Tara suntem NOI, puterea e la VOI

https://absurdistansubfalduritricolore.wordpress.com/2011/06/13/tara-suntem-noi-puterea-e-la-voi/

Am primit pe mail azi ceva extrem de interesant,deci,va invit la lectura.

Planul de Actiune al Miscarilor Sociale (PAMS). Un cadru strategic ce descrie cele opt stadii ale miscarilor sociale de succes

Miscarile sociale sunt actiuni colective prin care populatia este informata, alertata, educata si mobilizata, de-a lungul anilor sau chiar decadelor, sa provoace factorii de putere dintr-o tara si intreaga ei societate in vederea redresarii unor probleme sociale sau carente si sa restabileasca valorile sociale necesare. Prin implicarea populatiei direct in procesul politic, miscarile sociale sustin conceptul de guvern al oamenilor si prin si pentru oameni. Taria miscarilor sociale este direct proportionala cu forta cu care oamenii de rand isi manifesta nemultumirea si solicita schimbarea. Astfel, principala tema a miscarilor sociale este, lupta dintre miscarile reformatoare si factorii puterii pentru a castiga inimile (simpatia), mintea (opinia publica) si suportul activ al majoritatii populatiei care detine puterea, fie de a conserva sistemul actual fie de a produce o schimbare.

Trebuie sa existe o renastere a democratiei prin „vointa poporului”. Puterea centralizata tot mai mare a statului si a altor institutii publice, combinate cu noi modalitati de utilizare a mass-media in procesul politic finalmente au eliminat participarea cetatenilor din procesul de luare a deciziilor sociale. Cei care detin centrul puterii iau decizii in interesul unei minoritati iar in acelasi timp submineaza binele comun si agraveaza mult problemele sociale existente. Dar oameni au o putere, putere care devine evidenta prin organizarea in grupuri. Istoria furnizeaza o multime de exemple a unor miscari civice care au obtinut schimbari sociale si politice iar cei care detin puterea stiu acest lucru. Cei de la putere stiu ca puterea lor depinde de suportul si consimtamantul maselor.

Miscarile sociale non-violente sunt instrumente puternice ale pastrarii democratiei si angrenarea societatii in directia rezolvarii unor probleme sociale critice. Aceste miscari dau oamenilor posibilitatea sa provoace o repozitionare in raport cu factorii de putere dominanti in societate si sa devina activi in procesul luarii deciziilor la nivelul societatii, mai ales in conditiile in care modalitatile uzuale (alegeri electorale, referendum, etc.) de participare la viata politica sunt ineficiente in reformarea societatii.

Miscarile sociale mobilizeaza oamenii si opinia publica de a avea revendicari fata de cei care detin puterea si fata de intreaga societate in vederea unei intoarceri la valorile si nevoile universale si a gasirii unei modalitati de rezolvare a inechitatilor sociale. In conditii optime, astfel de miscari genereaza o societate civila dinamica si relevanta in procesul politic, inclinand balanta puterii sociale si politice de la elitele si institutiile centrale catre noi retele sociale si grupuri care au luat nastere la nivelul strazii. Astfel de miscari sociale sunt comune in istoria oricarei tari si au insotit adesea schimbarile de regim politic dar si eforturile permanente de a face societatea un loc in care fiecare sa poata trai si sa isi implineasca potentialul.

Nevoia unui cadru strategic

Modelele si manualele asigura ghiduri pas cu pas in cele mai multe activitati umane indiferent de domeniul de activitate. Desi istoria a aratat cateva modele ce pot folosi la organizarea miscarilor sociale non-violente (Gandhi, King) sau la organizarea comunitatilor (Alinsky, Ross) nu exista multe instrumente analitice pentru organizarea si evaluarea miscarilor sociale.

Lipsa unui model analitic practic care sa descrie lungul proces pe care trebuie sa-l parcurga o miscare sociala de succes descurajeaza membrii militanti ai miscarii si limiteaza eficienta miscarii sociale pe care o sustin. Fara un cadru de referinta care sa explice pas cu pas procesul pe care miscarile sociale trebuie sa le urmeze, multi membrii ai miscarii nu reusesc sa identifice succesele deja obtinute, nu reusesc sa isi stabileasca corect scopurile pe termen scurt sau lung, nu reusesc sa dezvolte eficient strategii, tactici, programe si nu reusesc sa evite greseli comune ce pot aparea in organizarea unei miscari sociale.

Multi activisti sociali reusesc doar initierea unor miscari sociale. Ei stiu cum sa creeze o noua miscare sociala dar, nu stiu cum sa gestioneze miscarile sociale ce trec printr-o succesiune de stadii desfasurate pe perioade lungi de timp pentru a obtine schimbarea pozitiva dorita. In primii doi ani dupa lansarea unei miscari sociale cei mai multi membri activi ai miscarii pot trai sentimente de dezamagire legate de sucesul miscarii si de utilitatea efortului depus. Aceste sentimente pot cauza oboseala extrema, renuntarea la miscarea sociala sau chiar disiparea miscarii. In mod oarecum paradoxal, aceasta faza de epuizare are loc chiar daca miscarea sociala are progrese bune si parcurge cu bine aceiasi pasi ca si alte miscari sociale ce s-au dovedit de succes. Oboseala si epuizarea au aparut in toate miscarile sociale indiferent unde au fost organizate si ele reprezinta doar o etapa ce trebuie parcursa pentru a ajunge la schimabarea sociala dorita. Planul de actiune al miscarilor sociale (PAMS) poate ajuta pe membrii activi ai miscarii sa devina agenti ai schimbarii sociale care sa isi ajute organizatia sa treaca prin toate stadiile miscarilor sociale.

Exista si o alta problema ce se spera a putea fi gestionata cu ajutorul PAMS. Cele mai multe probleme sociale au nevoie sa fie rezolvate prin schimbarea politicilor si structurilor la nivel national. Dar, puterea la nivel national a miscarilor sociale rezulta din consistenta, dinamismul si rezultatele grupurilor locale ale miscarii sociale. Miscarile sociale la nivel national au cel mult taria filialelor locale. In plus, filialele locale sunt adesea in imposibilitatea de a face o conexiune, de a se raporta, la ceea ce se intampla la nivel national. Totul poate avea o aparenta de distantare si lipsa de conexiuni. Ca o posibila solutie, PAMS poate ajuta membrii activi din diverse locatii sa vada o legatura directa intre propriile lor eforturi si impactul pe care il are la nivel national.

Premise strategice ale Miscarilor Sociale

Exista sapte astfel de premize:

1. Miscarile sociale s-au dovedit instrumente eficiente in trecut, si se spera ca vor fi la fel si pe viitor

2. Miscarile sociale sunt in centrul societatii. Ele se bazeaza pe valorile cele mai progresive ale societatii: justitie, libertate, democratie, drepturi civile. Desi miscarile sociale se opun statului sau gevernului trebuie subliniat ca miscarile lupta pentru o societate mai buna si nu actioneaza impotriva societatii.

3. Adevarata problema este „justitia sociala” versus „persoanele cu interese”. Miscarea sociala lucreaza pentru a obtine justitia sociala iar cei aflati la putere reprezinta persoanele cu interese.

4. Marea strategie este aceea de a promova democratia participativa. Lipsa democratiei reale este o sursa majora de inechitati si probleme sociale. In lupta pentru scopurile miscarii sociale dezvoltarea democratiei participative este esentiala

5. Tinta electorala este cetateanul comun, cel care confera putere alesilor prin votarea (aprobarea) lor. Astfel, un aspect important pentru miscarile sociale este lupta dintre miscarea sociala si cei aflati la putere sa castige sprijinul majortatii populatiei, cu cei care finalmente detin puterea de a mentine actuala putere la conducere sau de a aduce schimbarea.

6. Succesul este un proces pe termen lung, nu un eveniment. Pentru a obtine succesul final, miscarile sociale trebuie sa reuseasca indeplinirea unei serii de obiective si sub-obiective.

7. Miscarile sociale trebuie sa fie pasnice (non-violente).

Planul de actiune al miscarilor sociale (PAMS)

PAMS asigura membrilor militanti ai miscarii un instrument analitic practic pentru organizarea si evaluarea unor miscari sociale ce au in vizor problematici de nivel national sau international cum ar fi: drepturi civile si umane, democratie si libertate, responsabilitate ecologica, constientizarea riscurilor ce duc la diverse boli, etc.

PAMS descrie opt stadii prin care miscarile sociale trec in mod normal, fie ca e vorba de o perioada de cativa ani sau decade. Pentru fiecare stadiu PAMS descrie rolul publicului (cetatenii neimplicati in miscare), al puterii (institutii ale statului) si al miscarii sociale. PAMS ofera organizatorilor o harta a lungului drum ce poate conduce o miscare sociala la succes, ajutandu-i sa gestioneze dezvoltarea si organizarea miscarii.

Multe miscari sociale nu se afla doar intr-un singur stadiu. Miscarile sociale pot avea mai multe solicitari de schimbare a diverse politici, iar eforturile miscarii pentru fiecare solicitare pot sa fie intr-un stadiu diferit. Pentru fiecare dintre obiectivele, cerintele majore ale miscarii, PAMS le permite activistilor sociali sa evalueze miscarea si sa identifice stadiul in care se afla; se pot identifica si succesele obtinute; se pot dezvolta strategii, tactici si programe eficiente; se pot stabili obiective pe temen scurt sau lung; se pot evita greselile ce au loc frecvent.

Miscarile sociale nu se suprapun intotdeauna perfect peste cele opt stadii ale PAMS si nici nu evolueaza intotdeauna linear si ascendent de-a lungul acestor stadii. Miscarile sociale sunt mult mai dinamice. Miscarile sociale pot avea obiective diverse si efortul pentru fiecare obiectiv presupune o alta analiza din punctul de vedere al PAMS. Cand miscarile reusesc atingerea unui anumit obiectiv ele se vor concentra asupra celorlalte obiective ale miscarii care se afla se afla intr-un stadiu inferior de dezvoltare.

Finalmente, PAMS este un model teoretic construit pe baza experientelor anterioare. Miscarile sociale ce se desfasoara intr-o societate concreta si la un anumit moment istoric poate sa nu se suprapuna in totalitate peste stadiile enumerate si nici sa nu parcurga aceste stadii in mod linear ascendent, fara convulsii ori exact in maniera descrisa in acest material.

Scopul PAMS este de a da activistilor sociali speranta si resurse, sa creasca eficienta miscarilor sociale, si sa reduca starile de descurajare care adesea contribuie la sentimente de epuizare ale membrilor, la iesirea membrilor din miscarea sociala sau chiar la dizolvarea miscarii sociale.

Cele patru tipuri de activisti sociali

Activistii au sarcini diverse de-a lungul celor opt etape de dezvoltare a miscarilor sociale. Aceste sarcini nu pot fi indeplinite cu maxima eficienta de un singur fel de oameni de acea oameni cu structuri/orientari diferite sunt mai eficienti in unele etape decat altii. Cel mai adesea s-au pus in evidenta patru feluri de activisti sociali. Toate aceste patru tipuri de activisti sociali trebuie sa faca parte din miscarea sociala si sa conlucreze pentru ca miscarea sociala sa poata obtine succesul, schimbarea sociala.

Rebelul. Este tipul de activist social pe care multi oameni il identifica cu miscarile sociale. Prin actiuni directe non-violente si prin a spune un „nu”in mod public, rebelii reusesc sa puna problemele sociale pe agenda politica. Dar, ei pot fi si ineficienti mai ales din cauza ca se auto-identifica adesea ca singura voce care lupta la marginea sociatatii si din cauza ca au tendinta spre un militantism radical. Rebelii sunt importanti in stadiile III si IV ale miscarii sociale dar de obicei se dau de o parte cand miscarile sociale evolueaza ajungand in stadiul sase sau mai avansat.

Reformatorul. Acesta tip de activist social este adesea sub-evaluat in cadrul miscarilor sociale dar ei sunt cei care reusesc sa demonstreze ca modalitatile existente de rezolvare a abuzurilor nu functioneaza si tot ei sunt cei care reusesc promovarea de noi alternative. Neajunsurile cu acest tip de activist social este ca tind adesea sa creada in institutii sau sa propuna reforme prea mici ca sa fie suficiente sa consolideze succesul miscarii sociale.

