Rosco Tubers + Maria Jose Jurado

Pues... haces una - dos o tres semanas, en el junio - julio 2023, de un grupo de Whatssap de choferes profesionales me sali la informacion que... alguien llamado "Maria Jose Jurado" esta participando como abogado, invitada en una emision creada por un camionero (si no me equivoco), para camioneros (para las problemas existentes en este dominio profesional, que tambien es el dominio de mi profesion libremente elegida desde mi juventud).

Primera vez no di mucha atencion pero, muy pronto me di cuenta que en 2023, en YouTube, tengo delante de mis ojos la misma persona que en 2013 me represento como abogado, y entonces he mirado las cosas de otra forma.

Nunca es facil que dos personas conozcamos las cosas de la misma manera, nunca es facil coincidir, ni por lo menos cuando hablamos de dos personas que conviven juntas una vida entera y mucho menos cuando en una vida entera dos personas cruzan sus pasos por algunos motivos.

Para comprenderse mejor lo que quiero decir, detengo aqui esta introduccion y comienzo en adelante una explicacion mas amplia de como estaban las cosas... en mi punto de vista, en aquel 2012.

Si no hemos podido juntar en aquel entonces mis conocimientos y los conocimientos de Maria Jose Jurado, por el beneficio del dominio transporte por carretera... de toda la Union Europea, la vida nos ofrece una segunda oportunidad. A ver si la podemos aprovechar.

El cuento va ser muy largo pero... no hay otro camino, no hay algun atajo.

Ei bine... acum una - două sau trei săptămâni, în iunie - iulie 2023, dintr-un grup spaniol de WhatsApp de șoferi profesioniști al carui membru sunt de multa vreme , mi-a iesit in ochi informația că... cineva pe nume „Maria José Jurado” participă ca avocata, invitata la o emisiune creata (dacă nu mă înșel) de un camioner , pentru camionieri (pentru problemele existente în acest domeniu profesional, care este și domeniul profesiei mele liber alese încă din copilarie).

La inceput nu am acordat prea multă atenție, dar foarte curând mi-am dat seama că, în 2023, pe YouTube, am în fața ochilor aceeași persoană care m-a reprezentat ca avocat în 2013, iar din acel moment am privit lucrurile altfel. .

Niciodată nu este ușor cau doi oameni să știm lucrurile în același mod, nu este niciodată ușor să coincidem, nici cel puțin când vorbim despre doi oameni care trăiesc împreună o viață întreagă, cu atât mai puțin când într-o viață intreaga doi oameni isi încrucișează cativa pasi din cine stie ce motiv..

Pentru a înțelege mai bine ce vreau să spun, ma opresc aici cu această introducere și încep cu o explicație mai amplă despre cum statea lucrurile... din punctul meu de vedere, în acel 2012.

Dacă la acel moment nu am putut să îmbinăm cunoștințele mele și cele ale Mariei José Jurado, în beneficiul domeniului transportului rutier... al întregii Uniuni Europene, viața ne oferă o a doua șansă. Să vedem dacă putem profita de ea.

Povestea va fi foarte lungă, dar... nu există altă cale, nu există vreo scurtătură.

Mi constitución física nunca fue apta a esfuerzos como las que se requieren en las construcciones (recuerdo que en la escuela siempre tenia problema con las pruebas de resistencia en la educación física) y para mi el vehiculó siempre ha constituido una especie de muleta (una especie de prótesis, de sillas de ruedas) para apoyarme en ella y asi para poder ganar honestamente el pan de cada día.

Al principio de mi historial laboral fui tornero mecánico (1978 - 1980), y porque no tenia el talento mínimo necesario requerido por esta profesión, he cambiado con esta profesión denominada "conductor mecanico".

Si a uno que no puede correr sin muletas, le quita alguien las muletas, es fácil de comprender que este sujeto va a perder terreno.

Pues, después de estos cuatro años (1 enero 2004 - 1 enero 2008) de trabajo en construcciones, tenia yo en vez de solo una opción (el trabajo de chofer profesional), dos opciones a elegir; continuar con el nuevo trabajo de operario de impermeabilización o volver a reanudar con  el antiguo trabajo de conductor mecánico.

