buciumul cu varianta sa tronconică dreaptă (tulnicul)

Buciumul este un instrument aerofon cu ambuşură folosit pentru semnalizare. El este întâlnit în mediul pastoral (montan) românesc. În funcţie de zona în care este construit, buciumul se găseşte sub diverse variante (din lemn, din tablă, cilindric, tronconic, terminat cu o lulea etc.). Buciumul este confecţionat din trunchiul unui lăstar de la baza pomului, care este secţionat pe jumătate şi sculptat în interior în formă de tub. „Doagele” obţinute în acest mod, sunt lipite cu răşină de brad sau cu smoală. Ele sunt înfăşurate apoi pe toată lungimea lor, pentru a fi etanşe, cu o bandă subţire făcută din coajă de cireş, vişin sau mesteacăn. Instrumentul are fixat în partea sa superioară un muştiuc primitiv din lemn. La români, buciumul se întâlneşte sub diverse forme constructive. Modelul tronconic drept al acestui instrument poartă denumirea de „tulnic”, acesta fiind construit numai în zona Munţilor Apuseni. El este lucrat din lemn de brad, „doagele” sale fiind strânse cu ajutorul unor împletituri din fire subţiri, făcute tot din lemn. Buciumul nu este un instrument cu o mărime fixă. Lungimea modelelor sale variază de la un metru şi jumătate până la trei metri. Principiul sonor după care funcţionează buciumul este cel folosit la instrumentele cu ambuşură (trompetele). El emite un sunet fundamental şi (în funcţie de tipul instrumentului) un număr neprecizat de armonice superioare.

Modelele prezentate în imagine sunt replici ale instrumentelor uzuale, ele fiind construite de meşterii tradiţionali. Dimensiunile lor sunt făcute însă la o scară redusă.