Munţii Căpăţânii, pe creastă, în luna mai

Apoi, cand am ajuns langa primul pod, a trebuit sa improvizam o punte peste torentul navalnic, ca sa putem trece mai departe. Nimic nu mai era asa cum stiam alta data. Am apucat-o pe primul drum care incepea sa urce (cel de la est de Izvorul Mierlei/ trasat de noi cu verde pe harta). Dupa putina vreme ne-am dat seama ca nu parea a fi cel pe care ciobanii suiau cu mijloace auto, ci doar unul de veche exploatare forestiera. Am mers pe el pana la capat, acolo unde mai sus nu era decat padurea, cata mai ramasese din ea. Am ajuns acolo o data cu ploaia.

Speriati de fundatura in care intrasem, umezita din belsug de ploaia care cadea din cer si de ora cam inaintata, ne-am intors. Am ajuns din nou la firul Vaii Repedea si am continuat sa urcam pe ea, mirandu-ne de fiecare crampei de drum pe care-l mai gaseam la locul lui. Din nou pe punti improvizate, am ajuns pana la o casa forestiera care scapase de furia apelor, desi acestea ajunsesera pana la pragul ei. Acolo ne-am oprit. Peste noapte, ploaia de seara s-a transformat intr-una mocaneasca, taraind mereu din cer, picuri cand seriosi, cand strecurati prin panza cetii ce stapanea valea.

A doua zi ne-am plimbat pe vale in sus, pana la Izvorul Mare, ce vine tocmai dinspre Varfurile Cosanei si Ursului (vezi harta), atat de tumultos incat si peste el ar fi trebuit sa aruncam punti improvizate, de-am fi vrut sa trecem mai departe. Ne-am intors la casa noastra de-o noapte, asteptand vreo inseninare miraculoasa. Trecuse de pranz binisor, cand in spatele norilor ce incepusera sa devina plimbareti s-a zarit discul soarelui si aceasta doar pentru o clipa. Ne-am strans lucrurile, am coborat valea si tot pe drumul pe care urcasem si ieri, am inceput din nou sa suim.

Am ajuns din nou acolo unde acesta se termina si am luat-o direct prin padure (linie verde punctata pe harta). La inceput mai rara si catre creasta spre care ne indreptam din ce in ce mai deasa. Au inceput sa apara stancarii pe care a trebuit sa le ocolim. Tovarasii mei sperau sa ajunga in creasta si acolo sa gaseasca plaiul care sa ne conduca spre stane. Eu speram sa dam mai repede de poteca ce venea din dreptul hidrocentralei, marcata de mult cu punct rosu. Pana la urma chiar de poteca aceasta am dat, ba chiar si de urma firava a punctului. Pe ea am mers pana la Izvorul Mierlei si mai departe pe un drum pe care am ajuns repede la stanele din Tarnovu Mare. 

Tocmai la timp, pentru ca din cer incepusera sa cada din nou picuri marunti de ploaie, ba chiar, rari deocamdata si cativa fulgi de zapada. Chiar de acolo unde intalnisem izvorul amintit, cobora un drum (desenat tot cu verde pe harta), tentant pentru ce urma a doua zi. Cand am intrat in "cabinetul stanei" - locul de dormit al ciobanilor sefi, au inceput pale puternice de vant si zapada navalea de pe munte in vartejuri care nu prevesteau nimic bun. Am carpit ochiurile de fereastra cu bucati de polietilena gasite prin preajma si ne-am pregatit locul de stat peste noapte, cel putin feriti de vant. De abia dupa aceea am intrat in stana si acolo am descoperit o incapere inca mai ferita de vant. Ne-am mutat acolo tot tarhatul si, avand si avantajul vetrei de foc a stanei, am petrecut o seara scutita de urgia ce se dezlantuise afara. Focul aprins repede ne-a incalzit si ne-a uscat cat de cat. Peste noapte, doar din cand in cand, cate o pala de vant coborata din creasta a mai zguduit stana. 

Zgribuliti dupa frigul zorilor, ne-am trezit cand a dat "alba-n sat". Focul, trezit din atipeala noptii, ne-a dezmortit din moliciunea asternutului de scandura neaosa si seninul crestelor inzapezite ne-a redat entuziasmul. Afara, zbiceala unui pospai de ger intarise pardoseala noroioasa din preajma stanei. Si spectacolul crestelor inzapezite ca-n toiul iemii ne-a facut sa uitam clipele mai rele petrecute pana atunci.

