Natura Lotrişorului, Munţii Căpăţânii, marcaje turistice

text: Dinu Boghez (Râmnicu Vâlcea)

Iarna, in special pe zapada proaspata descifrezi mai cu usurinta urmele animalelor padurii. Fie pe poteci tainuite, fie coborand spre firul apei, acolo unde ele vin sa-si potoleasca setea. Mistretul greoi lasa urme adanci. Cerbul si caprioarele au locurile lor ascunse. Caprele negre traverseaza versantii strecurandu-se catre locuri stiute numai de ele, cautand picaturile datatoare de viata. Dar si urmele lupilor si ursilor nu sunt dintre acelea intalnite rar. La ceas de toamna, boncaluitul cerbului pare sa rascoleasca padurea. Intamplari rare te pun fata in fata cu margeluse speriate care se invartesc cu repeziciune, ochisori ai unui pars imprudent. Dar si hohotul infricosator al rasului nu este un eveniment chiar atat de rar. Uneori, cate o bufnita cu ochii orbiti de lumina zilei isi mai flutura greoi aripile, intr-un loc mai ferit de priviri indiscrete. Cantatoare de tot felul, bine ascunse in frunzisul culmilor impadurite, incanta auzul. Chiar si iarna, cand copacii sunt dezgoliti de podoabe, in zilele insorite, pasari care nu-si tradeaza ascunzisul canta de mama focului, facandu-te sa gandesti cu sarg la zapada care-si va gasi sfarsit in caldura primaverii.

Iar daca animalele arareori se lasa privite, lumea vegetala se destainuie de la intaia raza de soare a primaverii pana la departatele zile de lumina ale toamnei la hotarul cu iarna. De la gingasii ghiocei care se ivesc pe coastele sudice ale Sturilor Puturoasei, de cum se duce zapada sau de la paralutele crucii voinicului, de culoarea cerului senin al diminetilor inca reci, pana la zurgalaii albastri ai lumanaricai pamantului care zvacnesc pe tulpina firava, multimi de sclipeti colorati intregesc peisajul floral al Lotrisorului. Liliacul salbatec - tulichina, crinul de padure, dintre cele rare sau brebeneii, viorelele, spanzul - care isi schimba culoarea de la movul cardinal la cel mai autentic verde iti incanta privirile. Lumea ciupercilor, colorate de la iasca cea galbena a stejarului pana la palaria sarpelui, de la gustul delicios la otrava cea mai perfida alcatuiesc aici o adevarata imparatie.

Imparatia are trasee si parcursuri turistice, pe care le amintim in continuare.

1. Chiar la inceputul vaii, pe malul stang geografic al paraului, se desfasoara o muchie interesanta care cuprinde frumoase turnuri stancoase, despartite de strungi inguste. Dintii de fierastrau ai muchiei se pot ocoli pe versantul nordic, dar unii dintre ei se pot urca cu usurinta. Prima jumatate a acestei muchii este constituita din acesti clontani izolati. Cealalta jumatate se desfasoara prin padure, fara puncte de priveliste, cu hatasuri care urmaresc muchia, ajungand in Varful Pietrele Goale (1380 m/ harta 1). Parcursul nu este marcat si dureaza 4-5 ore.

2. La circa 20 metri de la inceputul drumului forestier urca sustinut, chiar in lungul muchiei din malul drept geografic, poteca ce conduce la Sturii Puturoasei (harta 1), direct pe acestia sau pe sub ei, constituindu-se intr-un posibil circuit. Un marcaj vechi, cruce rosie, mai este inca vizibil pe alocuri. Durata 2½-3 ore, cu intoarcere in locul de unde am plecat.

3. Hoaga lui Ionca. Este un traseu semialpin, desfasurat pe marginea stanga a unui horn care se pierde in apropierea cotei 895 metri, punct de altitudine maxima a versantului drept geografic al vaii, aflat in amonte de Sturii Puturoasei. Depasirea unor formatiuni stancoase, pe brane sau strungi inalte, necesita cunostinte alpine elementare. Parcursul nu este marcat. Durata 1½ - 2 ore.

4. Cascada Lotrisorului - din malul stang geografic - reprezinta cel mai cunoscut si vizitat punct turistic din intreg ansamblul Lotrisorului. Ingustimea vaii in segmentul din amontele cascadei si necesitatea construirii drumului forestier au determinat schimbarea cursului apei si trecerea acesteia printr-un tunel. Asa s-a ajuns la un minunat aspect al Vaii Lotrisorului, deopotriva proba de ingeniozitate a omului. O poteca desfasurata pe versant ajunge pana la gura tunelului care la ape scazute poate fi strabatut fara teama, coborand apoi pe partea cealalta a versantului, din nou la drumul forestier. Inaintea construirii drumului forestier, aceasta portiune a cheilor trebuia strabatuta prin apa, escaladand cascadele existente.

