Avertismentul din 24 ianuarie
Protestul din Piața Victoriei a degenerat, după ce manifestanților li s-au alăturat susținătorii lui Călin Georgescu
Un protest din Piața Victoriei, la care erau aşteptaţi să participe silvicultori, militari în rezervă, poliţişti, mineri, siderurgişti, energeticieni, a degenerat, după ce susținători ai lui Călin Georgescu au venit în mod neașteptat și s-au alăturat protestatarilor.
Protestul începuse la ora 13:00 și era autorizat până la ora 16:00. Sindicaliştii solicitau, între altele, abrogarea „ordonanţei austerităţii” sau așa numita „ordonanță-trenuleț”.
Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva anunțase că la acţiune vor participa, alături de silvicultori, ceferişti, militari în rezervă, poliţişti, mineri, siderurgişti, energeticieni şi alte categorii socio-profesionale din cadrul Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian şi din alte structuri sindicale.
Acţiunea era o continuare a celor trei mitinguri organizate la Ministerul Muncii şi la Guvern în lunile septembrie, octombrie şi noiembrie, la care au participat zeci de mii de membri ai sindicatelor din cadrul Confederaţiei Meridian şi pensionari din majoritatea sectoarelor economice.
În paralel, câteva sute de persoane se adunaseră, în zona Parcului Tineretului, la apelul fostului candidat independent la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, pentru a se prinde pentru 15 minute într-o Horă a Unirii.
Aici, Călin Georgescu a depus o coroană de flori în onoarea celor căzuți la datorie în teatrele de operații.
„Am ținut special să vin aici (…) Destinul și drepturile națiunii române sunt veșnice. Și în plus de atât, fără să avem cultul mormintelor și a oaselor sfinte nu putem înțelege istoria acestui neam, care este sfântă.
De aceea, omagiul meu este pentru ostașul necunoscut și pentru poporul român care a înțeles clar: aceasta este unitatea poporului român în credință și conștiință”, a declarat Călin Georgescu, care apoi s-a prins în horă cu oamenii prezenți, relatează Agerpres.
Ulterior, Georgescu a mers în Parcul Carol, cu o parte dintre participanți, unde a depus o coroană la Mormântul Ostașului Necunoscut.
Ei purtau steaguri tricolore și suflau în vuvuzele, iar când s-au terminat manifestările și a plecat Călin Georgescu, împreună cu soția și protejat de gărzi, au plecat și susținătorii în marș spre Piața Victoriei.
Au ajuns aici în jurul orei 15:00, după ce au parcurs traseul din Parcul Tineretului, blocând circulația în centrul capitalei.
După ce sindicaliștii din Piața Victoriei au comunicat că nu sunt de acord cu prezența susținătorilor lui Georgescu, Jandarmeria a încercat să separe cele două grupuri, fără succes însă.
Jandarmeria a luat măsuri sporite de siguranță, iar protestatarii care aveau autorizată manifestația, au anunțat că încheie mai devreme și pleacă.
„În contextul adunării publice aflate în desfășurare, pentru sporirea gradului de siguranță rutieră a participanților la trafic și gestionarea corespunzătoare a valorilor de trafic, Brigada Rutieră a suplimentat dispozitivul rutier, fiind dispuse măsuri de restricționare a următoarelor artere: bd. I.C. Brătianu, bd. Nicolae Bălcescu, bd. Gheorghe Magheru, bd. Lascăr Catargiu, Piața Victoriei.
Recomandăm tuturor conducătorilor de vehicule să folosească rute alternative pentru a evita deplasarea în zonele restricționate, să dea dovadă de calm și să respecte semnale, indicațiile și dispozițiile polițiștilor rutieri aflați în trafic”, a transmis Poliția Rutieră.
Totuși, o parte dintre participanții sosiți din Parcul Tineretului au folosit fără drept recuzita montată în Piața Victoriei de către ceilalți protestatari, urcându-se pe scenă și ținând discursuri la sistemul de sonorizare. Iar in grup de protestatari a încercat să forțeze cordonul de jandarmi.
Ulterior, protestatarii s-au îmbrâncit cu jandarmii și au aruncat cu diverse obiecte, inclusiv metalice, în forţele de ordine. S-a aruncat și cu o petardă din mijlocul mulţimii, dar şi cu sticle de plastic.
Incidentele au izbucnit în momentul în care jandarmii au vrut să mute nişte garduri, pentru a îngrădi avansul protestatarilor spre sediul guvernului.
În jurul orei 17:00 a început să se dea drumul la circulație, grupul de oameni rămași în Piața Victoriei fiind din ce în ce mai mic.
++++++
Cele întâmplate pe 24 ianuarie pot reprezenta o mostră, din fericire încă minoră, pentru ceea ce se poate întâmpla la scară mare în lunile care urmează.
