ODA ANTIROMANULUI PERFECT,AJUNS IN FRUNTEA TARII!
Prima scrisoare, foarte larg deschisă
Antiromânului perfect
oricât te-ai pierde printre verbe,
ca să-ți dosești duhoarea din plămâni,
ești doar marioneta-n care fierbe,
fără de margini, ura de români
orfan de sentimentul țării tale
pe care-o-njugi pieirii neclintit,
ne vinzi în târgul poftei radicale
din care însuți ești preazămislit
laș până-n rărunchi și despot nemilos,
nărod în toate câte poți să fii,
ne-ai întors și cimitirele pe dos,
nimeni să nu se poată odihni
liberal – un șarlatan politic uns
spre-a plăvăni o Țară și un Neam,
ne-ai stat în suflet ca șarpele, ascuns,
și-acum ne smulgi trecutul de pe ram
în disprețul condiției umane,
care te roade peste tot ce vrei,
suntem cu toții banale „ghinioane”,
noi bieți români, iar ei „niște evrei”
ai furat onoruri, titluri, case, bani,
buna-credință-a omului de rând,
copii să îi vinzi precum pe bolovani,
antiromânismul în tine fremătând
inteligență cutră, apatridă,
patriot de operă și scenă,
în tine-i neîncetat gravidă
setea de putere prinsă-n genă
daltonist politic, dominat de negru,
țara îți este vacă și hotel,
în jurul tău nimic nu e integru,
în statul subteran sau paralel
păpușari de dincolo de țară
te joacă pehlivane precum vor,
în legea lor ești cartea cea mai rară,
în legea brazdei ești doar un trădător
cu fălcile trosnind de răutate
și rânjetul malefic fluturând,
ții România cu mâinile la spate
și capul măsurându-se-n pământ
efect estetic al prostiei rare,
arogant chiar și cu umbra ta,
plăvane vrei în toate dezbinare,
în tot ce mai respiră-n calea ta
cu creierul zgârcit de la natură,
hulpav până în străfundul firii,
ai pângărit la prima cotitură
chiar Ziua Românească a-ntregirii
scut înrăit a tot ce-i peste lege,
meditator de hoți și derbedei,
în pușcării mai mulți „penali” spre-a merge
ai devenit der Führer în Știrbei
nu ai știut de imnul slavei noastre
până s-ajungi vătafu-acestui stat
și-acum peste cravatele-ți albastre
pui laba peste cordu-ți defectat
acum, atât… ești mult prea greu plăvane
în antiromânismul tău perfect,
dar anticorpii vechilor canoane
au grijă să se termine corect!
Cu dreaptă neiertare,
Costinel Petrache, Soldat Român
DIN CICLUL :LICHELE. ODA ANTIROMANULUI PERFECT,AJUNS IN FRUNTEA TARII(II)!
Odă antiromânului perfect, ajuns în fruntea țării!
A doua scrisoare
Antiromânului perfect
antiromân din creștet până-n zare,
îți mai trimitem, iată, o scrisoare…
cu aroganța plăvanului din basm
și dosul ridicat la rang de cap
pluteai sedus în cel mai grav orgasm
expus maiestuos, ca handicap
te-ai dus în parc și ca un trepăduș
ți-ai înnobilat destins popoul
lăsându-l vraiște pe-un scaun de Brâncuși,
ca să îți stingi în tivdă libidoul
incult în cap, dar cu pretins de multă
carte, vrei o „țară educată”,
e pentru noi, plăvane, o insultă
de neiertat în nicio judecată
sofismele ți se bălesc în barbă,
fratenizând cu rânjetu-ți meschin,
iar fălcile, dansând, încep să fiarbă
când vrei ca să-ți revii din arlechin
industria de ură și păcate,
de cenușiu între pământ și noi,
de fals hoțind și de nelibertate,
ai ridicat-o-n stare de război
surprins de Darwin în prag evolutiv,
te definești „cel mai” dintre bușteni,
dar nouă-n scârbă, ne pari nerelativ
un impiegat în gara Cotroceni
susții în contra ei independența
justiției ajunsă-ntr-un bazar
și-ndoliezi nemernic existența
libertății transfigurată-n zar
bolnavi aflați în stare terminală
se sting în pușcării abandonați
de statu-aflat în pofta infernală
de închisori și de nevinovați
o mamă a furat cândva o pâine,
la Cotroceni ți-a plâns fetița ei,
dacă-ar fi fost în jilțul tău un câine,
o grația, copilu-i un temei!