He estudiado (en aquel periodo 2004 - 2008) con atención la legislación civil y laboral española, sumando con las novedades que aparecieron en aquel entonces en la legislación del transporte por carretera, todo el mundo tomando conocimiento de un gran reforma que se preconizaba en este dominio, y he firmado mi primer contrato en España como "conductor mecánico", con una empresa española de transporte, el 7 de enero 2008, con la ilusión que, por fin, a los empleadores, la ley no le deja espacio para violar (como hasta entonces) los derechos de las personas empleadas.

Constituția mea fizică nu a fost niciodată potrivită pentru eforturi precum cele cerute în construcții (imi amintesc ca in scoala aveam mereu probleme la probele de rezistenta la educatie fizica) astfel ca pentru mine vehiculul a fost întotdeauna un fel de cârjă (un fel de proteză, de carucior cu rotile) pe care să mă sprijin și astfel să-mi pot câștiga in mod onest pâinea de zi cu zi.

Mi-am început parcursul meu laboral ca strungar mecanic (1978 - 1980), iar pentru că nu aveam talentul minim necesar cerut de această profesie, m-am schimbat la meseria visata din copilarie, numită „conducator auto”.

Dacă cuiva care nu poate alerga fără cârje i se iau cârjele, este ușor de înțeles că respectivul subiect va pierde teren.

Ei bine, după acești patru ani (1 ianuarie 2004 - 1 ianuarie 2008) de muncă în construcții, în loc de o singură variantă (meserie de șofer profesionist), am avut două variante din care să aleg; a continua cu noul job de operator hidroizolator sau a relua cu vechiul job de conducator auto.

Am urmarit (în acea perioadă 2004 - 2008) cu atenție legislația civilă și legislatia muncii din Spania, insumând noutățile apărute la acea vreme în legislația transporturilor rutiere, lumea întreagă devenind conștientă de o mare reformă care se va realiza în acest domeniu, și am semnat primul meu contract în Spania ca „conducator auto profesionist”, cu o intreprindere spaniolă de transport, pe 7 ianuarie 2008, cu iluzia că, în sfârșit, legea nu lasă loc angajatorilor să încalce (ca până atunci) drepturile persoanelor angajate.

De mi lectura, me resultaba que esta nueva reforma que se hacia al sector transporte,  creaba algo muy duro, con trabajo desarrollado en 8 horas pero con trabajo de una máxima densidad.

Me preguntaba yo mismo si mi cuerpo va a ser capaz, va a resistir a aquella presión, pero yo mismo me contestaba que, da igual la densidad que sea, dos periodos de 240 minutos separados por una pausa de 45 minutos, es imposible que no me resisto.

Las cosas, tan como se prefiguraban estudiando la teoría, me hacia pensar que desde el 1 de enero 2007, mi profesión libremente elegida, parece una nueva forma de "legión extranjera", pero lo que me daba la esperanza era que si la ley sera dura en lo que se trata del hecho que el trabajador debe cumplir con el periodo de trabajo, la misma ley va ser igual de dura en lo que se trata del hecho que el empleador debe cumplir con el periodo de descanso del mismo trabajador.

Pues, me quede desolado cuando vi, desde primera semana de mi entonces nueva relacion laboral, que... aunque la teoria se ha cambiado radicalmente, la practica sigue como cuando nada se ha cambiado.

He esperado que... mañana sera mejor, que va a pasar un tiempo hasta que los empleadores van a cambiar de a los antiguos habitos a los nuevos habitos.

En el mismo tiempo me di cuenta que me he caido en la trampa mas grande de todas las trampas en que me he caido en mi vida.

En mi pais, la costumbre era... trabajar en una empresa toda la vida. Ser despedido de alguna empresa, significaba que has cometido alguna falta muy grave, que has hecho alguna cosa muy vergonzosa.

Din lectura mea, imi reieșea că prin această nouă reformă care se făces în sectorul transporturilor rezulta ceva foarte dur, cu activitate desfasurată doar 8 ore dar de maximă intensitate.

Ma întrebam dacă corpul meu va fi capabil, daca va rezista acelei presiuni, dar imi răspundeam că, oricât de intense ar fi două perioade de activitate de 240 de minute (separate de o pauză de 45 de minute), este imposibil să nu rezist.

Lucrurile, așa cum se fost prefigurau studiind teoria, m-au făcut să cred că de la 1 ianuarie 2007, profesia asta a mea liber aleasă va parea o nouă formă de „legiune străină”, dar ceea ce imi dadea speranță era că dacă legea era dură când vine vorba de faptul că lucrătorul trebuie să respecte perioada de muncă, aceeași lege va fi la fel de dură și atunci când va veni vorba de faptul că angajatorul trebuie să respecte perioada de repaus a lucrătorului.