Dinspre piramida Nedeii si fruntea taiata in stanca a Negovanului, dincolo de Saua Funicel, trecand peste varfurile inalte ale Balotei si Ursului, zapada sclipind in bataia soarelui scapat de linia orizontului, amutea orice carteli. Cand vezi atatea minunatii si stii ca vine atat de repede timpul despartirii, doar tragaciul aparatului de fotografiat iti mai da speranta amintirilor.

 Cand sa intram din nou in stana, pe o polita aninata in afara ei, doua randunele zgribulite si gurese, cu ciocul larg deschis, ciripeau voinice, la nici un metru de mine, fara sa se teama ca le-as putea atinge. De abia cand am intrat din nou in intruchiparea de lemn unde ne adapostisem, am zarit aninat de acoperisul ei cuibul cu randunicile speriate si din el razbatea gangureala puilor infrigurati.

A venit timpul intoarcerii, dar inainte de a cobori de-a binelea am urcat pana pe Varful Tarnovul Mare, pe plaiul proaspat pospait cu spuzeala zapezii intarziate, de acolo de unde varful apropiat al Fratosteanului din Muntii Latoritei, crestele indepartate ale Parangului si se-metia ascutisurilor cele mari, Cristesti, Steflesti, Balindru, Sterpu si cate altele ale Lotrului, inzapezite, fara macar o pata de pamant inegrit de topeala primaverii, ne-au incantat ochii. Doar marele Fagaras era in continuare ascuns dupa valatuci de nori inchiondorati.

Pe drumul intalnit la urcare am inceput sa coboram, pana acesta si-a schimbat brusc directia. Un pic speriati am dat peste creasta din stanga lui si... surpriza, am gasit capatul drumului pe care urcasem. Pana in vale, doar eram pe el a patra oara in numai doua zile, nimic nu ne-a tulburat ziua de primavara cu soare sclipitor si flori risipite prin iarba. Ajunsi in vale, iar a trebuit sa traversam apa involburata, pe alte punti; cele dinainte nu mai existau, ploaia cazuta intre timp umflase apa, care acum era parca si mai nabadaioasa. Am trecut pe la casele Vatajelu, cu prispa insorita, am parcurs ultimii kilometri pe Valea Repedea si apoi am mers pe asfalt pana la gura Latoritei. Am asteptat acolo autobuzul. Cand am reajuns acasa, in Ramnicu Valcea, strazile orasului ne-au adus repede cu "picioarele pe pamant". Fusesem intr-un taram fara prihana cea de toate zilele si parca acum aveam o strangere de inima.

Actualizări pentru hartă

Casa Verde, I.F. Barboaia, nu mai exista de mult. Odata, de la Casa Verde pornea o poteca (care urca catre un dormitor forestier, undeva intre stana din Tarnovul Mare si cel Mic) care a disparut cu totul.

Acum, ceva mai departe, urca un drum nou, al taierilor masive de pe aici, drum pe care se ajunge cam in dreptul stanei lui Ceapa. Pe acolo drumul se infunda si trebuie, de la capatul sau, sa traversam cateva zeci de metri, fara poteca, pana la capatul de jos al altui drum fo-restier, care ajunge la Izvorul Mierlei, nu departe de stana lui Ceapa, doborata de cei din Vaideeni.

De pe drumul din Valea Repedea, dupa ce trecem de o casa pe stanga si de Izvorul Mare, cateva sute de metri mai incolo intalnim pe dreapta - un loc mai larg pe vale, un alt drum forestier, diferit de cele de pe harta, care se intoarce spre dreapta, urcand cu panta mare. Putin inainte, pe dreapta, pe o stanca proeminenta, apare un punct galben, un marcaj pe care in lungul acestui drum il mai intalnim de vreo 10 ori. Marcajul ne scoate la izvorul stanei din Tarnovu Mic. Deasupra lui se afla refugiul facut de ciobani si la circa 500 metri si stana.

Mai departe, pe langa un podet si o alta casa, Casa Neagra, urca spre stana din Tarnovul Mic marcajul cruce rosie; acum, casa si marcajul sunt disparute. Apa Repedei vine navalnica la ploi torentiale si in ultimii 5-6 ani a desfintat drumul de doua ori, iar refacerea lui a fost in-totdeauna superficiala, cat sa se ajunga la captarea hidro de la confluenta Repedei cu Funicelu.

