Ninsoare de mai în Munţii Latoriţei

Undeva catre miezul noptii, sub cerul cu stele multe, undeva catre Parangul Mare apare un licar portocaliu, atat cat sa-ti ia ochii pentru o clipa. Nici mult n-a trecut pana cand pe acoperisul casutei s-a abatut urgia ploii torentiale si din inalturi cobora artileria cereasca cu obuze de toate calibrele. S-a dus excursia mea planuita atata vreme, gandeam in lancezeala asternutului calduros. Cand m-am trezit dimineata, din furtuna de peste noapte ramasese doar timp racoros si valatuci de nori care acopereau cerul. Undeva in strafundurile norilor statea sa se iteasca o geana din albastrul indepartat al cerului.

Mi-a dat curaj spartura firava a norilor. Mi-am anuntat telefonic colegii ca mi-am luat picioarele la spinare. A trecut repede timpul pana la ramificatia drumurilor spre Petrosani si Ranca. Cerul nu dadea semne de inseninare si spre creasta Parangului, atat cat ar fi trebuit sa se vada din sosea, stateau valatuci mari de nori involburati. Pana la podul Stefanului - cel nou, parte a drumului alpin in curs de amenajare, kilometrii trec pe nesimtite. La pod, cineva m-a indrumat spre puntea firava din amonte, aflata aproape de unda Lotrului. Cam inclinata, cu trepte cam rare, umezite din belsug. Alta n-aveam si dincolo de apa tot trebuia sa trec. De aici incolo trebuia sa prind poteca ce scurta serpentinele vechiului drum alpin, al „regelui”, cum i se spunea cam in soapta in alte vremuri. Inceputul potecii l-am gasit usor, dar drujba nu ocolise locul si vechiul drum pastoral disparuse de mult. Am cautat catava vreme niscaiva semne ale vechiului marcaj sau urma de calcatura omeneasca proaspata si pana la urma, pe un brad, cine stie cum ramas in picioare, am gasit triunghiul rosu.

Am intrat in padurea batrana pe care o stiam, am mai intersectat soseaua veche si curand am ajuns la caserie. In vremuri nu atat de departate mai era in picioare, locuita de o batrana - bunica ori strabunica a ciobanitei care mutase stana ceva mai sus, care nu se indura sa plece decat toamna, cand dadea inghetul si veneau ai ei dupa ea. Acum acoperisul era aproape cazut, paragina stapanea locul. Izvorul din preajma, amenajat de familia Babu, gorjeni din tata-n fiu, curgea neobosit. De aici soseaua facea alte serpentine si mai toate se puteau scurta. Curand am dat de noua asezare a stanei si plaiul cu brazi falnici avea pe el poteci de urcau oile sus, la pasune. Le-am urmat si cand am ajuns acolo de unde mai sus doar plaiul stapanea muntele, m-am asezat pe-o margine a podetului de peste apa Stefanului. Pana sus, in saua cu acelasi nume, mai ramanea vreun kilometru de drum.

M-am odihnit uitandu-ma spre creasta Parangului. Bine inzapezita, cat ma lasau valatucii de nori de pe creasta ca sa privesc. Se insenina cerul, vazand cu ochii. Un sfarait usor, de motor domnos, se apropia pe sosea. Erau prietenii, intr-un anume fel asteptati. Cu ei am plecat mai departe si in saua inalta a Stefanului am ajuns in cateva minute. Am urcat apoi spre Varful Stefanului. Pana sa ajungem noi la cei 2051 metri, cerul s-a limpezit si privirile rataceau pana spre Parangul Mare si Carja - 2405m. De acolo, cu vantul in spate, batand ca in panza de corabie, ne-am repezit spre Mierul Mare, de 2032 metri. Cu multi ani in urma am coborat de aici cu copiii si sotia, direct prin padure, fara umbra de poteca si intamplarea ne-a scos in prejma unui vad al Lotrului, care ne-a dat voie sa-l traversam. Acum, in drumul spre varf, tufe de jneapan aruncate pe plaiul inca vested, cu doar ceva branduse ofilite pe langa peticele mari ale zapezilor care inca mai rezistau sub razele soarelui puternic.

Apoi ne-am indreptat catre Varful Bora, decanul de inaltime al locurilor, cu 2055 metri. Catre el am avut de traversat saua prelunga ce-l desparte de Varfurile Mierului, o postata mare de zapada muiata de caldura soarelui. Pe varf jneapanul fusese taiat si peste tot, relicvele cracilor descarnate si abandonate zaceau ca intr-un imens osuar, dand muntelui aspectul locului unei mari batalii. O batalie inegala, absurda, a omului cu muntele. Omul invinsese, dar pretul era prea mare. Te-ai fi asteptat ca dupa atatia ani jneapanul sa dea semne de regenerare, dar nu, aici ramasese doar cimitirul sau. Bine ca pe partea cealalta, spre nord, cu infatisarea unei caldari glaciare imense, marea jneapanului ramasese intacta; spre adancul locului, urma unui firicel de apa, in mijlocul unui petec de poiana.

Vantul batea puternic si se lupta cu norii ce acopereau coastele nordice ale Parangului mai ales, stapanite din belsug de limbi mari de zapada. Ne-am asezat la admirat frumusetile care ne stateau in fata.

Sub noi, in adanca vale a Latoritei, pajistea inverzise inaintea tuturor locurilor care ne inconjurau. Acolo, o turma de oi isi facuse aparitia la stana lui David, novacenii temerari fiind cei dintai care incercau sa populeze muntele. Incolo muntele era pustiu. Chiar in fata noastra, oglinda Muntinelor, iezere ascunse sub pereti stancosi. Muntii Capatanii, cam de pe la varful de piramida izolata a Nedeii, se vedeau ca o linie continua, usor umbrita. Spectacolul cel mare il dadea Parangul: aproape de noi era Mohorul, masiv, barometrul locurilor, aratand vremea insorita de care aveam parte. Apoi Setea Mare, cu gramada mare de stanci intunecate risipite pe crestet. Mai departe, piramida inalta a Parangului Mare, inconfundabila, domina inaltimile. Carja si creasta prelunga catre Mija inchideau orizontul. Mai aproape de noi, Coasta lui Rus alcatuia o bariera sfarsita in saua inalta a Huluzului. Cand fusesem pe Varful Mierului se vedea, inca acoperit cu destula zapada, Varful Patru, din Muntii Sureanu; alaturi de el, mai maruntul Ausel. Si din creasta Lotrului, din zona inalta, ghicisem cateva inaltimi. Cam de la Piatra Alba catre Cristesti si Steflesti si privirile se oprisera la tuguiul Balindrului.

Venise vremea intoarcerii si cu ochii bucurati de spectacolul muntilor sclipind in soarele unei depline primaveri am luat calea catre masina din Saua Stefanu. In drum, intr-un cotlon ferit de vant, sub Varful Stefanului, un cioban adormise adanc. Cu fata in jos, cu palaria pleostita pe cap, sa-l apere de soare, nici macar nu ne-a simtit cand am trecut pe langa el.

Cateva zile mai tarziu, pe plaiurile acestea insorite s-a abatut din nou iarna.

Donează 30 de lei