Vârful Petrimanu, 1966 metri, în Munţii Latoriţei
text: Dinu Boghez (Râmnicu Vâlcea)
fotografii: Floriana Boghez (Râmnicu Vâlcea)
Trecusera multi ani de cand patrunsesem prima oara secretele Muntelui Petrimanu. Pe atunci, era catre el, venind dinspre Valea Latoritei, o poteca care se strecura pe-o muchie, prin padurea de fagi batrani inca neatinsa de mana omului. Poate de aceea pe aici gasisem, pe unul dintre ei, cea mai bogata recolta de pastravi de fag de pana atunci, care cu aroma tocanitei preparata la oras avea sa-mi aduca in casa parfumul padurii si amintirea locurilor pe unde-mi purtasem pasii. Era pe atunci poteca strecurata chiar pe creasta muchiei si doar cand ajunsesem la padurea de brad avea sa se incolaceasca mai intai pe coasta estica pentru ca mai apoi sa urce din nou pe muchie, dupa ce mai intai avea sa strabata o zona scurta de stancarii. Mai incercasem odata sa urc prin aceste locuri, intr-un inceput de primavara, cand pe crestele muntilor mai erau inca nameti acoperiti de ceturi dese, iar pe Valea Latoritei, pana a nu ajunge la casele de pe malul Lacului Petrimanu, de pe fiecare dintre vaile intalnite in cale se pravaleau fuioare de ape repezi si tumulltoase, inmanuchiate in streanguri de spuma alba. Pe muchia pe care o stiam, pe ploaia care se dezlantuise, taierea padurii, cu ragalii la tot pasul, mi-au facut incercarea de a urca aproape imposibila. M-am intors invins, din locurile pe care banuiam ca le stiu atat de bine.
De data asta eram in plina vara, intr-una din putinele ei zile cu soare si cer albastru cat vezi cu ochii. Am plecat de la motelul din vale (imaginea 1), am traversat apa Latoritei si am intrat pe drumul de contur al lacului (vezi harta, extras din lucrarea Muntii Latoritei, de Gheorghe Ploaie, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1987). Pe locul vechii colonii a celor care inaltasera barajul Lacului Petrimanu acum erau multime de corturi. Am mers mai departe, am depasit intrandul drumului intr-o vale priporoasa, am mai mers cateva minute (½ ora de cand parasisem motelul) si am apucat la stanga, pe un vechi drum de exploatare, acum napadit de iarba inalta pana la brau. Pana ce am atins linia muchiei bine cunoscuta, nu am facut altceva decat sa urc sustinut.
1 Cabana Petrimanu.
Mai apoi drumul de taf, cu panta mare, asa cum indeobste au acestea, urca pe versantul estic, de acolo de unde se zareste drumul de contur al Lacului Petrimanu pana la statia de pompare a apelor sale. Privirile zburda, din cand in cand, catre culmile inalte ale Muntilor Latoritei, catre crestele stancoase ale Mogosului (imaginea 4) si Boarnesului (imaginea 3), atat de spectaculoase. Tot urcand mereu, apar alte creste ale Latoritei, pana catre Varful Repezi (2013 m, spre est), Fratosteanu Mare (2053 m) si cel Mic (1979 m), sau Varfurile Turcinelor, sub care se afla una dintre stanele mari ale acestor munti.
Extras din lucrarea Muntii Latoritei, de Gheorghe Ploaie, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1987
2 Filigran pe drumul de tractor forestier.
3 Atractivul Munte Boarnes, 1933 metri.
4 Muntele Mogos, 1959 metri.
Drumul pietros si presarat cu pietre desprinse din versant urca mereu si cand ni se pare ca ne departam de muchia inceputului mai face cate-o serpentina in ac de par, care ne mentine in apropierea vechii poteci. Pe dreapta drumului, coboratoare, mai sunt vreo doua ramuri care se afunda in vechile taieri. Dupa 1-1¼ ore de mers, drumul se termina exact acolo unde intalnim firul vechii poteci ciobanesti (imaginea 6).
