Ineu, pe schiuri la 2279 metri, Munţii Rodnei

Vlad si Voichita; dupa ce trecem de exploatarea miniera gasim o pensiune chiar inainte de intrarea in stramtoarea formata de Izvorul Bailor; aici se afla acum si o parcare pazita (5 RON/noapte/masina, se elibereaza bon); pregatim echipamentul, reglam betele telescopice si punem focile.

2

3

3bis

4

5 Vlad, sosit la refugiu.

Dupa o coborare frumoasa, bustenii pe care trebuia sa trecem nu erau foarte atragatori; a fost momentul in care Vlad a hotarat sa nu duca acasa coltarii fara sa-i aeriseasca putin.

Marcajul - triunghi rosu - este destul de vizibil aplicat pe copaci. Ajungem sub culme. Vantul care sufla cu putere ne obliga sa ridicam privirile doar pentru a vedea suficient cat sa ne mentinem in apropierea culmii. In curand simt fumul care vine dinspre refugiu; au trecut aproape patru ore de cand am intrat pe firul vaii si iata ca acum, bucurosi, trecem pragul refugiului si ne intalnim cu cele doua persoane pe care le-am numit “echipa de sprijin”: Vlad B. (a nu se confunda cu Vlad S.) si Tibi.

Desi ei au urcat “la bocanc”, au parcurs traseul cam in acelasi timp, doar ca au avut 4-5 ore avans fata de noi. Ne servesc cu supa calda, mancare, ne pun la dispozitie apa incalzita. In curand ne ducem cu totii la culcare. Vantul sufla cu putere toata noaptea.

Ziua de sambata debuteaza cu mult soare. Ne pregatim de drum. Intre timp aflam ca colegii nostri sunt veniti tot de la Cluj. Ne dam seama ca eram cunostinte mai vechi - ne “intalniseram” in aceasta toamna tarzie in Muntii Fagarasului; ei erau pe Muchia Dragusului, noi pe Muchia Zanoaga (vezi harta). Ne urmariseram reciproc de la distanta, ne-am fotografiat unii pe altii si mai apoi am schimbat cateva email-uri. Ne bucuram mult de faptul ca “lumea este atat de mica”. La orele 10 suntem pe panta de deasupra refugiului.

Muchiile Zanoaga si Dragusului, extras din harta integrala a Muntilor Fagarasului, editia 2009

6 De la refugiu se urca pe Culmea Harosului, spre Varful Curatel (directia nord).

Pe schiuri, prind altitudine destul de usor; efortul este constant si organismul se adapteaza bine conditiilor de iarna. Urcam repede, rucsacii sunt destul de usori (mancare, coltari, piolet, termos). 

7 În spate rămâne refugiul din Şaua Curăţel. 

8 În stânga (vest), prima culme vizibilă coboară din Vârful Cişa (2036 metri), următoarea este Culmea Corongişu. 

9 În faţă, Vârfurile Ineu (2279 metri, stânga) şi Ineuţ (2222 metri, dreapta). 

10 Suntem pe culme (la aproximativ 1850 metri). În dreapta (est), Vârful Roşu (2113 metri). Vârful Ineuţ "coboară" prin al său picior către Vârful Roşu.

Vlad si Tibi se opresc foarte des, pentru fotografii; curand ii ajung. 

11 Culmea serpuieste usor; cateva zone stancoase pot fi trecute cu atentie fara echipament tehnic suplimentar; in unele zone sunt formate cornise.

12 In spate, privirea trece peste Capu Benesului (1587 metri).

13 Vantul sufla cu putere; zapada este inghetata. Ne acoperim fetele.

Jur imprejur totul este alb stralucitor. 

14 Daca trecem de Varful Ineu, putem cobori pe piciorul de sub Varful Cisa (prim plan); in partea de jos piciorul se lateste mult si iarna prezinta pericol de avalansa. In spate se zaresc Muchia si Varful Corongisu, de unde ne putem indrepta spre Saua Gargalau. 

15 Dupa un urcus putin mai pronuntat, urmeaza o portiune de inclinatie mica care ne conduce catre Varful Ineu. 

16 Versantul este "tapitat" cu zapada inghetata, coltarii ofera un plus de siguranta. 

17 Urcusul abrupt ne obliga sa facem slalom cu schiurile. 

18 Betele ajuta sa ne pastram echilibrul, fie ca suntem pe coltari sau pe schiuri.

In unele locuri este necesar sa iau schiurile in spate, dar nu doresc sa renunt la ele. Vantul rece ma face sa-mi pastrez ritmul alert. Suntem destul de sus si realizez ca sunt singurul care se straduie sa duca schiurile pana la destinatie. Ma gandesc ca nu poate fi chiar atat de rau si de va trebui sa le port in spate la vale. Ultima portiune parca imi da aripi. 

19 Zaresc crucea de pe varf. Grabesc "pasii". Incerc sa-mi aleg o ruta care sa-mi permita sa urc cu schiurile. 

20 In stanga, "Alpi Transilvaniei" se dezvaluie… 

21 …in toata plenitudinea lor. 

22 Intorc privirea inapoi… colegii de tura se apropie; versantul luceste in lumina Soarelui. In mod normal am urma matematic linia crestei. Deoarece zapada este “beton” urc in slalom scurt, in imediata apropiere a crestei.

23 Din Varful Ineu se desprinde spre nord-vest Coasta Neteda. Aici este o portiune putin mai dificila, care iarna poate sa necesite asigurarea in coarda. Imi doresc sa trec si in anotimpul alb pe aceasta coasta, care vara se prezinta ca in imaginile 23 a,b,c. 

23a 

23b

23c

Sa revenim la anotimpul prezent. 

24 Arunc o privire spre caldarea de sub varf (nord).

25 Ajuns sub varf, imi las rucsacul si schiurile si urc ajutat de bete ultimii metri. Zapada este buna si nu e necesar sa folosesc coltarii. Ineu, 2279 metri.

Un ceai cald si cateva dulciuri sunt tare binevenite. Au trecut aproape patru ore de la plecare. Parca si vantul da semne de oboseala si ne bucuram din plin de frumusetea locurilor.

La vale, schiurile aluneca singure. Trebuie doar sa fiu atent sa nu ma departez prea mult de culme; uneori crusta de zapada paraie si-mi aminteste legile muntelui. Vantul puternic a format cornise in mai multe locuri asa ca imi aleg cu grija virajele. Prindem destul de repede avans fata de echipa de sprijin, care se opreste adeseori la sedinte foto. Inainte de inserat suntem toti inapoi la refugiu. Vlad si Tibi coboara la vale, la lumina frontalelor. Noi petrecem seara topind zapada la primus, mancam si reluam procedura.

26 Pe Ineu, 2279 metri; privire spre Muntii Maramuresului.

27 Dimineata pandesc rasaritul.

 28 Ne retragem catre indicatorul traseului de iarna (la cam 30 minute fata de refugiu). In fundal, de la stanga, Ineu, Ineut, Rosu.

Alunecam la vale foarte frumos pana cand ne apropiem din ce in ce mai mult de firul apei; trebuie sa dam jos schiurile deoarece stratul de zapada nu acopera bolovanii de pe drum, de altfel destul de mari. Lunecam aproape continuu; curbele sunt foarte stranse si incercam sa ne controlam viteza.