Refugiul Gera/ Gerea şi creasta, toamna, Munţii Căpăţânii
extras din lucrarea lui Nae Popescu - Muntii Capatanii - Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1977
2a Cheile Folea.
3 Cheile Folea.
S-a sfarsit drumul prin chei si cu el si primii 21 km pe care-i parcusesem pana acum. Ajunsesem la locul numit La temelie, acolo unde altadata incepusera lucrarile hidrotehnice ale unei captari de apa ce urma sa ajunga in „marea” de la Vidra. Acum doar niste ziduri de beton stateau marturie acelor vremi si prin preajma lor, apa tantosa a muntelui.
4 La Temelie.
Am trecut Paraul Folea, nu fara incidente din cele cu udatura la picioare, dar pana la urma am ajuns pe malul rapos. Vechea poteca se dusese de mult, de cand pe aici fusesera taieri barbare in urma carora zapezile, pravalite pe coasta, lasasera urme adanci. Un biet triunghi galben, din cele putine intalnite de cand parasisem drumul pietruit al Olanestilor, agatat de un colt de stanca si mai apoi un altul pe coaja unui copac ne arata drumul pe mai departe. Am inceput sa urcam din greu. Ionica, mai sprinten, inainte si eu dupa el, cat puteam de repede. Pana la urma poteca a depasit coasta golasa si am ajuns printre fagii inalti, ramasi dupa taierile salbatece care naruisera muntele. Si-a facut loc bradul si poteca a ajuns una linistita, croita mai mult pe coasta muntelui, aproape fara urcusuri. A aparut acum si chiciura, sau mai bine zis pospaiala de ninsoare cazuta nu cu multa vreme in urma. Si pe jos multime de ciuperci, galbiori si palarii de sarpe otravitor. Razele soarelui incepeau sa coboare in spatele Stogului, dar pana cand frigul noptii sa le incremeneasca din nou, picuri de apa ne imbrobonau fruntea ori de cate ori o ramura de brad ne mai statea in cale. O poenita cu franturi de coliba din timpul ce trecuse peste ea, un alt urcus printre brazii care lasau sa se vada prin rariste seninul cerului si iata-ne in fata stanei Batrane, la nume si stare, asezata pe marginea baltii parca vesnice din calea croita de „Carpatina”, vechea societate italiana care exploatase prin 1934 padurile din preajma.
5 Stâna Bătrâna, poate un viitor refugiu.
Era lumina multa, acum la vremea scapatatului si urcusul scurt pana catre marea poiana de pe aici nu ne-a facut sa simtim asprimea frigului inserarii. Am parasit drumul Carpatinei, care se ducea catre Izvorul Mierlei si mai departe catre Saua Hadarau si l-am urmat pe cel mai de sus, care ne-a dus repede in mijlocul brazilor. S-au stins razele soarelui si o data cu ele, scrasnetul pamantului inghetat ne-a facut sa simtim din plin semnele iernii incremenite pe bobitele de afine, pastratoare a ultimei dulcete a zilelor de toamna. Urcam mereu, frigul incepea sa ne cotropeasca si raspantia catre refugiul Gerea, innoit pe meleagurile de pe aici, nu mai aparea. Pe culmea din fata, undeva cam departe, a aparut silueta unei stane si incepusem sa ne gandim ca acolo vom innopta. Ceva mai departe, in drumul nostru cam fara sperante a aparut o postata de poiana laterala, care parea ca desparte brazii. Tot acolo, un triunghi galben, putin intors catre poiana, parea sa arate ceva. Ionica a apucat pe despicatura dintre brazi si doar dupa putini pasi a dat semn ca a gasit casuta refugiului.
6 Mânătarca.
7 Refugiul din Gera, 1800 metri.
In lacasul dintre brazi, pe pamantul imbrobonat de primele ninsori, cu izvoare si bancute in preajma, casuta verde statea tantosa in mijlocul poienii. Placuta de pe peretele de afara arata cota 1800 si cineva se straduise sa-i determine si coordonatele geografice.
Eram de-a binelea obosit. Frigul patrunzator, de cand intrasem in padurea de brad si cei 25 km sfarsiti aici in pragul casutei ma adusesera la capatul puterilor. Am intrat inauntru si mai mult m-am pravalit pe primul scaun intalnit. Apoi am inceput sa privesc in jur. Peste tot era curat. Oranduila in toata cabana. Paturi cu saltele confortabile. Soba de teracota, cu silueta eleganta, de care s-a apropiat Ionica, sa-i incropeasca cu o pastila de spirt si cateva surcele aflate la indemana flacaruia timida care avea sa ne si incalzeasca ceva mai tarziu. Pana atunci, palpaiala timida, luminoasa, parca ne-a dat puteri. Eu mai ales le-am capatat si cum aici aveam si semnal la mobil, mi-am instintat pe cei dragi ca ajunsesem cu bine la capatul primei zile de munte. Din telefoanele date aflu ca vom avea si oaspeti, dintre cei de seama, dintre intemeietorii refugiului.
