Palada maturator de strada

Goţiu: Nu m-ar deranja să îl văd pe Palada măturând străzile sau plantând copaci. Ar face ceva util pentru ţară

Senatorul USR Mihai Goţiu a declarat, joi, că, deşi Mirel Palada a recunoscut în faţa judecătorilor că l-a atacat în urmă cu trei ani în studioul postului B1 TV şi s-a arătat dispus să presteze muncă în folosul comunităţii, el a decis să se ţină de promisiune şi să se constituie parte civilă în proces, solicitându-i fostului purtător de cuvânt al Guvernului daune morale de 25.000 de euro.

NO, AŞA: Cum ajung să-l fac ecologist pe Mirel Palada! În curând o să-l vedem lucrând la… spaţii verzi! A fost nevoie de trei ani şi două luni pentru ca Mirel Palada să-şi recunoască vinovăţia, după ce m-a atacat şi m-a lovit cu pumnul, pe 14 septembrie 2017, în studioul televiziunii B1 TV. E drept, a fost nevoie să înceapă procesul penal, iar fostul purtător de vorbe să se lipească, luna trecută, de alt dosar cu iz penal, pentru că a refuzat să sufle în fiolă la un control al Poliţiei Rutiere.

Ieri, în faţa judecătorilor, Mirel Palada şi-a recunoscut vinovăţia şi, mai mult, a afirmat că e dispus să presteze muncă în folosul comunităţii. Acum nu-mi fac mari iluzii că fostul purtător de cuvânt al unui Guvern PSD are mari mustrări de conştiinţă, ci mai degrabă a făcut acest gest pentru a scăpa cu o pedeapsă cât mai mică şi, mai ales, pentru a obţine amânarea aplicării pedepsei. Că altfel, cu două dosare penale ‘în lucru’, şansele unei pedepse cu executare cresc exponenţial”, a precizat Goţiu, pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, senatorul a susţinut că nu l-ar deranja să îl vadă pe Mirel Palada măturând trotuarul, adunând gunoaie din spaţiile verzi sau plantând copaci, adăugând că nu ar fi nicio ruşine în acest lucru ci, din contră, ar avea şansa să facă “ceva util pentru ţara asta” şi poate chiar să prindă “gustul ecologiei”.

“Altfel, aşa cum am promis, am refuzat ‘împăcarea părţilor’ şi m-am constituit parte civilă în proces, solicitând daune morale de 25.000 de euro. Următorul termen al procesului este programat pentru luna decembrie”, a conchis Goţiu.

Reamintim că, în septembrie 2017, senatorul USR Mihai Goţiu a fost lovit de Mirel Palada, fost purtător de cuvânt în Guvernul Ponta, în pauza unei emisiuni de la B1 TV. Anterior agresiunii fizice, cei doi au avut un schimb de replici în contradictoriu în emisiune, susţine Goţiu, Palada acţionând provocator şi, în final, ajungând să-l lovească.

“M-a lovit în pauza unei emisiuni de la B1. În prima parte a emisiuni, domnul Palada a intrat de mai multe ori peste mine şi i-am spus că este un comportament nesimţit care m-a făcut să intru în politică. Moderatoarea mi-a atras atenţia la limbaj, am spus că îmi susţin afirmaţia, pentru că asta e definiţia de dicţionar a unui om lipsit de bun simţ când nu te lasă să spui ce ai de spus. Apoi, în pauză, m-a ameninţat să nu mai spun că e nesimţit, că îmi arată el după emisiune. Şi am spus că dacă va continua să mă întreruptă, să nu mă lase să vorbesc, am zis: da, ăsta e comportament nesimţit. A venit pauza (...) şi a venit şi pumnul în gură. În acel moment au intervenit cei care erau în platou la B1 şi l-au oprit”, a declarat Goţiu la acea vreme.