Poteca care se desfasura pe muchie a fost odata marcata cu cruce rosie si semnele ajungeau in Saua Pietrilor si coborau la malul Lacului Vidra, pe drumul de contur al acestuia. Astazi, din marcaj mai intalnim 8-10 semne si acelea sterse si numai dupa ce parasim drumul de taf. Asa cum sunt, sterse de timpul trecut peste ele, inca ne pot incredinta ca suntem pe drumul cel bun. De aici incolo intram dintr-odata in padurea de brad. Poteca s-a adancit in lungul anilor in fagase adanci, uneori traversate de trunchiuri doborate. De aceea uneori trebuie ocolite fagasele, pe marginea acestora, urmarindu-le totusi, pentru ca mai apoi sa revenim la poteca cea buna.
5 Creasta Boarnes - Mogos.
6 Incepe vechea poteca.
Intr-un loc, cam pe la mijlocul timpului petrecut prin padurea de brad, poteca se strecoara printre stancariile unui loc stramt, cu urcus sustinut, atata cat sa ne dea impresia unui adevarat horn. Prin padurea de bard nu mergem mai mult de ½ ora, de unde mai departe, chiar pe creasta muchiei pe care am urcat-o, incep poienile. Ajungem in saua unui plai intins, iar ceva mai sus, pe stanga, zarim vechea stana a Petrimanului, cu izvor in apropiere. Astazi din ea a mai ramas doar acoperisul prabusit (imaginea 7). Suntem intr-un loc larg al Muntelui Petrimanu, dominat de varfuri care de abia incep sa se zareasca.
7 Vechiul loc al stanei.
8 Saua Pietrilor, la 1760 metri altitudine.
9 De pe Varful Petrimanu, 1966 metri altitudine.
Urcam pe muchia din fata si curand intalnim drumul ciobanesc care ducea la stana veche, desprinzandu-se din drumul strategic al Muntilor Latoritei, construit in preajma primului razboi mondial. Daca l-am urma, spre dreapta, in cateva minute am ajunge la stana cea noua si mai departe - ½ ora - in Saua Pietrilor (imaginea 8).
Traseul pe care ni-l propunem (de abordat pe timp cu vizibilitate, altfel nu vedem nimic din privelistile Muntilor Latoritei, care, aici, la mijlocul acestora, sunt deosebite) incepe sa urce sustinut catre Varful Petrimanu (1966 m). Atunci cand atingem poteca ciobaneasca amintita, suntem la sfarsitul a 2½ de cand am parasit casele de pe malul Lacului Petrimanu. Urcam sustinut pe plai. Depasim un prim varf, de unde panorama caldarii acestui munte ni se infatiseaza in intregime. Catre varful cel mare urcam o culme din ce in ce mai inalta. Din stanga, alta culme inalta a Muntelui Petrimanu, cu un varf ceva mai modest, de doar 1917 metri, urca spre cota maxima. Mai intai trecand printr-o sa scurta, apoi printr-un varf abia rasarit din creasta, printr-o alta sa, bine pronuntata si in sfarsit ajungem pen varful cel mare, cu cununa de stanci deasupra lui. Noi continuam urcusul, trecand pe langa doua varfuri ornate si ele cu stancarii si la sfarsitul unei ore de cind am parasit drumul stanei, ajungem pe varf (imaginea 9).
Avem de aici privelisti largi. Catre marele Parang, al carui mai apropiat varf al Mohorului pare a acoperi orizontul. Din Curmatura Oltetului apar varfurile mari ale Micaii si Galbenului. Masivul Munte al Purului - 2049 metri (imaginea 10) ne sta in fata, aproape de l-ai atinge cu mana. Doar drumul alpin, ajuns aici in saua inalta ne desparte de el. Varfurile calcaroase ale Pietrilor (imaginea 11), Boarnesului si Mogosului (imaginea 5), zvacnesc catre cer cu stancile albe, stralucitoare. Alti munti, ai Lotrului, ai Capatanii sau ai departatului Fagaras incanta privirile si nu ne pare rau ca am urcat una din crestele secundare ale Latoritei.
10 Muntele Puru, 2049 metri.
11 Muntele Pietrile, 1881 metri.
12 Intinsul plai al crestei.
Daca vom urca Varful Purului, sau vom parcurge drumul alpin catre Parang sau catre Valea Lotrului, sau vom cobori spre statiunea Vidra, avem tot atatea optiuni care ne vor incanta ochii cu locurile minunate ale acestor munti. Drumul de intoarcere, prin locurile prin care am urcat, dureaza 2 ore, iar popasul pe malul lacului, in cabana de aici, in cort si poate intr-o noapte cu luna plina, ne va imbia intotdeauna la reveniri pe meleagurile acestor altitudini.