Poliţiştii din Târgovişte au primit un apel anonim în care o persoană anunţa că sunt bombe amplasate la două licee din Târgovişte. Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului, alături de ei intervenind şi specialiştii SRI. UPDATE: Alerta cu bombă s-a dovedit a fi falsă, au anunţat autorităţile locale.
Pirotehniştii au încheiat verificările la cele două licee din Târgovişte la care o persoană a anunţat că ar fi amplasat o bombă. Specialiştii nu au găsit obiecte periculoase, echipa de pirotehnişti a SRI retrăgându-se.
Potrivit IPJ Dâmboviţa, este vorba despre două unităţi de învăţământ care sunt vizate de alertă, aplasate în aceeaşi zonă. Cele două şcoli au fost evacuate.
Poliţiştii spun că, în cursul dimineţii, Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi cel de jandarmi au primit mesaje în care cele două instituţii "erau invitate la negocieri", în caz contrar fiind ameninţate că cele două unităţi şcolare vor fi distruse, fiind amplasată o bombă.