Cand, dupa vreo ½ ora au ajuns, s-au incins convorbiri multe, deoparte si de cealalta, despre lungul drum facut pana aici, cu voie buna si voiosie. O manatarca uriasa (imaginea 6), culeasa de ei din drum, asa cam de 1½ kg, starneste uimirea. In casuta soba incepuse sa imprastie caldura placuta, din sticla de tuica adusa de cei doi, intr-un ibric a inceput sa fiarba cate ceva si au dres-o cu piper pisat. Cam piscacioasa licoarea, dar a dezlegat limbile, inaintea somnului care a asternut linistea in cabana. Armonia serii au stricat-o putin doar niste braconieri - ne-au spus cei care-i cunosteau bine - si care poate ar fi ramas peste noapte aici daca figurile noastre, vizitatori neobisnuiti nu le-ar fi produs oarecari semne de intrebare. Dar ce sa zic, bine c-au plecat.
Peste noapte am iesit pe afara, sa incerc sa ghicesc timpul de a doua zi. Era frig tare, vantul batea in rafale puternice si de pe cerul negru ca smoala sclipeau stele multe si n-am stiut cum sa intru mai repede in caldura sacului de dormit.
Noaptea a trecut repede si cand am iesit afara, la crapatul zilei, bruma groasa acoperea pajistea. Sub picioare pamantul inghetat troznea in scrasnete mici. Ne-am luat ramas bun si ne-am tot dus in vrerea noastra. Urcam pe plaiul Gerei si pe laturi brazii erau acoperiti cu zapada cazuta mai deunazi si cate-un varf de-al lor, incarcat peste masura, isi pleca semetia. In departari, ingramadeala de nori stateau buluciti peste crestele Fagarasilor si Lotrului. La noi cerul era senin si doar rafalele vantului napraznic ne zgaltaiau mereu. Poteca se vedea desenata sub bruma de omat asternuta peste plai si se indrepta spre cupolele arcuite ale varfurilor mari, aproape de 2000 m, ale Preotei si Ionascului.
8
9 Cozia, văzută din Vf. Gera.
10
11 Vf. Preota, dreapta şi Vf. Ionaşcu, stânga.
12 Vf. Căprăreaţa.
Cand le-am depasit, din muchia celui de pe urma am inceput sa coboram. Curand, am dat de poteca ciobaneasca ce cobora de la stana din Govora. Pe ea am mers pana am depasit firele de apa zgomotoase ale Vaii Reci.
13 Pe culmea Ionaşcului.
14 Borna de pe Vf. Ionaşcu.
15 Pârâul Rece.
Mai sus apa venea din plaiul molcom, dar mai jos urmau pereti stancosi si apa de abia de se strecura printre ei, prevestind marea inclestare dintre peretii Stogsoarelor si Builei. Am urcat malul celui de al doilea parau, am ajuns in Saua Lespezilor si am poposit la casuta de aici.
16 Casa din Şaua Lespezi.
17 Creasta Builei, văzută din Lespezi.
Soarele era inca puternic, dar cerul incepuse sa-si piarda stralucirea si norii incepusera sa-si arate coltii. Cateva imbucaturi, la repezeala, ne-au domolit foamea. Nu prea aveam timp. Drumul inca lung pe care-l aveam de facut si imbulzeala norilor pe cer ne-a gonit din loc. Am urmat la inceput drumul de sub Varful Lespezilor.
18 Vf. Lespezi.
Altadata, poteca marcata il urca si-l cobora, in drumul ei catre Varful Zmeuratului, dar multimea drumurilor forestiere au transformat-o in amintire. Drumul pe care eram s-a transformat in poteca, pe deasupra stanei din aceste locuri si firele ei ne-au condus catre padurea de brad, acolo unde si vantul si-a pierdut taria. Era pe aici tot poteca stiuta de mult, trecand pe nesimtite peste felurite specii de arbori, de la brad la paltin si fag. Doar ca din cand in cand trebuia sa-i cautam firul pierdut prin incalceala copacilor doborati de furtuni si unii si de batranete. Cerul se innourase de-a binelea si pasii nostri erau din ce in ce mai grabiti. Urcusurile si coborasurile se succedau unul dupa altul. Din loc in loc mai erau si ochiuri de poiana, cu ramaturi de mistret si in locurile mlatinoase si scaldatori ale acestora. In fuga am trecut pe langa ramasitele statiei vechiului funicular de la Grosii Bodestilor, capatul locului de unde bustenii, in anii de demult, se transportau pana la Brezoi. Erau multe amintiri despre calea lunga a funicularului pe care nici eu nu il apucasem functionand. O statie era jos, in chei, unde o mocanita transporta bustenii pana la statia de la casa lui Zdarcea. Alta era tocmai sus, in Saua Hadaraului. Apoi una sub Varful Folea si ultima la Candoaia. Dar cine mai zaboveste asupra amintirilor de nici macar cu o suta de ani in urma.
