Vârful Pietrosu şi traseele din zonă, Munţii Căliman / Călimani. Megaliţii de la Gura Haitii.
Vasile Bouaru (Rădăuţi)
Unul din traseele relativ uşoare pentru urcarea Vârful Pietrosul din Munţii Căliman (vezi harta masivului la https://sites.google.com/site/romanianatura47/home/carpatii-rasariteni/caliman/muntii-caliman-harta-an-2013-41-x-58-centimetri) porneşte din partea superioară a fostei cariere de sulf. Pentru a parcurge acest traseu am ales o zi de sfârşit de septembrie 2015, destul de urâtă din punct de vedere meteo.
Localitatea de acces cea mai convenabilă este satul Gura Haitii, aflat la 23 km de oraşul Vatra Dornei, pe drumul judeţean 174, drum care se desprinde spre dreapta în imaginea 86 de la https://sites.google.com/site/romanianatura49/home/carpatii-rasariteni/caliman/de-la-sarul-dornei-peste-dealul-negru-la-vatra-dornei-muntii-caliman spre direcţia dată de panoul indicator către Parcul Naţional Căliman. Mergând pe acest drum depăşim zona descrisă la https://sites.google.com/site/romanianatura48/home/carpatii-rasariteni/caliman/tinovul-sarul-dornei-muntii-caliman.
Din satul Gura Haitii, după ce depăşim ultimile case apare o bifurcaţie. În sensul de urcuş, pe drumul din dreapta se poate ajunge spre alte obiective interesante din aceşti munţi, cum ar fi Pietrele Roşii sau rezervaţia 12 Apostoli, urcând mai întâi pe drumul care urmăreşte îndeaproape Pârâul Haita. Pentru a face traseul propus, ne abatem pe drumul din stânga în urcuş, parţial de-a lungul Pârâului Neagra, drum care duce cale de 14 km până la fosta carieră de sulf. Este un drum încă destul de bun pe care pot circula maşinile, chiar şi cele mici, până deasupra carierei şi chiar mai departe, până aproape de staţia meteo din vecinătatea Vârfului Reţitiş.
Urcăm pe acest drum şi în locul în care Pârâul Neagra se abate spre stânga faţă de sensul de urcuş găsim un panou care atenţioneză că suntem în Parcul Naţional Căliman (foto 1) iar în stânga acestui panou este drumul forestier care urmăreşte mai departe, spre amonte Pârâul Neagra (foto 2). Urcăm mai departe pe drumul betonat şi ajungem în dreptul haldelor de steril scos din zona fostei cariere de sulf. Stă să plouă dar reuşim să surprindem în imaginea 3, spre est, două dintre vârfurile importante ale masivului. Cel din stânga în imagine este Călimanul Cerbului, de 2013 metri, iar cel din dreapta, mai aproape de noi este Vârful Iezerul Călimani, de 2032 metri.
Creasta principală, de la Străcioru la Pietrosu (în fundal, stânga). Foto: Marelena şi Radu Puşcarciuc (Oneşti).
1
2
3
Trecem pe lângă locul unde odată erau blocuri şi case muncitoreşti şi ajungem ceva mai sus, unde drumul are pe margine o balustradă metalică. Din acel loc privim spre imensul crater făcut de om, de unde se exploata sulf. Acum este părăsit şi arată ca în imaginea 4. În stânga imaginii se vede Vârful Pietricelul, de 1993 m. Urmăm mai departe drumul care ocoleşte fostul Vârf Negoiu Românesc, de 1889 m, afectat de lucrările la carieră şi ajungem în partea opusă acestui vârf, deasupra carierei. De acolo avem o minunată privelişte spre zona înaltă a masivului, respectiv spre creasta care uneşte Vârful Negoiu Unguresc (2081 m) de cel mai înalt vârf al masivului, Pietrosu (2102 m) (foto 5).