Cetateanul. Orice miscare sociala trebuie sa fie sigura ca nu pierde contactul cu alegatorul. Prezenta cetatenilor in cadrul miscarii sociale demonstreaza ca miscarea sociala actioneaza in mijlocul societatii si o protejeaza impotriva abuzurilor/inechitatilor. Cetatenii pot fi ineficienti prin tendinta de a crede promisiunile celor de la putere cum ca ei ar lucra in folosul interesului public.

Agentul schimbarii. Acest tip de activist social joaca un rol cheie in miscarile sociale. Ei promoveaza educatia si conving majoritatea populatiei, ei organizeaza retele locale si promoveaza strategiile de termen lung. Ei pot fi ineficienti atunci cand promoveaza viziuni utopice sau o abordare simplista. De asemenea ei pot fi mai putini eficienti cand au tendinta sa ignore problemele personale si nevoile activistilor sociali.

Doua perspective asupra puterii

Multi activisti sociali au in vedere in mod simultan doua modele opuse ale puterii – puterea elitelor si puterea maselor. Fiecare dintre aceste perspective conduc la strategii ale miscarilor si populatii tinta opuse.

Modelul puterii elitelor sustine ca societatea este organizata sub forma unei piramide ierarhice cu elite puternice in partea superioara si cu o masa de populatie relativ lipsita de puteri la baza piramidei. Elitele, prin controlul dominant asupra statului, institutiilor, legilor, miturilor, traditiilor si normelor sociale, serveste interesul elitelor, adesea in dezavantajul societatii ca ansamblu. Puterea este directionata de sus in jos, de la elite catre mase.

Cat timp masele sunt lipsite de putere, schimbarea sociala poate fi obtinuta doar prin convingerea elitelor sa schimbe politicile aplicate. Efortul de convingere se desfasoara prin modalitati si institutii deja existente cum ar fi, procesul electoral, lobby in parlament, caile justitiei. Populatia tinta a acestui model sunt detinatorii de putere iar metoda este persuasiunea, se incearca fie convingerea factorilor de putere actuali sa-si schimbe punctul de vedere, fie alegerea altor oameni ca noi factori de putere.

Modelul puterii maselor sustine ca puterea sta in mana oamenilor de rand. Chiar si in societati cu elite puternice, aceste elite au nevoie de cooperare, recunoastere sau suport din partea maselor. Acest model este reprezentat de un triunghi cu baza in partea de sus, adica cu masele in partea de sus iar elitele in partea de jos.

Modelul puterii maselor este utilizat de miscarile sociale. Strategia miscarii este nu doar sa utilizeze modalitatile uzuale, cele ale alegerilor electorale ori lobby-ul, in efortul de a convinge reprezentantii puterii sa-si schimbe deciziile dar, de asemenea, si sa fie alerta, sa educe, sa mobilizeze prin mijloace non-violente o masa de oameni dezamagiti, lipsiti de un obiectiv pentru care sa lupte.

Sursa de putere a miscarii sociale

Sursa de putere a miscarii sociale rezida in doua calitati umane:

– un puternic simt al binelui si raului. Oamenii au credinte si valori incarcate de trairi si de aceea ei pot reactiona cu multa pasiune si determinare cand realizeaza ca aceste valori sunt amenintate sau incalcate.

– oamenii percep lumea si realitatea, in mare parte, utilizand simbolismul

Miscarile sociale isi deriva puterea de la o populatie nemultumita care este pusa in miscare. Aceasta se poate intampla cand oamenii recunosc ca credintele, valorile si interesele la care tin sunt incalcate in mod injust, si cand oamenilor li se da speranta ca schimbarea poate avea loc si un plan pe care sa-l urmeze pentru a obtine schimbarea. Oamenii pot fi mai usor mobilizati sa isi exprime nevoia de schimbare atunci cand lideri marcanti inseala increderea acordata de populatie si actioneaza intr-o maniera lipsita de onestitate sau legalitate.

Miscarile sociale versus detinatorii puterii

Procesul de obtinere a schimbarilor sociale prin miscari sociale este lupta dintre miscarea sociala si detinatorii puterii pentru inimile, mintile si suportul (aprobarea) maselor. Cei aflati la putere promoveaza politici care sunt in avantajul elitelor dar adesea in dezavantajul majoritatii populatiei si incalca valorile majoritatii populatiei. Inainte de inceperea miscarii sociale, mare parte a populatiei nu constientizeaza clar abuzurile la care este supusa si de incalcarea valorilor avute dar, odata ce acest fapt este evidentiat de catre promotorii miscarii sociale, oamenii realizeaza cu nemultumire starea de fapt si pot fi mai usor motivati sa ia atitudine.

Strategia celor care detin puterea

Cei aflati la putere isi mentin puterea si avantajele ascunzand incalcarea valorilor morale ale populatiei si utilizand cateva strategii:

- prima modalitate de aparare este strategia „managementului birocratic”, prin care se incearca sa se impiedice ajungerea problemei la cunostinta populatiei. Se realizeaza in mai multe moduri:

— se ascunde existenta problemei fata de intreaga populatie

— problema nu este lasata sa ajunga un subiect social „fierbinte”

— problema este tinuta in afara discutiilor politice sau a altor foruri de decizie

- tinerea problemelor sub „control” se face in mai multe feluri:

— monopol si control asupra mijloacelor de informare

— negarea problemei

— crearea de mituri sociale care sa fie tocmai opuse realitatii

— crearea unor false amenintari. Se urmareste instalarea unei stari de frica la nivelul populatie astfel incat aceasta sa sustina neconditionat orice decizii ar lua elitele puterii

– dupa ce problema devine publica cei care detin puterea sunt fortati sa recurga la strategia de „management al crizei” luand mai multe masuri:

— justificarea politicilor injuste prin lansarea unui mit care spune ca politicile injuste au ca rol protejarea populatiei de un rau si mai mare.

— se mentin falsele amenintari deja folosite si se inventeaza altele noi.

— se regizeaza evenimente care sa justifice si sa capteze aprobarea populatiei pentru anumite decizii ale puterii

— se incearca controlul miscarii sociale prin: ignorare, apoi discreditare si destabilizare, iar daca e necesar chiar si reprimare

— se ofera o aparenta cooperanta si se ofera solutionarea problemei prin promisiuni, noi discursuri, inceprea unor studii sau infiintarea unor comisii, inceperea unor negocieri

— se fac schimbari minore in directia reformei, compromisului sau cooptarii opozantilor

se coopteaza opozantii pentru a rezolva problema

- principalul mijloc prin care cei care detin puterea incearca mentinerea unor politici lipsite de justete si ascunderea lor fata de populatie este utilizarea a unui sistem dublu de doctrine si politici, unul oficial si celalalt operativ (termenii apartin lui Noam Chomsky).Politicile oficiale sunt false politici ce sunt oferite publicului. Acestea sunt prezentate in inalti termeni morali si pot fac referinta la valori comune (democratie, libertate, egalitate, etc.). Politicile operative, pe de alta parte, sunt politicile cu adevarat urmate de guverne dar care sunt ascunse de publicul larg pentru ca incalca in mod semnificativ valorile clamate si astfel ar deranja pe cei mai multi cetateni.

Strategia miscarii sociale

Scopul miscarii sociale este de a educa si castiga de partea ei un numar cat mai mare de persoane, si de a mobiliza o parte cat mai mare a societatii pentru a deveni o forta organizata care poate aduce schimbarea sociala. Pentru a atinge aceste obiective, miscarea sociala trebuie sa fie ancorata in valori, simboluri, emotii si traditii puternic relevante pentru majoritatea populatiei, cum ar fi: libertate, democratie, dreptate, drepturi umane. Doar aratand populatiei ca miscarea sociala pledeaza pentru aceste valori si ca, cei aflati la putere la incalca, se reuseste mobilizarea si atragerea populatiei in procesul schimbarii sociale. Pe de alta parte, activitatile si atitudinile venite din partea unor membri a miscarii sociale care, incalca valorile si sensibilitatile societatii (inclusiv, acte de violenta si atitudini ori comportamente de rebeli sau macho) au efecte contrare, de indepartare a populatiei si chiar a unor membrii ai miscarii.

Strategia miscarii sociale, in opozitie cu cea a celor ce detin puterea, este sa indeplineasca urmatoarele:

– sa prezinte public ca, conditiile sociale si politicile celor ce conduc incalca valori, traditii si binele comun. Aici se include si prezentarea publica a diferentei dintre doctrinele/politicile oficiale si operative.

– problemele existente si incalcarile valorilor morale se tin cat mai mult si mai intens in atentia populatiei

– se incearca introducerea problemelor sesizate pe agenda politica

– se iau masuri impotriva incercarilor puterii de a justifica, nega existenta problemei

– se cauta argumente pentru a combate falsele amenintari mentionate de cei aflati la putere

– se incearca implicarea unui numar tot mai mare de persoane in activitati care contesta politicile corupte si promoveaza programe si abordari alternative

– se evita a se face compromisuri importante sau inainte de a fi necesare

– dupa ce o parte semnificativa a opiniei publice este castigata de partea miscarii sociale, se organizeaza o strategie care mobilizeaza populatie si institutiile sa genereze schimbare, in ciuda opozitiei semnificative a celor ce detin puterea.

Modul de organizare si conducere al miscarilor sociale, in special la nivel regional si national, ar trebui sa serveasca, sa ajute si sa dea putere activistilor sociali ce actioneaza in contact direct cu societatea si sa incurajeze democratia participativa in luarea deciziilor.

Stadiul Intai- „Timpuri normale”

In acest stadiu exista multe situatii care incalca in mod evident valori umane apreciate de oameni, cum ar fi: libertate, democratie, securitate, justitie, binele comun. In plus, aceasta stare de fapt este sustinuta de factori de decizie importanti din mediul privat sau public dar si de o mare majoritate a populatiei. In tot acest timp, incalcarile valorilor, sensibilitatilor populatiei sau a binelui comun al societatii trec oarecum neobservate; aceste incalcari nu se afla in atentia publicului si nici intre problematicile discutate intens la nivel social. Din punct de vedere politic, „timpurile normale” sunt perioade linistite.

Opozitia

Opozitia manifestata fata de starea de fapt existena este mica si primeste putin suport din partea populatiei care o vede oarecum inutila sau ridicola. Exista trei feluri de opozitie: organizatii (ex., grupuri de lobby), grupuri cu principii sau ideologii dizidente, diverse grupari care reprezinta victimele.

Organizatiile care fac opozitie sunt de obicei organizatii formale centralizate care incearca sa obtina reforma prin modalitatile politice existente (alegeri electorale, parlamen, justitie). Sunt organizatii ierarhice conduse de un consiliu, au personal profesionist si multi membrii care pun in aplicare programele nationale decise de conducere. Astfel de eforturi au mai putin succes deoarece nu beneficiaza de suficient suport din partea populatiei pentru a asigura masa politica necesara pentru a obtine schimbarea.

Grupurile cu principii sau ideologii dizidente organizeaza demonstratii non-violente, marsuri, pichetari si ocazionale actiuni de nesupunere civila. Aceste grupuri sunt de obicei mai mici, putin cunoscute si ineficiente in atingerea scopurilor propuse. Insa desi nu foarte relevante, prin actiunile simbolice pe care le desfasoara, aceste grupuri ofera o speranta.

Grupurile de actiune sunt alcatuite din cetateni care se opun conditiilor si politicilor actuale dar care inca nu beneficiaza de sprijinul majoritatii populatiei. Aceste grupuri reprezinta puncetele de vedere ale victimelor, asigura diverse servicii direct victimelor, de asemenea, pot si sa desfasoare programe asemanatoare celorlalte tipuri de opozitie.

Cei aflati la putere

Acestia adesea promoveaza politici care sustin interesele celor puternici si privilegiati, si care incalca interesele si valorile acceptate la nivelul intregii societati. Ei reusesc mentinerea acestor politici in principal prin ascunderea lor de ochii majoritatii si prin tinerea acestor politici in afara temelor dezbatute la nivel social. Ei trebuie sa tina aceste politici ascunse de populatie pentru ca stiu ca aflarea lor ar deranja oamenii si acestia ar cere schimbarea lor. Principala tehnica prin care se realizeaza aceasta camuflare a politicilor neagreate de societate este utilizarea unei duble agende. La nivel vizibil puterea promoveaza politici si doctrine care par a reprezenta interesele si valorile dorite de societate, in plan secund, ascuns, puterea promoveaza doctrine si politici operative care incalca interesele si valorile dorite de societate.

