Embedded Files
Donați 3,5% din impozitul pe venituri sau pensii (bani care altfel nu rămân la Dvs.) pentru România natura. Uite cum:
Extras, cu actualizări, de pe harta lui Nae Popescu din ghidul Munţii Căpăţânii, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1977; harta nu a avut scară, nu din omisiunea autorului ci din cauză că a fost atunci o perioadă de câţiva ani când nici o hartă, la nici o editură, nu a avut voie să fie publicată cu scară pe ea.
text: Dinu Boghez (Râmnicu Vâlcea)
fotografii: Floriana Boghez (Râmnicu Vâlcea)
12-13 octombrie 2009. Cand am iesit din casa, intunericul inca mai stapanea orasul. Pe strazi, oameni putini, strecurati prin locuri cu felinare inca aprinse. Spre dealurile rasaritului, o geana de lumina parea a se infiripa. Ajungem la autogara si in scurta vreme ne asezam pe scaunele microbuzului de Brezoi.
Cand ajungem la capatul drumului, dupa atipeala din leganatul masinii, Brezoiul ne intampina cu strazi pustii, doar un pic animate de calatorii coborati la capat de drum. Cativa curiosi se uita mirati la poverile din spatele nostru, in timp ce noi, cuminti, ne asezam la rascruce de drum, sperand in vreo ocazie care sa ne duca spre Gura Latoritei, etapa in drumul spre locurile unde aveam intentia sa urcam. Opreste repede langa noi, un nene cu masina confortabila si mai apoi mers zgaltait si coboram la ramificatia spre Ciunget. Parcurgem de aici doar vreo cateva sute de metri si din urma ne ajunge alta masina, care ne lasa la Gura Repedei. Aveam de mers pe aici cale de vreo 6-7 km, pe drumul din lungul Vaii Repedea, atat de mult incercat de viiturile vreunei ploi torentiale, pana cand incepeam urcusul spre stana din Tarnovul Mic ( vezi şi ), alta etapa in drumul de urmat mai apoi. Si iarasi norocul ne aduce din urma o masina de carat lemne, care ne mai ia din picioare si acesti din urma kilometri. Vezi mai mult despre relief România.
O luam voiniceste pe drumul intortochiat, cu serpentinele sale in ac de par. Strabatem culorile toamnei incremenite pe frunzele fagilor pritre care se strecoara drumul. Urcam pe nesimtite, ba din cand in cand, cate o scurtatura mai taie cate una din serpentinele prea lungi. Pe drum, in fata noastra sunt urme nu indeajuns de vechi cat sa nu recunoastem niste bocanci de munte. Par a fi cand trei, cand patru si dintre ele una pare de femeie sau oricum de picior mic. Urmele sunt si de intors si par a fi facute pe vreme ploioasa. Cu ele in calea noastra ajungem la izvorul cel mare al stanei. Un popas aici, la vana de apa puternica chiar la vremea asta de seceta. Din urma, ajunge pana la noi zgomot de motor care pare a se apropia. Uneori nu se mai aude, alteori porneste din nou. Ne gandim ca daca am mai fi asteptat putin jos, am fi implinit si ultimul noroc din ziua aceea, tractorul care urca pana la stana la care mergeam. Dar asa continuam drumul scurt pana la stana din Tarnovul Mic.
Lasam pe dreapta refugiul construit de ciobani pentru turisti (imaginea 38), care daca sunt multi, poate nu-i mai deranjeaza.
38 Refugiul din Tarnovul Mic.
46 Piatra Tarnovului, vazuta de la stana din Tarnovu Mic.
Desi ospitalitatea Tugulestilor, cei care stapanesc locurile de pe aici din tata in fiu, este bine cunoscuta. Dar obiceiurile au mai evoluat in timp si de cand l-am cunoscut pe tatal celor de acum, un barbat inalt, puternic, desi in varsta - avea pe atunci aproape 70 de ani si mergea in fiecare an la stana lui de suflet, construita cu mai bine de 100 de ani in urma - poate s-or mai fi schimbat. Atunci, in anul acela - 1970 - cu furtuna grozava, cand l-am intalnit prima oara, desi eram cam multi, a trimis dupa noi un baietandru, Stefan, cel care in anii din urma incepuse sa imbatraneasca si el, sa ne cheme in stana lui cea de poveste. Si nu s-a lasat pana nu ne-a omenit pe toti, stransi in jurul focului cu fum cam inecacios.
