Refugiul Agăţat - Rânca, luna noiembrie

Era cam ora 12 cand am ajuns in creasta. Poate daca colegul meu era singur, ar fi mers mai repede, dar a trebuit sa-si potriveasca pasii dupa ai mei. Ne-am odihnit cat de cat, aproape de Varful Iesului, ne-am aruncat privirile spre culmea muntelui si am ajuns acolo, departe, unde era Saua Stefanului si drumul propus pe creasta Latoritei. Si atunci am stiut ca drumul nostru va avea alt sfarsit decat cel propus. Gandeam amandoi la fel, dar nu ne-am marturisit. Am coborat prelung in Saua Gheresului, am privit oglinda lacului, acum inghetat (imaginea 3) si am inceput sa urcam serpentinele catre Saua Pietrii Taiate, prelungi si mai ales multe.

Cand am ajuns sus, la inceputul traseului de pe Coasta lui Rus si deasupra Lacului Zanoaga Mare, inghetat si acesta (imaginea 4), am zabovit aruncandu-ne privirile catre Caldarea Calcescu si intrebandu-ne daca n-ar fi mai bine sa coboram catre Obarsia Lotrului. Undeva departe se vedeau, intunecate, contururile Apusenilor. Mai pastram o slaba nadejde ca vom putea merge catre Latorita, chiar daca aceasta de abia palpaia... 

Asa ca am apucat poteca de creasta, peste ingramadirea de stanci aruncate parca cu furca din Setea Mica (imaginea 5), apoi peste inaltul varf al Setei Mari, 2365 m si am coborat spre Hornul Lacurilor. De undeva dinspre Caldarea Calcescu urcau doi turisti. Dinspre Mohorul se apropiau trei vanatori. Cand ne-am apropiat, unul din turisti ne-a povestit cat de amarat era ca nu putuse face baie in lac, din cauza ghetii! Si noi ne-am facut ca-l credem. 

Am trecut de varful aproape plat al Plescoaiei si, pe la ora 4 p.m., am ajuns in Saua Mohorului. Ne grabeam cat puteam, intunericul era aproape. Undeva catre varf grupul altor turisti ne-au facut sa nu ne simtim singuri. Cand am inceput sa coboram Mohorul, soarele aproape disparuse, iar cand am dat peste Creasta Iezerului (vezi imagini la) intunericul s-a pregatit sa cuprinda muntele. Cei trei tineri ne-au ajuns la coborare si cum vazusem o masina stationata pe drumul alpin, i-am intrebat daca este a lor si... daca ne puteau lua pana la Ranca. Visul nostru despre creasta Latoritei pana la Voineasa luase sfarsit.

Am ajuns repede la Ranca (imaginile 7 si 8), ne-am odihnit intr-una din pensiuni si a doua zi am luat drumul intoarcerii.

Donează 30 de lei