În București au existat două manifestații. Una autorizată, sindicală, în Piața Victoriei, și una politică de „înhorire” în Parcul Tineretului, la chemarea lui Călin Georgescu, de această dată prezent, dar tot înconjurat de gărzi de corp pătrate.
Dl Georgescu intenționase de la început să captureze manifestația sindicală și, în primă fază, în Piața Victoriei își chemase manifestanții. Doar că sindicaliștii nu l-au primit, pentru că au refuzat politizarea.
Dar și neprimiți, după înhorire, susținătorii lui Călin Georgescu au plecat în Piața Victoriei, cele două mitinguri practic unindu-se.
Efectul putea fi unul de potențare, dar n-a ieșit așa pentru că sindicaliștii s-au retras rapid, nedorind să fie asociați cu protestul politic. De această dată.
Supărarea oamenilor este justificată. Anii de guvernare proastă, de minciună și sfidare au ajuns la decont. Ordonanța „trenuleț” a fost doar o primă parte inevitabilă acestuia și a provocat efecte dureroase pentru mulți.
Deci este de așteptat ca protestele să continue și tensiunea socială să crească, după cum e de așteptat ca tabăra extremistă să își sporească eforturile de a capta acesta val extrem de valoros electoral, dar pentru ale cărui necazuri nu are absolut nicio soluție.
Dacă lucrurile vor merge rău, este posibil ca furia să unească. Și ce șanse sunt să meargă bine?
Odată instalați în piață și după ce și-au însușit recuzita de protest a sindicaliștilor - ce am găsit al meu să fie, nu i așa? - protestatarii lui Georgescu au încercat rezistența jandarmilor cu o tentativă de rupere a cordonului și i-au provocat cu gesturi agresive, în speranța că vor face rost de o reacție în forță și deci de o victimizare.
Nu le-a ieșit nici asta pentru că au rămas destul de puțini. Dar data viitoare ar putea să fie mai mulți, mai bine organizați și mai dispuși să continue.
Inutil a spune că nimic din ceea ce s-a întâmplat vineri nu a avut vreo legătură cu spiritul unirii, cu semnificația istorică imensă a acelei zile. A fost și aceasta o confiscare electorală de către niște oameni care nu au nimic de oferit, dar au totul de furat.
Simplul fapt că ziua nu s-a terminat prost nu e o garanție că hopul este trecut. Tensiunea din societate e foarte mare, intrăm într-o nouă perioadă electorală, controversată, nerecunoscută ca atare de toată lumea, polarizarea e totală, argumentele nu au nicio valoare, nici măcar nu sunt percepute prin pâcla groasă a emoțiilor.
Iar reacția clasei politice este în continuare foarte proastă.
Trăind, în opinia mea, un fel de PTSD după 24 noiembrie, Marcel Ciolacu pare să fi dat în mintea copiilor și face lucruri trăsnite pe TikTok, dar nu reușește să comunice public cât de cât credibil.
Pot înțelege că șocul post traumatic electoral este cu atât mai greu de dus cu cât a fost o auto împușcare electorală. Dar rămâne premierul unei țări în crize grave suprapuse, iar ieșirile cu sarmalele pe cap sau pe „troti” irită suplimentar.
Klaus Iohannis s-a baricadat, se pare, la Neptun, nici nu demisionează, cum ar fi minim decent să facă, nici nu își asumă rolul de președinte într-un moment greu. Nu face nimic rău anume, nici nu mai are ce, dar simpla sa prezență înfurie, pentru că e inutil și costisitor.
Singurii care își asumă sunt Ilie Bolojan și Kelemen Hunor.
Liderul UDMR a preluat o comunicare intensă și solidă, este evidentă ridicarea nivelului implicării maghiarilor, ceea ce în contextul dat îmbibat cu naționalism isteric poate fi și o sabie cu două tăișuri. Dar pentru cei raționali, care au nevoie de comunicare serioasă, dl Kelemen Hunor face o treabă foarte bună.
Președintele PNL și al Senatului este primul care a început să livreze reformă. Adică ceea ce a promis și ceea ce se știe că a făcut și la Primăria din Oradea și la CJ Bihor.
Și dl Bolojan a mai punctat ceva important, nu s-a ascuns. Pe 24 ianuarie, domnia sa și ministrul Burduja au fost singurii reprezentanți ai puterii centrale la ceremonia de la Focșani.
A înfruntat huiduielile, așa cum a înfruntat furia disponibilizaților de la Senat, dar nu mă îndoiesc că aceasta asumare verticală pentru decizii indubitabil corecte îi vor aduce beneficii.
Și la Oradea a început cu huiduieli și multă furie, iar acum nu are rival în Bihor. Diferența este că acum nu depinde doar de domnia sa, nu are control decât proporțional cu procentele PNL, iar forța dominantă, PSD, șobolănește în continuare.
Și dacă o va mai face mult, furia populară nu va mai putea fi nici oprită, nici controlată.