5. La circa 200 m in amonte de cascada, in plina zona a cheilor, intalnim o inlantuire a doua hornuri. Unuia ii vedem conturul sfarsind in pereti stancosi, celalalt, oblic fata de vale, conduce catre o creasta apropiata. Aici gasim un fag gros, marcat cu I. C. De aici incepe Muchia Fagului, desfasurata pe fetele opuse vaii (adica in malul drept geografic), sfarsind in punctul de altitudine maxima (895 m) din amonte de Sturii Puturoasei. Pe parcurs exista puncte de belvedere de unde Cascada Lotrisorului poate fi vazuta in intregul ei. Puternic ascendenta, muchia are doua turnuri stancoase, belvederile amintite mai sus, care nu trebuie ocolite. Parcurs nemarcat. Durata 1½ - 2 ore.

6. Continuand pe vale, dupa ce trecem alte doua poduri peste Lotrisor, intalnim pe malul stang al vaii singurul afluent serios de pana acum. Este Apa Neagra, care culege ape de pe versantul sudic al Pietrelor Goale (1380 m), sfarsind catre confluire in frumoase cascade. La 50 metri in amonte, intalnim pe stanga Muchia Caprelor (deci in malul drept geografic). Escaladand-o chiar pe muchie ajungem la un turn izolat, bastion stancos inaltat in mijlocul padurii, intr-un loc indragit de caprele negre. De aici depasim o inseuare ingusta si impadurita, apoi urcam in poteca de creasta din amonte de Sturii Puturoasei. Parcurs nemarcat. Durata 1½ - 2 ore.

7. Cand terminam drumul prin chei locul se largeste considerabil. Imediat pe stanga (dreapta geografic), o vale cu drum forestier. Apoi trepte amenajate, cu balustrade, consemneaza inceputul potecii (harta 1) care conduce catre manastirea Frasinei (2 - 2½ ore) si la Olanesti (2 - 3 ore). Marcaj banda albastra.

8. La 50-60 metri dupa ce trecem podul (harta 1), gasim pe malul stang geografic, marcata cu punct rosu, poteca care urca spre Poiana lui Pavel si stana din Tarsa, intrand cu acest prilej in domeniul Naratului, prea putin cunoscut fata de cate frumuseti ascunde. Durata: 1½ - 2 ore pana la Poiana lui Pavel si 2½ - 3 ore pana la stana din Tarsa.

9. Drept inainte, gasim poteci catre Claia cu Brazi (3 - 3½ ore) sau spre Dosul Pamantului (3 - 3½ ore).

Prin pădurile Lotrişorului

In mintea tanarului ce eram atunci, poposit pe meleagurile Vaii Oltului, la poalele unor munti necunoscuti pentru mine, Valea Lotrisorului avea loc aparte. Citisem despre aceste locuri doar intr-un vechi almanah turistic, ca pe acolo nu sunt poteci, ci doar paduri cat vezi cu ochii, aruncate pe coaste abrupte, sfarsite in adancuri parca de nestrabatut. Un cunoscator al locurilor mi-a povestit cat de grea era pe atunci, fara drumul de astazi, incercarea de a strabate firul apei Lotrisorului, inchis intre pereti inalti si pravalit pe saritori inalte. De atunci insa, multe s-au schimbat.

Pe firul vaii a aparut un drum, insirat printre pereti abrupti (imaginea 16), iar acolo unde acestia erau prea apropiati, apa a trebuit deviata printr-un tunel, de unde revine la firul ei din totdeauna, prin frumoasa cascada de astazi. In zona cheilor vaii tumultoase, pe inaltul peretilor, s-au deschis trasee alpine cu grad de dificultate apreciabil si iarna, numeroasele firisoare de apa avantate prin hornuri si pereti inalti, cascadele de ghiata, alcatuiesc deliciul cataratorilor cautatori de astfel de aventuri. Si nu numai peretii abrupti si coloanele de gheata fac farmecul locurilor, dar sus, pe creste inaltate deasupra padurii, tancurile stancoase, cu abrupturi si brane la tot pasul, mandrii Sturi ai Puturoasei, atrag privirile si pasii celor curajosi.

Dupa ani de zile petrecuti pe inaltul muntilor valceni, un grup de prieteni cunoscatori ai Lotrisorului mi-au deschis caile prea putin cercetate de pe aici si asa s-au nascut multe peregrinari prin aceste locuri.

Mersesem mult, haladuind prin locuri umblate si neumblate, in drumuri care-si gaseau tinta in micuta cabana vanatoreasca, aflata acolo pentru odihna trupului si desfatarea sufletului cu frumusetile padurii (nu-mi era locul chiar necunoscut, pentru ca in anii in care doar singuratatea imi era tovaras de drum, o descoperisem urcand pe Valea Puturoasei pana in ochiul de poiana cu casuta si ogor prin preajma, din care batranul paznic de vanatoare Dulca isi aducea acasa in Mureasca, cu calul, bruma de cartofi ce-i ramasesera toamna dupa ce ursul ii dijmuise cat putuse recolta micului ogor de aici. Acolo, padurea te inconjura cu linistea vorbitoare si vuietul continuu al vanturilor care vin dinspre crestele cele mari.