4
5
Aspectul locului este destul de dezolant, piatră destul de multă scoasă din cariera de sulf şi aruncată în partea opusă. Suntem pe un platou foarte întins pe unde trece şi drumul care continuă spre Reţitiş. Iată ce a mai rămas din Vârful Negoiu Românesc (foto 6). Suntem mai sus acum şi mai aproape de Vârful Pietricelul (foto 7). Printre pietrele de pe acest vast platou găsim destul de des sulf nativ. Iese imediat în evidenţă prin culoarea galben aprins (foto 8).
6
7
8
9
10
11
Ne deplasăm câtea sute de metri spre marginea vestică a acestui platou de unde zărim traseul spre creasta cea mai înaltă a Călimanilor (foto 9). Deşi solul miroase puternic a sulf şi este destul de arid, găsim un mic arbust, colorat intens (foto 10). Găsim apoi un loc convenabil pe unde putem coborî, printre pietre instabile, spre poteca ce duce spre Vârful Negoiu Unguresc (foto 11). Ajungem în mediul natural neafectat de om... (foto 12). Poteca este foarte bine marcată şi întâlnim stâlpi indicatori, din lemn (foto 13). Cu bandă roşie este marcat traseul de creastă. Parcurgem câteva sute de metri şi ajungem într-un loc plat, numai bun pentru campare (foto 14). Pe spatele unui panou găsim o indicaţie foarte preţioasă, calea către un izvor (foto 15). Pe partea opusă citim că acolo se poate campa (foto 16).
12
13
14
15
16
17
Tot aici se află un panou (foto 17) unde citim despre una din potecile frecventate de sute de ani, numită drumul Mariei Tereza (foto 18).
18
19
20
21
Ceva mai sus este un stâlp metalic pe care sunt fixate mai multe săgeţi indicatoare, spre diverse direcţii (foto 19-21). Vom urma traseul marcat cu bandă roşie, spre Vârful Pietrosu. Poteca urcă spre un jnepeniş (foto 22). După ce am pătruns în jnepeniş, de undeva de mai sus, privim spre înapoi (foto 23).
Printre ierburi găsim o ciupercă, unica întâlnită până acum (foto 24). Urcăm mai departe; poteca se strecoară printre jnepeni iar ceva mai sus trecem pe lângă câţiva brazi. Vreme începe să se strice şi mai tare, începe o burniţă uşoară. Vârful Negoiu Unguresc este traversat de neguri umede (foto 25). Poteca este foarte bine întreţinută şi vizibilă.
22
23
24
25
Mai sus găsim un loc de belvedere şi, spre nord-est, în ultimul plan, zărim Munţii Bistriţei cu al lor Vârf Pietrosul (foto 26). În partea opusă, spre Transilvania, norii se ridică spre crestele Călimanilor (foto 27).
26
27
Urcăm printre jnepeni şi ajungem în vecinătatea unui spectaculos grohotiş (foto 28). Plăci andezitice sunt răspândite haotic peste tot (foto 29).
28
29
Deşi trec valuri de ceaţă umedă şi burniţează, urcăm mai departe. Atenţie însă, mai ales pe aşa o vreme trebuie să avem echipament corespunzător, de la pelerină până la ghete. Plăcile peste care trecem sunt foarte alunecoase dacă sunt ude şi trebuie atenţie sporită. Pe alocuri găsim tufe de merişor, foarte bun la gust (foto 30).
30
31
Continuăm urcuşul, panta devine mai mare dar poteca este marcată corespunzător (foto 31). Cu cât urcăm, vegetaţia se răreşte iar priveliştea este măreaţă. Spre înapoi muntele se acoperă treptat cu nori dar reuşim să mai fotografiem Vârful Pietricelul (foto 32). Spre vest se văd pantele din ce în ce mai mari ale muntelui (foto 33).
32
33
34
Poteca este mai abruptă şi traverseză o porţiune cu piatră cu cât ne apropiem mai mult de Vârful Negoiu Unguresc. Privim spre vale, unde surprindem panta pietroasă (foto 34). Nu mai avem mult până vom depăşi primul vârf şi chiar zărim crucea de pe Negoiu Unguresc, ceva mai sus (foto 35).