Acum, cand ajungem la stana, constatam ca de multicica vreme pe aici nu mai fusese picior de cioban si stana parea cam alunecata intr-o parte. Si nostalgia vremurilor de alta data parca statea prin preajma. Dar muntele era insorit si caldura molcoma a toamnei starnise gazele pregatite de adormirea iernii celei lungi. Peretele Pietrii Tarnovului (imaginea 46) sclipea in soare si pe langa el urca limba de brana inierbata, catre varful cel mare.
Ziua era scurta si mai aveam de ajuns pana la stana din Gropita, unde vroiam sa innoptam. Drumul pana spre varf nu era tocmai usor si cu toate insistentele Florianei am pregetat sa-i urc inaltimea. Pe deasupra, stiam, de cand ii trecusem lungul crestei, cu doar vreo 3-4 ani in urma, ca pe poteca taiata altadata cu toporul, printre jepi, acestia crescusera din nou si nici atunci nu-mi fusese usoara trecerea prin ei. Dar Floriana a tinut mortis sa urce si a facut-o pe fata inierbata, pe drum de brana, pe verticala muntelui, pana deasupra avenului cu legende haiducesti... (imaginea 48) Incursiunea a durat putin, dar la intoarcere mi-a marturisit ca numai usor nu-i fusese.
48 Vf. Tarnovu Mic vazut de langa Avenul Haiducilor.
55 Creasta Muntilor Parang vazuta din creasta Pietrii Tanovului.
62 Popas la “cabinetul” stanei Tarnovul Mic.
68 Vf. Ursu, vazut de la stana Tarnovul Mic.
Cand s-a intors Floriana, ne-am mai odihnit oleaca, cat sa mai privim spre locurile inalte ale Fagarasilor, Lotrului si Latoritei, pe care acum ajungeam doar cu gandul si pana la urma ne-am desprins din mirajul pietrii argintii si am plecat spre vechea poteca ce inconjura muntele. In locul acesteia ne-am trezit cu ditamai drumul croit prin grohotisul muntelui de calcar (imaginea 82) si prin colonia de paltini de la poalele lui (imaginea 96). Bine ca izvorul cu apa rece ramasese intact. Cat priveste paltinii de altadata, unii mai stateau in picioare. Dar versantul Tarnovului, cu grotele sale banuite si unele incercate ( vezi ), turnurile de calcar inaltate pana la cerul muntelui, sunt tot ca odinioara.
82 Pe sub abruptul sudic al Pietrii Tarnovului, pe vechea poteca, acum drum de exploatare.
84 Abruptul sudic al Pietrii Tarnovului.
88 Abruptul sudic al Pietrii, Vf. Nedeia 2130 m, Vf. Negovanu 2064 m.
96 Colonia de paltini din abruptul sudic.
Soarele scalda piatra argintie si varfurile mari din imprejurimi, ale Negovanului si Nedeii, la care urma sa ajungem erau insorite si pareau blajine in lumina dupa amiezii. Urcand si coborand, asa cum facea si vechea poteca, drumul cel nou ne poarta pe la Saua din Borogeana, apoi urca spre locurile de unde ne despartim de drumul catre Saua Negovanului. Noi ne abatem la stanga, pe poteca ce ne poarta pasii spre stana din Gropita, aflata la cota 1680 m.
Am ajuns la stana cam in doua ore de cand plecasem de la Tarnovu Mic. Am gasit stana asa cum o stiam, curata si parca intocmita cu un soi de noima “tehnologica”, asa cum mi-o prezentase ciobanul de acum 3-4 ani. Numai ca de data asta se vedea clar ca nu mai fusese intrebuintata de mult. Se schimbasera obieciurile pastorale si nu pot sa-mi dau seama daca era bine sau rau. Apa aveam la doi pasi, privelistea de pe prispa stanei ne prezenta Tarnovul in toata maretia lui (imaginea 114), incaperea in care ne hotarasem sa petrecem noaptea era podita si tavanuita si avea peretii imbracati in sita. Urma sa avem o noapte linistita si nici racoroasa nu avea cum sa fie. Doar ceva urme de soricei, ne starneau oarecum ingrijorarea. In incaperea in care altadata se prepara branza, pe o grinda a ei, am privit la o ciudatenie. Trei cuiburi de lastun, unul langa altul si poate se asezasera asa sa treaca mai usor peste napastele care-i pandeau mereu.