Cand am ajuns la rascrucea din Saua Comarnice, trecusera aproape cinci ore de cand plecasem de le refugiul din Gera. O clipa ne-am gandit ce ar fi daca am lua-o pe sub seninarile din Buila, dar ne-am razgandit repede. Am inceput coborarea. Am trecut pe langa ramasitele vechii stane din Comarnice, ne-am intalnit cu un grup care dorea sa mearga in Saua Vanturaritei, cu altul care tocmai se intorcea de acolo si coborarea pana la cabana din chei s-a sfarsit repede.
18a Cabana Cheia si Stogsoarele.
19 Claia Strâmbă.
20 Stogşoarele.
21 Claia Strâmbă.
Era vanzoleala mare la cabana. Masini, oameni multi, locuri putine si norocul ne-a fost cu cabanierul care ne-a indrumat intr-o camera inca neterminata, din podul care tocmai se amenaja. Apoi cabanierul ospitalier ne-a oferit ciorba din aripi de curcan, bere si multa bucurie ca ne-a revazut dupa atata timp. Sub calcarele luminoase ale locului - Claia Stramba, Stogul si Stogsoarele - ne-am petrecut timpul pana in preajma inserarii. Peste noapte cerul s-a instelat si aveam nadejde ca si ziua care urma va fi tot frumoasa.
Un ceai baut la repezeala dimineata, ramas bun de la gazda noastra cea primitoare si iata-ne la traversarea cam dificila a Paraului Cheia, pe niste arbori aruncati peste albia lui. A urmat urcusul pana la gura tunelului, coborarea pana in locul de unde se desprindea muchia plaiului Pietrii Taiate si de aci am urmat, pe vreme cu cer senin, vechea poteca care avea sa ne scoata tot la Olanestiul din care plecasem cu doua zile inainte.
22 Vf. Folea.
23 Vf. Vioreanu, stânga; Cheile Recea.
25 Umerii Sălcetului, Claia Strâmbă, Cheile Recea, Stogşoarele.
26 Troiţa din Şaua Prislopel.
27 Claia Strâmbă, Cheile Recea, Stogşoarele, Stogu.
28 Vf. Stogu.
Pe coaste de munte, uneori printre tancuri, alteori prin poieni, printre bradui, mesteceni ori fagi batrani si uneori cate-o fagoaica, am ajuns pana la urma la drumul ce ducea ori spre schitul Bradu ori spre satucul Tisei. De aici, de langa troita locului, nici nu ne-a mai trebuit mult ca sa coboram pe ultima parte a drumului catre Olanesti. Rezerva de apa ni se terminase de mult si cand am ajuns la izvorul din coasta n-am stiut cum sa ne saturam setea mai repede.
Cand am plecat de la bancuta cu izvorul apropiat odihnei noastre asteptam doar coborarea pe piciorul muntelui prelung, care avea sa ne scoata din nou la drumul pietruit pe care-l parasisem mai deunazi. Marcajul cam rar avea sa ne joace o ultima festa si n-am izbutit sa prindem poteca cea buna ci doar pe o alta, vizibila si care ne-a scos tot pe drumul de pe Valea Olanestilor. Ceva mai sus decat sperasem, undeva prin preajma bisericii din Pietris.
29 Biserica veche din Pietriş.
30 Izvorul 24 din Olăneşti.
Era drumul infrumusetat de apusul zilei de toamna, cu frunze linistite alunecand pe firul de apa cristalina, doar ca era ceva mai lung. Am trecut acum pe drumul cotropit de raceala zilei de toamna, cu frunzis mult leganat de adierile vantului de seara. Biserica cea veche a Pietrisului era tot cocotata pe deal, alcatuirile captarii de apa zagazuiau apele raului si masinile cu cei ce-si petrecusera pe vale ziua frumoasa treceau pe langa noi. Pana in drumul pietruit al Olanestilor mai adaugasem vreo doi kilometri. Ne gandeam la locurile strabatute, cu urcusuri si coborasuri, la multii kilometri parcursi, la zilele si frumusetile de care avusesem parte. Pana la bancuta din calea autobuzului clipele au zburat ca gandul.