Peşteră la Smidovatic, Munţii Obcina Mare

Am pornit si noi inca o data sa mai cercetam acest munte si sa-i mai descifram tainele. Ca punct de plecare am ales capatul drumului forestier Poiana Marului (foto 1, aici ). Depasim pe rand pensiunile care s-au construit in ultimii ani si dupa ultima, aflata pe partea stanga in sensul nostru de mers, mai mergem circa 10 minute si, pe partea dreapta, vom observa un mic parau care vine spre vale dintr-o portiune de padure defrisata si pe langa care urca un drumusor rezultat in urma tragerii la vale a lemnelor.

Pe acest drumusor am urcat. Este trecut ca poteca nemarcata si pe harta turistica a Muntilor Obcinile Bucovinei. Drumusorul se abate incet spre stanga, in sensul de urcus; la inceput panta este ceva mai accentuata, apoi se mai domoleste. La un moment dat drumul se abate spre dreapta, dupa cum s-au facut defrisarile dar noi urcam mai departe pe o poteca larga si foarte bine vizibila. Aceasta poteca duce spre creasta Obcinii Mari, pe care o atingem dupa circa 40 minute de la parasirea drumului forestier Poiana Marului.

Ajungem foarte aproape de Poiana Icoanei (foto 4 de la ), la extremitatea unei poieni de unde avem un minunat punct de belvedere spre vest. Ne inscriem pe drumul de creasta, cel marcat cu banda rosie. Mai mergem 10-15 minute si vom fi foarte atenti la un drumeag care se desprinde din creasta pe care suntem si coboara spre dreapta fata de sensul de parcurgere al crestei inspre Gura Humorului. Exact inainte de acest drum se afla un brad indoit (curbat) pe deasupra potecii. Este interesant ca desi s-au facut defrisari prin zona, de acest brad incovoiat nu s-a atins inca nimeni si l-am dat ca reper al drumului pe care trebuie sa coboram de multe ori. Pe acest drumusor ne inscriem si daca vom fi atenti la copaci vom mai vedea sporadic si un marcaj triunghi galben pentru ca acest drumusor face parte din traseul care duce la manastirea Moldovita.

Coboram cateva sute de metri pana intr-o mica sa mlastinoasa, de unde urcam tot cateva sute de metri pe muntele din fata noastra, Calul (foto 14 aici). Drumul urmeaza o curba de nivel pana in Poiana Calului dar inainte de a ajunge acolo se desprinde o poteca larga spre stanga, in sensul nostru de mers (foto 1). Ne inscriem pe acesta poteca care coboara foarte lin printr-o padure in care foioasele se amesteca cu coniferele si unde copacii sunt foarte inalti. Urcam apoi o mica panta si ajungem din nou la o portiune defrisata, intr-o mica sa. De aici poteca urca printre brazi tineri, pe Smidovatic. In cateva minute suntem pe creasta acestui munte. Poteca urmeaza creasta care este aproape orizontala, pe o distanta foarte lunga. De undeva dintre copaci putem face fotografie asupra unei mici portiuni din creasta Obcinii Mari si observam Varful Prislop (1180 m) (foto 2). Peisajul de toamna este magnific, mai ales ca si vremea tine cu noi. Acum o saptamana, prin aceste locuri era zapada si frig, azi e soare si se poate merge in tricou cu maneca scurta.

Poteca intra in padure. Dupa circa 200 m de la intrarea in padure vom cobori spre stanga. Nu sunt poteci, dar nu avem de coborat foarte mult si vom da peste un drumusor rezultat tot in urma tragerii lemnelor la vale si care urmeaza o curba de nivel. Vom cobori pe acest drumusor cateva minute, pana intr-un loc de unde acesta coboara brusc pe o panta accentuata. Aici vom fi foarte atenti pe partea stanga, de unde se desprinde o poteca care se stecoara printre niste brazi. Poteca coboara destul de lin si vom parcurge pe ea circa 5 minute. Dupa acest interval am urcat spre stanga noastra, in sensul de coborare, printre tufe si brazi tineri, spre o mica creasta secundara aflata foarte putin mai sus. Ajungem in partea superioara a unui abrupt.

Trebuie sa fim foarte atenti pentru ca daca pe partea pe care am suit pana pe aceasta creasta secundara nu avem dificultati, pe partea cealalta sunt mici pereti verticali si zone de abrupt accentuate. Am coborat in rapel pe o stanca si in partea opusa ajungem intr-o zona extrem de salbatica si de o frumusete deosebita. Facem o fotografie spre stanca de pe care am coborat (foto 3). Acesta portiune a muntelui parca nu a fost atinsa de om. Muschi grosi invaluie radacinile copacilor (foto 4). Stanci dispuse haotic ne stau in cale si asteapta ca sa fie explorate (foto 5). Unele au forme parca trasate de om (foto 6).