La români naiul a fost răspândit în secolele trecute mai ales în spaţiul „Vechiului Regat”, fiind întâlnit cu predilecţie în formaţiile muzicale lăutăreşti. În perioada interbelică a secolului al XX-lea, folosirea naiului în cadrul culturii orale a cunoscut un declin evident. Odată cu relansarea lui în cadrul muzicii de scenă, prin intermediul lui Gheorghe Zamfir (în a doua jumătate a secolului trecut), naiul cunoaşte o revenire spectaculoasă în plan interpretativ.

Naiul este un instrument aerofon labial care foloseşte la cântat tuburile închise la capătul inferior. Producerea sunetului se face într-o formă primitivă prin dirijarea cu buzele a aerului pe marginea deschisă a tuburilor. Astfel, prin despicarea coloanei de aer la capătul superior al acestor tuburi se obţine sunetul fluierat. Diferenţierea înălţimilor la nai se face prin schimbarea tuburilor rezonatoare (care sunt construite cu lungimi diferite). Dispunând de un ambitus bine reprezentat (peste 20 de sunete) şi folosind tehnicile de cântat specifice fluierelor, naiul a reuşit să facă faţă cu succes exigenţelor actuale de interpretare, cerute de muzica tradiţională. Naiul modern are o scară de stare majoră (cu fundamentala de obicei pe sunetul sol). Prin înclinarea instrumentului în timpul cântatului se pot schimba caracteristicile acustice ale ansamblului rezonator, acest procedeu făcând posibilă intonare coborâtă (chiar şi cu un semiton) a sunetului iniţial. Acordajul instrumentului se face prin modificarea lungimii tubului rezonator (de regulă la baza tubului dopul este fixat cu ceară pentru a fi cât mai etanş). Tuburile sunt dispuse vertical în forma unui arc de cerc, pentru manevrarea mai uşoară a instrumentului în timpul interpretării. Materialul folosit la construcţia naiului este lemnul de esenţă tare (acesta fiind fiert înainte de prelucrare). Tuburile naiurilor profesionale sunt făcute din bambus.

Instrumentul din imagine este construit din lemn de salcâm (fiert), el fiind făcut după modelele folosite de interpreţii actuali din cadrul muzicii orale.