Instrumentele cu gură laterală (flautul şi piculina) sunt întâlnite destul de puţin în practica muzicii orale româneşti, utilizarea lor în acest spaţiu cultural fiind făcută într-o perioadă destul de recentă. Din punct de vedere constructiv ele sunt considerate a fi instrumente aerofone labiale traversiere. Modelele tradiţionale ale acestor instrumente sunt construite din lemn. Faţă de instrumentele clasice ele au o grifură simplă (ca şi la fluier).

Instrumentele cu gură laterală folosesc pentru emiterea sunetului despicarea coloanei de aer cu ajutorul unei muchii ascuţite. În acest sens, unul din capetele tubului rezonator este astupat etanş cu un dop. În apropierea dopului este făcut un orificiu de formă ovală, pentru emiterea sunetului (denumit „vrană”). Instrumentele sunt ţinute orizontal, jetul de aer fiind plasat cu ajutorul buzelor pe marginea superioară a „vranei”, care în acest caz are rolul de muchie.

Sub aspect constructiv diferenţa dintre flaut şi piculină este dată doar de mărimea lor (flautul fiind aproape de două ori mai mare decât piculina). Grifura folosită în ambele cazuri are două variante constructive (cu şase sau cu şapte orificii) care sunt plasate cu aproximaţie, în jumătatea inferioară a tubului rezonator. Instrumentele emit o scară de stare majoră, ambitusul lor fiind în jur de două octave.

Piculina din imagine este construită de mine după modelul folosit de interpreţii tradiţionali. Ea este făcută din lemn de prun şi este decorată cu motive geometrice tradiţionale.