Publicul

Exista o majoritate politica si sociala care sustine politicile si status-quo-ul celor ce detin puterea pentru ca mare parte a populatiei nu stie ca guvernul are in vedere si o agenda ascunsa de politici. In consecinta, majoritatea populatiei nu realizeaza ca, conditiile sociale si politicile publice le incalca valorile si interesele sau, atunci cand stiu aceste lucruri, inca cred in justificari cum ar fi ca aceste conditii nu pot fi schimbate sau sunt neaparat necesare pentru a proteja o cauza/valoare mai inalta. Ca urmare, mare parte a populatiei nu constientizeaza ca exista o problema serioasa. Aproximativ doar 10-15% din populatie este in dezacord cu politicile si masurile luate de catre cei aflati la putere.

Scopuri

Scopurile acestui stadiu sunt:

– sa se obtina dovezi solide asupra problemelor existente

– sa se mentina o opozitie activa, chiar daca deocamdata ea nu e foarte mare

– sa se faca pregatirile pentru a putea trece la urmatoarele stadii

Pericole in acest stadiu

Principalul pericol este a ramane in acest stadiu o perioada prea lunga. Aceasta se poate datora mai multor cauze: naivitate politica, necunoasterea realitatilor politice si sociale, existenta unui sentiment de neputinta de a produce schimbarea rezultat din supraaprecierea capacitatilor/resurselor sistemului politic actual.

Concluzia

Acest prim stadiu, al timpurilor normale, sunt timpuri politice calme deoarece cei aflati la putere isi promoveaza cu succes doctrinele si politicile reusind in acelasi timp sa ascunda de ochii multimii doctrinele si politicile operative. Totodata puterea reuseste sa tina ascunse incalcarile valorilor si intereselor populatiei si reuseste sa blocheze aparitia in discutiile publice a acestor subiecte.

Opozitia se simte lipsita de putere deoarece:

– exista aparenta ca actuala situatie va continua mult timp de acum inainte

– are impresia ca nu este suficient de puternica sa provoace puterea

Insa, dincolo de aparentul calm de la suprafata, contradictiile dintre valorile societatii si politicile operative urmarite de cei aflati la putere deja constituie sursa unei nemultumiri populare care ulterior poate aduce schimbarea sociala dorita.

Stadiul al doilea – Se demonstreaza decaderea, ineficienta si coruptia institutiilor statului

Pentru a obtine o intensitate a sentimentului, opiniei sau revoltei publice, suficient de mare pentru a provoca miscari sociale, este necesar ca publicul sa afle si sa realizeze ca politicile guvernamentale incalca in mod semnificativ interesele si valorile populatiei. Nemultumirea populatiei devine intensa mai ales atunci cand se arata ca autoritatile incalca increderea acordata de populatie prin utilizarea puterii publice cu care au fost investiti pentru a insela populatie si pentru a guverna in afara legii si impotriva populatiei. Hannah Arendt scria ca „oamenii tind sa ia masuri mai degraba atunci cand este pusa in evidenta ipocrizia cuiva decat atunci cand ia cunostinta de niste abateri foarte raspandite”.

Opozitia

Opozitia trebuie sa stranga dovezi ca problema exista si ca cei care detin puterea, impreuna cu diverse institutii o perpetueaza. De aceea opozitia trebuie sa:

– sa faca investigatii pentru a dovedi ca exista o problema care incalca valori si sentimente ale majoritatii populatiei

– sa dovedeasca ca doctrina si politicile celor aflati la putere si a institutiilor statului incalca valorile sociale si increderea oamenilor. Se analizeaza faptele celor ce conduc, rezultatele programelor deja aplicate dar se face si o analiza a programelor incipiente sau doar propuse si – se demonstreaza de ce acestea nu au nici o sansa sa fie incheiate cu succes.

– se depun petitii, plangeri, sesizari, etc., catre orice institutie/organism public sau privat (la nivel local, judetean sau national) care se presupune ca exista in folosul cetatenilor si pentru controlul mecanismului social

– se strang dovezi si se fac publice dovezile impotriva oricaror institutii/organisme care apara drepturile cetatenilor doar la nivel declarativ iar in realitate nu fac decat sa impiedice cetatenii – sa ia atitudine sau sa apere interesele celor aflati la putere.

– se merge la orice institutie/organism ce prezinta relevanta indiferent ca este ostila sau deschisa investigatiei/demersului cetatenesc

– se initiaza procese in justitie

Nu se asteapta obtinerea imediata a unor rezultate pozitive. Scopul nu este neaparat de a castiga in urma sesizarilor facute ci mai ales de a dovedi ca cei care detin puterea impiedica buna functionare a sistemului democratic. In cazul in care anumite initiate vor reusi ele vor servi cauzei miscarii sociale si reusitei schimbarii sociale.

Cei aflati la putere

Cei aflati la putere combat opozitia prin modalitatile comune, de obicei reusind sa aiba victorii dobandite usor si in acelasi timp continuandu-si politicile si programele operatitve. Cei aflati la putere nu sunt prea preocupati si nu se simt amenintati de opozitie; cel mai adesea ei gestioneaza problemele ridicate de opozitie prin metoda managementului birocratic si nu vad aceste probleme ca un semn al unei crize a puterii sau ca un semn al pierderii increderii populatiei in putere. Prin mijloacele mass-media avute la dispozitie puterea isi promoveaza facil politicile oficiale si isi camufleaza politicile operative, reusind sa tina ascunse informatiile sensibile si sa mentina calma atmosfera sociala.

Publicul

Exista o majoritate politica si sociala care sustine politicile oficiale si status-quo-ul celor ce detin puterea, populatia e in mare parte indiferenta sau ignoranta fata de neregulile comise de cei aflati la putere. Desi inca in minoritate, in aceasta etapa aproximativ 10-20% din populatie iau in calcul manifestarea unei opozitii fata de incalcarile practicate de cei ce detin puterea. In mare parte a mass-media inca nu se spune mai nimic despre formarea unei opozitii dar pot apare interviuri/repotaje izolate ce mentioneaza unele informatii in acest sens.

Scopuri

– se strang dovezi pentru a dovedi problemele mentionate, se cauta si dovedirea implicarii autoritatilor in neregulile mentionate

– se strang dovezi despre incercarile oamenilor de a utiliza modalitatile legale pentru a-si face dreptate. Se strang dovezi si pentru felul in care autoritatile au blocat aceste modalitati legale de actiune ale cetatenilor

– se specializeaza diferiti membrii ai miscarii pentru a deveni experti pe anumite probleme sau se coopteaza experti din afara miscarii

– se organizeaza mici organizatii care sa manifeste opozitie fata de abaterile celor ce detin puterea

Pericole in acest stadiu

– mentinerea convingerii ca probleme sociale pot fi corectate utilizand principalele institutii deja existente fara a fi nevoie a se construi un nou consens social, fara a fi nevoie de mobilizarea majoritatii populatiei, fara o mobilizare pentru o lupta de lunga durata care sa utilizeze actiuni non-violente extraparlamentare in vederea corectarii dezechilibrului din prezent.

Concluzii

Acest stadiu este unul dintre cele mai descurajante; problemele continua sa se manifeste, cei ce detin puterea isi vad nestingheriti de interesele proprii sau negative fata de populatie, mare parte a publicului accepta situatia actuala, mare parte a presei nu acorda atentie intentiilor reformiste iar, toate acestea par ca pot continua pe o durata nedefinita – ceea ce intr-adevar se poate intampla…Insa, acest stadiu deja poate demonstra slabiciunile celor aflati la putere si ca urmare este un stadiu necesar pentru orice miscare sociala. Datorita efortului mare si progresului minor din acest stadiu se poate spune ca e nevoie de oameni hotarati, darzi si perseverenti pentru a o depasi.

Stadiul al treilea – „Maturizarea” conditiilor

Adevarata pornire a unei noi miscari sociale necesita anumite preconditii care apar si se acumuleaza de-a lungul mai multor ani. Aceste conditii se refera la anumite evenimente istorice, o tot mai mare nemultumire a populatie, aparitia miscari autonome de opozitie la nivelul populatiei. Toate aceste preconditii:

– sporesc nemultumirea fata de starea actuala,

– conduc la aparitia unor expectatii asupra unor modificari benefice,

– ofera mijloace de a obtine aceste schimbari benefice.

Evenimentele istorice se manifesta pe perioade lungi, ele pot fi anumite evolutii sau evenimente care inrautatesc anumite aspecte ale vietii sociale, deranjeaza anumite categorii sociale, nasc anumite expectante, promoveaza mijloace pentru un nou tip de activism sau personifica/concretizeaza problema. Toate acestea sunt in mare parte in afara controlului oricarei miscari de opozitie.

Opozitia

La nivelul acesteia apare un subtil dar semnificativ proces de maturizare.

– este nevoie sa se contureze o mai clara constiinta sociala si nemultumire a celor care sufera diverse incalcari ale drepturilor lor. Acestor grupuri nemultumite dar si celor care sunt in legatura sau simpatizeaza cu ei trebuie sa li se asigure posibilitatea de a ajunge la un nou nivel de intelegere asupra seriozitatii problemelor sociale, ce fel de valori sunt incalcate, cum sunt ele afectate si cum sunt implicate institutiile statului si cei care detin puterea in desfasurarea acestor incalcari.

Nemultumirea poate rezulta din:

— inrautatirea conditiilor sociale sau perceperea unei astfel de inrautatiri. O astfel de situatie creaza foarte repede noi grupuri de oameni nemultumiti.

— cresterea expectatiilor. Oamenilor li se promite de catre putere o anumita perspectiva dar conditiile concrete asigurate de putere nu reusesc sa se ridice la nivelul expectantelor create la nivelul populatiei.

Pesonificarea problemelor. Incalcarile drepturilor nu mai raman doar in plan teoretic ci sunt evidentiate si de experienta unor victime reale

– numarul tot mai mare de persoane nemultumite la nivel national conduce la formarea treptata a grupuri locale autonome care, luate in considerare impreuna, formeaza o noua forma de opozitie ce ia nastere la nivelul strazii. Aceste grupuri in timp devin frustrate de prestatia unor institutii oficiale, de unele modalitati de actiune oficiale, de prestatia unor persoane investite cu functii publice deoarece grupurile ajung la concluzia ca aceste elemente oficiale sunt partinitoare sau corupte si doresc mentinerea starii actuale. Aceste grupuri autonome pot sa fie frustrate si de alte institutii sau organizatii civice care au si-au asumat de multi ani un rol in mentinerea democratiei si drepturilor omului deoarece pot fi percepute ca ineficiente si incapabile sa isi indeplineasca scopul declarat pentru ca manifesta o colaborare prea stransa cu elementele corupte ale statului.

– mici demostratii la nivel local si campanii non-violente incep sa manifeste impotriva inechitatilor sociale si reusesc sa atraga o oarecare atentie din partea societatii. Aceste mici demonstratii si actiuni functioneaza ca un prototip care va servi de precedent pentru demonstratii si actiuni viitoare.

– anumite persoane devin personaje cheie la nivel local, ele reusind sa faciliteze dezvoltarea miscarii sociale si sa ii aduca o viziune prin oferirea de informatii, elemente ideologice, pregatirea de noi membrii, asigurarea unei comunicari bune la nivelul grupului, oferirea de speranta si de pasi concreti ce trebuie parcursi pentru a ajunge la scopul dorit.

– este nevoie sa fie contactate retelele si grupurile deja existente care pot asigura suport, solidaritate si participanti pentru noua miscare. De exemplu, miscarile care sunt orientate spre non-interventionism pot sa contactateze grupuri religioase, activisti din miscari ecologice sau pacifiste.

Cei aflati la putere

Desi iritati, cei aflati la putere raman inca relativ linistiti, convinsi fiind ca ei pot sa limiteze manifestarile opozitiei prin gestionarea/controlul celor mai importante institutii sociale, politice si de comunicare. Politicile oficiale beneficiaza de incredere la nivel public nefiind contestate in mod semnificativ iar, politicile operative ale guvernantilor raman in continuare ascunse fata de majoritatea populatiei.

