Donați 3,5% din impozitul pe venituri sau pensii (bani care altfel nu rămân la Dvs.) pentru România natura. Uite cum:
text: Vasile Bouaru (Rădăuţi)
Participanti: Adrian Galan, Ionut Lazar, Vasile Bouaru. Un munte despre care se stie foarte putin si despre care oamenii locului vorbesc cu oarece teama si respect este Smidovatic (vezi harta, extras din Nicolae Barbu, Liviu Ionesi - Obcinele Bucovinei - Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1987, cu completari). Si asta pentru ca despre acest munte izolat, desi nu este foarte mare ca intindere, se stiu multe legende despre ce s-au intamplat in vremuri demult apuse. S-au transmis pe cale orala povestiri despre dacii care au locuit pe langa Smidovatic sau despre voievodul Dragos care atunci cand a traversat muntii spre Moldova a cercetat si acest munte. Se mai spune ca haiducul Darie, urmarit de o potera s-a ascuns sub niste stanci, pe aici prin zona. Vezi mai mult despre relief România.
harta zonei, extras din Nicolae Barbu, Liviu Ionesi - Obcinele Bucovinei - Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1987, cu completari
1
Am pornit si noi inca o data sa mai cercetam acest munte si sa-i mai descifram tainele. Ca punct de plecare am ales capatul drumului forestier Poiana Marului (foto 1, aici ). Depasim pe rand pensiunile care s-au construit in ultimii ani si dupa ultima, aflata pe partea stanga in sensul nostru de mers, mai mergem circa 10 minute si, pe partea dreapta, vom observa un mic parau care vine spre vale dintr-o portiune de padure defrisata si pe langa care urca un drumusor rezultat in urma tragerii la vale a lemnelor.
Pe acest drumusor am urcat. Este trecut ca poteca nemarcata si pe harta turistica a Muntilor Obcinile Bucovinei. Drumusorul se abate incet spre stanga, in sensul de urcus; la inceput panta este ceva mai accentuata, apoi se mai domoleste. La un moment dat drumul se abate spre dreapta, dupa cum s-au facut defrisarile dar noi urcam mai departe pe o poteca larga si foarte bine vizibila. Aceasta poteca duce spre creasta Obcinii Mari, pe care o atingem dupa circa 40 minute de la parasirea drumului forestier Poiana Marului.
Ajungem foarte aproape de Poiana Icoanei (foto 4 de la ), la extremitatea unei poieni de unde avem un minunat punct de belvedere spre vest. Ne inscriem pe drumul de creasta, cel marcat cu banda rosie. Mai mergem 10-15 minute si vom fi foarte atenti la un drumeag care se desprinde din creasta pe care suntem si coboara spre dreapta fata de sensul de parcurgere al crestei inspre Gura Humorului. Exact inainte de acest drum se afla un brad indoit (curbat) pe deasupra potecii. Este interesant ca desi s-au facut defrisari prin zona, de acest brad incovoiat nu s-a atins inca nimeni si l-am dat ca reper al drumului pe care trebuie sa coboram de multe ori. Pe acest drumusor ne inscriem si daca vom fi atenti la copaci vom mai vedea sporadic si un marcaj triunghi galben pentru ca acest drumusor face parte din traseul care duce la manastirea Moldovita.
Coboram cateva sute de metri pana intr-o mica sa mlastinoasa, de unde urcam tot cateva sute de metri pe muntele din fata noastra, Calul (foto 14 aici). Drumul urmeaza o curba de nivel pana in Poiana Calului dar inainte de a ajunge acolo se desprinde o poteca larga spre stanga, in sensul nostru de mers (foto 1). Ne inscriem pe acesta poteca care coboara foarte lin printr-o padure in care foioasele se amesteca cu coniferele si unde copacii sunt foarte inalti. Urcam apoi o mica panta si ajungem din nou la o portiune defrisata, intr-o mica sa. De aici poteca urca printre brazi tineri, pe Smidovatic. In cateva minute suntem pe creasta acestui munte. Poteca urmeaza creasta care este aproape orizontala, pe o distanta foarte lunga. De undeva dintre copaci putem face fotografie asupra unei mici portiuni din creasta Obcinii Mari si observam Varful Prislop (1180 m) (foto 2). Peisajul de toamna este magnific, mai ales ca si vremea tine cu noi. Acum o saptamana, prin aceste locuri era zapada si frig, azi e soare si se poate merge in tricou cu maneca scurta.
2
Poteca intra in padure. Dupa circa 200 m de la intrarea in padure vom cobori spre stanga. Nu sunt poteci, dar nu avem de coborat foarte mult si vom da peste un drumusor rezultat tot in urma tragerii lemnelor la vale si care urmeaza o curba de nivel. Vom cobori pe acest drumusor cateva minute, pana intr-un loc de unde acesta coboara brusc pe o panta accentuata. Aici vom fi foarte atenti pe partea stanga, de unde se desprinde o poteca care se stecoara printre niste brazi. Poteca coboara destul de lin si vom parcurge pe ea circa 5 minute. Dupa acest interval am urcat spre stanga noastra, in sensul de coborare, printre tufe si brazi tineri, spre o mica creasta secundara aflata foarte putin mai sus. Ajungem in partea superioara a unui abrupt.
