Stâncăriile Doabrei/ Doabrelor, în Munţii Lotrului, prezentare detaliată

text: Dinu Boghez (Râmnicu Valcea) 

Floriana şi Dinu Boghez 


Stancariile Doabrelor au fost incluse in Parcul National Cozia, asa cum rezulta din placa asezata dupa ce treci podul peste Lotru din orasul Brezoi (vezi harta 1 si schita 2). 

 (harta 1 - extras cu actualizari din lucrarea Muntii Steflesti/ Lotrului, de Constanta Trufas, Gheorghe Ploaie, Valer Trufas, Gabriela Apostol, Editura Carro, Bucuresti, 1996)

(schita 2, autor Dinu Boghez) 

Infatisarea acestora este cu totul deosebita. De la aspectul de carapace de broasca testoasa cu care te intampina, pana la varfurile ascutite cum ar fi cel al Zimbrului, care privit de pe Muchia Cosarei pare o adevarata gura de rechin, la cele de pe muchia vestica cu cele doua rinduri de dinti insirate unul sub altul, pana la abrupturi cu verticale impresionante, unele cu aspectul unor turnuri de catedrala, despartite fiecare dintre ele de hornuri intortocheate, cu arbori agatati de te miri ce. Locurile te fac sa crezi ca esti pe taramul unei alte lumi. Pentru mine orice incursiune as face prin mijlocul acestor stancarii, imi arata intotdeauna alte frumuseti, pe care parca nu le-as fi vazut niciodata. 

Pe Valea Doabrei. 

Primele stancarii. 

Valea Doabrei.

Ar fi de precizat ca vaile adancite printre pereti inalti, adevarate chei, prin care chiar nu-i bine sa te prinda vreo descarcare de nori, cu torenti revarsati prin ingustimea acestora, au toate iesiri in creasta care conduce in Poiana Sulitei (vezi schita 2). Chiar daca acestea sunt uneori mai greu de strabatut, fie din cauza doboriturilor de copaci, fie din cauza unor hornuri ceva mai verticale, pamantoase si impadurite, strajuite de stancarii, dar care nici unul nu necesita mijloace tehnice de catarare. Cand esti pe creasta si intalnesti in cale abrupturi, uneori cu migala, dar de fiecare data, din aceste locuri, prin ocolirea tancului cu perete abrupt, exista o iesire convenabila. Poate doar oboseala incercarilor de felul acesta sa ne para ca pe aici am intrat intr-un adevarat labirint. Timpul acordat acestor plimbari prin zona nu trebuie sa fie dramuit, pentru a avea intotdeauna rezerve. Peste tot sunt poteci si conducatorii de capre scoase la pascut le cunosc bine, chiar daca pe acestia ii intalnim arareori. Si peste toate acestea, se inalta Poiana Sulitei, un altfel de nod orografic, catre care converg toate aceste muchii stancoase. 

Dintii de rechin ai Doabrelor.

 Muchia vestica a Doabrelor.

 

Sunt Doabrele pastratoare ale unor comori florale bine ascunse. La inaltimi de 6-700 metri putem gasi floare de colt. Gasim si iedera alba si o specie probabil unica de caldarusa aproape neagra - Aquilegia boscaiana, numita asa dupa numele unui profesor clujean, mentorul in materie de botanica al invatatorului Banu, care a descoperit-o bine ascunsa intr-una din vai. Dar deditelul este adevarata comoara a acestor locuri. Floarea asta albastra ca cerul unei zile de primavara, cu firisoare galbene rupte din soare in inima sa - risipita pe pantele abrupte, acolo unde a gasit grauntele de pamant care sa-i permita sa creasca si unde se poate apara de oameni certati cu frumusetea naturii - este cea care incanta ochiul in zilele inceputului de primavara.

Asadar, atunci cand pasii ti-i indrepti catrea labirintul Doabrelor, trebuie sa stii ca aici gasesti peisajul aparte pe care ti l-ai dorit, cu tancuri solitare, cu flora aproape unica, cu privelisti catre muntii mari de care este inconjurat. Ai Capatanii, ai Lotrului si mai cu seama ai Fagarasilor. Poate ca locurile n-or fi chiar unice prin muntii romanesti, dar aceasta inclestare intre stanca si viata ramane un loc de care iti vei aduce aminte multa vreme.

Floare de colt (Leontopodium alpinum); foto: Trestian Gavanescu (Ramnicu Valcea).

Caldarusa neagra (Aquilegia boscaiana); foto: Trestian Gavanescu (Ramnicu Valcea).