Ţambalul românesc este un instrument cordofon acţionat prin lovire cu ajutorul a două baghete („ciocănaşe”) din lemn, care sunt învelite la capăt cu un material textil. El a fost folosit în spaţiul „Vechiului Regat” (în special în Muntenia) până în perioada interbelică, după care utilizarea sa a fost tot mai restrânsă. Consemnările muzicale îl pomenesc ca fiind întâlnit pe teritoriul românesc încă din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea (F. J. Sulzer), dar prezenţa lui pe aceste locuri este mult mai veche. Spre deosebire de modelul ţambalului „unguresc”, la români, instrumentul este de format mic (are o lungime de 85 de centimetri). La cântat, ţambalul românesc este ţinut de interpret în zona abdomenului, fiind agăţat de gât cu o curea. Cutia de rezonanţă a ţambalului (de formă trapezoidală) este flancată de două piese paralelipipedice din lemn masiv, pe care sunt fixate coardele. În partea stângă a instrumentului, coardele sunt fixate cu ajutorul unor cuie metalice de mici dimensiuni iar în partea dreaptă sunt prinse şi acordate cu ajutorul unor cuie groase de oţel. Cuiele groase sunt fixate forţat în „butucul” de lemn al ţambalului. Rotite cu ajutorul unei chei, ele întind coardele până la înălţimea potrivită. Ţambalul românesc are în jur de 22 de sunete. În registrul grav, pentru fiecare sunet, există câte o coardă (sau două, acordate la unison). În registrul mediu şi acut, numărul coardelor acordate la unison ajunge până la patru sau cinci. În limbajul lăutăresc, aceste grupuri de coarde se numesc „coruri”. Coardele din registrul mediu şi acut sunt secţionate pe lungimea lor cu ajutorul unor „căluşe”, în două sau în trei părţi. Prin acest procedeu constructiv, fiecare secţiune a aceleiaşi coarde poate emite un sunet cu o înălţime diferită.

Forma de acompaniament la ţambal este numită „ţiitură”, aceasta constând dintr-o figuraţie armonică, alcătuită din formule ritmico-melodice diverse. La ţambal se pot emite simultan doar două sunete. Sunetele pot fi prelungite ca durată, în cazul în care interpretul nu opreşte vibraţia coardelor cu ajutorul palmelor. Uneori ţambalul este folosit şi ca instrument solistic.

Ţambalul din imagine este nefuncţional. El a fost confecţionat în localitatea Reghin, la o fabrică specializată în construcţia instrumentelor cu coarde. Perioada construcţiei – sfârşitul secolului trecut.