflati “sub steag strain” in Romania. Schema de actiune evidentiata de sociologul Liviu Turcu este urmatoarea: “Dispunind cvasi-discretionar, prin infiltrare, de umbrela aparatului de stat, (a se citi controlul locurilor de munca in domeniul academic, al stiintelor sociale si a celor de profil cultural, specializari in strainatate, participarea la schimburile culturale, etc.); un larg acces la mijloacele mass-media de mare vizibilitate si obtinerea prin prezenta ad nauseam a statutului de formatori de opinie; controlul direct al unor publicatii de profil ideologic si cultural; intrari privilegiate la edituri capabile sa editeze in ritm accelerat si neconditionat propriile productii ‘telectuale’ sau materiale de serviciu. Cu alte cuvinte un adevarat complex ideologico-industrial care a devenit in ultimele decenii tot mai mult un adevarat ‘stat in stat’ in domeniul planificarii si implementarii noii ‘corectitudini ideologice’ in societatea romaneasca”. Redam textul analizei, integral, mai jos. Sublinierile si intertitlurile apartin redactiei.
MINISTERUL PROPAGANDEI
Confruntata in deplina consonanta cu restul lumii cu o profunda criza economico-financiara, societatea romaneasca este pe punctul de constata ca s-a mai procopsit cu o structura guvernamentala ce va fi curind institutionalizata: Ministerul Propagandei. Si pentru ca in perspectiva istorica atributiile sinistre ale acestui tip de mecanism politico-ideologic au fost percepute de opinia publica ca fiind intrinsec asociate cu regimurile totalitare, ‘parintii fondatori’ ai noului produs marca Frankenstein i-au gasit un ‘nom de guerre’: Muzeul Comunismului. In fapt, cum se spune prin trimitere la un dicton frantuzesc ‘o alta Marie cu aceeasi palarie’.
Pentru oamenii de buna credinta ce vor fi tentati sa ia la propriu din punct de vedere semantic raportul intre firma si atributii am o veste proasta. Nu, nu este vorba – asa cum incearca sa acrediteze autorii -, despre ideea unui model structural, de tipul Muzeului Antipa, ci de un adevarat ‘holding’ ideologic ce va reuni sub o comanda unica toate structurile academice de cercetare dar si de propaganda activa pe manoasa team a reeducarii cadentate a neamului romanesc supravietuitor al fostului regim comunist. Si avind ca punct de plecare epurarea cercetatorilor si activistilor care au avut proasta inspiratie de a se alinia altor grupuri de interese decit cel al noilor patroni (precum cei de la Institutul patronat de Ion Iliescu, dar si cei din Institutul nascut sub pulpana fostului prim ministru liberal Popescu Tariceanu); sau vae victis cei putini care au incercat sa gindeasca cit de cit independent.
Mecanismul dresajului ideologic al unei parti a intelectualilor romani in ultimii 20 de ani a inclus utilizarea armonioasa a metodei ‘morcovului si bitei’, adica crearea reflexului pavlovian prin recompensarea fruntasilor pe ramura stahanovista si aplicarea de corectii dure, de regula publice, pentru recalcitranti. Cum? Dispunind cvasi-discretionar, prin infiltrare, de umbrela aparatului de stat, (a se citi controlul locurilor de munca in domeniul academic, al stiintelor sociale si a celor de profil cultural, specializari in strainatate, participarea la schimburile culturale, etc.); un larg acces la mijloacele mass-media de mare vizibilitate si obtinerea prin prezenta ad nauseam a statutului de formatori de opinie; controlul direct al unor publicatii de profil ideologic si cultural; intrari privilegiate la edituri capabile sa editeze in ritm accelerat si neconditionat propriile productii ‘telectuale’ sau materiale de serviciu. Cu alte cuvinte un adevarat complex ideologico-industrial care a devenit in ultimele decenii tot mai mult un adevarat ‘stat in stat’ in domeniul planificarii si implementarii noii ‘corectitudini ideologice’ in societatea romaneasca.
