https://absurdistansubfalduritricolore.wordpress.com/2011/07/07/holocaustul-lor-dar-ale-noastre/
Respect poporul evreu, atat cat respect primesc de la el. Am atata compasiune pentru tot ce au indurat evreii, cata au si ei pentru ranile noastre. Intelegeti ce vreti si cum vreti, nu pot sa-mi exprim altfel sentimentele fata de aceasta natie.
Ce ma deranjeaza pana la iritare este faptul ca incearca, cu ajutorul puterii lor financiare, sa cumpere “monopolul” suferintei. Nimeni nu a sangerat, nu a fost batjocorit, nu a fost umilit, nu a fost chinuit, nu a fost torturat si marginalizat mai mult ca poporul jidovesc (nimic ofensator in acest cuvant, este in dictionar). Interesanta este chiar o explicatie a Dex-ului pentru “jidan” = “afacerist lipsit de scrupule” !
In lumea asta intreaga, unde dai sa te intorci, te izbesti de zidurile monumentelor ridicate de finantele jidovesti, in memoria holocaustului. De la o vreme, ostentatia cu care sunt puse in valoare aceste panteonuri, reflectoarele puternice care arunca o lumina orbitoare pe fatadele lor, stralucirea tot mai sfidatoare a Stelei lui David spoita cu mult aur pe frontispiciul lor, toate acestea devin agasante pentru unii dintre noi. Ma refer la cei care am citit mai mult decat coperta unor carti de istorie.
Toata aceasta propaganda a suferintei totale, exclusivista si fara nuante, a transformat durerea, de-a lungul timpului, intr-un privilegiu oferit fortat, de noi ceilalti, doar jidanilor. Presedinti si capete incoronate, prim ministri si cancelari, toata “crema” mapamondului, isi usuca sufletele plangand langa zidurile holocaustului. La intoarcere din Tara Sfanta nu mai gasesc o lacrima si pentru noi, ceilalti. Este un pelerinaj grotesc, de supunere oarba si fara picatura demnitatii, prin fata tronului pe care se lafaie urmasul lui Şaul, actualul stapan al finantelor mondiale.
Si cand te gandesti ca toate acestea isi au radacinile in evul mediu timpuriu, cand biserica le-a interzis crestinilor sa: “comercializeze timpul” ! Interdictie care a deschis evreilor poarta “camatariei”. Neavand posibilitatea de a detine pamant, nici inclinarea necesara muncii campului, evreii si-au gasit “refugiul” in arta obtinerii profitului din dobanzi. Munca putina, venituri fabuloase. Pasul spre infiintarea bancilor a fost unul firesc. Cand ceilalti s-au trezit din letargia dogmatica, era prea tarziu, tesatura comercialo-financiara evreiasca devenise indistructibila si dominatoare.
Noua realitate, in care lumea crestina era “subjugata” economic minoritatii evreiesti, a nascut mari frustrari. Rapacitatea devoratoare, caracteristica jidanilor, nu a reusit decat sa adanceasca falia dintre cele doua “tabere”. Majoritarii au incercat sa ridice capul dar s-au izbit de zidul aproape impenetrabil ridicat de comunitatea jidoveasca in jurul sau. Izolati si autoizolati intr-o lume dependenta de banii lor, jidanii nu au inteles ca viata intr-o comunitate implica si reactii empatice cu cei din jur. Si au continuat sa profite, fara scrupule, uneori pana la sange. Comportamentul acesta nu le-a adus decat beneficii materiale. In schimb au atras antipatii puternice ale multor “vecini” de strada.
Prestand numai activitati comode (nu ai sa vezi jidan agricultor, muncitor sau hamal…), profitand speculativ de tarele societatilor in care vietuiau, alimentand interesat slabiciunea omeneasca, hranind coruptia din mediul politic, jidanii au strans averi imense, economiile multor tari ajungand sa depinda de “toanele” comunitatii lor.
Ca orice medalie si aceasta are un revers. In cazul lor reversul s-a numit “antisemitismul”, sub toate formele sale. De la soapte si priviri, pana la renumitele lagare de concentrare unde “Arbeit macht frei”.
Dar sa revin la Romania si ai sai evrei. Prezenta lor pe teritoriile noastre e straveche dar numarul lor a crescut exponential la inceputul sec. XIX cand au emigrat masiv din Galitia (provincie impartita actual intre Polonia si Ucraina), datorita persecutiilor la care erau supusi acolo. S-au stabilit majoritar in Moldova si Transilvania dar au ajuns si in Muntenia. Astfel prin 1930 Romania numara peste 750 000 de jidani, a caror comunitate controla, sub o forma sau alta, toata economia tarii.
In anul de gratie 1896 rabinul Reichorn din Praga trasase liniile directoare ale planului de acaparare ale proprietatilor funciare dupa cum urmeaza: “în numele justiţiei sociale şi a egalităţii, vom împărţi marea proprietate la ţărani care, fiind lipsiţi de mijloace de exploatare, se vor adresa nouă, devenind datornicii noştri, iar capitalurile noastre făcându-se stăpâne, noi vom fi marii proprietari şi puterea va fi a noastră.” Astfel spre sfarsitul sec XIX apar marile trusturi arendasesti care pun mâna pe furniturile publice, pe perceperea accizelor şi a comerţului de bancă, îşi întăresc hegemonia în comerţul cu amănuntul,în comerţul mare şi în industrie – activitate de pionierat. Petrolul şi aurul verde, pădurile, cu industriile aferente, devin cu timpul obiectivele principale ale războiului economic dus de evrei şi va avea efecte devastatoare pentru ţară. Nu le scapă din mâini nici prostituţia sau comerţul cu carne vie.