Ei bine, am fost dezamagit când am văzut, din prima săptămână a atunci noii mele relații de muncă, că... deși teoria a fost schimbată radical, practica continuă ca atunci când nimic nu s-ar fi schimbat.

Am sperat că... mâine va fi mai bine, că va trece ceva timp până când angajatorii vor trece de la vechile obisnuinte la noile obisnuinte.

În același timp, mi-am dat seama că am căzut în cea mai mare capcană dintre toate capcanele în care am căzut în viața mea.

În țara mea, obiceiul era... să lucrezi într-o intreprindere toată viața. A fi concediat dintr-o intreprindere însemna că ai fi comis vreo infracțiune foarte gravă, că ai făcut ceva foarte rușinos.

Comunicando (por móvil) con amigos, y pensando yo que es posible que he hecho algún error en la negociación de mi contrato de trabajo con un empresa de transporte de Llíria, encontré la posibilidad de cambiar de empresa, cambiando así de una empresa que hacia viajes internacionales a una empresa de transporte centrada en viajes regionales/interregionales, con el centro de trabajo en Torrente, a 11 kilometros (40 minutos con la bici) de mi lugar habitual de residencia (Paterna), y con viajes en la Comunidad Valenciana... y como máximo a Comunidad de Murcia, a Comunidad de Madrid y a Comunidad de Cataluña.

Con esta segunda empresa he negociado mucho mas atento que con la primera, y entre los establecidos (verbal) entre nosotros, antes de firmar el contrato, eran cuatro condiciones:

1) Con descanso realizado en mi lugar habitual de residencia.

2) Sin mucho cambio de camiones (estabilidad por un camión).

3) Con rutas fijas (es lo que me comento un amigo a establecer del principio)

4) Respetar "el disco" (respetar el periodo diario de trabajo.

Estas discusiones preliminares se hacían sobre la acera, el encargado (el representante de la empresa) era un muy buen profesional (perteneciendo a la vieja escuela) pero, supongo yo, sin un nivel de escuela que le permitía estar preparado para la Legislación UE del Tacógrafo.  

Comunicând (pe mobil) cu prietenii, și gândindu-mă că este posibil să fi făcut eu vreo greșeală în negocierea contractului meu de muncă cu o firmă de transport din Lliria, am găsit posibilitatea de a schimba firma, trecând astfel de la o firmă care facea curse internaționale la o intreprindere de transport axată pe curse regionale / interregionale, cu centrul de lucru în Torrente, la 11 kilometri (40 minute cu bicicleta) de locul meu obișnuit de reședință (Paterna), și cu deplasări... în Comunitatea Valenciană... și cel mult Comunitatea Murcia, Comunitatea Madrid și Comunitatea Cataloniei. Cu această a doua firmă am negociat mult mai atent decât cu prima, iar intre cele stabilite (verbal) între noi, înainte de semnarea contractului, erau patru condiții: 1) Cu perioada de repaus efectuată la locul meu obișnuit de reședință. 2) Nu prea multă schimbare de camioane (stabilitate pentru un camion). 3) Cu trasee fixe (este ceea ce mi-a spus un prieten sa stabilesc de la inceput) 4) Respectați „discul” (respectați perioada zilnică de lucru. Aceste discuții preliminare s-au făcut pe trotuar, responsabilul (reprezentantul companiei) era un foarte bun profesionist (aparținând vechii școli) dar, presupun, fără un nivel de școală care să-i permită să fie pregătit pentru Legislația UE a tahografului. 

Como un otro Pardaillan por las catacumbas de Sevilla, de la Inquisición, no había vuelta atrás, sólo adelante.

Me di cuenta de que... si yo no dejo huellas (como Hansel y Grettel) por donde camino, nadie más lo hará, y por lo tanto, nadie, jamás, jamás encontrará el camino (bueno/malo) que se ha hecho.

Como se puede ver en mi almacén de datos (ver video), el comienzo del almacenamiento de datos fue más difícil, pero a medida que almacenaba, aprendí cosas, mi habilidad aumentó y los datos registrados se acumularon más y más.

Pero toda esta actividad supuso un esfuerzo extra que se sumó a la sobreexplotación del día a día.

