Educația este cheia care deschide porțile unei vieți demne și independente. În comunitățile rurale din România, această cheie nu este întotdeauna la îndemâna fiecărui copil. Diferențele sociale, economice, culturale și geografice pot transforma calea spre liceu într-un drum plin de obstacole. Mulți elevi din mediul rural aleg sau sunt nevoiți să renunțe la studii înainte de finalizarea ciclului gimnazial, pierzând astfel șansa de a-și atinge potențialul maxim.

Prin obiectivul O2 al proiectului EU Mentor – Erasmus+ KA120, CCD Cluj, alături de școlile partenere din consorțiu, și-au asumat o misiune comună: reconstruirea motivației pentru învățare și sprijinirea tuturor copiilor să își continue studiile, indiferent de condițiile de viață, mediul social, originea etnică sau particularitățile lor de învățare.

Acest ghid este un instrument de lucru, dar și o invitație la reflecție și colaborare. Aici ne propunem să adunăm experiențe, modele de bune practici, resurse și povești de succes din rețeaua școlilor implicate în proiect, oferind cadrelor didactice, părinților și comunităților locale repere pentru construirea unei școli mai incluzive, mai empatice și mai deschise spre diversitate.

Incluziunea nu este doar o politică educațională – este o viziune despre lume. În centrul acestei viziuni se află credința că fiecare copil are dreptul la învățătură, la sprijin și la speranță. Iar profesorii, părinții și comunitatea pot deveni împreună mentori ai destinului fiecărui elev, oferindu-i încrederea că locul său este acolo unde se învață, se crește și se visează.

❤️ I.1. Context european și național

O școală incluzivă este o școală pentru toți și cu toți. Ea recunoaște unicitatea fiecărui elev și caută să transforme diferențele – de ritm, de capacitate, de experiență – în resurse de învățare.

Educația incluzivă presupune:

• acces egal la educație de calitate;

• participare deplină la viața școlii;

• succes educațional pentru fiecare elev, în funcție de potențialul său

Educația incluzivă reprezintă una dintre prioritățile majore ale Programului Erasmus+ 2021–2027, alături de digitalizare, participare civică și sustenabilitate. Strategia programului promovează ideea unei Europe în care fiecare persoană are acces la educație de calitate, indiferent de contextul social, cultural sau economic.

În România, Strategia Națională privind Reducerea Abandonului Școlar (SNRAS 2021–2027) și Strategia Națională pentru Incluziune Socială și Reducerea Sărăciei subliniază necesitatea consolidării politicilor publice care să prevină părăsirea timpurie a școlii, mai ales în mediul rural.

În România, provocarea incluziunii educaționale este strâns legată de fenomenul abandonului școlar. Potrivit datelor statistice recente, rata părăsirii timpurii a școlii rămâne semnificativ mai ridicată în mediul rural decât în urban. În spatele acestor cifre se află povești umane – copii talentați care renunță la visul de a merge la liceu, familii care nu își mai pot permite cheltuielile de școlarizare, comunități care nu dispun de resurse suficiente pentru a-și ține copiii aproape de educație.

Statisticile arată că peste 15% dintre elevii din mediul rural părăsesc sistemul de educație înainte de a finaliza ciclul gimnazial, iar cauzele sunt complexe: dificultăți financiare, migrația părinților, lipsa transportului școlar, modele educaționale precare sau slaba percepție a valorii educației în unele comunități.

Prin obiectivul O2 al proiectului EU Mentor, Casa Corpului Didactic Cluj și școlile partenere își propun să dezvolte modele de sprijin educațional și comunitar care să mențină copiii motivați, părinții implicați și profesorii pregătiți pentru a susține diversitatea reală din clasă.

🧡 I.2. Definirea conceptelor-cheie

Pentru o înțelegere comună a misiunii proiectului, trebuie să ne clarificăm termenii fundamentali ai educației incluzive:

• Incluziune – procesul prin care sistemul educațional este adaptat astfel încât fiecare copil, indiferent de particularitățile sale fizice, intelectuale, culturale sau sociale, să poată participa, învăța și reuși.

• Integrare – etapa anterioară incluziunii, care presupune acomodarea copilului la structura existentă, fără ca școala să-și adapteze fundamental mediul.

• Echitate – oferirea de șanse egale de succes prin sprijin diferențiat, nu uniform.

• Diversitate – recunoașterea și valorizarea diferențelor dintre elevi, ca surse de învățare reciprocă.