Romanii sunt scosi treptat din activitatile rentabile ajungandu-se ca in Iasi din 627 breslaşi români la 1839 sa ramana doar 71 in 1909, in schimb aparand 556 de breslaşi evrei. Dramele traite de micii afaceristi romani nu apar in nici o lucrare, nu primesc nici macar un dram de simpatie. Erau ceva normal pentru jidanii catarati pe suferintele lor.
Tragedia taranimii romane de la cumpana dintre sec. XIX si XX se datoreaza in mare parte ferocilor arendasi jidani ! Unul dintre cele mai mari trusturi arendăşeşti evreieşti fiind cel al fraţilor Fischer:Marcu zis Mochi, Kalman, Froim, Schoel şi Avram. La 1904 acest trust stăpânea şi exploata la sânge peste 235 000 ha pământ arabil, iazuri, păşuni, alcătuind o feudă cu 79 de comune rurale, botezată “Fischerland”, pe teritoriul căreia circula moneda Fischerilor, şi nu moneda naţională. Până şi pentru a-şi adapă vitele la iaz, ca şi pentru lut, ţăranii plăteau taxă evreilor Fischer. Fraţii Fischer, reprezentaţi de Mochi, reuşiseră să realizeze un adevărat stat în stat, Fischerland-ulfiind premergătorul Judenland-ului (Ţara Evreilor) proiectat de Alianţa Universală Israelită. La începutul anului 1907, în România Mică arendaşii evrei atingeau cifra de 915, având o fabuloasa suprafaţă arendată de 1.113.147 ha.
Metodele de “lucru” ale arendaşilor evrei, erau în general asemănătoare: O parte din moşii le subarendau ţăranilor cu preţuri de patru ori mai mari decât preţul la care ei arendaseră; altă parte era exploatată sângeros folosind munca ţăranilor nevoiaşi înrobiţi prin Legea tocmelilor agricole, poliţe cu clauză penală şi dobânzi la dobânzi. Al doilea nivel al exploatării consta în faptul că ţăranul era obligat să-şi cumpere toate bunurile de consum numai de la prăvăliile arendaşului sau ale trustului, unde preţurile erau zdrobitoare. Analiza marelui nostru poet national Eminescu, facuta tocmelilor agricole, stabileşte că dobânzile percepute de arendaşi începeau cu 90%, cele mai ridicate fiind până acolo încât unii boieri au arendat evreilor până şi bisericile de pe moşiile lor, astfel încât preoţii şi enoriaşii, spre a putea organiza şi participa la slujbele religioase, la botezuri, la cununii şi înmormântări, trebuiau să plătească arendaşului jidan o taxă suplimentară. Bineînţeles că lumânările se cumpărau de la prăvăliile arendaşului la preţul celor din ceară, ele fiind confecţionate din puţina ceară şi multă osânză…
Dispunând de capitaluri imense, trusturile evreieşti au trecut în 1906 dincolo de Milcov, arendând moşii în judeţele Brăila, Ialomiţa şi Dâmboviţa, pe care le vor exploata după aceleaşi practici pe care le experimentaseră în Moldova. Se avea in vedere inca de atunci construirea unui canal Dunare – Marea Neagra, pentru ca arendasii jidani sa poata exporta mai usor recoltele anuale.
Si a venit 1907 ! Ce nu au indraznit politicienii corupti sa rezolve, aceasta sistematica exploatare sclavagista a taranului roman de catre jidani, au facut-o taranii insasi. Obligată să reziste singură presiunii diplomatice, economice, financiare şi mediatice a Alianţei Universale Israelite, ţărănimea română s-a văzut nevoită să pună mâna pe bâte, furci şi coase, şi să îşi revendice elementarul drept la viaţă ! Au murit peste 10 000, mii de raniti, zeci de mii arestati… “Brazde înroşite de sângele robilor albi”.
Peste mormintele lor linistea s-a asternut neobservata. Ici si colo cate o lumanare mai arunca o lumina firava.Nici un monument reprezentativ in memoria lor, cel din Botosani este murdarit cu mesaje obscene si neantretinut…
Stiti voi de vreun mesaj compasional adresat de reprezentatii comunitatii evreiesti ? I-au emotionat cumva suferintele a milioane de romani abia respirand sub talpa arendasilor jidani ? Au varsat o lacrima, chiar si ipocrita, privind la crucile noastre ? Si-au recunoscut vreodata cruzimea perversa de care au dat dovada in spolierea unui popor care-i ajutase cand le era mai greu, primindu-i in randurile sale ?
Nu dragilor, Holocaustul este numai al lor, sa ne intre bine in cap asta. Suferintele noastre nu conteaza. Mortii nostri stau bine ingropati, nu-si mai pot povesti calvarul si umilintele traite, batjocoriti de reprezentantii “poporului ales”
A fost doar un exemplu din istoria noastra, pentru care simt ca evreii ar trebui sa-si recunoasca partea lor de vina. Pana cand nu vor avea bunul simt si curajul asumarii, le voi respecta suferintele exact la fel de mult cat ni le respecta si ei pe ale noastre…
(va urma)
http://merisorul.ro/2011/07/07/holocaustul-lor-dar-ale-noastre/