ROMÂNIA ERECTĂ şi CRIZA:Sa dea, ca de aia e stat! Nu stiu, dom’le de unde! Nu sunt nici pentru cresterea impozitelor dar nici pentru reducerea salariilor! Da’ nici sa se imprumute ca apucatul! E stat, sa se descurce!

Iaca,o văzui şi pe asta : Conu Leonida REDIVIVUS dar nu oricum – Conu Leonida fata cu REACTIUNEA

LEONIDA (asemenea): Aşa zău!… Ei! mai dă-mi încă unul ca el, şi până mâine seara, — nu-mi trebuie mai mult, — să-ţi fac republică… (cu regret.) Da’ nu e! Da’ o să-mi zici că cu încetul se face oţetul, ori că mai rabdă, că n-a intrat zilele-n sac. (cu tărie) D-apoi bine, frate, până când tot rabdă azi, rabdă mâine ? că nu mai merge, domnule, s-a săturat poporul de tiranie, trebuie republică! Vasile Marica cere demisia lui Basescu si caderea Guvernului Boc

AICI

EFIMIŢA: Adică, zău, bobocule, de! eu, cu mintea ca de femeie, pardon să te-ntreb şi eu un lucru: ce procopseală ar fi şi cu republica?

LEONIDA (minunat de-aşa întrebare): Ei! bravos! ş-asta-i bună! Cum, ce procopseală? Vezi asta-i vorba: cap ai, minte ce-ţi mai trebuie? Apoi, închipuieşte-ţi dumneata numai un condei, stăi să-ţi spui: mai întâi şi-întâi că dacă e republică, nu mai plăteşte niminea bir…

EFIMIŢA: Zău?

LEONIDA: Zău… Al doilea că fieştecare cetăţean ia câte o leafă bună pe lună, toţi într-o egalitate.

EFIMIŢA: Parol?

LEONIDA: Parol… Par egzamplu, eu…

EFIMIŢA: Pe lângă pensie ?

LEONIDA: Vezi bine; pensia e başca, o am după legea veche, e dreptul meu; mai ales când e republică, dreptul e sfânt: republica este garanţiunea tuturor drepturilor.

EFIMIŢA (cu toată aprobarea): Aşa da.

LEONIDA: Şi al treilea, că se face şi lege de murături.

EFIMIŢA: Cum lege de murături ?

SINDICATE

LEONIDA: Adicătele că nimini să nu mai aibă drept să-şi plătească datoriile.

EFIMIŢA (crucindu-se cu mirare): Maică Precistă, Doamne! apoi dacă-i aşa, de ce nu se face mai curând republică, soro ?

LEONIDA: Hei! Hei! te lasă reacţionarii, domnule ? Fireşte, nu le vine lor la socoteală să nu mai plătească niminea bir! e aproape de mintea omului: de unde ar mai mânca ei lefurile cu lingura?

EFIMIŢA: Aşa e… da’… (reflectând mai adânc) un lucru nu-nţeleg eu.

LEONIDA: Ce lucru?

EFIMIŢA: Dacă n-o mai plăti niminea bir, soro, de unde or să aibă cetăţenii leafă?LEONIDA (în luptă cu somnul): Treaba statului, domnule, el ce grije are? pentru ce-l avem pe el? e datoria lui să-ngrijească să aibă oamenii lefurile la vreme…

EFIMIŢA (lămurită): Aşa da… vezi, mie nu-mi dădea-n gând. (după o pauză de reflecţie) Ce bine ar fi! unde dă Dumnezeu odată să o mai vedem ş-asta, republica! (Leonida începe să sforăie) Dormi, soro?… (Leonida sforăie-nainte) A adormit.

— Unu după miezul nopţii sună s-aud în depărtare două-trei detunături de puşcă şi chiote surde; apoi, altele mai multe

— EFIMIŢA (se deşteaptă şi se ridică-n pat, privind cu nedumerire către uşe şi întrebând cu neastâmpăr): Cine e? (pauză) Cine e ?Leonido!!!

LEONIDA (pierdut): Nu e revuluţie, domnule, e reacţiune; ascultă: (citeşte tremurând) „Reacţiunea a prins iar la limbă. Ca un strigoi în întunerec, ea stă la pândă ascuţindu-şi ghearele şi aşteptând momentul oportun pentru poftele ei antinaţionale… Naţiune, fii deşteaptă!” (cu dezolare) Şi noi dormim, domnule!