Refugiul Agăţat - Rânca, Munţii Parâng

Refugiul era tot cum il stiam, catarat pe stanca imensa, inconjurat de brazi. Am gasit inauntru joagarul si toporul, cu care o bucata de vreme ne-am taiat lemne pentru noaptea geroasa care ne astepta. Intr-un cui statea agatat caietul cu impresii, bun prilej de aduceri aminte. Pe negandite a venit inserarea si ne-am restras in adapostul inalt. Sa recunosc, de cand fusesem pe aici prima oara, imi dorisem o alta noapte petrecuta in aceste locuri. Acum, intr-o toamna tarzie, imi vedeam visul aevea si pe deasupra ma astepta o noapte cu luna plina si cerul cu nori risipiti imi dadea speranta luminii argintii risipite pe intinsul poienii si a clontanilor stancosi de peste ea. Am intrat in refugiu si am aprins lumanarile din fereastra, asa, ca sa se vada ca aici, in mijlocul muntelui, imens, era un loc de adapost. Sobita de tabla, cu lemnele arzand din plin, pana la urma a dat si caldura si peste noapte n-am simtit racoarea gerului de afara. Sau poate doar flacarile jucause, cu limbi nazdravane aruncate in incapere ne-or fi dat amagirea caldurii! Si cand tarziu am iesit pe prispa refugiului, in noaptea cu luna plina, sa-i privim razele aruncate in poiana cu bruma groasa, peste brazii inalti, cu profil enigmatic si creasta luminata ca ziua, parca nici nu ne mai venea sa intram in refugiu. Si nu ne-am mai trezit, pana cand a sosit alba-n sat si a dat semne ca trebuie sa ne pregatim de plecare. Focul se stinsese de mult si racoarea din “casa” ne-a zorit sa strangem tarhatul repede si sa coboram din inaltul refugiului in mijlocul poienii cu bruma groasa.

Din cele doua variante de urcus am ales pe cea care suia pe coasta muntelui, cu poteca strecurata printre stancile presarate in cale. Cateva locuri cu ghetus asternut peste pietre, jnepenii, de care din cand in cand ne mai prindeam si iata-ne ajunsi repede in poiana de sub caldarea glaciara, cea cu stanca cea mare din mijlocul ei. Au urmat apoi serpentinele potecii care ne-au scos langa ceea ce ramasese din vechiul bordei ciobanesc al locurilor. Pana aici trecusera aproape 2 ore de mers. A fost acesta momentul de a hotari traseul in continuare. Daca am fi ales pe cel marcat pana in Saua Gruiului (vezi si ) nu prea aveam sanse sa ajungem acolo unde vroiam pe lumina. Si asa excursia se dorea a fi una cu un traseu cam lung, pentru ca voiam sa intram si in Muntii Latoritei si locul inoptarii era unul departat. Asa ca ne-am hotarat sa urcam coastele din stanga noastra, cele de pe malul drept geografic al Vaii Jietului.

Eram in preajma stanei, la circa 1900 m altitudine, si pana in creasta, pe acolo pe unde ne propusesem, in Saua Paclesii (vezi harta la ), aveam mai bine de 300 metri diferenta de nivel. Catava vreme am urmat intinsul caldarii, pana a ajunge in preajma Lacului Rosiile. Apoi ne-am angajat catre locurile mai inierbate de pe coasta, pe acolo pe unde ni se pareau mai accesibile. Panta abrupta si obstacolele pe care trebuia sa le ocolim, stanci, limbi de grohotis si morena aruncate pe coasta, palcuri de jnepenis, toate acestea ne-au luat aproape 2 ore. Am avut insa prilejul sa admiram multe din minunatiile caldarii, pe care de pe aici le-am putut privi pe indelete. Sclipeau in soare culmile Sureanului si inceputurile celor ale Lotrului. Lacul Lung (vezi foto la ) aproape ca nu se observa, doar un ghetus ingust pierdut printre clinurile caldarii. Lacul Rosiile (vezi foto la ) era tot un luciu de gheata. Parangul Mare era invesmantat in razele soarelui.

Si, mai bine decat oricand, am zarit hatasul ciobanesc care urca in Muchia Sliveiului. Il stiam, suisem pe el intr-o imprejurare cand tinusem cu orice pret sa ajung pe muchie si sa cobor pe malul Lacului Verde (imagine la ), sa-i sorb din priviri verdele apelor sale si sa-mi aprind imaginatia cu enigma adancurilor sale. Si tot acum, printre jnepenii compacti care acopereau coasta, venind dinspre Coasta lui Rus, cam de pe langa Lacul Ciobanului (vezi ), am zarit poteca ce cobora prin acele locuri. Atunci, in alte vremuri, pasind pe acolo pentru prima oara, am strabatut poteca din Caldarea Gheresului (imaginea 3) si am ajuns pana la urma la bordeiul stanei din Rosiile. Imi aduc aminte ca din bordeiul intunecat a iesit un batran. Parea urias. Si toata seara ne-a tot povestit, ba despre avionul care se ciocnise de peretele Parangului Mare, ba despre drumul nostru de a doua zi catre Lacul Verde. Si seara trecuse pe nesimtite cu povestile baciului. Impresiile de atunci. starnite de Lacul Verde, erau visele tineretii mele, care si acum pareau aproape.