Cerbii lui Mihai-Vodă

Page start up on 27.05.2023_16.06 (UTC+1 / Paterna, España.

Fragmente din cartea "Cerbii lui Mihai- Voda" de Grigore Popescu-Bajenaru.

Această carte este una dintre cele primele si cele mai dragi mie, dintre cărțile citite de mine.

A fost editată în 1968 iar eu am citit-o prin 1968-1969, pe cand aveam 8, 9 sau cel mult 10 ani.

Cartea mi-au cumpărat-o părinții.

Cumva s-a pierdut, și abia în 2022 (la peste 50 de ani distanță) am cumpărat un alt exemplar al aceleiași cărți, pe Internet.

Astfel că o am cu mine (la peste 3000 km de casa mea, și pot cita din ea.

Am început aici cu citarea unui pasaj care m-a impresionat de copil.

În acest pasaj este vorba despre o pedagogie cu care eu nu am fost niciodată de acord, nici să-mi fie aplicată, nici să o aplic eu altora.

Am admis că, poate, în acele vremuri (1593-1601), la 100 de ani după ce alții descoperiseră America, poate că nu erau alte modalități mai eficiente, de transmitere a informațiilor, dar eu m-am născut 360 de ani mai târziu și găsesc a fi depășită vremea în care vreunui copil să i se bage în cap, ceva, cu forța.

Ieri am avut niște discuții prin Facebook, pe tema religie, si nu e pentru prima oara cand spun ca eu gasesc botezul ca pe o inrolare cu forta, a unor minori, cu mult mai inainte de a avea vreun fel de discernământ, in vreo religie sau alta.

Părerea mea a fost și rămâne coincidentă cu cea a proiectului Wikipedia, și mai ales cu acel pilon fundamental care se numeste "Punct de vedere neutral", adică sunt de părere că copiilor, până la vârsta de 18 ani, le trebuie pusă la dispoziție informație de caracter neutral, iar de la 18 ani încolo, sunt liberi să adere la ce religie, politică, sau la ce altceva își doresc, câtă vreme nu încalcă legislația atunci în vigoare.

Este libro es uno de los primeros y más queridos para mí, entre los libros que leí.

Se publicó en 1968 y lo leí en 1968-1969, cuando tenía 8, 9 o como máximo 10 años.

Mis padres me compraron el libro.

De alguna manera se perdió, y no fue hasta 2022 (más de 50 años) que compré otra copia del mismo libro en Internet.

Así que lo tengo conmigo (a más de 3000 km de mi casa, y puedo citarlo).

Comencé aquí citando un pasaje que me impresionó cuando era niño.

En este pasaje se trata de una pedagogía con la que nunca he estado de acuerdo, ni para aplicarme a mí, ni para aplicar a los demás.

Admití que tal vez en aquellos días (1593-1601), 100 años después de que otros descubrieran América, puede que no hubiera otras formas más eficientes de transmitir información, pero nací 360 años después y me parece que ya pasó el momento en que algo debe ser forzado en la cabeza de un niño.

Ayer tuvimos unas discusiones en Facebook, sobre el tema de la religión, y no es la primera vez que digo que encuentro el bautismo como una inscripción forzosa de algunos menores, mucho antes de que tengan algún tipo de discernimiento, en cualquier religión u otra. .

Mi opinión fue y sigue siendo coincidente con la del proyecto Wikipedia, y en especial con ese pilar fundamental que se llama "Punto de Vista Neutro", es decir, creo que a los niños, hasta los 18 años, se les debe proporcionar información de un carácter neutral. carácter y, a partir de los 18 años, son libres de adherirse a la religión, política o cualquier otra que quieran, siempre que no contravengan la legislación vigente.

Véase también / A se vedea si:

Peris, Ilfov, Romania - Google Maps .





Dar, trecând pe lângă Periș, iată că la marginea câmpiei, hăt, departe de sat, lânga trei puiendri de stejar, era lume multă și se auzeau țipete puternice de copii.

Mihai Vodă ridică mâna în semn de oprire, părăsi sleaul drumului și o luă intr-acolo, urmat de Pătrașcu și de cațiva oșteni în frunte cu Vlăduț.

Ajungând la locul cu pricina, care nu-i fu mirarea, când văzu doi bătrâni trăgându-i de păr pe doi baietași așa de tare, că rămâneau cu firele smulse în mână. Totodată le strigau:

- Vedeți, măi, stejarii?... Îi vedeți?

Copii răspundeau în hohote de plâns:

- îi vedem!

- Să țineți minte, măi, câte zile'ți avea, strigau cei doi bătrâni, că aci, e hotarul ocinei ce ține de Periș, și că d-aci încolo începe pământul Cociocului. Ați auzit, măi? 

- Am auzit! răspundeau băietii printre sughițuri.

Bătrânii nu se mulțumiseră însă cu acest răspuns, ce li se parea de mântuială, ci întrebară din nou, neted:

- Ce-ați auzit? Spune-ți, măi, că vă lăsăm fără păr în cap de-a binelea!

Cei cu părul smuls repetara cuvintele bătrânilor, care în sfârșit, după ce-i mai zguduiră de firele rămase, îi lăsară în pace.

Deodată, toata omenirea strânsă la cei trei stejari tresări la vorbele lui Mihai Vodă, care căzuseră peste ei, ca un trăznet din senin:

- Dar ce s-a întâmplat aci, oameni buni!

Toți cei de față se îndreptară către domn, pe care-l cunoscură și strigară într-un glas:

- Să trăiești, măria ta!