“Impostorii fara opera”
De mai bine de 20 ani o clica de manipulatori oportunisti ce s-a instalat la cirma ‘societatii civile’ – indivizi pe care regretatul jurnalist si istoric Mihai Pelin ii califica drept ‘impostori fara opera’ -, s-a insinuat pe culoarele sinistre al puterii politice post-decembriste luind in posesie cu de la sine putere prin rapt rolul model de ‘noua constiinta a neamului romanesc’. In prezenta si cu acceptul fie el si defensiv al intelectualilor de reala valoare asupra carora trona precum sabia lui Damocles potentiala acuzatie, utilizata adesea abuziv, de fosti colaborationisti ai regimului lui Nicolae Ceausescu. De frica sau cel mai adesea de lehamite si sila acesti intelectuali au lasat sub spectrul intimidarii intregul spatiu cultural si ideologic noilor politruci pe post de heralzi ai ‘luminii’ venite de la apus.
Cindva, cu siguranta, pe post de obiect de disectie politico-ideologica la morga istoriei, sectia malformatii congenitale, se vor clarifica pentru viitorime cauzele performantei nefaste a acestui nucleu malefic de a transcede pe post de falsa stea polara toate regimurile post-decembriste. Indiferent de eticheta aflata pe borcanele partidelor politice aflate la putere sau identitatea exponentilor prezidentiali ale acestora.
Infiltrarea agentilor “societatii civile” in spatiul politic decizional
Fara a anticipa analiza acestui studiu de caz trebuie remarcata gama absolut fenomenala de mijloace frauduloase utilizate pentru a deveni o constanta de prim plan a vietii social politice romanesti. Folosind un arsenal, ce aminteste intr-o sinteza demna de o cauza mai buna experiente istorice universale precum: controlul sectorial al centrului politic decizional dupa modelul guvernului hooverian din bucatarie al anilor ’30 si care in Romania a dat nastere binomului organic intelectuali-putere politica (in traducere libera o mina spala pe alta); stilul lumpenar de actiune a la Chicago, asa cum deja am mentionat, in care armele de foc au fost substituite cu mijloace de presiune psihologica asupra intelectualilor ce au refuzat sa se alinieze grupului si noii linii oficiale de reeducare anticomunista dupa tiparul ‘carticicii rosii a lui Mao’; selectionarea, recrutarea si crearea din rindul tinerei generatii de intelectuali a unui grup restrins dar galagiosi de propagandisti de tip jdanovist cu semn ideologic schimbat pentru a deveni garda pretoriana pseudo-academica si mediatica a marilor pontifi; valorificarea, inclusiv la cel mai inalt nivel al piramidei politice a modelului ‘da-mi, ca sa te sprijin’ si atunci cind fost nevoie modelul seicarian ‘santajul si etajul’; asigurarea prin sistemul barter de servicii, inclusiv de ordin financiar, de PR si spalare imagologica tip ‘Nufarul’ pentru unii magnati capitalisti de sorginte autohtona; monopolizarea abuziva si tranzactionarea la bursa intereselor meschine, a politicii culturale interne si externe. Si lista poate continua inca mult.
Mostenitorii lui Trotki revendica Romania
Sa confisti drama si durerea generatiilor ce au suferit direct represaliile fostului regim si sa le transformi intr-o trambulina egoista detestabila pentru a accede la putere, bani si vizibilitate publica e un act care nu va trece neobservat viitorimii. Si pentru a pune sare pe rana acestora, cum se spune in popor, cei care au facut-o si o fac in continuare sint descendentii directi ai fostilor comanditari ideologici de sorginte stalinista. E un fapt si nu o presupunere, ce desfide orice criteriu de autoritate morala nu pentru ca acestora trebuie sa li se refuze la nivel individual dreptul de a se reconverti ideologic ci pentru ca s-au instalat ca si inaintasii lor prin impostura la cirma procesului de remodelare a constiintei traumatizate a natiei abia iesite din spectrul sumbru al fostului regim totalitar. Va veni timpul, nimeni nu trebuie sa se indoiasca de acest lucru, cind un grup de intelectuali seriosi, sobri si obiectivi vor rescrie Raportul prezidential pe tema regimului comunist. Sine ira et studio, adica cum spuneau romanii ‘fara ura si partinire’. Incultura politica si mercantilismul celor ce s-au aflat la conducerea statului roman dupa 1989 au fost o prada usoara pentru profesionistii ‘anticomunismului de parada’. Unii, inclusiv fosti presedinti, au manifestat regrete tardive pe aceasta tema; dar asta nu schimba cu nimic raul facut intregii societati si mai ales fara nici un efect la nivelul statutului si marjei de manevra a celor ce vor acum sa monopolizeze definitiv si discretionar atributiile unui fie si formal acoperit minister al propadandei.