delir, convingeri false, subnutrite,
cu chiu-cu vai, memorie trucată,
haos sub creștet, slove chinuite,
emoție absentă, minte plată
privirea-nstrăinată de-ale firii,
pironită-n puncte neștiute,
este sindromul grav al rătăcirii
între închipuiri anacolute
în scrâșnete, înfricoșând natura,
ai poruncit prăpăd și agonii
și-ai adâncit în vene tăietura
îngenuncheatei noastre Românii
dovadă-a-nstrăinării medicale,
traficant de fum și isterie
te-ai pus stindard elitelor stradale
crescute în regim de coterie
impulsul patologic al grandorii
îți dă măsura ultimului gând
când viața ne-o împarți în teritorii,
ca sfârtecarea unui muribund
din Kotarbiński-ai plagiat sloganul –
coroană pentru fiece dineu,
și-ai pus în el, plăvane, cu toptanu
doar bălmăjeli stilate, ca trofeu
„România lucrului bine făcut”,
cuvinte amețite-n rostul lor,
o pungășie prin care-ai abătut
buna-credință spre Glaus-dictator
tu, creier vag, anost, ieftin și sărman,
vrei rost cu rost distrus și desfăcut,
atât te duce capul suit pe un morman
de mușchi prin care ești recunoscut
interesul public l-ai pulverizat,
adoratorii-ți sunt un trist reper,
azi România ai scos-o la mezat,
țării-i ești vrăjmaș și gauleiter
esența înțelepciunii tale seci
de-atât a fost în stare – „Ha, ha, ha…”,
azi, urii tale cu care ne petreci
îi spun, plăvane, scrisori vor mai urma…
Cu dreaptă neiertare,
Costinel Petrache, Soldat Român
București, 30 septembrie 2018
Vezi și Odă antiromânului perfect, ajuns în fruntea țării!
SURSA:justitiarul.ro/
OFA ANTIROMANULUI PERFECT ,AJUNS IN FRUNTEA TARII!(III)
A treia scrisoare
Antiromânului perfect
Motto: „Statul nostru nu are altă rațiune de a fi decât aceia că e stat românesc, deci desvoltarea elementului românesc este și cată să fie ținta noastră de căpetenie.”