Trebuie sa fim foarte atenti pentru ca daca pe partea pe care am suit pana pe aceasta creasta secundara nu avem dificultati, pe partea cealalta sunt mici pereti verticali si zone de abrupt accentuate. Am coborat in rapel pe o stanca si in partea opusa ajungem intr-o zona extrem de salbatica si de o frumusete deosebita. Facem o fotografie spre stanca de pe care am coborat (foto 3). Acesta portiune a muntelui parca nu a fost atinsa de om. Muschi grosi invaluie radacinile copacilor (foto 4). Stanci dispuse haotic ne stau in cale si asteapta ca sa fie explorate (foto 5). Unele au forme parca trasate de om (foto 6).
3
4
5
Cercetam pe rand aceste pietre si la tot pasul ramanem uimiti de salbaticia locului. Ne deplasam pe la baza abruptului, spre sud, circa 100 metri si intalnim o stanca mai mare, care ascunde sub ea o mica pestera, foarte interesanta. In foto 7 se observa, in partea stanga, intrarea in aceasta pestera. Adrian este gata sa patrunda inauntru (foto 8). Intrarea este ingusta si se face peste o placa inclinata care ne conduce in interior. Ajungem intr-o sala destul de mare care are podeaua de forma aproximativ dreptunghiulara pe toata lungimea ei. Latimea masurata variaza intre 2,6 si 2,9 m iar lungimea salii in care suntem este de circa 6 m. In partea opusa locului pe unde am intrat, sala in care suntem continua cu un tunel ascendent, de inca 3,5 m, care conduce la alta iesire, foarte ingusta, dar prin care se poatre strecura un om, printre niste pietre. In interior facem masuratori pentru a stabili dimensiunile exacte ale pesterii (foto 9). Se observa cateva placi desprinse dintr-un perete lateral aflat in dreapta fotografiei. Langa acest perete se poate sta in picioare fara sa atingem cu capul tavanul. Dupa cunostinta mea este pestera cea mai dezvoltata din zona.
6
7
8
9
Dupa ce mai facem cateva fotografii in interior iesim din nou la lumina pentru a mai studia zona. Alaturi de intrarea in pestera se mai afla o cavitate interesanta (foto 10), dar de dimensiuni reduse. La cativa metri de stanca sub care se afla pestera mai descoperim o piatra la fel de interesanta si parca asezata de mana omului pe un suport (foto 11 si 12). Pe o alta piatra observam un melc urias, albastrui (foto 13).
10
11
Ne gandim la o varianta de a iesi din traseu. Avem doua posibilitati. Prima, sa coboram. Pentru asta, de la stanca unde se afla pestera ne orientam spre vest si dupa cateva minute de mers ajungem iar la poteca pe care am ajuns in aceasta zona. Coboram pe aceasta poteca circa 20 minute si iesim pe un drum forestier care ne conduce pana in satul Dragosa. Este un drum relativ lung, circa 12 km. Mai intai ajungem la o intersectie de drumuri unde se termina si Smidovaticul (foto 14), intr-o splendida poiana. Apoi drumul continua si ajungem la primele case din satul Dragosa, unde o vacuta se uita curios la noi (foto 15 si 16). Drumul forestier se sfarseste in vecinatatea garii din Dragosa, pe drumul care leaga manastirea de la Moldovita de satul Vama.
14
15
16
A doua varianta este ca sa refacem drumul pe care am venit in sens invers, varianta aleasa de noi la aceasta iesire. Ne intoarcem asadar pe poteca ce duce spre Muntele Calul, unde toamna si lumina soarelui sporesc frumusetea peisajului (foto 17). Totusi, odata ajunsi inapoi pe creasta Obcinii Mari decidem sa coboram direct pe partea opusa, adica spre est, fara sa ne mai intoarcem pana in Poiana Icoanei. Coboram asadar pe versantul estic al Obcinii Mari, la inceput pe o panta destul de mare dar mai jos panta devine mai lina. Ajungem destul de repede la albia unui parau pe care coboram pana in vale (foto 18). Undeva, pe o piatra, intalnim doi… gemeni (foto 19). Aproape de capatul dinspre aval al paraului pe care coboram se intalnesc multe praguri si mici cascade spectaculoase (foto 20).
17
18
19
20
In foarte scurt timp ajungem din nou pe drumul forestier Poiana Marului, ceva mai sus fata de locul de unde am inceput sa urcam. Acum nu ne mai grabim, mergem agale, povestind despre ce salbatic era locul pe care l-am cercetat. Asa ajungem din nou la asfalt, in DN 17A, unde ia sfarsit calatoria noastra de azi. Dorim sa revenim pe Smidovatic, pentru a cerceta si alte portiuni ale lui.