Si en un partido se te permiten cinco faltas personales (como en el hockey, digamos), si el partido se prolonga, la probabilidad de cometer errores aumenta a medida que aumenta la fatiga.

Muchas veces perdí la noción del tiempo, y el hecho de que conduje durante unos tres meses con una licencia vencida es solo una prueba más de que caminaba como un boxeador aturdido por los golpes,  en el ring.

Me sentía como si estuviera condenado a muerte, y se ve mi tristeza en la foto de perfil de esta página.

Innumerables veces he perdido conocimiento al volante, mirando en adelante pero no viendo nada, gemíendo, abofeteandomé y diendome puñetasos en la cabeza.

Por este fondo, aturdido como a golpes, cuando escapé un fin de semana... como de una cadena, y pasé por mi domicilio legal, encontré en el buzón la noticia, de la policía de tráfico, de que ya tenia perdidos 14 puntos... de 12 posibles.

Ca un alt Pardaillan prin catacombele din Sevilla, ale Inchiziției, cale spre înapoi nu mai aveam, ci numai spre înainte.

Mi-am dat seama că... dacă nici eu nu voi lăsa urme (precum Hansel și Grettel) pe unde trec, nimeni altcineva nu va lăsa, și astfel, nimeni, niciodată, nu va mai găsi drumul (bun/rău) pe care s-a mers.

După cum se poate vedea în depozitul meu de date (vezi video), începutul stocării de date a fost mai greu, dar pe măsură ce stocam, învățam lucruri, calificarea îmi creștea, si date înregistrate se adunau din ce în ce mai multe.

Dar toată această activitate însemna efort suplimentar care se însuma supraexplotării de zi cu zi. 

Dacă într-o partidă ai avea dreptul la cinci greseli personale (ca la hochei, să zicem), dacă partida se prelungește, probabilitatea de a comite erori crește, pe măsură ce oboseala crește.

De multe ori pierdeam noțiunea timpului, iar faptul ca am condus vreo trei luni având permisul expirat, nu este decât o dovadă în plus că umblam ca un boxer în ring năucit de lovituri.

Pur și simplu mă simțeam condamnat la moarte, iar asta transpare din poza de la profilul acestei pagini.

În nenumărate rânduri îmi pierdeam cunoștința la volan, gemeam, mă loveam cu palmele peste față și cu pumnii în cap. 

Pe acest fond, năucit ca de lovituri, când am scăpat într-un sfârșit de săptămână... ca din lanț, și am trecut pe la domiciliul meu legal, am găsit în cutia de scrisori vestea, de la poliția de trafic, că am rămas fără 14 puncte... din 12 posibile.

După ce reprezentanți ai intreprinderii au încercat, fără succes) toate modalitățile să mă determine să-mi termin cursa (chiar și așa, fără puncte pe carnet, luni 14 m-au invitat la Centrul de muncă (la garaj) și mi-au desfăcut contractul de muncă, trecându-mă  în șomaj.  Textualmente mi-au spus cam așa: "Adrian, acum știi cum este la noi. Dacă ți-a convenit tratamentul, te așteptăm peste 6 luni (când ți-ai recuperat punctele). Dar, atunci o vei lua ca de la zero, rediscutând condițiile contractuale". Apoi m-au invitat să semnez lichidarea. Am semnat pe un stat de plată (970 euro) pentru salariul pe acele două săptămâni din acel februarie, pe care le lucrasem,  și încă un stat de plată de 9.133 euro, lichidarea.

Mi-au spus ceva de genul ca nu prea stau bine cu banii dar că, să stau linistit, că în maxim două săptămâni o să am banii în cont.

Am așteptat cele două săptămâni făcându-mi tot soiul de îndoieli, dar când mi-au intrat banii în cont, mi-au intrat doar cei 975 de euro, nu și cei 9.133.

Eu nu înțelesesem nici o clipă (cum nu înțeleg nici azi) că ar urma să fac eu vreo donație întreprinderii căruia i-am fost salariat, mai ales că din principiu, eu nici nu fac donații, nici nu primesc.

Una peste alta, după două săptămâni în care atât eu, cât și familia mea, am stat în frământări, când neintrarea în cont a banilor a devenit un fapt concret, a fost normal sa incercam sa gasim (ca familie) solutii.

Pentru mine cei 9.100 de euro cat reprezenta "finiquito" era o suma importanta, dar mult mai important mi se parea, si mi se pare, punerea la dispozitia autoritatilor a materialului strans de mine in cei patru ani de relatie de munca.