Eminescu, Timpul, 13 August 1878
România, cosmopolit condusă
de apatrizi și de analfabeți,
e Mama ce ne apără, răpusă
de wiermerii ce-i știți, dar nu-i vedeți
e-o vorbă printre noi, în sat, la țară,
pe care-o poți afla fără miros,
că `ăl făcut, așa, la vorbă rară,
ne „este MARE, PROST și TICĂLOS“
incompetent în toate ale țării
pe care o urăște din rărunchi,
plăvanu-adulmecă din capul scării
vrerea-i să ne vadă în genunchi
vuvuzele și pâine poleită,
circ postmodern și drepturi amețite,
putere triumfală, dar sleită
de rânjete aflate la cuțite
pe care pehlivane le înarmezi
în delirul psihic al grandorii
în care rătăcești și te visezi
tronând nesfârșite teritorii
în Parlament, ca să-ți susții lacheii
ai dat un recital fără cusur,
te-ai agățat de marginea ideii
rânjind ca prostălăul, tur-retur
în bale îți struneai buccinatorii,
privire-o bulbucai ca un smintit,
vroiai să-ți duci înfrânții spre victorii,
partidul tău, mereu reconvertit
râdeai, dansai, dădeai aprins în spume,
butoanele te manevrau atent,
scrâșneai ca-n vremea tristă-a ciumei brune
când a-ngrozit cumplit un continent
te răsuceai ca la parada modei,
discipolii te-aplaudau senili,
și-n felul tău îi arătai custodei
clica ta de slugi și imbecili
păreai lovit de pestă și turbare,
retinele-ți jucau tremurător,
în boala ta, de-acum fără scăpare,
visezi , plăvane, că ești nemuritor
respirai arar, ca-ntr-un prezervativ,
și te visai smucit de gâtlegău
spre-o finalizare, în legislativ,
să simți sfârșitul lumii-n ciocălău
amintind de un celebru tribunal,
cu roluri, însă, inversate,
ieșind din boxă, cu glasul capital
și mintea ferecată-n noapte,
ai acuzat perfid guvernul de gazare,
la fel jandarmii, bunii noștri frați…
Europa mai plânge în cuptoare,
eram și eu atunci printre gazați
pui moartea înainte-a tot și toate,
trecutu-ți are ultimul cuvânt,
„A trebuit să moară oameni“, gloate,
pofta-ți să se înalțe fluturând
trișor de top și mitoman de rasă,
meditator de antiromânism,
vrei Țara să ne-o dai afar` din casă,
într-un exces nazist de leninism
Totalita, Muci, Paie și Bubosu,
Flegmă, Zapardina, Clanță, Ghioase,
Muza, Trepanata, Preș, Ghebosu,
toți, plăvane, stau la rând la oase
nu vor mai mult, oricare din oscioare,
vânzare-angro a țării este costul,
blestem ești României și tumoare,
iar hoților de Țară, adăpostul
ai înrolat cohorta purulentă
sub steaua magnificului Sică,
și-n loc să rupă secera în Deltă,
Buldogul îl săruți pe gigilică
păi cum să se înscrie la Jilava,
profesor pentru hoți și infractori,
când el, electoral, conduce pleava
cu care-i prăduiești pe electori?
instinctele rapace te sugrumă,
nimic din ce e om nu mai suporți,
plăvane ești adevărata ciumă,
moartea neagră pândindu-ne la porți
și-n tot acest exces de tainică valoare(!)
îîți spunem, spre a ști, nu-i ultima scrisoare…
Cu dreaptă neiertare,
Costinel Petrache, Soldat Român
București, 7 octombrie 2018
P.S. D-lui Sică
nimic-nimic din ce a fost odată,
Partidul Mandolină cere-un bis
și vrea isprava „Chioru`” repetată
în cheie postmodernă, cu Golanis
e mult prea mult, doar un blestem vă țin
s-aduceți Țării-n frunte ticăloși,
se scoală Brătienii-n cimitire
partidul să-l redea la sănătoși…
Odă antiromânului perfect, ajuns în fruntea țării! (II)
Odă antiromânului perfect, ajuns în fruntea țării!
SURSA:justitiarul.ro/
A cincea scrisoare Antiromânului perfect – primul penal al Țării
Motto: „Ei bine, ura și aversiunea în contra trădării, iată un instinct fundamental, comun conștiinței întregului neam omenesc. Numai aceste gunoaie venetice nu au nici acest instinct măcar. Ei disting trădarea, ei o înalță în societate și o decorează, ei n-au nici atâta conștiință cîtă au sălbatecii.”