Publicul

Agenda sociala inca nu include nimic semnificativ despre inechitatile sociale, mare parte a populatiei inca sustine politicile celor aflati la putere. Desi problema inca nu apare la nivelul agendei sociale nationale, constientizarea tot mai mare a inechitatilor sociale la nivel local, acumulare nemultumirilor, aparitia unui nou val de opozitie reusesc sa creasca procentul celor care sunt favorabili schimbarii sociale la aproximativ 30% din intreaga populatie.

Scopuri

Principalul scop al acestui stadiu este sa favorizeze crearea conditiilor care vor contribui la declansarea miscarii sociale la nivel national.

Obiectivele sunt:

– sa recunoaca conditiile istorice care pot ajuta la declansarea unei miscari sociale

– sa creeze, inspire si pregateasca un nou val de grupuri, incluzand si formarea unei noi retele, a noi lideri si a unei expertize care va fi utilizata in cadrul noii miscari

– sa pregateasca retelele pre-existente in vederea concentrarii atentiei asupra acelorasi nedreptati scoiale si sa implice aceste retele pre-existente in actiunile noii miscari sociale

– sa personalizeze problema

– sa inceapa si sa puna in aplicare, cu titlul de prototip, diverse proiecte de actiuni non-violente

Pericole in acest stadiu

Principalele riscuri ar fi:

– sa nu fie recunoscute semnele care arata ca exista conditiile pentru a declansa o noua miscare sociala

– birocratia, atitudinea excesiv supusa legii si centralizarea puterii din diverse institutii/organizatii civice mai vechi pot sa striveasca creativitatea, independenta, metodele non-violente si spontaneitatea unor noi miscari sociale.

Concluzii

Acest stadiu are in vederea pornirea unei noi miscari sociale. Exista anumite nedreptati sociale care par sa se cronicizeze, este deja dovedit ca cei care detin puterea incalca drepturile oamenilor, exista deja un numar mare de oameni nedreptatiti, nemultumirea este in curs de generalizare, exista anumite conditii istorice, exista anumite organizatii care deja lupta de o vreme pentru diverse drepturi ale omului, se manifesta un val de miscari sociale pornite de la nivelul strazii. Cu toate acestea, inca nimeni – publicul, cei aflati la putere, sau chiar si noii activisti sociali- nu banuiesc aparitia noii miscari sociale cu impact la nivel national.

Stadiul al patrulea – Miscarea sociala ia amploare

Noile miscari sociale surprind si socheaza pe oricine atunci cand ajung, oarecum subit, sa se manifeste din plin in spatiul public si cand ajung sa fie amintite la buletinele de stiri ale televizuiunilor si sa capteze principalele titluri ale ziarelor. Peste noapte, o problema sociala in mare parte nerecunoscuta devine o tema sociala despre care oricine vorbeste. De obicei aceasta etapa incepe cu un incident puternic mediatizat, un incident socant, un eveniment declansator, care apoi este urmat de campanii de actiune non-violente care includ mari marsuri si nesupunere civila semnificativa. In curand toate acestea sunt repetate la nivelul comunitatilor locale in intreaga tara.

Evenimentul declansator este un incident socant care releva intr-un mod impresionant o problema sociala critica. Evenimentele declansatoare pot fi acte deliberate ale unor indivizi, guverne, diferiti oponenti sau, pot fi simple evenimente ce au avut loc accidental.

Prin punerea in evidenta, catre public, a unor conditii sociale sau politici ale puterii care in mod flagrant incalca valori sociale, interesul si increderea, evenimentul declansator produce un profun sentiment de revolta in randul populatiei. In consecinta, tot mai multi oameni raspund puternic emotiv cerand o explicatie din partea puterii si dorind sa afle mai multe despre opozitie. Tot evenimentul declansator este si un semnal de chemare la actiune in toata tara pentru un nou val de grupari de opozitie.

Opozitia

O noua miscare sociala se naste cu adevarat cu adevarat doar atunci cand opozitia organizeaza o campanie de actiune non-violenta imediat dupa un eveniment declansator iar aceasta campanie este repetata de mai multe ori la nivel local in intreaga tara. Aceste campanii de actiune atrag atentia publicului asupra problemelor si reusesc sa acumuleze tensiunea sociala.

Treptat aceste manifestatii resusesc sa declanseze o criza sociala si reusesc sa aduca nedreptatile in atentia tuturor.

Campaniile de actiune non-violente se bazeaza pe demonstratii in care oamenii investesc afectiv. Aceste campanii au mai multe caracteristici:

– sunt incarcate emotional si provoaca o stare de entuziasm

– dau demonstrantilor posibilitatea sa se afle in pozitii cheie de unde cei ce detin puterea iau diverse decizii

– pun in evidenta in mod clar incalcarea valorilor de catre cei aflati la putere

– prezinta valorile asumate si dorite de catre miscarea sociala, prezinta valorile, simbolurile, miturile si traditiile sociale

– pot fi repetate in comunitati locale din intreaga tara

Acest gen de manifesttii sunt dilematice pentru cei aflati la putere. Indiferent ce decizii iau cei aflati la putere inregistreaza un deficit de imagine sau influenta. Daca decid sa ignore demonstrantii acestia reusesc sa impiedice aplicarea unor politici abuzive ale puterii, daca puterea decide sa ia masuri impotriva demonstrantilor atunci va face publicul sa simpatizeze cu demonstrantii.

O multime de grupuri de actiune locale apar in intreaga tara si ajung sa formeze un nou val de miscari de opozitie autonome si descentralizate bazate pe idea rezistentei non-violente. Declansarea miscarii de opozitie la nivelul intregii tari este rezultatul actiunii a mii de oameni care intreprind actiuni spontane si formeaza noi grupuri de protest (sau le revitalizeaza pe cele deja existente). Acest noi grupuri de obicei au structuri flexibile ce se bazeaza pe principiile democratiei participative directe. Aceste grupari de obicei au structura formala minima si o definitie foarte cuprinzatoare a calitatii de membru. Impreuna aceste grupuri formeaza un nou val de miscari de opozitie care nu sunt in legatura cu asociatiile/miscarile civice si ideologice ce actioneaza deja de multa vreme.

De ce se declanseaza aceste miscari sociale? Iata cateva motive:

– deja au fost parcurse etapele anterioare ale mobilizarii opozitiei

– populatia, informata de mass-media asupra evenimentului declansator si stimulata de campaniile de actiune non-violenta, isi manifesta revolta fata de contradictia dintre valorile si realitatile sociale si politicile operative ale celor ce detin puterea

– cei ce detin puterea nu mai sunt singurii care sustin ca reprezinta valorile si simbolurile sociale, noile grupuri incep sa inlocuiasca tot mai mult puterea pe aceasta directie

– climatul social creat de criza sociala provocata de miscarile de opozitie ofera speranta si inspira la actiune tot mai multi cetateni

– repetarea manifestatiilor non-violente in diverse localitati dau activistilor sociali locali un mijloc concret de a se implica. De asemenea, ei sunt convinsi ca aceste manifestatii sunt o modalitate eficienta de a combate abuzurile puterii.

– participarea la actiunile noilor miscari de opozitie da sens vietii multor oameni care in sfarsit au posibilitatea sa actioneze conform cu credintele, sentimentele si convingerile proprii

Cei ce detin puterea

Cei de la putere sunt socati, deranjati si enervati. Ei incep sa realizeze ca miscarile sociale au eliberat sprititul oamenilor de sub propaganda oficiala. Ei au pierdut prima conditie pentru un control politic eficient: ei nu au reusit sa ascunda problemele de agenda publica, nu au reusit sa impiedice intrarea problemelor sociale in atentia si dezbaterea oamenilor. Cei aflati la putere iau o pozitie dura in apararea propriilor politici si criticarea noii miscari numind-o radicala, iresponsabila sau ca avand anumite inspiratii extremiste. In timp ce unii politicieni mai flexibili ofera suport noii miscari, mare parte din cei implicati in mecanismul puterii continua sa sprijine pe actualii detinatori ai puterii.

Publicul

Intr-o perioada de unu-doi ani, procentul de populatie care se opune politicilor operative ale guvernului creste de la 30% la 50%. Aceasta se datoreaza faptului ca tot mai multi oameni inteleg diferenta dintre politicile oficiale si cele operative ale guvernului si aud tot mai multe pareri ale opozitiei care combat politicile operative cu argumente si ofera noi alternative diferite de cele ale puterii. Publicul este impresionat de contrastul evident dintre ceea ce vad si afla din realitate sau de la stiri si ceea ce se spune oficial de catre putere. Astfel, ca urmare a evenimentului declansator si a manifestatiilor non-violente care il urmeaza tot mai multi oameni inteleg diferenta dintre politicile oficiale si politicile operative ale celor aflati la putere.

Scopuri

Scopul principal al acestui stadiu este de a provoca si implica societatea, de a face oamenii sa vada, sa gandeasca si sa actioneze asupra problemelor sociale. Miscarea sociala incepe cu adevarat atunci cand marea majoritate a societatii este implicata in ea.

Principalele obiective sunt:

– crearea unei noi miscari sociale

– sa se aduca in atentia publicului incalcarile facute de cei ce conduc, sa se dezbata aceste incalcari la nivel public, astfel incat tot mai multi oameni sa le constientizeze

– se creaza o platforma publica a miscarii care sa aiba ca scop informarea/educarea populatiei

– se ofera noi interpretari/alternative care sa stimuleze dezbaterea. Populatia trebuie sa vada si – sa inteleaga ca punctele de vedere si solutiile oferite de cei aflati la putere sunt adesea contradictorii si nu sunt nici perfecte si nici unice

– se depun eforturi pentru a castiga simpatia populatiei

– se depun eforturi pentru a fi recunoscuti ca o opozitie legitima

Important: nu este scopul acestui stadiu de a face pe cei aflati la putere sa isi schimbe atitudinea sau politicile publice

Pericole frecvente

Principalele pericole/neajunsuri ale acestui stadiu pot fi:

– naivitatea politica

– epuizarea fizica/psihica din cauza efortului depus pentru promovarea miscarii

– incapacitatea de a vedea un progres al miscarii sau de a interpreta progresul facut ca fiind un succes

– expectatii nerealiste despre o victorie imediata sau facila

– aparitia unor atitudini de auto-suficienta, aroganta sau radicalism. Toate au ca efect diminuarea comunicarii

Concluzii

Acest stadiu este definit prin: dezvoltarea miscarii la nivel national pornind de la un eveniment declansator, manifestatiile, emotiile, aparitia de noi miscari de opozitie, atragerea atentiei publice, diverse momente de criza, sperante mari si declansari de energii. Atat o miscare sociala cat si politicile operative (ascunse) ale guvernantilor ajung in atentia publica; iar, in aproximativ doi ani mai mult de jumatate din populatie este atrasa de mesajul miscarii sociale. Dar, aceasta etapa este cea mai scurta dintre toate. Dupa atingerea diverselor obiective ale acestui stadiu miscarea progreseaza rapid spre stadiul al saselea de dezvoltare. Unii activisti sociali nici nu reusesc sa recunoasca, sa aprecieze realizarile acestui stadiu. Ei cred ca miscarea sociala a esuat, ca eforturile lor au fost inutile si de aceea ei deja se indreapta spre stadiul al cincilea de dezvoltare a miscarii sociale.

Stadiu al cincilea – Criza de identitate a slabiciunii

Dupa unu-doi ani marile sperante legate de declansarea miscarii la nivel national incep inevitabil sa se transforme in dezamagiri. Multi activisti sociali isi pierd increderea in miscarea sociala, ei nu mai cred in schimbari imediate ci chiar dimpotriva ajung sa creada ca ele nu vor avea loc niciodata. Ei percep pe cei care detin puterea ca fiind prea puternici iar efectele miscarii sociale prea mici. Ei cred ca toate eforturile personale si ale grupului au fost inutile. Cel mai surprinzator fapt este acela ca aceasta criza de identitate a miscarii sociale are loc exact in perioada cand miscarea sociala este in mod evident plina de succes, ea reusind sa aiba ecou national. Acest stadiu incarcat de sentimente marcate de criza de identitate se suprapune si cu manifestarile stadiului sase.