• Educație incluzivă – abordare holistică ce promovează participarea tuturor actorilor educaționali (elevi, părinți, profesori, comunitate) în construirea unui mediu educațional sigur, tolerant și empatic.

Prin urmare, o școală incluzivă este o școală pentru toți și cu toți, unde succesul fiecărui elev contează.

Incluziunea nu se reduce la integrarea elevilor cu cerințe educaționale speciale. Ea presupune construirea unui mediu școlar care valorizează diversitatea – culturală, socială, lingvistică, religioasă, de gen sau de potențial cognitiv.

O școală incluzivă:

• ascultă vocea fiecărui copil;

• oferă sprijin diferențiat, dar nu discriminant;

• promovează colaborarea și empatia între elevi;

• dezvoltă o cultură a respectului și a solidarității.

Echitatea în educație înseamnă oferirea de șanse reale și personalizate pentru succes. Nu este suficient ca toți elevii să aibă acces la școală – este esențial ca fiecare să primească sprijinul potrivit pentru nevoile sale.

Diversitatea devine astfel o forță creatoare: fiecare elev aduce în școală o lume proprie, iar recunoașterea acestei lumi îmbogățește întreaga comunitate educațională.

💛 I.3. Rolul școlii gimnaziale rurale în formarea motivației pentru învățare continuă

În mediul rural, școala este adesea centrul de gravitație al comunității – locul unde copiii învață nu doar conținuturi academice, ci și încrederea în sine, apartenența și speranța într-un viitor mai bun.

Profesorii devin repere morale și afective, iar relația lor cu elevii are o forță formativă majoră.

Pentru mulți elevi, decizia de a continua studiile la liceu depinde de:

• climatul de siguranță și încurajare creat în școală;

• existența unor activități relevante și atractive;

• modelele de succes prezentate de profesori și absolvenți;

• sprijinul material și emoțional al familiei;

• percepția asupra utilității studiilor în viața reală.

Profesorul incluziv este un profesor reflexiv, care își adaptează strategiile de predare la nevoile fiecărui elev. Acesta îmbină empatia cu rigoarea profesională, învățarea continuă cu dorința de a face bine.

Pentru profesorii din mediul rural, această misiune este cu atât mai importantă: ei devin modele, mentori și repere pentru copii și familii, în comunități unde școala reprezintă adesea singura fereastră către viitor.

Prin urmare, școala gimnazială rurală joacă un rol-cheie în formarea motivației de învățare pe termen lung. Ea este locul unde se conturează decizia – uneori fragilă – de a merge mai departe sau de a abandona.

Scopul nostru este să oferim cadrelor didactice un cadru de reflexie pentru a transforma motivația în reușită: sprijin individualizat, activități care implică colaborarea, consiliere și implicare comunitară.

💚 I.4. O viziune comună: nimeni nu rămâne în urmă

O școală incluzivă nu poate exista izolat. Ea se sprijină pe o comunitate deschisă și solidară. Părinții, autoritățile locale, organizațiile non-guvernamentale și mediul economic pot deveni parteneri activi ai educației.

Comunitatea poate:

• oferi resurse materiale și morale pentru elevii aflați în dificultate;

• crea programe de sprijin pentru transport, burse, consiliere sau voluntariat;

• promova respectul față de diferențele culturale și religioase;

• stimula participarea civică și încrederea reciprocă.

În acest sens, ne propunem să ilustrăm demersul nostru cu exemple de colaborare comunitară, inspirate din experiențele dobândite în cadrul stagiilor Erasmus+ ale profesorilor participanți la programul EU Mentor.

Ghidul EU Mentor promovează o filozofie simplă și profundă: „Nimeni nu rămâne în urmă”. Această viziune presupune:

• o școală deschisă către toți copiii, fără bariere vizibile sau invizibile;

• profesori pregătiți să înțeleagă diferențele și să adapteze procesul de predare;

• familii sprijinite și conectate la viața școlii;

• comunități solidare care pun educația în centrul dezvoltării locale.

Incluziunea devine, astfel, nu doar o obligație profesională, ci o responsabilitate morală și socială. Ea înseamnă empatie, colaborare și perseverență. Înseamnă a construi punți acolo unde alții văd falii.

💙 I.5. Concluzie – de la principii la acțiune

Educația incluzivă începe cu o schimbare de perspectivă: nu copilul trebuie să se adapteze la școală, ci școala trebuie să se adapteze copilului.