114 Piatra Tarnovului vazuta de la stana din Gropita.
120 Creasta Muntilor Latoritei. De la stanga la dreapta: Fratosteanu Mare, Fratosteanu Mic, Vf. Repezi, Vf. Paraginosu.
124 Creasta Muntilor Capatanii. De la stanga la dreapta: Varfurile Ursu si Balota.
135 Stana din Gropita la rasaritul soarelui.
145 Nedeia 2130 m, Beleoaia 2109 m.
Am urmarit cum se pierdea lumina soarelui peste creasta Negovanului, cum profilul semet al Tarnovului isi pierde culorile argintii si cand peste munte s-a lasat intunericul, am intrat in sacii de dormit. A fost noaptea cu luna plina si peste munte se lasase lumina ei rece. Ne-am trezit cu geana de lumina anuntata de rasaritul soarelui si am mai stat ceva timp pana sa-si faca aparitia dansul. De abia atunci am apucat poteca ce mai intai urca si apoi cobora la firul apei Gropitei, atata cat mai era din ea la vremea asta de seceta. Prin padurea de brad prin care se strecurau vechile hatase ale oilor care ieseau la plai, apoi printre tufele de jneapan care punctau coasta muntelui, am strabatut Cuculeiul, cum ii spuneau locului ciobanii, pana sus aproape de Varful Negovanului (imaginea 150). Ne-a luat aproape 2 ore ca sa urcam coasta dura si cand am ajuns aproape de varful amintit am avut de admirat caldarea nordica a acestuia. Cat am urcat coasta muntelui pe culmea dinspre Huluzu a aparut o umbra de animal mare, cam roscat dupa cum parea si mare de se vedea profilat pe cer si nu putea sa fie cainele vreunei stane intarziate sau vreo vulpe pricajita, ci doar un lup singuratec. Noroc ca era departe si nu avea el treaba cu noi.
150 Caldarea nordica a Negovanului.
156 Piatra Tarnovului vazuta de pe Vf. Nedeia.
157 Orizonturi largi de pe Vf. Nedeia.
165 Muntii Parang, de la Micaia - dreapta, la Parangul Mare - stanga.
177 In Saua Nedeii.
De aici incolo ne-am abatut pe coasta sudica a Muntilor Capatanii. De unde ajunsesem, Parangul isi etala inaltimile, ba chiar si cladirile din statiunea Ranca se vedeau bine. Era cerul senin si zarile se vedeau pana departe. Dar vantul batea cu putere si peste munte se lasase o pala de frig. De aici a venit si umbra de indoiala ca vom putea cobori pe unde ne propusesem, mai ales ca stiam ca o muchie sudica, ca mai peste tot, era extrem de lunga si existau temeri ca in localitatea Polovragi vom ajunge pe innoptat.
Floriana s-a urcat pe crestetul Nedeii si a privit spre locurile nimicniciei pe care le domina. Acolo, printre momaile si pietrele din varf, a verificat si altitudinea acestuia cu altimetrul avut la indemana.
Ne-am intalnit apoi la ciotul vechii troite ridicate aici, in saua larga (imaginea 179), la locul nedeii ciobanesti din vremuri de mult apuse. Nu era chiar din vremurile acelea, dar troita, ceva mai roasa de trecerea anilor tot era in picioare. Acum din ea mai ramasese doar bucata de lemn scamosat care iesea din pamant. De aici am plecat mai departe, aveam inca drum lung de facut pana dadea intunericul. Nu atat drumul pe coastele golase ni se parea lung cat cel care-l aveam de facut pe Valea Taraiei, pe drumul forestier care ne scotea la Polovragi. Era cam ora 11 si aici ne-am luat masa de pranz. Cu privelistile Balotei si Ursului in fata, cu cele ale crestelor mari ale Parangului si cele care se pierdeau in adancul vailor pe care le aveam de strabatut, am petrecut multa vreme.