Opozitia

Opozitia crede ca miscare sociala este pe cale de a esua

Multi activisti sociali ajung la concluzia ca miscarea se indreapta spre esec deoarece ei cred ca:

– miscarea sociala nu si-a atins scopurile. Dupa doi ani de eforturi care au inclus mari demonstratii, manifestatii de nesupunere civila, arestari, actiuni in justitie, pentru unii membri chiar perioade de detentie si desi s-a castigat simpatia a mai mult din jumatate din populatie totusi miscarea sociala inca nu si-a atins adevaratul scop. Cei ce detin puterea inca isi continua relativ nestingheriti politicile operative. Insa, problema nu este ca miscarea s-ar indrepta spre esec ci faptul ca existau unele asteptari nerealiste de atingere a obiectivului final in termen prea scurt. A reusi sa se obtina modificari semnificatve a politicilor publice atunci cand cei aflati la putere se opun cu toate resursele lor poate lua mult timp, uneori chiar ani de zile. De aceea miscarea sociala nu trebuie judecata pentru ceea ce nu a obtinut inca ci prin ceea ce deja a reusit sa obtina.

– miscarea sociala nu a inregistrat inca nici o victorie „reala”. Cei ce impartasesc acest punct de vedere nu reusesc sa vada ca miscarea a avut permanent o evolutie pozitiva, ca a reusit sa creeze mari manifestatii ce se opun puterii, ca a reusit sa aduca in atentia opiniei publice problemele puterii si alternativa opozitiei, ca a reusit sa castige suportul a mai mult de 50% dintre cetateni. Implicarea in actiunile miscarii sociale poate avea si efecte mai putin dorite. Unul dintre acestea este incapacitatea de a identifica succesele obtinute pe diversele obiective al miscarii sociale. Acest efect se datoreaza in mare parte faptului ca prin implicarea in miscarea sociala, membrii activi ai acesteia realizeaza adevarata marime a problemelor sociale, afla despre suferinta si agonia celor nedreptatiti si afla de aranjamentele si complicitatile celor de la putere. Intensitatea acestor experiente tind sa creasca dezamagirea si sa scada capacitatea de a accepta ca succesele diverselor obiective concrete va duce in final la indeplinirea scopului ultim al miscarii, modificarea politicilor sociale.

Aceasta abordare se raporteaza exclusiv la scopul final nereusind sa constate ca miscarea sociala pornita a avut un progres semnificativ pe calea evolutiei sale.

– cei ce detin puterea par prea puternici – ei nu si-au schimbat atitudinea sau politicile ci, chiar dimpotriva, isi sustin sfidator si cu tarie punctele de vedere, ignorand totalmente protestele organizate de miscarea sociala si obiectiile ce sunt sustinute de mai mult de jumatate din populatie. Insa, trebuie retinut ca lipsa de schimbari la nivelul puterii nu este un indicator direct al succeselor miscarii sociale; cei ce detin puterea vor fi ultimul segment al societatii care va accepta schimbarea.

Pe de alta parte, cei ce detin puterea nu realizeaza ca, odata ce oamenii constientizeaza ca le sunt incalcate drepturile si e incalcata opinia majoritatii, cu cat mai mult se vor incapatana sa isi mentina aitutidinile si politicile impotriva oamenilor cu atat mai mare va fi pretul politic al continuarii acestor atitudini si politici ce sunt criticate. Lipsa de flexibilitate in atitudinea si politicile celor de la putere poate fi si un semn ca incercarea de a ascunde adevarurile fata de oameni a esuat.

Unii membrii ai opozitiei considera ca miscarea sociala a esuat pentru ca nu se mai manifesta asa cum o facea cand s-a afirmat la nivel national: mari demonstratii in strada, acte de nesupunere civila, aparitia in mass-media, gestionarea unor situatii de criza sau permanente manifestari politice. Se uita ca toate aceste manifestatii au de obicei o durata relativ scurta. Miscarile sociale care au succes in lansarea la nivel national trec printr-o noua etapa -a majoritatii- mult mai puternica si consolidata dar, care are si o aparenta mai linistita. Miscarile aflate in aceasta etapa a majoritatii par mai mici si mai putin eficiente deoarece ele trec de la manifestatii la nivel national la o concentrarea asupra activitatilor din plan local, de asemenea, ele trec de la mari demonstratii ce sunt foarte vizibile catre activitati de organizare ce sunt mai putin vizibile dar absolut necesare datorita cresterii semnificative pe care miscarea o are in planul marimii si puterii pe care o detine. Puterea acestor filiale locale poate parea mai putin vizibila dar ea este cea care da adevata putere miscarii sociale la nivel national.

– cei de la putere si mass-media transmit ca miscarea sociala a esuat, este irelevanta sau inexistenta. Cei de la putere si mass-media spun nu doar miscarea sociala a esuat dar nici nu recunosc masivul suport pe care aceasta l-a primit din partea populatiei. Marile demonstratii ale miscarii sociale de opozitie sunt minimalizate. Daca miscarea sociala inca organizeaza demonstratii care demonstreaza sprijinul popular aceste demonstratii nu li se da nici un fel de credit, semnificatie sociala de catre cei aflati la putere.

Uzura cauzata de proteste

Inainte ca perioada de afirmare la nivel national sa se incheie multi membri activi ai miscarii sociale sufera din cauza uzurii pe care o presupune efortul de a participa la miscare. Dupa unu-doi ani de lupta contra-cronometru intr-o atmosfera de criza perpetua, dupa mari sacrificii personale, multi activisti sociali sunt intr-o stare de epuizare fizica si psihica. In afara unor situatii cand resimt un puternic sentiment de vina sau un sentiment de extrema urgenta unii membrii ai miscarii sociale nu reusesc sa isi gaseasca un ritm personal care sa le permita sa se odihneasca, sa se bucure de timpul lor liber, sa se dedice problemelor personale. O parte dintre acesti membrii activi isi pot pierde speranta in progresul sau succesul miscarii sociale, putand manifesta chiar simptome de depresie, epuizare iar acestea uneori pot conduce la iesirea din randul membrilor activi a organizatiei.

Blocajul in starea de protest

Un alt motiv pentru care unii activisti sociali resimt nemultumire fata de progresul miscarii sociale rezulta din dificultatea de a trece de la atmosfera de criza si atitudinea de protest impotriva autoritatilor la o lupta de lunga durata pentru atingerea scopurilor miscarii. Exista activisti sociali care nu reusesc sa treaca de la perceperea succesului ca rezultat al organizarii unor manifestatii stradale ample la perceperea succesului prin informarea, educarea si convigerea majoritatii populatiei prin activitati la nivelul comunitatilor locale pe o perioada lunga de timp. Astfel, pentru unii dintre ei, desfasurand activitati tipice pentru stadiul al saselea de dezvoltare a miscarii sociale, pare ca de fapt abandoneaza miscarea, pare ca nu lucreaza in folosul ei.

In plus, unii activisti sociali mai atasati de anumite principii pot sa aiba impresia ca miscarea nu este suficient de omogena din punct de vedere ideologic. Pentru unii dintre ei noile structuri de organizare a miscarii sociale pot sa para un nou fel de autoritate represiva.

Multi membrii activi au intrat in miscarea sociala plecand de la premisa gresita ca miscarea sociala este doar un raspuns de termen scurt la o anumite incalcari ale drepturilor si valorilor sociale si nu sunt pregatiti pentru o implicare pe termen lung.

Un alt motiv pentru care unii activisti sociali nu reusesc sa comute catre stadiul sase de dezvoltarea a miscarii sociale este absenta cunostintelor si abilitatilor de a intelege sau de a participa la actiunile specifice acetui stadiu de dezvoltare a miscarii sociale. De exemplu, cei care au avut un rol foarte important in educarea cetatenilor in vederea protestelor non-violente in timpul stadiului patru de dezvoltare a miscarii, nu mai au un astfel de rol atunci cand miscarea sociala a trecut la stadiul cinci si deja a atras de partea ei mai mult de jumatate din populatie pentru ca, multora dintre ei le lipseste abilitatea de a intelege necesitatile acestui nou stadiu al miscarii sociale si le lipsesc abilitatile de a pregati membrii miscarii sociale pentru acest nou stadiu.

Ca urmare a sentimentelor de disperare si slabiciune unii membrii ai miscari pot recurge la manifestari rebele, „macho” sau chiar sa recurga actiuni militante mai violente. Cei care adopta astfel de atitudini mai agresive cred ca metodele non-violente utilizate in acest stadiu al miscarii sociale nu au nci o sansa de succes pentru ca sunt prea slabe, ineficiente. Unele grupuri se pot desprinde de nucleul miscarii sociale si sa aiba in vedere strategii mai militante. Astfel de actiuni sunt adesea rezultatul unor sentimente de disperare, frustrare si furie care rezulta din esecul unor expectatii nerealiste de genul: miscarea sociala ar fi trebuit sa-si fi atins deja scopul final intr-o perioada de unu-doi ani. Aceste actiuni mai agresive sunt mai degraba daunatoare decat benefice dezvoltarii miscarii sociale pentru ca pot indeparta atat unii membrii ai miscarii sociale cat si o parte din populatia simpatizanta. Astfel de ativitati pot sa fie stimulate de alte organizatii care vor sa se foloseasca de miscarea sociala pentru a-si atinge propriile scopuri sau de catre agenti provocatori.

Miscarea sociala are nevoie sa depuna eforturi pentru a rezolva astfel de manifestari rebele si agresive. Pentru aceasta in primul rand este nevoie:

– sa reduca sentimentele de disperare, nemultumire, lipsa de eficienta a membrilor activi oferindu-le informatii despre cadrul strategic avut in vedere pe o perioada mai lunga. Cunoasterea acestei strategii ajuta membrii miscarii sociale sa inteleaga ca miscarea sociala este puternica si progreseaza in vederea imdeplinirii scopurilor finale

– sa se adopte de la bun inceput o atitudine si un cod de actiune non-violent, care sa fie distribuit intens si asupra caruia sa fie de acord de toate grupurile miscarii si de activistii sociali care participa la miscarea sociala in mod oficial. Politica non-violentei trebuie sa fie intarita prin indicatii si educarea tuturor celor ce participa la demonstratii dar si prin controlul demonstratiilor si mentinerea unei atitudini pacifiste pe toata durata desfasurarii lor.

Epuizarea generalizata

Sentimentele de esec si epuizare, crizele organizationale, chemarile catre actiuni militante, confuzia, lipsa de speranta, sentimentele de ineficienta, toate acestea contribuie la un sentiment de epuizare prezent la multi activisti sociali.

Criza organizationala

Modelul de organizare minimala a noului val de organizatii la nivel local incepe sa aiba si efecte negative dupa o perioada de aproximativ 6 luni – 1 an. Libertatea din structura organizatiilor a promovat flexibilitatea, creativitatea, democratia participativa, independenta si solidaritatea necesara pentru luarea unor decizii rapide si organizarea de manifestatii non-violente in perioada de la inceputul miscarii sociale si pana la afirmarea ei la nivel naional. Insa, dupa aceasta perioada lipsa unei structuri clare a miscarii poate conduce la ineficienta, uzura a membrilor activi si la o ierarhie informala.

Obtinerea puterii si influentei

Cei implicati in miscarile sociale au nevoie sa realizeze cat mai repede ceea ce cei aflati la putere deja stiu demult si anume ca, finalmente puterea sta in oameni si nu in cei care conduc. Ei au nevoie sa recunoasca succesul si influenta miscarii sociale.

Cateva modalitati de a evita criza de identitate cauzata de absenta perceptiei propriei relevante sunt:

- se utilizeaza scheme analitice a altor miscari sociale de succes -planuri de actiune a miscarilor sociale (PAMS)- pentru a evalua propria miscare sociala, pentru a identifica succesele, pentru a stabili strategia si tacticile.

– se formeaza grupuri de suport personal/politic care sa dea posibilitatea membrilor activi ai grupului sa:

— participe la miscarea sociala ca fiinta umana cu toate aspectele ei

— poata sa aiba grija si de nevoile lor personale

— reduca sentimentul de culpa/vina

— dea posibilitatea de a se deconecta si distra

— asigure suport in munca si in analizele politice

- se adopta o politica stricta de non-violenta

- se adopta modele de consolidare a miscarii sociale la nivel local si national.

Prin adoptarea lor pot sa se maximizeze aspectele pozitive si sa se diminueze efectele negative modului de organizare a miscarii sociale (fie ca e vorba de o organizare mai informala sau e vorba de o organizare strict ierarhica). Desi miscarea sociala la nivel national trebuie sa coordoneze si sa reprezinte intreaga organizatie, scopul ei primar este de a favoriza consolidarea grupurilor locale si de apromova o atitudine/organizare democratica si non-elitista la nivelul intregii organizatii.