35
36
Ajungem în vecinătatea vârfului de unde avem imagine copleşitoare spre Transilvania şi putem zări măreţia muntelui (foto 36). Zărim spre nord-vest şi zona Vârfului Ciungetu (foto 37). Continuăm înaintarea. Acum suntem pe un vast platou unde poteca merge aproape orizontal (foto 38). După câteva sute de metri privim spre creasta care se desprinde de pe Vârful Negoiu Unguresc şi coboară spre sud-vest (foto 39). În dreapta noastră, în sensul de mers, se află o porţiune de abrupt în care se lovesc norii. Aspectul este uimitor (foto 40).
37
38
39
40
Undeva pe acest platou zărim lateral spre stânga faţă de sensul de mers un marcaj triunghi roşu, traseu care coboară pe Pârâul Repede spre traseul marcat cu cruce albastră care duce dinspre Vârful Pietrosu spre satul Lunca Bradului (foto 41). De după un dâmb zărim piramida inconfundabilă a Vârfului Pietrosu (foto 42).
41
42
Nu mai avem mult de parcurs; dinspre est se ridică ceţuri albe. Trecem pe lângă o porţiune unde sunt răspândite multe pietre albicioase care seamănă cu o turmă de oi (foto 43). Porţiunile cu plăci pietroase se înmulţesc (foto 44) iar ceva mai aproape de vârful cel mai înalt găsim o săgeată indicatoare din lemn (foto 45). Trecem pe lângă câteva stânci de dimensiuni mai mari care par să alcătuiască un zid (foto 46) şi ajungem la baza piramidei finale (foto 47). Dalele din piatră sunt aşezate uimitor (foto 48). Urcăm încet, cu atenţie, spre vârf trecând pe lângă alte mici stâncării dispuse în straturi (foto 49). La câţiva metri de vârf avem surpriza să găsim flori (foto 50). Apoi urmează vârful (foto 51).
43
44
45
46
47
48
49
50
51
52
Plouă mărunt dar e frumos şi aşa. Privim spre o parte de abrupt, atât cât se poate distinge prin ceaţă şi nori (foto 52). Muntele este impresionant... Privim continuarea traseului de creastă (foto 53). Ploaia se înteţeşte şi atunci am decis că cel mai bine este întoarcerea pe acelaşi traseu pe care am urcat şi nu continuarea traseului de creastă. Oricum, după câteva sute de metri în continuare, poteca de creastă traversează o zonă mai accidentată unde este mai bine de mers pe vreme bună. Ne întoarcem exact pe acelaşi traseu urmând strict poteca marcată cu bandă roşie. Nu se mai vede mare lucru, ceaţa şi norii au pus stăpânire pe masiv.
Ajungem şi în zona carierei şi coborâm pe acelaşi drum pe care am urcat, până în satul Gura Haitii. Cum ajungem în sat, imediat după intersecţia despre care am pomenit la început, unde se desprind şi alte trasee spre diversele obiective din aceşti munţi, pe partea stângă cum coborâm, la o sută de metri de această intersecţie se află o frumoasă casă ţărănească care păstrează unul dintre misterele Călimanilor. Este casa lui Vasile Paţa (foto 54).
53
54
În partea stângă a imaginii 54 se observă un acoperiş mic. Intrăm pe poartă şi ne abatem spre acel loc acoperit. Acolo sunt trei megaliţi descoperiţi în urmă cu mult timp, în urma unei viituri. Vasile Paţa a improvizat acest mic muzeu în curtea sa (foto 55). Au fost descoperiţi în 1987. Pe cele trei pietre (foto 56) sunt gravate inscripţii interesante.
55
56
57
În imaginea 57 sunt o parte din inscripţiile de pe piatra din stânga imaginii 56, un interesant simbol solar. În următoarea imagine, 58, sunt inscripţiile de pe piatra din mijloc iar în ultima imagine, 59, sunt inscripţiile de pe piatra din dreapta.
58