Actiunea mea nu a fost, si nu este impotriva vreuneia din intreprinderile in care am lucrat, nici impotriva alteia, ci impotriva defectuoasei aplicari a Legislatiei UE a Tahografului.

Sa lovesti intr-o singura intreprindere, sau in doua, sau in cinci, este in acest grav caz, acelasi lucru ca atunci cand te-ai afla in fata unei pandemii, dar de vaccinat ai vaccina doar una, doua, cinci sau o suta, de persoane, din cele peste 400 de milioane cate numara Uniunea Europeana.

Eu socotesc ca merit milioane de euro, si nu 9.100 de euro cat erau trecuti pe statul de finiquito, pentru ca beneficiul pe care-l aduc Uniunii Europene, este incomensurabil.

Dar... eu nu sunt singur, cum nu este nimeni singur, ci sunt centrul unei lumi, ale mele, tot asa cum sunt "centrul" listei mele de Facebook (tot asa cum fiecare om la randul sau, este "centrul" listei sale de Facebook.

"Lumea mobila" este o lume aparte de "lumea i-mobila", 

Dar "lumea i-mobila" este covarsitor de numeroasa in comparatie cu "lumea mobila".

Lumea i-mobila din jurul meu (sotia, copii, cunoscutii mai apropiati sau mai indepartati, s-a activat si nu s-au lasat pana nu au gasit un avocat, din tagma lor, inmobila, care sa imi recupereze prejudiciul cel de 9.133 de lei,  Desi eu incercam sa lamuresc lumea din jurul meu, ca pentru noi, cei din "lumea mobila", inca nu exista (nici azi, in 2023) avocati care sa ne apere, judecatori care sa inteleaga, ca pentru acest domeniu, ca pentru cel prostitutional, inca nu exista o institutie de justitie, ei mi-au luat cazul din mana si... m-au infrant, pierzand nu doar cei 9.133 de euro, ci aproape compromitandu-mi toata munca mea de adunare si conservare de date, care s-a intins pe cei patru ani (si nu doar atat). Prin insumarea de eforturi, cunostintele mele (mai directe si mai indirecte) mi-au scos in cale o doamna "licentiata sociala" despre care erau siguri ca imi vor recupera cei 9.100 de euro pe care toata lumea din jurul meu, se centrase.

Eu am spus clar din principiu, si o spun si acum (in 2023), ca un "avocat laboral" care in afara detot ce cunoaste un bun avocat laboral, nu stie sa citeasca si sa interpreteze si registrele de tahograf, foile de parcurs, rapoartele zilnice de lucru si in general toata Legislatia UE a Tahografului, nu ajuta... cat încurcă, vreun lucrator mobil care din diverse motive ii devine client. 

Una peste alta, reprezentantii intreprinderii mele angajatoare, cu care eram in judecata, au propus avocatei mele să imi dea jumatate din ceea ce scria pe hârtie ca mi se cuvenea, asta însemnând cam 4.500 de euro. Pentru ca am refuzat sa ma compromit (daca nu erau ai mei, nu imi trebuia nici un euro, iar dacă erau ai mei, nu văd de ce aș fi acceptat să mă las dijmuit de cineva, avocata s-a întors și ea împotriva mea (înțelegerea fusese să-și ia ca răsplată 10% din câștig, și i-am achitat din buzunarul meu (deja gol) cei 500 de euro pe care si i-ar fi dedus din acei 4.500 - 5000 de euro pe care se înduraseră să mi-i dea întreprinderea.

În afara faptului că eu nu fac și nici nu primesc pomeni, acceptând acel 50% din acel drept ce mi se cuvenea, acceptam (tacit) să nu mai folosesc nimic din materialul strâns în cei patru ani, însemna să-mi vând torturatul meu suflet, să-mi vând viața, pe bani.

Después de que representantes de la empresa intentaran, sin éxito) todas las formas para que terminara mi carrera (aún así, sin puntos en mi tarjeta, el lunes 14 me invitaron al Centro de Trabajo (en el garaje) y me abrieron el empleo contrato, dejándome en el paro, textualmente me dijeron algo así: "Adrian, ahora ya sabes cómo es con nosotros. Si el trato te ha quedado bien, te estaremos esperando en 6 meses (cuando hayas recuperado tu puntos). Pero, luego lo tomarás como de cero, renegociando las condiciones contractuales". Entonces me invitaron a firmar la liquidación. Firmé una nómina (970 euros) por el salario de esas dos semanas de ese febrero, que Había trabajado, y otra nómina de 9.133 euros, la liquidación.