– Se ajuta activistii sociali sa evolueze de la simpli protestatari la agenti ai schimbarii sociale pe termen lung. Se asigura educatie in acest sens:

— se explica tehnicile non-violente

— se dezvolta abilitatile pentru intelegerea si organizarea cu succes a miscarilor sociale ce doresc o schimbare in societate

In acelasi timp cei care detin puterea isi desfasoara propriile actiuni:

– isi continua politicile cu aceasi intransigenta si chiar le exagereaza uneori pentru a demonstra ca puterea este in mainile lor si ca miscarea sociala sau nemultumirea populatiei nu are nici un efect/influenta

- infiltreaza organizatiile miscarii sociale pentru a:

— obtine informatii

— genera confuzie

— bloca functionarea organizatiilor

— discredita pe noii activisti sociali

Agentii provocatori pot sa promoveze:

— planuri nerealiste

— apelul la violenta

— destructurarea/dezorganizarea miscarii sociale

— atitudini de rebeliune sau atitudini „macho”

— planuri prin care sa reuseasca sa controleze miscarea sociala

Publicul

Populatia se poate simti confuza, nestiind pe cine sau ce sa creada. Desi oamenii pot sa fie de acord cu scopurile miscarii sociale totusi ei pot si sa se teama ca fraternizand cu cei din miscarea sociala isi pot pierde statutul actual si siguranta oferita de cei de la putere. Alternativele nu sunt foarte clare pentru populatie. Oamenii sunt cam 20% de partea puterii si cam 50% de partea miscarii sociale. Actiunile violente, actele de rebeliune pot speria si indeparta oamenii de miscarea sociala si ii pot face sa sustina politicile puterii, actiunile politiei si starea de fapt deja existenta.

Scopuri

Scopul principal este de a ajuta activistii sociali sa devina siguri pe sine si de a face tranzitia catre stadiul sase de dezvoltare a miscarii sociale. Ei au nevoie sa:

– afle cum arata si ce presupune lungul drum de succes catre obtinerea unei schimbari sociale, si

– cat din acest drum au parcurs deja.

Cateva obiective specifice acestui stadiu sunt:

– membrii trebuie sa devina strategi prin utilizarea unor repere de genul PAMS

– formarea unor grupuri de sprijin personal si politic

– adoptarea unei atitudini non-violente

– adoptarea unor modele de organizare si conducere care sa consolideze si sa dea increderea in organizatia miscarii sociale

– se parcurge transformarea de la simpli protestatari catre agenti ai schimbarii sociale pe termen lung

Pericole frecvente

Principalele dificultati ale acestui stadiu sunt:

– descurajarea – aparitia sentimentului ca miscarea sociala esueaza desi in mod obiectiv ea functioneaza bine

– „tirania lipsei de structura” la nivelul organizatiei si, atitudinile de opozitie fata de propria conducere

– atitudinile si actele rebele, „macho” si agresive/violente

– disperarea, epuizarea si renuntarea

Concluzii

Criza de identitate si senzatia de lipsa de putere/influenta este o criza la nivel personal. Dupa declansarea miscarii sociale la nivel national, perspectiva lor asupra lumii si asupra lor insisi se transforma.

Ei incep sa isi dea seama ca:

– problemele sunt mult mai serioase decat au crezut la inceput

– institutiile guvernamentale, factorii de decizie din administratie si mijloacele democratice de actiune, care ei credeau ca sunt parghii care ajuta la rezolvarea problemelor sociale, sunt de fapt parte a problemei ce trebuie rezolvata

– schimbarea sociala poate avea loc/succes doar daca fiecare se implica personal in acest demers

In loc sa se simta tristi si lipsiti de putere/influenta, este nevoie ca acum:

– activistii sociali sa poata sa-si recunoasca influenta si succesul dobandit.

– sa simta ca avanseaza spre stadiul sase de dezvoltare a miscarilor sociale, stadiul in care marea majoritatea a populatiei este de partea reformei

– sa reuseasca sa isi gaseasca un nou rol care sa corespunda stadiului de dezvoltare spre care se indreapta miscarea sociala.

Stadiul al saselea – Suport din partea majoritatii populatiei

Miscarea sociala trebuie sa parcurga in mod constient transformarea de la un protest spontan, care opereaza in baza unei crize relativ scurte ca durata, catre o lupta civica populara de lunga durata care isi doreste obtinerea unor schimbari sociale pozitive. Miscarea sociala trebuie sa treaca peste neimplicare, neutralitate, simpatii si opinii contrare si sa reuseasca implicarea unui numar cat mai mare de persoane in procesul schimbarii sociale. Treptat miscarea sociala trebuie sa acorde atentie nu doar noilor activisti sociali ori grupurilor locale ci si majoritatii populatiei care nu are optiuni politice sau, chiar fortelor politice care treptat sunt convinse de obiectivele miscarii sociale.

Acest stadiu este un stadiu in care se desfasoara un lung proces al erodarii suportului social, politic si economic care da posibilitatea puterii sa isi continue politicile. Este un proces de transformare sociala lenta care duce la un nou consens social si politic, diferit de starea sociala si economica existenta la data initierii miscarii sociale.

Nu trebuie insa uitat ca desi miscarea sociala are nevoie sa se organizeze atat la nivel local cat si national, ea este doar atat de puternica pe cat de puternice sunt miscarile sociale dezvoltate in diverse comunitati din tara.. La nivel national miscarea va fi beneficiara succeselor sociale si politice obtinute la nivel de comunitate in intreaga tara. De aceea obiectivul principal al miscarii sociale este de a indruma, sustine si consolida filialele miscarii sociale din fiecare comunitate. Ulterior miscarea sociala trebuie sa dezvolte o strategie la nivel national care sa ajute la convingerea majoritatii populatiei sa sustina nevoia schimbarii sociale, impotriva rezistentei si intereselor celor ce detin puterea.

Opozitia

Opozitia are nevoie de o strategie pentru stadiul sase de dezvoltare a miscarii sociale. Pana la acest stadiu adesea cuvantul strategie desemna un calendar de evenimente, diverse campanii neasociate intre ele sau anumite reactii fata de politicile guvernantilor.

Stadiul sase include pe langa elemente de strategie din stadiile anterioare si:

- un set de programe strategice

- noi modele organizationale si de conducere

- o macro strategie la nivel national

Programele strategice

– o continua organizare locala (chiar daca nu are nimic spectaculos sau urgent). In ultima instanta, secretul succesului pentru stadiul sase de dezvoltare a miscarilor sociale este un efort zilnic al activistilor sociali locali concretizat in diverse actiuni: discursuri publice, afise postate in locuri publice, distribuirea de fluturasi, etc., toate ducand la informarea/educarea cetatenilor si la mentinerea constanta a atentiei publice asupra miscarii sociale si obiectivelor ei.

– educare, informare si influentare a opiniei publice. Scopul de baza al miscarii sociale in acest stadiu este educarea, influentarea si implicarea tuturor segmentelor sociale. Acest scop este realizat printr-o varietate de mijloace, inclusv mass-media. Insa, cele mai importante sunt mijloacele care presupun contactul direct prin activitati desfasurate la nivel local (afise, demonstratii, fluturasi, petitii, intruniri la domiciul unor membri, literatura informativa asupra miscarilor sociale, autocolante si abtibilde, etc). Abuzurile puterii trebuie reformulate in asa fel incat sa prezinte cum deciziile abuzive ale celor de la putere influenteaza valorile si interesele oamenilor din fiecare comunitate si ce se poate face pentru a indrepta aceasta stare de lucruri.

– se formeaza o miscare sociala larga cu mai multe grupuri care colaboreaza. Miscarea sociala este nevoie sa includa toate segmentele populatiei prin formarea de coalitii, retele, co-sponsorizari a unor evenimente sau petitii. De asemenea, grupurile pot sa fie constituite si pe baza criteriilor sociale, etnii, religii, categorii profesionale, categorii ocupationale iar, miscarea sociala e bine sa se implice in fiecare circumscriptie electorala. In plus, miscarea sociala are nevoie de grupuri in fiecare din cele trei feluri de grupuri de opozitie: organizatii de aparare a drepturilor civice, grupuri doctrinare (dizidente) si noi miscari sociale.

Toate grupurile mentionate in acest paragraf trebuie sa colaboreze depasind astfel posibilele tendinte de auto-suficienta, animozitate sau divizare ce pot apare.

– Se incearca permanent utilizarea elementelor politice si institutiilor sociale existente in vederea obtinerii reformelor dorite. Cu cat miscarea are mai mult adepti cu atat parghiile politice existente pot fi utilizate mai eficient. Fara a uita de nevoia de a pune miscarea sociala in atentia sociala si de a educa publicul, aceste parghii politice si institutii deja existente trebuiesc folosite pentru construirea miscarii sociale si pentru a dobandi anumite succese (acolo unde miscarea sociala e puternica si autoritatea centrala e slaba, fie ca e vorba de situatii la nivel local sau national). Astfel de reusite reusesc sa consolideze statutul si renumele miscarii sociale mult timp. Uneori astfel de reusite reusesc sa blocheze la nivel local initiative care sunt sustinute de puterea de la nivel central. Alteori aceste succese reusesc sa obtina un consens national ceea ce ajunge sa puna o mare presiune asupra guvernului si, facandu-i pe acestia sa isi reconsidere, amane, reformuleze politicile.

– Se organizeaza marsuri non-violente, demonstratii, campanii, indeosebi la momente si in locatii critice. Desi in acest stadiu miscarea include o mare varietate de programe trebuie sa continue sa organizeze actiuni pasnice, marsuri, campanii si ocazional manifestari de nesupunere civila. In timp ce actiunile pasnice ar trebui organizate in locuri si la momente ce au semnificatie istorica/nationala ele trebuie organizate si in locuri si momente critice (data unui vot, vizita unui oficial, evenimente ce pot declansa/sustine miscarea sociala). Deoarece oamenii sunt implicati in atat de multe programe in acest stadiu si multi nu mai vad sensul actiunilor non-violente, de obicei are loc o scadere a numarului celor care participa la astfel de evenimente (comparativ cu numarul participantilor de la actiunile din stadiul patru). Dar, nu trebuie uitat ca, aceasta multitudine de miscari organizate la nivel national de fapt reuseste sa creasca foarte mult numarul total de participanti la nivel national.

Desi astfel de actiuni pasnice uneori ajuta la obtinerea unor succese (de ex., influentarea unui vot intr-un consiliu local), scopul lor este de a ajuta la atingerea scopurilor specifice stadiilor patru-sase, indeosebi sa tina problemele in atentia publicului si sa asigure o platforma de educare a publicului.

– Se organizeaza programe de implicare a cetatenilor. Miscarea are nevoie sa dezvolte programe prin care un mare numar de cetateni pot sa se implice activ in programe care provoaca anumite obisnuinte, politici sau legi, promovand in acelasi timp valorile societatii si alternativele oferite de miscarea sociala. Aceste programe dau putere miscarii sociale si oamenilor pentru ca isi pot promova valorile fara sa astepte ca autoritatile sa decida in locul lor. Aceasta este actiune oarecum diferita de demonstratii. Programele de implicare a cetatenilor fac ca un numar mare de oameni sa se afle in contradicitie directa cu politicile oficiale. Aceste programe educa si atrag populatia, demonstreaza valorile si politicile alternative promovate de miscarea sociala, demonstreaza marimea opozitiei sociale, scade capacitatea autoritatilor de a-si duce la indeplinire politicile operative si, construiesc schimbarea de la baza catre varful societatii.

– Se raspunde la noi evenimente care pot avea valoare de declansator, pentru a pune din nou problemele in atentia publicului, pentru a educa publicul catre un mai bun nivel de constientizare, pentru a construi miscarea sociala si, pentru a creste presiunea sociala in vederea schimbarii.