Centralizarea “anticomunismului”
Noua structura cu o denumire cit se poate de neutra, “Muzeul ‘national’ al comunismului” sub patronajul, asa cum a reiesit si din interviurile acordate mass mediei, grupului de interese al carui purtator de cuvint a fost si este Vladimir Tismaneanu, va avea drept scop in primul rind eliminarea structurilor institutionale concurente create anterior de factiuni academice si de propaganda activa rivale aflate sub protectia lui Ion Iliescu si a palatului Victoria (sub eticheta politica liberala). Formal se vor inlatura, sustin autorii proiectului, ‘paralelismele costisitoare in plan financiar’ si va ‘unifica’ metodologia de abordare a subiectului comunismului. Este asadar, chipurile, o contributie pozitiva la implementarea masurilor generale de austeritate bugetara. Noul proiect, urmareste in realitate, folosind acest vehicul transpunerea in viata, cu mai mare usurinta, via ramura executiva, in integro a propunerilor facute in cadrul Raportului Comisiei prezidentiale de studiere a comunismului care au fost de facto respinse de Parlament neavind asadar legitimitatea juridica izvorita din conceptul de exponent suprem a suveranitatii populare.
Lipsiti de ‘jucaria favorita’, recte legislatia ce ar fi decurs din aprobarea propunerilor din Raport, pontifii ideologici au introdus intre timp, pina acum, rind pe rind, pe usa din dos a deciziilor executive, o parte a masurilor respinse practic de Parlament. Marele secret al lui Polichinelle este ca acest grup, azi calificat prin sintagma ‘intelectualii lui Traian Basescu’, a fost de fapt la nivelul nucleului de baza, grupul de ‘intelectuali ai lui Iliescu’ si mai ales grupul ‘intelectualiilor lui Constantinescu’. Si, nu in ultima instanta, mutatis mutandis, prin frauda, ‘intelectualii’ factiunii democratice neoliberale internationale.
Un Minister “sub steag strain”
In pofida ‘marsului triumfal’ in raport cu obiectivele personale egoiste urmarite timp de doua decenii, distanta intre masa adulta a manipulatilor si manipulatori a crescut in ultimii ani in mod semnificativ. Nu doar pentru ca aceasta categorie de oameni, a manipulatilor, ca obiect al experientelor psiho-mengeliene subsumate unui absurd proiect de inginerie sociala, se confrunta cu alte prioritati de ordin existential dar si pentru ca sint deja in mare parte imunizati istoriceste la procedeele tipice ale invatamintului si reeducarii politico-ideologice. Rezistenta romanilor de rind la procesele de indoctrinare ideologica este cu rare exceptii deja proverbiala, precum rezistenta babutei din celebrul banc cu Bula care incerca sa o treaca fortat strada. Nu acolo e principala problema a zilei de azi atunci cind noul Minister al propagandei va fi de facto fie si ‘sub steag strain’ oficializat. Vulnerabilitatea dramatica e la nivelul segmentului inocent al noii generatii. Am mentionat ‘segmentul inocent’ pentru ca si la nivelul general al acesteia efectele nefaste ale procesului globalizarii se reflecta direct prin interesul si receptivitatea foarte scazute la propaganda si ideologie. De aici caracterul strict parazitar pe sistemul institutiilor de stat si exploatarea artificala la maximum a unei necesitati socio-politice serios deconectate de la realitatea contemporana. Si din nou, parafrazind un cunoscut dicton, nici macar in traditionalul ‘tarc’ ce se vrea exclusivist al societatii civile pontifii mentionati nu se mai simt azi in siguranta, ca in trecut.