Paraul Mierlei izvoraste de sub stana lui Ceapa; amplasamentul acesteia - acum doar un acoperis pus la pamant de ciobanii stanei din Tarnovu Mare - este sub Varful Tarnovu Mare, la coborarea nordica din acesta. Poteca marcata candva cu punct rosu - fluent, pentru ca si acum se mai afla razlet semne, ajunsa la Izvorul Mierlei urca cateva minute, ajunge in preajma stanei lui Ceapa, trece pe sub munte pe langa locul actual al stanei Tarnovu Mare (izvor in apropiere) si continua spre stanele din Tarnovu Mic. Cand coboram la izvorul stanei din Tar-novu Mic, deasupra se afla refugiul construit de ciobanii acesteia - Tugulestii - dupa care, la 500 metri, aflam stana. Si deasupra acesteia se afla un izvor.

Vârful Zmeurăt

Varful Zmeuratului/ Zmeuret (aflat imediat la vest de Vf. Govora) este unul dintre cele mai cunoscute ale Muntilor Capatanii. Poate pentru ca se afla deasupra importantului sat din Valea Lotrului, cel al Malaii, sau poate pentru ca aici, in marea poiana de sub cupola sa, isi avea familia Bratianu casa de vanatoare.

Drum catre Varful Zmeuratului urca pe versantul sudic, venind dinspre Masivul Builei, pe Valea Costesti, apoi pe Muchia Netedu - Lespezi. Din drumul de creasta se ajunge aici fie dinspre Valea lui Stan (est, pe Valea Lotrului), fie dinspre Valeanu (vest/ vezi harta). Dar singura cale urcand pe versantul nordic, venind din satul Malaia, este cea care urmeaza.

Ajungem la Malaia cu autobuzele ce merg spre Voineasa; sau cu cele care ajung doar pana la Brezoi (spre Valea Oltului), de unde cu ocazii urcam cei circa 25 km inspre amontele Lotrului. Din Malaia, urcam pe ulita de pe Valea Satului, pana la ultima casa locuita. Suim apoi pe drumul de tractor al unei vechi exploatari forestiere, chiar pe muchia dintre cele doua vai ce se unesc aici. Curand ajungem la o ramificatie de drumuri (notata de noi cu R pe harta). Cel din stanga (B) pare mai tentant si este cel mai scurt, dar in partea lui finala este atat de inierbat incat cu greu ne descurcam. Pe aici insa, trecem peste un paraias, apoi pe firul lui pana la izvorul care-l genereaza, unde gasim o cruce veche, de piatra, care-l strajuie. Crucea a fost ridicata de Elena Bratianu. In A se termina drumul forestier.

Mai departe de A urca poteca veche, firava, acum acoperita din belsug cu iarba mare si care ajunge repede in cea care suie pe muchia ce ne conduce catre stanele din Poiana Zmeuratului si catre varful cu acelasi nume. Ajunsi aici, ne intalnim cu drumul de tractor ce a urcat pe muchia amintita la inceput si care, ceva mai lung dar mai clar, ocolind obarsia vaii principale, ajunge sa se intalneasca cu poteca. Ca sa nu fim supusi unor mici balbaieli, este bine sa urcam pe acest din urma drum, chiar daca el, datorita taierii padurii, pare dezolant.

Facem deci un ocol pe la obarsia Vaii Satului, ne inscriem pe sub munte si drumul sfarseste acolo unde ne intalnim cu poteca amintita mai inainte si pe mai departe cu singura poteca ce se inscrie in urcus pe Muchia Zmeuratului. Pana aici s-a scurs 1 ora de cand am parasit satul.

Mai departe poteca urca abrupt prin padure, in serpentine dese, nedespartindu-se nici o clipa de muchia muntelui. Poteca este clara, chiar daca astazi nu mai are folosinta pastorala. Padurea compacta lasa arareori locuri de priveliste. Dar atunci cand le avem, zarim inaltimile Lotrului, catre Varfurile Sterpu (mai spre Valea Oltului) si Balindru (mai spre apus). Dar vedem si catre crestele Fagarasilor, in care Suru, Budislavu si chiar Ciortea se deosebesc mai bine.

Undeva mai aproape de noi, spre stanga, prin perdeaua copacilor, apare cascada Paraului Grotu. Urcam din greu, atata vreme cat suntem printre fagi, dar atunci cand acestia se raresc si apar brazii, serpentinele se lungesc, panta se indulceste si curand ajungem in marea poiana de sub cupola Zmeuratului. Cand sosim aici constatam ca au trecut circa 3½ ore de cand am parasit satul.