Consolidarea organizatiei si modelul de conducere

Miscarile trebuie sa evolueze de la modelul libertin catre cel strucurat. Modelul organizatiei libertine este foarte potrivit la debutul miscarii socaile; ea permite activitati creative, spontane (de ex., acte de nesupunere civila) si luarea unor decizii rapide, directe, flexibile. Dar dupa aproximativ jumatate de an, aceasta organizare libertina a miscarii poate cauza efecte secundare nedorite. Devine prea ineficienta, oamenii renunta la intalnirile prea lungi, cei care sunt cei mai activi si experimentati devin liderii dominanti, cei nou-venti au probleme in a ajunge la statutul de participant deplin al msicarii sociale, si toata miscarea sociala evolueaza spre o ierarhie putin structurata.

Modelul organizatiei consolidate este numele dat unei noi structuri pe care activistii sociali trebuie sa o construiasca chiar ei. In aceasta structura ei incearca sa maximizeze avantajele si sa minimizeze dezavantajele ambelor modele (structurat si libertin). Scopul este o organizatie eficienta, flexibila, ce sa permita o participare democratica si capabila de un efort consecvent si de lunga durata. O astfel de organizatie necesita mai multe structuri dar, foarte important, structuri care sa garanteze aceste principii.

Aceasta perioada este critica pentru personalul si birourile miscarii sociale la nivel national. In timp ce trebuie sa sustina politici practice, sa mentina organizatia si sa opereze utilizand birocratia, ei trebuie sa si previna transformarea miscarii sociale intr-o alta institutie a opozitiei de tipul organizatiilor civice de pe langa guverne si sa previna ca personalul miscarii sociale de la birourile de la nivel national sa devina o clasa de elite. Scopul principal este de a servi, proteja si consolida miscarea sociala si relatia ei cu oamenii de rand, asigurandu-se ca organizatia se bazeaza pe mecanismele democratiei participative. Modelul de comportament al membrilor miscarii trebuie sa fie in continuare unul protector si nu unul dominant.

Cand personalul care deserveste miscarea sociala la nivel national se comporta de parca ei ar fi miscarea sociala insasi, atunci miscarea sociala isi pierde vitalitatea la nivelul strazii si treptat isi pierde si forta de a produce schimbarea sociala dorita.

Strategia de ansamblu

Este nevoie ca activistii sociali sa dezvolte o strategie de ansamblu pentru a putea duce miscarea sociala cu bine prin stadiul al saselea de dezvoltare. Fara o strategie viabila, cei mai multi activisti nu pot sa vada o relatie intre activitatile zilnice si indeplinirea scopurilor miscarii sociale.

Cateva din elementele cele mai importante sunt:

– Se tine miscarea sociala in atentia societatii (populatiei si mass-media). Se aduc permanent in atentia oamenilor politicile operative si conditiile care incalca valori, interese si credinte ale majoritatii populatiei. In timp aceasta ajuta sa se construiasca conditiile sociale si politice favorabile schimbarii pentru ca, asa cum sustinea si Robert Lay Lifton, a spune adevarul este singura modalitate de a combate o manipulare sociala. A tine o incalcare a drepturilor sau un abuz mai mult timp in atentia populatiei, mass-media si pe agenda politica este un succes.

– Se identifica toate obiective cheie ale miscarii sociale si se determina in care stadiu de dezvoltare este fiecare dintre ele. Se identifica toate cerintele/scopurile miscarii sociale, de la cele foarte specifice la cele generale. Activistii sociali ar trebui sa identifice in care stadiu al PAMS se afla fiecare scop mai important si apoi sa stabileasca ce strategii, sub-miscari, campanii trebuiesc a fi dezvoltate pentru fiecare din aceste scopuri importante.

– Se contracareaza strategia puterii. E nevoie ca cei implicati in miscarea sociala sa identifice scopurile pe termen lung, strategiile si programele urmarite de cei de la putere si sa dezvolte contra-strategii pentru fiecare din ele. Miscarea sociala e nevoie sa dezvolte campanii pentru a impiedica guvernul sa isi atinga oricare din obiectivele politicilor sale operative.

– Dincolo de solicitarea unei reforme este nevoie: sa se propuna alternative, sa se faca alte cereri si mai mari, sa se propuna un nou model de interpretare a realitatilor sociale. In acest stadiu miscarea sociala nu e destul doar sa conteste politicile operative ale puterii dar trebuie sa si propuna alternative specifice. In aceasta confruntare, oamenii incep sa se gandeasca asupra problemei si astfel pot afla ca de fapt problema are si alte conotatii decat stiau la inceput. In timp, oamenii realizeaza ca de fapt problemele asupra carora se ingrijorau prima oara nu sunt decat nistesimptome ale unor probleme mult mai grave; in consecinta oamenii din miscarea sociala vor dori emite noi pretentii de reformare catre putere. Acest proces de informare si intelegere a surselor abuzurilor puterii finalmente va conduce asupra unei perspective mult mai largi asupra abuzurilor si la o intelegere mai buna a lor.

– Miscarea sociala isi modifica dinamica in functie de evolutia conflictului cu puterea. A dezvolta o miscare sociala este oarecum similar cu un joc de sah. Membrii miscarii sociale si cei aflati la putere se angajeaza tot timpul in actiuni si contra-actiuni pentru a castiga publicul de partea lor si pentru a construi conditiile care sa le sustina propria pozitie. Miscarea sociala incearca sa construiasca conditiile morale, sociale si economice care vor eroda baza de resurse/conditii prin folosirea careia cei aflati la putere pot sa isi puna in aplicare politicile operative. In acelasi timp, cei aflati la putere vor incerca sa isi adapteze politicile in asa fel incat sa isi poata pastra avantajul actual. Scopul miscarii este acela de a slabi pozitiile puterii si de a face tot mai costisitor pentru guvernanti sa isi continue politicile operative.

Cei ce detin puterea

Cei aflati la putere vor lansa o strategie dura de gestionare a conflictului in vederea apararii propriilor politici. Aceasta strategie dura include urmatoarele:

– promoveaza noi retorici si mituri, subliniaza din nou amenintarea unor forte straine/din afara (ex.: terorism, extremism, anarhie, etc.) in incercarea de a gasi aliati intr-o populatie tot mai sceptica

– isi intensifica strategia privind contra-actiunile prin: strangerea de informatii, discreditarea miscarii sociale, slabirea miscarii sociale din interior, control sau dirijare a miscarii, afirmatii conform carora puterea deja indeplineste programul miscarii sociale, incercarea de a coopta miscarea sub comanda puterii politice actuale

– isi adapteaza dinamica conflictului prin schimbarea strategiilor, pozitiilor si politicilor sustinute.

– in mod public puterea va face sa para ca este angajata intr-un proces de negociere dar in realitate puterea isi urmareste in continuare politicile operative si doctrinele fara a ceda nimic in fata miscarii sociale.

Puterea va continua sa sustina ca politicile lor sunt corecte si de succes. Ulterior apar unele diviziuni in structura puterii ca urmare a presiunii din partea noilor forte ale miscarii sociale. Din dorinta de a-si mentine anumtie avantaje personale, parti importante din elitele politice, economice si sociale se vor distanta de putere sau chiar vor lua pozitie impotriva ei. In acest moment problemele ridicate de miscare sociala sunt intens dezbatute in administratie, parlament si la alte nivele politice.

Publicul

In primii ani se acumuleaza un procent de 65% din populatie care sustine miscarea sociala, ulterior acest procent poate ajunge treptat in anii ce urmeaza pana la 85%.

Scopurile

– se mentin toate abuzurile puterii in atentia oamenilor si pe agenda societatii

– pentru a obtine schimbarea sociala dorita, se trece de la idea protestului intr-o situatie de criza la idea purtarii unei lupte sociale prelungite

– se depun eforturi pentru a mari numarul de sustinatori ai miscarii sociale

– se cauta implicarea unui numar cat ma mare de oameni in programe ce au impact la nivel local

– se propun alternative, se fac noi cereri, se construieste o noua perspectiva in interpretarea realitatii sociale

– activistii sociali vor utiliza cadrul strategic de tipul PAMS

– se adopta un model de organizare si modele de conducere mai structurate, clar ierarhizate

Pericole frecvente

– activistii sociali pot ramane blocati in faza de protest

– pot apare manifestari de agresivitate, rebeliune, radicalism „macho”

– poate apare idea ca miscarea sociala a intrat in declin si ca eforturile locale sunt inutile

e posibil ca, conducerea si organizatia de la nivel national, prin adoptarea unei atitudini dominante, sa dezamageasca organizatiile din teritoriu si membri miscarii sociale

– se poate intampla ca miscarea sociala sa fie cooptata la putere prin compromisuri si intelegeri secrete intre unii lideri ai miscarii si guvernanti

- e posibil ca grupuri politice sa domine organizatiile miscarii sociale

Concluzii

Dupa eforturi indelungate ce pot dura ani de zile se poate ajunge la un suport din partea populatiei de pana 85%. Fiecare segment al societatii poate ajunge sa isi doreasca sa se termine cu abuzurile si politicile operative (ascunse) ale puterii. Dar, in mod paradoxal, nimic nu pare sa se schimbe. Problemele continua, institutiile politice sunt incapabile sa dea voturile decisive iar cei ce detin puterea isi continua politicile operative, desi intr- forma cosmetizata. In plus miscarea sociala pare intrata intr-o perioada de acalmie; se organizeaza demonstratii, intalniri dar, ele par mici, organizate rutinier si mecanic, din moment ce acum miscarea sociala este sustinuta de majoritatea populatiei. Insa, evolutia miscarii sociale, ce a reusit sa mobilizeze in opozitie majoritatea populatiei, impreuna cu „dezertarea” unor elite ce sustineau puterea, pana la urma produce efecte.Pretul politic pe care cei de la putere trebuie sa-l plateasca pentru a-si continua politicile operative este tot mai mare si mai greu de platit.

Stadiul al saptelea – Succesul

Acest stadiu incepe atunci cand lungul proces de construire si consolidare a unei miscari de opozitie ajunge la un nivel in care consensul social se intoarce impotriva celor ce detin puterea si au loc activitati care conduc la atingerea scopurilor finale ale miscarii sociale.

Acest stadiu se poate manifesta in trei forme: un mod spectaculos, un mod linistit, sub forma unui razboi de uzura.

– Modalitatea spectaculoasa se aseamana cu stadiul patru. Un eveniment neasteptat declanseaza o criza sociala si mobilizarea larga a membrilor miscarii sociale. De data aceasta insa forta mare a miscarii sociale reuseste in timp relativ scurt sa schimbe politicile sociale sau pe cei care detin puterea. Intr-o astfel de desfasurare de evenimente, impresia activistilor sociali este ca ei au castigat si ca au avut un rol important in obtinerea succesului.

– Modalitatea linistitita. Cei de la putere ajung la concluzia ca nu isi mai pot continua politicile operative si de aceea lanseaza o campanie finala de salvare a propriei lor reputatii, incercand astfel sa reuseasca sa se retraga victorios. Cei de la putere rareori admit ca au fost invinsi, ei proclama victoria si declanseaza un proces de schimbare a politicilor sociale in directia dorita de miscarea sociala si de societate. Cei de la putere incearca sa isi asume aceasta „victorie”, desi ei au fost fortati sa isi schimbe politicile operative dure pe care le promovau anterior. In acest context activistilor sociali le este mai greu sa vada care este exact rolul lor in obtinerea schimbarii sociale.

– Modalitatea razboiului de uzura presupune ca succesul se acumuleaza treptat, aproape invizibil intr-un lung proces ce se poate desfasura pe perioade lungi si in care „masinaria politica” evolueaza incet prin elaborarea unor noi politici operative. In cazul unei astfel de desfasurari a evenimentelor activistii sociali inteleg cu greutate felul in care miscarea sociala obtine succesul in fata puterii si nu sunt foarte convinsi de rolul important pe care l-au avut fiecare in parte in obtinerea lui

In oricare din aceste modalitati, desi procesul schimbarii sociale incepe nu exista inca o garantie ca ea va fi obtinuta complet. Pana la atingerea acestei etape orice progres inca poate fi pierdut. De aceea, stadiul sapte presupune o lupta continua, dar una in care miscarea sociala este in ofensiva, pana cand obiectivele schimbarii sociale sunt atinse in totalitate.