Scincetele lui Tismaneanu si Patapievici
Recent, doi dintre ei (Vladimir Tismaneanu si Horia Roman Patapievici, subliniaza V. Roncea), scincesc in public si pe culoarele puterii ca desi fac obiectul unor atacuri virulente ce reprezinta – zic ei -, si un atac implicit la adresa ‘cauzei supreme’ promovata de societatea civila, garda pretoriana ideologica doarme sau pur si simplu da semne suspecte de dezertare. Cum una din sursele vizate si incriminate de preopinenti este un fost general SRI, metoda obisnuita utilizata anterior, adica cea de discreditare publica brutala si ‘asasinare de caracter’, a fost inlocuita asa cum am precizat cu scincetul prudent al nesigurantei generate de o confruntare directa. Mai ales ca cel in cauza a avut acces prin pozitia detinuta anterior in DSS si SRI la informatii ce invita la prudenta.
“Pierderea de teren” suferita de grupul oportunistilor la nivelul controlului garzii pretoriene ideologice e un simptom, firav, e drept, ce face insa o trimitere directa la istoria Romei imperiale si chiar la istoria recenta a Romaniei comuniste. Iar cind ‘organili de stat’ nu se autosesizeaza, preopinentii muta cu regularitate prin frauda plingerea din spatiul intelectual sau ideologic pe tarimul corectitudinii politice in domeniul ‘rasismului’ si al ‘nationalismului’.
In evident declin, fie el inca timid, cu tot mai putina credibilitate la nivelul opiniei publice si fiind calificati tot mai des in spatiul mediatic ca fiind noii exponenti rollerieni ai unei etape istorice expirate, mercenarii anticomunismului de parada nu pot avea ca destin, sub aspect istoric, decit o singura destinatie, vorba unuia dintre maestrii ideologici internationali la scoala caruia au crescut si s-au format: ‘la lada de gunoi a istoriei’.
Dr. Liviu Turcu
Cine este Liviu Turcu
Extras din “Opisul emigratiei politice – Destine in 1222 de fise alcatuite pe baza dosarelor din arhivele Securitatii”, lucrare a lui Mihai Pelin (foto stanga, de Andrei Pandele), aparuta la Editura Compania
Nascut la 12 iulie 1948, la Galati. Absolvent al Facultatii de Sociologie din Bucuresti. Cercetator stiintific la Institutul de Studii si Cercetari pentru Prognoza Economica si asistent la Universitatea din Bucuresti. Doctorat in filosofie, in 1977, la aceeasi universitate. A colaborat la diferite ziare si reviste.In 1976 a fost cooptat in serviciul de informatii externe (DIE, ulterior CIE) din Departamentul Securitatii Statului, avansand pana la gradul de maior. Initial, a fost afectat Diviziei politico-economice, serviciul pentru America de Nord (V 2).A fost promovat sef de birou, apoi sef al serviciului operativ pentru SUA/Canada si sef al serviciului Europa de Vest, grupul de spatii Germania, Austria, Elvetia.A fost implicat in activitati informativo-operative in domeniul politico-economic, sub acoperirea diplomatica a Ministerului de Externe, in SUA, Austria, Elvetia, Spania, Danemarca si pe langa organismele internationale ONU.In ianuarie 1989, pe cand se afla in misiune temporara la Viena, sub acoperirea de consilier, a decis sa nu se mai intoarca in Romania si a solicitat azil politic in SUA. A fost ultimul defector important din serviciul de spionaj de la Bucuresti inainte de caderea dictaturii comuniste a lui Nicolae Ceausescu.A acordat interviuri, a publicat articole si studii despre evolutia regimului totalitar din Romania, a fost frecvent prezent la posturile de radio si televiziune ale BBC, ale televiziunii canadiene CBC, ale televiziunii franceze TV5, ale posturilor de radio Vocea Americii si Europa Libera, precum si in The Washington Times, The New York Times, The Washington Post, Liberation si L’Europeo.Lungul interviu difuzat de Vocea Americii in timpul Congresului al XIV-lea al PCR a constituit un exceptional serial de analiza politica a situatiei reale din Romania.In interviul aparut in The Washington Times, in octombrie 1989, Liviu Turcu a fost primul analist care a prevazut in mass-media din SUA ca schimbarea regimului de la Bucuresti se va realiza prin miscari violente de strada si ca Ion Iliescu va fi seful primului regim postceausist.