Cunoscusem bucuria primaverii, cu drumurile florilor ce-si iteau capsoarele prin zapezile care se departau incet catre vremurile cele calde. Prin padurile inca desfrunzite se iveau ghioceii, viorelele, brebeneii si mai apoi pastitele, vestitoare ale Sarbatorilor Invierii Domnului. In zilele senine, vremea lina, lipsita de vanturile iernii, facea a primavara. Iar atunci cand frunzisul prindea viata si padurea isi ascundea vietuitoarele in locurile stiute numai de ea, timpul se scurgea catre vara.

Atunci apareau si florile cele mai frumoase. Crinul de padure cel pistruiat se ivea ici-colo in colonii rosietice. Tufe de tulichina, liliacul salbatec, se ascundeau prin locuri la care omul sa ajunga mai greu. Apareau pe alocuri clopoteii si mai apoi lumanarica pamantului, gentiana mai catre inceputurile toamnei, cu ciorchinele ei de flori albastre ca seninul cerului.

Apareau pana mai spre toamna, ciupercile. Una cate una. Una dupa alta. Buretii de fag, pastravii de padure, iasca cea galbena de stejar, palaria sarpelui cea atat de frumoasa si atat de otravitoare sau mai catre toamna cea adevarata, ghebele, manatarcile, nicoretii, galbiorii si… din nou buretii de fag.

Toamna isi facea aparitia colorand frunzele tremuratoare ale codrului devenit acum de arama. Pe alocuri, frunzele mesteacanului, de un galben transparent, filtrau lumina soarelui, in zbaterea lor usoara cu clinchete mici.

Anotimpurile se scurg pe nesimtite in zborul lor repede umblator catre iarna, catre padurile cele golite de frunze si cantatori si catre casuta unde focul din vatra ridica geana si mai apoi se aprinde cu ochi de balaur.

Si intr-o zi incepe sa ninga. Padurea este bucuroasa de mantia cea noua si atat de alba care i-a acoperit frunzele toamnei cazute peste tot. Iar noi, iubitorii potecilor stiute si nestiute ale adancurilor padurii, cu ochii si sufletul daruite muntelui, pasim pe zapada dintai. Padurea, sub pasii nostri, incepe sa vorbeasca. Jderii, cu urmele labutelor lor mici, isi marcheaza trecerea pe oriunde. Mai apoi urme ale infricosatorului lup, cu laba lui cea mare, isi afla locul de intalnire indreptandu-se catre Valea Puturoasei, acolo unde in poiana unei muchii, se afla “urlatoarea” lor.

Caprele negre isi afla locurile pe tancurile cele mari ale Sturilor Puturoasei si la vremuri grele coboara la adapostul padurii. Urmele de caprioara speriata sau numai tematoare coboara drumurile repezi ale padurii. Urmele cerbului, care a boncaluit atata toamna, isi fac loc pe crestele cumpene de ape si sunt semne pe scoarta vreunui copac pe care il scrijeleste cu coarne.

Mistretul isi face loc cu greu prin zapada, lasand in urma dara trupului sau cel mare, indreptandu-se catre izvoareele mlastinoase ale Lacului Doamnei, acoperite acum doar de un strat subtire de nea.

Si, in sfarsit, urmele ursului. Mos Martinul despre care se spune ca hiberneaza, dar care inspre Craciun isi incruciseaza potecile indreptandu-se spre Valea Lotrisorului, venind pe repezoiul pantelor abrupte, pe hatasuri cunoscute numai de el. Asistam parca la un sfat al batranilor padurii tinut in pragul iernii lungi care urmeaza. O zada, pe care ghiarele ursesti au scrijelit urme adanci, asa, cam pe la doi metri inaltime. Dincolo un copac langa care sunt urmele sezutului ursului care si-a scarpinat blana cea deasa, lasand acolo fire lungi de par. Mai departe urmele celor patru labe ale sale, Mosul Padurii, grupate intr-un moment de asteptare.

Intr-un alt loc, harjoana ursilor a lasat zapada framantata. Cateva picaturi de sange rosu pe imaculatul strat de nea arata ca harjonul s-a incins putin cam mult. Urmele sangerarii le vom reintalni tocmai jos, in Valea Lotrisorului, unde ii cheama impacarea.

Iar aici, in locul scapat din stramtoarea cheilor adanci si prapastioase, cu pereti inalti, acoperiti de coloane de gheata, s-au intalnit ursii cei mari, la sfatul dinaintea pragului dintre ani. Le urmarim apoi drumurile risipite pe vai si coaste inzapezite, pana spre Cascada Lotrisorului, cea care isi clocoteste apele datatoare de viata sub gheata buchetelor florale cu forme infinite.

In drumul nostru catre zgomotul civilizatiei mai intalnim ultimele urme ale caprelor negre, mistretilor si lupilor, venind catre vale, catre suvoiul apei cristaline.

Cand ajungem la sosea, langa motelul Lotrisor, realizam ca am fost in lumea basmelor nestiute, fara de care traiul unei saptamani, cu gandul la altele care-si pregatesc venirea, nu ar fi posibil.

citiţi aici continuarea articolului

Donează 30 de lei