Yo

Ce ma fac cu limba asta romana ca este atat de transfigurata incat orice as da sa vorbesc, orice as da sa explic, imi apare ca imperioasa necesitatea de a re-explica acel cuvant nu ca urmare a vreunui capriciu de-al meu ci din vadita transfigurare pe care i-o regasesc.

Dar, hai mai bine sa spun cate ceva despre mine. 

Am sa incep cu o "snoava" patita de mine ca adolescent, si vom vedea mai apoi de ce:

Nu mai stiu sa explic cum mi-am dezvoltat de la frageda varsta "mirosul" cartilor, dar nu mi-au trebuit niciodata prea multe indicii mai inainte de a decide daca ma incurc, sau nu, cu acea carte.

Zic eu, mai in gluma mai in serios, ca patru randuri dintr-o carte imi sunt suficiente pentru a da acea carte la o parte sau pentru a o lua cu mine (si tot asa spun si despre oameni ca, patru randuri (ca de carte) mi-au fost intotdeauna suficiente spre a "citi" (deslusi) un om, si practica mi-a confirmat ca nu ma insel.

Fiecare are dreptul sa se declare (lui insusi) multumit de alegerile sale, sau nu.

Cert e ca mie insumi, usurinta de a identifica ce merita citit si ce nu, mi-a dat destula satisfactie astfel incat la orice urmatoare alegere sa ma pot baza, fara tremur de mana pe flerul meu.

Astfel ca, din doar cateva citite randuri am fost atat de atras de o anume carte de asa fel incat, dupa ce am tot incercat sa ii deslusesc titlul fara sa fi reusit, am "cazut" in mrejele povestirii de asa natura ca abia dupa ce am terminat (plangand) cartea, m-am intrebat ce carte sa fi fost.

Tot intorcand-o eu pe o fatza si pe alta, la un moment dat, mintea mi s-a deslusit si am ramas gura casca de doua ori intr-una:

Odata pentru ca povestirea imi placuse oricum, si putea sa-i zica cum i-o zice, placerea cititului ei, nu mai mi-o putea lua nimeni.

Apoi, cand titlul cartii l-am deslusit pe coperta cartii (am sa scurm in net sa aduc acea coperta si aici) si am vazut ca ceea ce citisem se numea "Love Story" am ramas si mai perplex, pentru ca iata, scapasem de grija urmaririi acelui moment in care sa pot vedea filmul 

Circula (inainte de 1989) un banc in care se spunea ca unui acar, ajuns la varsta pensionarii, i s-a organizat acea festivitate, potrivit vremii,

 in care i se inmana simbolurile iesirii la pensie (o palarie si un baston) si era invitat de participanti, sa spuna si el cateva vorbe de bun

 ramas.

Omul nostru, vadit emotionat de atata lume care s-a deranjat pentru el, nu s-a putut abtine sa plece cu secretul vietii lui, la pensie, nedezlegat, si a intrebat:

 - Mai fratilor, am batut cu ciocanul in roata, vreme de 35 de ani, ca asta imi era obligatia. Poate sa-mi lamureasca si mie, cineva, de ce 

eram obligat sa fac asta?

Cam asa vin si eu, dupa ce ani de zile (zeci de ani), de cand ma stiu, m-am aplecat asupra studierii cuvantului, al aspectelor sale culturale, istorice, etnolingvistice, religioase, politice, economice etc.), din punctul de vedere al limbii, al influențelor suferite, al modului în care ni s-au transmis 

etc., precum și cu editarea acestora fara sa ma fi gandit vreodata ca pasiunea asta careia i-am dedicat aproape tot timpul liber al vietii mele 

are un nume si ca se numeste "filologie".

Nu ca nu as fi stiut ce este filologia, dar studiul meu a fost atat de dezinteresat, atat de absorbitor, ca nici prin minte nu imi trecea sa ii dau 

vreun nume.

Din pacate pentru mine, ne-urmand calea normala (calea institutionala), pasiunea mea mi-a adus mai mult paguba decat    castig fiind eu

Lumea . . . mi se pare stramba, si mi-am propus (n-oi fi eu primul), sa o indrept :)

Nu m-a palit asa, ideea, dintr-o data, ci ma stiu (de cand ma stiu) un atent, un perseverent si dedicat cautator de "dreptate sociala", cautator de solutii pentru obtinerea ei.

Imi stau marturie (mie insumi) miile de pagini manzgalite pe sute de caiete, zecile de bloguri si de pagini web, si nu discut aici calitatea lor (sau a continutului lor) cat dau sa arat volumul imens de "munca voluntara", de timp rapit familiei, de timp rapit odihnei, de timp rapit distractiei, de timp rapit propriei mele vieti, asa . . . in general.