Me dijeron algo asi que no me va muy bien con el dinero, pero para estar tranquilo, que en un maximo de dos semanas tendre el dinero en mi cuenta.

Esperé las dos semanas haciendo todo tipo de dudas, pero cuando entró el dinero en mi cuenta, solo entraron los 975 euros, no los 9.133.

No entendí por un momento (como todavía no lo entiendo hoy) que haría una donación a la empresa de la que era empleado, sobre todo porque en principio ni hago donaciones ni las recibo.

Con todo, después de dos semanas en las que tanto yo como mi familia estuvimos convulsos, cuando la no entrada del dinero en la cuenta se hizo un hecho concreto, lo normal era intentar buscar (en familia) soluciones.

Para mí los 9.100 euros que representaba el "finiquito" era una cantidad importante, pero me parecía, y me parece, mucho más importante poner a disposición de las autoridades el material recopilado por mí durante los cuatro años de relación laboral. .

Mi acción no fue, ni es contra ninguna de las empresas donde trabajé, ni contra otra, sino contra la aplicación defectuosa de la Legislación de Tacógrafos de la UE.

Atacar a una sola empresa, o a dos, o a cinco, es en este caso grave, lo mismo que cuando estás frente a una pandemia, pero para vacunar solo vacunarías a una, dos, cinco o cien, de personas, de las más de 400 millones en la Unión Europea.

Yo considero que me merezco millones de euros, y no 9.100 euros como fueron trasladados al estado finiquito, porque el beneficio que aporto a la Unión Europea es inconmensurable.

Pero... no estoy solo, como nadie está solo, sino que soy el centro de un mundo, el mío, así como soy el "centro" de mi lista de Facebook (así como cada persona, a su vez, es el " centro" de la lista su Facebook.

El "mundo móvil" es un mundo separado del "mundo i-mobile",

Pero el "mundo i-mobile" es abrumadoramente numeroso en comparación con el "mundo móvil".

El mundo i-mobile que me rodeaba (esposa, hijos, conocidos más cercanos o más lejanos) se activó y no paró hasta que encontraron un abogado, de su propio grupo, en bienes raíces, para recuperar mi daño de 9,133 lei , aunque yo trato de aclarar al mundo que me rodea, que para nosotros, los del "mundo móvil", todavía hay (aún hoy, en 2023) abogados que nos pueden defender, jueces que entienden, tanto en este campo, como en el de la prostitución , aún no hay institución de justicia, me quitaron el caso de las manos y... me quebraron, perdiendo no solo los 9.133 euros, sino casi comprometiendo todo mi trabajo de recolección y conservación de datos, que abarcó los cuatro años (y no solo eso). Al resumir mis esfuerzos, mis conocidos (más directos y más indirectos) pusieron en mi camino a una señora con "licencia social" que estaban seguros de que recuperaría mis 9.100 euros en los que todos a mi alrededor se habían concentrado.

Lo dije claro desde el principio, y lo digo ahora (en 2023), como un "abogado laboralista" que, además de todo lo que sabe un buen abogado laboralista, no sabe leer e interpretar los registros del tacógrafo, el viaje hojas, los informes diarios de trabajo y en general toda la Legislación Tacográfica de la UE, no ayuda... cuánto confunde a cualquier trabajador móvil que por diversas razones se convierte en su cliente.

Con todo, los representantes de mi empresa empleadora, con la que estuve en el juicio, le propusieron a mi abogado que me diera la mitad de lo que estaba escrito en el papel como lo que debía, lo que significa unos 4.500 euros. Porque me negué a transigir (si no fueran míos, no necesitaba ni un euro, y si fueran míos, no veo por qué habría aceptado dejarme estafar por alguien, el abogado también se volvió contra mí (el acuerdo que tenía de llevarse el 10% de sus ganancias como premio, y yo le pagué de mi bolsillo (ya vacío) los 500 euros que me habría descontado de los 4.500 - 5.000 euros que tuvieron la paciencia de dame dame la empresa.

Aparte de que no hago ni recibo avisos, aceptando ese 50% de ese derecho que me correspondía, acepté (tácitamente) no utilizar nada del material recolectado durante los cuatro años, significaba vender mi alma torturada, para vender mi vida, por dinero.