Apoi, după cum era cuviincios, cel mai bătran dădu răspuns:

(1.461 bytes



Dar, trecând pe lângă Periș, iată că la marginea câmpiei, hăt, departe de sat, lânga trei puiendri de stejar, era lume multă și se auzeau țipete puternice de copii.

Mihai Vodă ridică mâna în semn de oprire, părăsi sleaul drumului și o luă intr-acolo, urmat de Pătrașcu și de cațiva oșteni în frunte cu Vlăduț.

Ajungând la locul cu pricina, care nu-i fu mirarea, când văzu doi bătrâni trăgându-i de păr pe doi baietași așa de tare, că rămâneau cu firele smulse în mână. Totodată le strigau:

- Vedeți, măi, stejarii?... Îi vedeți?

Copii răspundeau în hohote de plâns:

- îi vedem!

- Să țineți minte, măi, câte zile'ți avea, strigau cei doi bătrâni, că aci, e hotarul ocinei ce ține de Periș, și că d-aci încolo începe pământul Cociocului. Ați auzit, măi? 

- Am auzit! răspundeau băietii printre sughițuri.

Bătrânii nu se mulțumiseră însă cu acest răspuns, ce li se parea de mântuială, ci întrebară din nou, neted:

- Ce-ați auzit? Spune-ți, măi, că vă lăsăm fără păr în cap de-a binelea!

Cei cu părul smuls repetara cuvintele bătrânilor, care în sfârșit, după ce-i mai zguduiră de firele rămase, îi lăsară în pace.

Deodată, toata omenirea strânsă la cei trei stejari tresări la vorbele lui Mihai Vodă, care căzuseră peste ei, ca un trăznet din senin:

- Dar ce s-a întâmplat aci, oameni buni!

Toți cei de față se îndreptară către domn, pe care-l cunoscură și strigară într-un glas:

- Să trăiești, măria ta!

Apoi, după cum era cuviincios, cel mai bătran dădu răspuns:

(1.461 bytes

Pero, al pasar por Periș, había mucha gente al borde de la llanura, lejos del pueblo, cerca de tres robledales, y se escuchaban fuertes gritos de niños.

Mihai Vodă levantó la mano como una señal de alto, salió de la carretera y la tomó allí, seguido de Pătrașcu y algunos soldados dirigidos por Vlăduț.

Llegando al lugar en cuestión, que no fue su sorpresa, cuando vio a dos viejos tirando del cabello de dos muchachos con tanta fuerza que quedaron con los mechones arrancados en sus manos. Al mismo tiempo gritaron:

- ¿Ves los robles?... ¿Los ves?

Los niños respondieron a grandes gritos:

- ¡Los vemos!

- Ten en cuenta, cariño, cuántos días tuviste, gritaron los dos ancianos, que aquí está el límite del pueblo que pertenece a Periș, y que de aquí comienza la tierra de Cociouc. ¿Me has oído?

- ¡He oído! respondieron los chicos entre hipo.

Los ancianos, sin embargo, no quedaron satisfechos con esta respuesta, que les pareció la salvación, sino que preguntaron de nuevo, suavemente:

- ¿Qué escuchaste? ¡Decirte, cariño, que te dejamos sin pelo en la cabeza para siempre!

Los que tenían el pelo tirado repetían las palabras de los mayores, quienes finalmente, tras sacudirlos por los mechones restantes, los dejaban solos.

De repente, toda la humanidad reunida en los tres robles se sobresaltó ante las palabras de Mihai Vodă, que habían caído sobre ellos, como un rayo caído del cielo:

- ¡Pero qué pasó aquí, buena gente!

Todos los presentes se volvieron hacia el caballero, a quien reconocieron, y gritaron a una voz:

- ¡Viva, majestad!

Entonces, como era debido, el mayor respondió:

Pero, al pasar por Periș, había mucha gente al borde de la llanura, lejos del pueblo, cerca de tres robledales, y se escuchaban fuertes gritos de niños.

Mihai Vodă levantó la mano como una señal de alto, salió de la carretera y la tomó allí, seguido de Pătrașcu y algunos soldados dirigidos por Vlăduț.

Llegando al lugar en cuestión, que no fue su sorpresa, cuando vio a dos viejos tirando del cabello de dos muchachos con tanta fuerza que quedaron con los mechones arrancados en sus manos. Al mismo tiempo gritaron:

- ¿Ves los robles?... ¿Los ves?

Los niños respondieron a grandes gritos:

- ¡Los vemos!

- Ten en cuenta, cariño, cuántos días tuviste, gritaron los dos ancianos, que aquí está el límite del pueblo que pertenece a Periș, y que de aquí comienza la tierra de Cociouc. ¿Me has oído?

- ¡He oído! respondieron los chicos entre hipo.

Los ancianos, sin embargo, no quedaron satisfechos con esta respuesta, que les pareció la salvación, sino que preguntaron de nuevo, suavemente:

- ¿Qué escuchaste? ¡Decirte, cariño, que te dejamos sin pelo en la cabeza para siempre!

Los que tenían el pelo tirado repetían las palabras de los mayores, quienes finalmente, tras sacudirlos por los mechones restantes, los dejaban solos.

De repente, toda la humanidad reunida en los tres robles se sobresaltó ante las palabras de Mihai Vodă, que habían caído sobre ellos, como un rayo caído del cielo:

- ¡Pero qué pasó aquí, buena gente!

Todos los presentes se volvieron hacia el caballero, a quien reconocieron, y gritaron a una voz:

- ¡Viva, majestad!

Entonces, como era debido, el mayor respondió: