Solca - Suceviţa, marcaje noi în 2009, Munţii Obcina Mare

Vasile Bouaru, Ionut Lazăr (Rădăuţi)

Am plecat in zi de martie 2009 sa cercetam o zona mai putin umblata din imprejurimile orasului Solca (vezi harta, extras din Nicolae Barbu, Liviu Ionesi - Obcinele Bucovinei - Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1987). Am pornit din centrul orasului si ne-am inscris pe drumul care duce spre Pietrele Muierii, obiectivul cel mai des vizitat din zona. Trecem pe langa manastirea lui Tomsa Voda, a carei constructie a fost inceputa in 1612 (foto 1). Pe unele harti turistice drumul este marcat cu punct galben dar marcajul a fost refacut de curand si acum apare si banda albastra; amandoua semnele turistice arata drumul de la Solca la Sucevita, pe la Pietrele Muierii.

Iesim treptat din oras si dupa ce depasim ultimile case traversam un pod si ajungem la o intersectie de unde noi ne abatem pe drumul din stanga. Ninge intr-una desi este martie. In cateva minute ajungem la un lac de acumulare de unde se aprovizioneaza cu apa orasul Solca. Depasim acest lac si din coada lui mai mergem 7-8 minute pe langa Paraul Solcuta, care alimenteaza lacul, pana observam pe partea stanga in sensul de urcus (deci pe dreapta in sens geografic) un afluent al acestui parau. Traversam Paraul Solcuta si de la confluenta cu afluentul sau amintit mai sus se desprinde un mic drumeag care urca prin padure. Pe acest drumeag am inceput sa suim. Ninge si mai abundant, zapada e depusa pe brazi si da peisajului un farmec deosebit.

Drumul urca pana la baza unei pante destul de accentuate si de acolo incepe sa coboare undeva prin padure. Din locul de unde drumeagul nostru incepe sa coboare noi am urcat spre varful muntelui, aflat spre stanga fata de sensul de parcurs al drumusorului pe care suntem. Panta mare ne obliga la cateva popasuri si, in curand, dupa cateva minute de urcus, observam un interesant grup de stanci (foto 2).

Stancile, dispuse haotic, confera peisajului un aspect de salbaticie si mister. Unele stanci sunt destul de mari, avand pereti de circa zece metri inaltime.

Ca peste tot in aceasta zona roca principala este gresia calcaroasa. Cercetam cu atentie aceste stanci, descoperim grote si stanci cazute, suntem bucurosi ca am gasit ceva frumos. Ajungem si pe un varf secundar, de unde panta se mai domoleste iar peisajul devine obisnuit, cu padure de brad si pe alocuri cu tufe mici de foioase.

Dupa ce depasim acest varf stancile se raresc si ceva mai incolo dispar cu totul. Mai observam foarte multe urme de transee, ramase probabil din Al Doilea Razboi Mondial, toate acoperite de un consistent strat de zapada.

Am mai mers circa 200 m dupa ultimele stanci si drumul nostru incepe sa urce. Eram pe punctul de a ne intoarce si de a cobori spre alt afluent al Paraului Solcuta deoarece am zarit din varf spre vale alte stanci interesante. Desi incepuse sa ninga si mai tare si chiar sa bata vantul, ceva ne-a imbiat sa mai mergem putin. Dupa inca aproximativ 100 m zarim undeva printre tufe ceva care la prima vedere parea sa fie un imens trunchi de copac retezat. Dar totusi, forma ciudata nu parea sa semene cu ceva foarte cunoscut. Am continuat sa ne apropiem si am constatat ca era o cazemata (foto 3).

Ne-a mirat foarte mult ca am gasit-o tocmai pe acolo. Probabil ca acum mai bine de 65 de ani in urma au fost lupte puternice prin locurile unde ne aflam… Ne-am gandit imediat la multimea de transee pe care le zarisem, la cat de framantati au fost acesti munti de-a lungul timpurilor si la faptul ca si aici au fost eroi.

Acum ningea peste cazemata si linistea era intrerupta de rafalele de vant. Nu am aflat detalii despre ce s-a petrecut prin aceste locuri, cei cativa oameni pe care i-am intrebat nu aveau cunostinta despre ceea ce vazusem noi.

Donează 30 de lei