(Mihai Eminescu, Timpul, 8 iulie 1882)
Plăvane,
primul penal, nu la linia de start
și nici la greutate-n neuroni
pe care fără-de-legea îi despart
în infractori, lichele și baroni
primul ca rang și-ajungere în Țară,
ca derbedeu, duplicitar și mut,
din care ura i se revarsă-afară,
pe viitor, prezent și pe trecut
primul penal – un ipocrit atomic,
mentor de hoți, javre și canalii,
care, precum un rege paranoic
rage, de-l ia dracu, „Jos penalii!”
primul penal în gloria turbării,
avariat letal în gânditor,
un infractor ajuns în capul țării
de unde ne dă lecții cu onor
ca să eviți pesemne vreo sincopă,
ai traficat totul ca pe șine
și ca-ntr-o masturbare interlopă
ai tratat, plăvane, doar cu tine
Herr, doar între tine și tine plimbai
influența, abuzul și trocul,
poziția, însă, penal n-o schimbai,
te simțeai mai presus ca escrocul
ca-ntr-un dezmăț al contra-legii pure
în care s-au făcut mai toți că plouă
ai transformat Cetatea în pădure
și-ai tras penal un șaizeciș`nouă
doar șase case și nouă dosare,
ți-au fost să-mplinești orgasmul avar,
în toate-ai primit, plăvane, clasare,
penal de penal – curat la dosar!
dar iată, din surse alese vin vești,
că tronezi într-un pol de dosare,
vei zice, ghiolbane, că toate-s povești,
dar proba niciodată nu moare
retrocedări și fals cât te cuprinde,
de care ai uzat nestingherit,
știind că-n jaf oricât te-ai mai întinde
ești spălat, clasat și-acoperit
borfaș cu creier aruncat din drone,
apucături de javră elevată,
penal ești mai bogat ca Al Capone,
ca infractor n-ai mamă și nici tată
alăturea-ți de semeția-ți goală,
putreziciuni urcate-n calendar,
perechea ta are aceeași boală,
de hoț, de impostor și potlogar
distinsa pereche, o doamnă de vis,
traficant de ființe necoapte
și acte false prin care-a înscris
trecerea de la vorbe la fapte
să mulțumiți satrapilor din beznă,
ei v-au nășit uzurpatori letali,
lacrimile Țării-i ruginesc pe gleznă
în rânjetele voastre de penali
așa vă va reține-abecedarul
vieții noastre de fiecare zi,
precum ne-arată clipa secundarul
disprețul românesc va nemuri
întreci cu totul orișice măsură
și de pe scena faptelor imunde
ne tot livrezi plăvane-n stare pură
trădarea României muribunde
urmaș penal al Coloanei naziste,
a cincea știută în ani de război,
prin tine Coloana, iată, subzistă,
și iese din starea ascunsă-n moroi
continuare sangvină a crimei
pe care-o ridici în ranguri de stat,
ești împlinirea surdă-a pantomimei
în care ura tresaltă-nvolburat
sub cuvântul trezit al Crucii de Fier
te-ai legat să răzbuni Reichul învins,
azi Neamul vrei să ni-l vezi prizonier
vendetei în care ești tainic împins
într-un joc anost de false capricii
te dai în bărci cu tot felul de snobi,
fundul îți este ținut de servicii,
puterea de-acolo, muțind, o absorbi
servicii de-aici, dar și de aiurea,
zic unii, de unde întocmai te tragi,
acolo, plăvane, este securea
spre care ne-mpingi, mimând că ne-atragi
ești doar o mască perfidă și rece
tradusă tont de tot felul de slugi,
în tine de tine prostia nu trece,
nici tu nu pricepi ce zici, ce îndrugi
maimuță plăvană cu aer regal,
ai ordin și-atât, îl zici pe de rost,
cu vânzarea Țării trăiești conjugal,
lichelele-ți sunt acum avanpost
minți patologic, oceanele-ngheață,
fantoșă a crimei, crimă născând,
ai lipsă curajul privirii în față
calci peste morți, scrâșnind savurând
dar toate, plăvane, încep spre-a sfârși,
la Spandau sunt locuri selecte,
și-acolo e noapte, și-acolo e zi,
numai că te rezumi la proiecte…
Cu dreaptă neiertare,
Costinel Petrache , Soldat Român
București, 14 noiembrie 2018