A fost invitat la Universitatea din Boston, ca James Clin Fellow, sa tina prelegeri si sa participe la un program de cercetare pe tema evolutiei regimurilor comuniste din Europa de Est.
Conform propriilor sale confesiuni, care ne-au parvenit in 1999, a parasit Romania din trei motive. Primul a fost acela ca regimul lui Nicolae Ceausescu intrase intr-un conflict acut cu interesele fundamentale ale statului roman. Situatia se agravase in urma amestecului brutal si incompetent al Elenei Ceausescu in coordonarea activitatilor informativ-operative.
Al doilea motiv a fost acela ca ofiterii de informatii au fost obligati sa semneze un nou juramant militar de loialitate si credinta, dar nu fata de statul roman, ci fata de Nicolae Ceausescu personal.
Al treilea motiv era legat de totala pasivitate si de obedienta conducerii Centrului de Informatii Externe in conditiile izolarii crescande a Romaniei pe plan international si ale alunecarii sale spre dezastru.
In decembrie 1988, intors dintr-o misiune in Austria, Liviu Turcu a raportat direct sefului CIE, generalul locotenent Aristotel Stamatoiu, o informatie provenita din surse verificate, aflate in cercurile politice occidentale: Romania avea sa fie supusa curand unui regim de izolare fara precedent pe plan international, dupa modelul aplicat in trecut Africii de Sud si statului Chile, in timpul regimului Pinochet.
In finalul discutiei, Liviu Turcu si-a permis sa faca o observatie atent pregatita pentru a sonda atitudinea politica reala a sefului sau: “Ar trebui sa facem si noi ceva ca sa evitam un dezastru complet pentru Romania”.
Generalul s-a lansat intr-o tirada politica dura la adresa ofiterului nonconformist, tirada din care reiesea ca, pentru astfel de opinii, Liviu Turcu merita sa fie arestat.
Excesul de zel al lui Aristotel Stamatoiu in acea punere la punct se explica nu numai prin lipsa lui de curaj, ci si prin faptul ca se gaseau intr-un spatiu controlat prin tehnica operativa de UM 0195, unitate independenta cu atributii contrainformative in Centrul de Informatii Externe.
Dupa ce Liviu Turcu a ramas in strainatate, DSS i-a perchezitionat sever domiciliul de la Bucuresti, la 22 februarie 1989. Sotia sa a fost arestata si anchetata.
La 11 iulie 1989, Liviu Turcu a fost condamnat la moarte si la confiscarea totala a averii de catre un complet de judecata al carui presedinte a fost colonelul de justitie Gica Popa – la 25 decembrie 1989, acelasi colonel l-a condamnat la moarte pe Nicolae Ceausescu, apoi s-a sinucis la 1 martie 1990.
Imediat dupa pronuntarea sentintei, DSS a lansat intense operatiuni informativ-operative de identificare si pedepsire a defectorului. Dupa prabusirea regimului comunist, la 1 octombrie 1990, in urma recursului extraordinar al procurorului general Gheorghe Robu, Curtea Suprema de Justitie de la Bucuresti a rejudecat procesul, iar Liviu Turcu a fost achitat si repus in drepturile sale civile.
In prezent este expert consultant in informatii competitive din domeniul economic si financiar, pentru firme occidentale interesate de investitii in fosta Europa de Est. Se deplaseaza frecvent si in Romania.
Page updated
Google Sites
Report abuse