179 Ramasitele vechii troite din Saua Nedeii.
194 Fundal: Negovanu - stanga, Nedeia - centru, Balota - dreapta, pe muchie Vf. Corsoru, 2065 m.
Aveam de urmat poteca crestei. O stiam bine, mai fusesem pe ea de cateva ori, urcand sau coborand si de fiecare data de aici avusesem amintiri de nesters. Doar ca acum si pe aici buldozerul facuse drum, catre un plai intins, undeva spre apa Cernei. Dar varfurile inalte ale Beleoaiei, Corsorului si Cujbei tot acolo ramasesera. Cerul capatase acum norisori din cei decorativi si vantul din creste cazuse cu desavarsire. Am intins pasul cat am putut si nimic nu ne hotara sa mai facem vreun popas. Curand coborasul a devenit accentuat si Varful Polovragilor din fata parea din ce in ce mai aproape. Mergeam teleleu, fara nici o grija, cand, pe nepregatite, latraturile venite din fata si mai apoi vreo 2-3 dulai ciobanesti ne-au scos din amorteala. Ne-am oprit, am tot strigat catre stana din fata, cea din Pleasa (imaginea 204), dar alti caini veneau spre noi. Se adunasera vreo 8 - si ciobanul ne-a spus apoi ca erau cu totii vreo 14. Ne-am asezat si i-am sprituit cu spray-urile noastre cu piper, de care cainii nici nu s-au sinchisit. I-a trecut supararea ciobanului, care venise pana la urma, doar cand a auzit ca spray-ul nu era paralizant. Am mai stat de vorba, ne-a spus de primarul satului, care doar plecase de vreo doua ore, ne-a indrumat la drum si ne-a linistit spunandu-ne ca pana in Polovragi, doar fix 20 km mai aveam. Ne-a mai precizat ca pe Valea Taraiei nu sunt exploatari forestiere si nici circulatie de masini.
204 Stana din Pleasa.
208 Creasta Parangului. De la stanga la dreapta: Parangul Mare, Setea Mare, Mohoru, Papusa, Micaia.
Am trecut peste Varful Polovragilor, de unde am admirat ultimele imagini ale Parangului, apoi am ajuns la lungul drum catre Valea Taraiei. Era liniste totala si doar frunzele intomnite mai fluturau prin aer. Dar din urma s-a auzit un zgomot de motor si chiar am zarit capota unui Aro albastru care iesea dintr-un drum secundar. Si iar s-a asternut linistea si noi mergeam mereu. Pana cand am ajuns pe firul Taraiei nu s-a mai intamplat nimic. Din urma masina parea ca nu ne mai ajunge. Si noi, cum puteam, numaram kilometrii care parca se inmulteau mereu. Cand am auzit din nou zgomotul masinii si mai ales cand am fost invitati sa urcam sus, pe lemne, nu ne-a venit sa credem. Cocotati pe lemne, cam chinuiti, dar frumusetea Cheilor Taraiei, cu pereti inalti de calcar, din care curgeau rauri de grohotis venite din guri intunecate, cu albia paraului secat, pierdut prin cine stie ce sorb, tot ne-au incantat. Doar ca n-am putut fotografia frumusetile, ca prea trebuia sa ne tinem zdravan pe gramada de lemne.
Ne-am dat jos de pe lemne in rudarie, acolo de unde erau soferul si insotitorul cu palarie de oier novacean pe cap. Ne-au intrebat oamenii unde mergem si cand au auzit ca ar fi trebuit sa prindem un autocar spre Valcea si pana atunci mai era destul timp, ne-au si propus sa ne duca cu masina lor, cea boiereasca, un Opel. Sigur, nu pe gratis. Pana acolo am ajuns in vreo 15 minute si am mai avut de asteptat pana la sosirea autocarului. Si seara ne-am petrecut-o acasa, mancand linistiti capsunele tomnatice cumparate de la marginea soselei dinspre Polovragi.
Page updated
Google Sites
Report abuse