Un popas in poiana amintita merita a fi facut. Am iesit din padure chiar langa stana din poiana. Uneori ospitaliera, alteori nu. Ceva mai spre capatul de jos al poienii se afla ruinele vechii stani a Bratienilor. Ceva mai departe se afla o movila de pamant inierbata, sub care s-or mai afla ramasite ale vechii case de vanatoare. Am apucat-o inca in picioare. Avea 12 camarute si dupa spusele ciobanilor de atunci, de prin anii '70, avea chiar camera de baie, cu jgheab ce aducea apa Paraului Zmeurat pana in casa. Acum totul este amintire, chiar si jgheabul, din care se mai regasesc crampeie.

Daca dorim apa proaspata coboram pe poteca din fata stanei, pana la firul paraului amintit. Peste apa, gasim poteca ce urca in saua dintre Varfurile Zmeurat si Ionascu, folosita de ciobani ca sa scurteze drumul catre Valea Costesti. Daca dorim sa intindem cortul, pentru o noapte petrecuta in aceasta frumoasa poiana, gasim loc cat poftim.

Putem in continuare sa urcam poteca ciobaneasca, bine conturata si sa ajungem in drumul alpin ce se desfasoara pe o buna parte a Muntilor Capatanii, intre Saua Pietrele Rosii (de sub Varful Ursu) si pana in Saua Preota. Drumul acesta este si acum folosibil pentru masinile de teren ale ciobanilor, dar si pentru autoturisme obisnuite. Pana in drumul de creasta facem circa ½ ora.

De aici si pana pe cupola Zmeuratului, la cei 1938 m ai sai, nu facem mai mult de 10-15 minute. Risipite pe fata muntelui stau cateva stanci, printre care gasim stinghere tufe de bujor de munte. Anunta acestea, urmand drumul spre marile inaltimi ale Capatanii (catre vest), coastele Ursului si Pietrelor Rosii, pana spre adancul Vaii Carpanoasei, inrosite de jaratecul cocozarului (bujorului de munte), cum i se mai spune prin aceste locuri.

Groapa Malaii (la nord-est de Vf. Ursu) poate constitui alt important loc spre care putem sa ne indreptam pasii. Sau, in drumul spre Ursu, putem sa apucam pe drumul forestier spre dreapta, inca inainte de a ajunge in creasta si care ne conduce mai repede in Saua Zanoaga.

Ajunsi pe cupola rotunjita a Varfului Zmeurat avem privelisti catre o buna parte a crestei acestor munti. Catre Varful Ursu - 2124 m, catre rasarit spre succesiunea de Varfuri Ionascu - 1979 m, Govora - 1958 m, pana spre Preota - 1954 m si Gera, de doar 1886 metri, sfarsind in Valea Lotrului, acolo de unde incep acesti munti.

Atrag privirile zimtii crestei Builei, lama impresionanta de calcar, pe care daca am privit-o in apusul soarelui ne impresioneaza sclipirea de argint a acesteia.

Catre sud, poteca intersectata de drumuri forestiere coboara pe Muchia Lespezi - Netedu, catre Valea Costesti, sau se abate catre sud-est spre Curmatura Comarnice, de unde putem cobori la cabana de pe Valea Cheii sau putem sa ne indreptam catre potecile Builei.

Din Curmatura Zanoaga (de la vest de Zmeuret), o poteca coboara in Valea Bistritei, catre manastirea cu acelasi nume.

In marea Curmatura Rodeanu - 1628 metri (spre vest de Curmatura Zanoaga), minunat loc de campare, este izvor in imediata vecinatate a crestei, pe versantul nordic, langa un vechi canton silvic, astazi prabusit. Aici ajung drumuri dinspre Horezu, cel de pe Valea Bistritei trecand prin cheile cu acelasi nume, sau cel de pe Valea Bistricioarei, trecand pe la casa militarilor de sub Valeanu.

Oriunde te-ai incumeta sa mergi pe creasta Muntilor Capatanii, mai ales indreptandu-ti pasii catre vest, spre Curmatura Oltetului - granita cu Muntii Parang, frumusetile masivului ti se dezvaluie una cate una. Iar Varful Zmeurat, cu legende tesute in jurul lui si cu frumoasa belvedere de pe crestet, este doar un pretext pentru a cunoaste acest taram al unor frumuseti pe nedrept trecute spre anonimat.

Donează 30 de lei