Cu vocatia insa, nu te joci, nu o alegi tu pe ea ci, te alege ea pe tine.

Am fost un "cautator", un analizator al "cuvantului".

As fi putut sa numesc "hobby", boala asta a mea de a investiga, observa, analiza pe toate fetele lor texte, cuvinte, lucruri care sa serveasca "dreptatii sociale", as fi putut-o denumi "hobby" daca ar fi fost toata aceasta munca dedicata urmaririi unui "bine personal" si nu a unui "bine general".

Bine este de acele persoane ce ajung sa impleteasca utilul cu placutul, cand ajung sa-si faca din vocatie, profesie, si sa-si poata astfel primi de la Societate rasplata pentru munca lor.

Vina de a nu-mi fi urmat vocatia, cu ritmul si intensitatea necesara, in acel timp cat am fost "elev de scoala", probabil ca mi-ar apartine mie, daca nu ar fi facut ca tocmai vocatia asta sa conduca spre aceea de a nu acorda atentia meritata,  necesarelor si legitimelor "diplome", ale diplomelor care iti atesta, iti calibreaza "bagajul de cunostinte", pentru ca altfel cum, si cui, sa arati acest invizibil bagaj?

Mai am ani destui pana la pensie. Vreo 10 ani.

Eu sunt o specie de "galeote", aflat intr-o semi-pensie, si care nu s-ar mai intoarce in "campul muncii" profesiei lui ci s-ar dedica traducerii si adaptarii enormei cantitati de cuvinte si sintagme pe care "ochiul" meu le-a identificat a fi ori complet lipsa, ori sarac tratate, ori deformat sau deformant tratate.

Nu-mi place sa cer. A cere nu face parte din fiinta mea.

Ideea de "mecena" (mecenazgo) imi repugna. Eu "vand servicii", la modul determinat (adica, 1 kg de mere daca le am de vanzare, este o cantitate determinata, ii e clar omului care e marfa, daca da banii pe acel kg de mere, le ia si se duce el in drumul lui si eu in al meu, fara a ne ramane in vreun fel, datori, unul - altuia).

Dar imi place "sa spun". 

Sa spun ce ma doare, daca chiar ma doare si daca, ca la doctor, se intrevede sansa vreunor solutii. 

Vad (de fapt aud, pentru ca de uitat, nu ma uit) pe la televizor, tot soiul de "chete" pe care le fac diferiti oameni, menite ajutorarii a tot soiul de nevoi.

Chiar aseara (18 iunie 2015) auzeam cum s-au strans, ca din senin, vreo suta cincizeci de mii de euro, pentru nevoile unui copil. 

Cine stie, daca o-i putea sa conving ca chiar e important pentru toti proiectul asta al meu, daca nu o-o gasi finantare pentru el. Cine stie . . . 

Mie mi-ar fi placut sa pun totul in paginile unei carti si sa incerc sa vand. 

Sau sa fi pus totul (cu ajutorul adobe) in format de carte electronica, dar . . . fara link-uri, proiectul meu nu isi atinge nici 10% din ceea ce eu ii consider ca . . . valoare.

Am costruite vreo douazeci de pagini web, vreo doua zeci de bloguri, fiecare incercand sa aibe un titlu si un continut pe care sa il gaseasca o anume colectivitate sociala sau profesionala.

Eu vin dintr-o zona asemanatoare cu cea in care s-ar fi gasit un "condamnat la galera", dupa zeci de ani de ispasire a pedepsei. Ca sa-mi fie inteles mesajul am nevoie de un vocabular care nu este comun lumii normale, de un vocabular, de un dictionar explicativ, nou.

Ca sa re-definesti atatea cuvinte incat sa capete acel sens necesar "pictarii" realitatii pe care vrei sa o redai, nu a fost (si nu este) usor.

Sunt ani si ani de munca, ca la ocna. De dimineata de la 8 pana noaptea la 1 - 2.

Cateodata, cand vad calculatorulimivine sa vomit, dar in acelasi timp il iubesc, cum poate isi iubea batranul abate Faria  coada de lingura pe care o folosea sa sape tunelul, in stanca.

Am asezat intr-un tabel, parte dintre "tulpinile" care le am de luat in "tratatament". Si, fiecare "tulpina" in parte are ne-numarate ramificatii . . . ne-prelucrate, atat in jos (de la tulpina spre extremitatile radacinii) cat si in sus (de la tulpina spre extremitatile coroanei).

De aici in jos, adaugate din 2023 spre inainte / De aquí para abajo, añadidos a partir de 2023.