Opozitia

Modalitatea de baza prin care se obtine schimbarea trece treptat de la cele ale miscarii sociale catre cele traditionale: concentrarea pe populatia majoritara care e mai putin interesata de politica si pe principalele grupuri si institutii politice, sociale si economice. Populatia se implica intr-o serie de actiuni sociale care retin atentia publicului asupra problemelor existente, evidentiaza partea rea a politicilor puterii si creaza o modalitate de penalizare concreta la nivel economic sau politic. Cea mai mare parte a celor care au interese in afaceri si politica sunt fortati sa renunte la legaturile cu cei care detin puterea deoarece este in interesul lor pe termen lung sa procedeze astfel; costurile, penalizarile ce trebuiesc suportate ca sustinator al puterii devin mult mai mari decat acceptarea alternativei.

Politicienilor le e teama ca vor trebui sa dea fata cu un electorat ostil la urmatoarele alegeri, comunitatii de afaceri ii este teama sa nu ii scada profiturile sau chiar sa isi piarda afacerile ca urmare a unor actiuni de boicot, diverse sanctiuni sau tulburaru semnificative la nivelul pietei. Astfel, se coaguleaza o „insurectie” generalizata care izoleaza pe detinatorii actuali ai puterii si le scade sprijinul pe care il detin.

Eforturile si sentimentele miscarii sociale variaza in functie de forma pe care o ia evolutia evenimentelor in acest stadiu:

– in cazul unei evolutii dramatice, miscarea sociala se va comporta asemanator cu cele descrise in stadiul patru (o criza resimtita intens si demonstratii de masa), ceea ce conduce la un succes obtinut intr-o perioada relativ scurta (eventual o rasturnare de situatie obtinuta in urma unor alegeri electorale)

– in cazul unei evolutii linistite, miscarea sociala reproduce strategiile din stadiul patru si sase. Activistii sociali inca depun eforturi intense dar trebuie si sa recunoasca progresele facute si rolul lor in acestea.

– in cazul unei desfasurari ce ia forma „luptei de uzura”, adesea procesul final de obtinere a schimbarii sociale nu este perceput ca un succes, rolul miscarii sociale este mai putin vizibil, si mare parte a eforturilor opozitiei sunt depuse prin intermediul elitelor si organizatiilor civice

Cei ce detin puterea

Vitalitatea politicilor centrale este erodata economic si politic. Majoritatea celor de la putere adera la punctele de vedere ale opozitiei, aceastaducand la izolarea si treptat la infrangerea celor care detin puterea.

Acest grup al puterii:

– este fortat sa faca greseli majore care ii vor costa adeziunea populatiei

– este impiedicat sa isi duca la indeplinire diverse sarcini care garanteaza succesul politicilor operative pe care le desfasoara

– face apel la actiuni extreme ca acte normative elaborate in regim de urgenta ce vizeaza mediul politic sau economic sau chiar restrangerea opozitiei la nivel national. Aceste masuri ajung sa provoace si mai mult opozitia. Sanctiunile economice, sociale si politice erodeaza suportul pentru cei ce detin puterea fiindu-le mai greu sa isi continue politicile operative sau sa ramana pe functie.

Cei ce detin puterea au la dispozite trei strategii in aceasta etapa:

– in evolutia dramatica, ei isi mentin pozitiile pana cand politicile lor sunt infrante prin mijloacele politice, justitie, referendum; sau ei isi pierd functiile in urma alegerilor electorale, actiuni sociale masive, presiunilor din partea strazii

– in evolutia linistita, ei cauta o retragere victorioasa; in aceasta situatie cei ce detin puterea pierd lupta cu cei ce sustin miscarea sociala dar, adoptand obiectivele miscarii sociale, ei spun ca de fapt au evoluat si astfel sunt victoriosi

– in evolutia ce duce la o lupta de lunga durata, puterea se manifesta printr-o permanenta incapatanare. In aceasta situatie cei de la putere se incapataneaza sa isi sustina cu tarie punctul de vedere desi pierd constant teren in fata celor ce doresc schimbarea sociala. Finalmente aceasta situatie se va incheia prin apelul la una din cele doua variante de mai sus.

Publicul

Populatia cere schimbarea. Opozitia fata de puterea corupta este atat de mare incat in aceasta etapa tot acest conflict este recunoscut la nivel public sub forma unei „confruntari intre cei buni si cei rai”. Desi o miscare sociala de opozitie poate exista ani la rand, populatia majoritara nu s-a implicat deoarece:

- s-au simtit lipsiti de putere

- nu au stiut ce sa faca

- nu a existat un eveniment/criza care sa declanseze o implicare emotiva

- a existat o teama de alternativa mai mare decat de raul produs de abuzurile puterii

Atunci cand populatia ia atitudine, oamenii sunt atat de nemultutmiti de politicile operative abuzive incat nu cred ca alternativa propusa de miscarea sociala poate fi mai rea decat situatia actuala. Ei sunt pregatiti sa voteze, sa demonstreze sau chiar sa dea un sprijin puterii centrale pentru a vedea ca se schimba politicile sociale abuzive.

Scopuri

Scopurile miscarii sociale in acest stadiu sunt:

– sa se utilizeze strategii adecvate pentru a obtine satisfacerea a cel putin una-doua solicitari

– sa convinga activistii sociali de succesul obtinut si de rolul personal pe care l-au avut in obtinerea lui

– se solicita rezolvarea unor probleme chiar mai ample si se propun noi modalitati de interpretare a realitatilor sociale

– sa se creeze noi centre de putere, descentralizate, care sunt bazate pe structuri mai participative si pe un public mai bine informat si educat

– sa se continue miscarea sociala in vederea obtinerii schimbarilor sociale dorite

Pericole frecvente

Miscarea sociala trebuie sa evite:

- sa faca compromisuri prea multe asupra valorilor sustinute si solicitarilor cheie enuntate

- realizarea doar a unor reforme minore fara a urmari schimbari sociale fundamentale

- ca actvistii sociali sa se simta frustrati si lipsiti de putere doar pentru ca nu reusesc sa vada succesele obtinute si rolul pe care l-au avut in obtinerea lor

- sa se construiasca o victorie finala aparenta care sa duca la incheierea miscarii sociale fara a obtine si schimbarile sociale dorite.

Concluzii

Miscarea sociala reuseste sa obtina indeplinirea a una-doua dintre cererile sale. In aceasta etapa este nevoie ca miscarea sociala sa isi puna cateva intrebari dificile: Ce este succesul?, Ce mai este nevoie sa fie facut? Este nevoie ca miscarea sociala sa recunoasca succesele obtinute, sa urmareasca evolutia cererilor ce au fost satisfacute, sa puna noi probleme, sa se concentreze asupra altor cereri mai vechi care se afla in diverse stadii de solutionare/ dezvoltare, sa propuna alternative mai ample si o noua modalitate de intelegere a realitatilor.

Stadiul al optulea – Continuarea luptei

Succesul obtinut in stadiul al saptelea nu reprezinta sfarsitul miscarii sociale ci baza continuarii reformelor sociale si crearea de noi miscari sociale.

Opozitia

Miscarea sociala trebuie sa continue lupta in cinci modalitati diferite:

– Se celebreaza succesul. Succesul obtinut in stadiul al saptelea si rolul miscarii sociale in obtinerea acestuia trebuie sa fie recunoscut clar de activistii sociali

– Se urmaresc evolutiile ulterioare. Este nevoie ca schimbarile sociale obtinute sa fie urmarite in continuare, indeosebi de catre organizatii civice de la nivel local si national, pentru:

— a confirma ca noile promisiuni, legi si politici chiar sunt puse in aplicare.

— a obtine noi succese, care acum sunt posibile datorita noilor conditii politice si mandatelor legale

— a preveni un blocaj sau rezista unui posibil derapaj care ar putea duce la pierderea schimbarilor sociale obtinute

– Se lucreaza pentru obtinerea de noi schimbari sociale. Miscarea sociala trebuie sa se concentreze pe indeplinirea altor reforme care probabil sunt in stadii de dezvoltare mai timpurii

– Apare o noua constiinta sociala, apar noi probleme si miscari sociale

– Se urmareste ca dincolo de reforma sa se obtina si o schimbare sociala. Miscarile sociale trebuie sa treaca dincolo de reformele imediate si sa construiasca schimbari structurale fundamentale in societate prin:

— crearea unei constiinte sociale mai evoluate care sa permita oamenilor sa devina agenti ai schimbarii sociale pe termen lung si sa nu ramana cantonati in pozitia unor protestatari care se plang de o problema singulara.

— crearea continua de miscari si retele sociale

— largirea analizelor sociale, multiplicarea problemelor dezbatute si scopurilor miscarilor sociale

— propunerea de noi alternative si modalitati de interpretare a realitatilor sociale care avanseaza idea unor noi sisteme politice si sociale si sa nu fie doar o opozite formala la niste simptome actuale.

Cei ce detin puterea

Birocratiile guvernamentale se presupune ca sunt destinate crearii de noi legi si directive dar se poate intampla ca acest demers sa mearga foarte lent sau chiar sa nu poata fi parcurs. In timp ce anumite persoane din structurile de putere vor face parte din noul consens social si politic, incercand sa produca noi legi si politici, unii dintre cei care au fost la putere vor incerca sa contraatace in asa fel incat sa reuseasca din nou sa isi promoveze politicile proprii.

Publicul

Un nou consens social de aproximativ 80% din populatie ofera suport pentru solutionarea favorabila a solicitarilor miscarii sociale conducand la elaborarea de noi politici care vor produce schimbarea sociala dorita. Noile solicitari care vin din partea miscarii sociale au un suport din partea populatiei de 10-80% si sunt in diferite stadii de rezolvare.

Scopuri

Scopurile miscarii sociale sunt:

– sa se asigure ca solicitarile indeplinite au produs o schimbare si aceasta poate fi mentinuta

– sa impulsioneze miscarea sociala pentru ca aceasta sa se concentreze pe noi cerinte sociale si – sa le urmareasca pana cand vor fi satisfacute

Pericole frecvente

Principalele riscuri ale acestui stadiu legat de succesele obtinute sunt:

– implementarea incorecta

– blocarea din start

Concluzii

Miscarea sociala nu are sfarsit. Exista o lupta continua, parcursa in cicluri succesive. O miscare sociala care reuseste sa prodca o schimbare sociala creaza un nou nivel de constiinta a cetatenilor si ulterior va genera noi miscari sociale cu noi solicitari si problematici.

Dorinta de schimbare a oamenilor imping lumea mai departe catre o mai buna implinire a nevoilor fizice, spirituale, sociale si politice ale umanitatii. In plus, implicarea in miscarile sociale contribuie la realizarea politica si spirituala a oamenilor. Activistii sociali sunt parte a unor miscari populare ce se dezvolta peste tot in lume. In toate tarile oamenii se straduiesc sa se transforme pe ei insisi si lumea in care traiesc de la stadiul erei prezente:cea a superputerilor, a materialismului, distrugerii mediului, a abuzurilor, a saraciei umilitoare pentru unii in timp ce altii traiesc in opulenta, a militarismului catre o noua era mai umana, a democratiei, libertatii, justitiei, auto-determinarii, respectarii drepturilor omului, coexistentei pasnice, a conservarii mediului si satisfacerii nevoilor umane de baza.

In consecinta, impactul pe termen lung e mai important decat unele succese imediate. In istorie, miscarile in favoarea drepturilor civile:

– au creat o imagine favorabila minoritatilor

– au consacrat miscarile non-violente ca mijloace prin care oamenii pot lua puterea in mainile lor

– au inspirat oamenii sa ia masuri impotriva politicilor duse de propriile guverne.

De asemenea, miscarile sociale sunt si contagioase; daca intr-o tara o miscare sociala reuseste sa obtina schimbarile sociale dorite astfel de miscari sunt initiate si in alte comunitati sau tari.

Sursa:

http://www.historyisaweapon.com/defcon1/moyermap.html

http://www.wri-irg.org/node/4549

Nota: S-a incercat traducerea materialului in spiritul ideilor continute si mai putin prin reproducerea cuvant cu cuvant. Tot din aceasi dorinta de a omogeniza materialul si a-l prezenta mai eficient au fost excluse majoritatea exemplelor oferite de autor.

NOTA: Veti gasi postari si materiale care au in vederea functionarea societatii si idei, initiative in vederea optimizarii mecanismelor sociale. Sper sa gasiti materialele disponbile interesante si sa pomeniti de ele si altor persoane care ar putea fi interesate. De asemenea, sunt binevenite orice sugestii constructive si intrebari. „Sansa pentru Romania”: http://sansapentruromania.wordpress.com/