cobza

Cobza este un instrument cordofon tradiţional, acţionat prin ciupire. Ea a fost folosită la români în spaţiul care cuprindea „Vechiul Regat”. Instrument cu rol principal de acompaniament, cobza a dispărut treptat din practica muzicii tradiţionale, încă din perioada interbelică a secolului trecut. În momentul de faţă mai există doar câţiva interpreţi tradiţionali care cântă la cobză. Aceştia activează în cadrul unor ansambluri folclorice. Corpul cobzei (cutia de rezonanţă) este supradimensionat ca mărime, în raport cu celelalte părţi care alcătuiesc instrumentul. El are o formă de pară, secţionată pe jumătate, fiind construit din „doage” de lemn de paltin. Placa de rezonanţă este confecţionată din lemn de molid, pentru a fi cât mai elastică, în condiţiile preluării vibraţiilor de la căluş. Instrumentul are un gât scurt şi gros, capătul său fiind fără prăguş. Locaşul cuielor este dispus frânt, faţă de traiectoria gâtului. Cobza are în general un număr de opt coarde (grupate două câte două), care poartă denumirea de „coruri”. Acordajul obişnuit al coardelor este adaptat în primul rând pentru susţinerea acompaniamentului. În trecut existau cazuri când acordajul cobzei purta o amprentă locală, datorită faptului că unii interpreţi recurgeau la folosirea unor scordaturi. De regulă, în cadrul grupurilor instrumentale, linia melodică executată de instrumentele solistice este acompaniată la cobză prin diverse formule ritmico-melodice denumite „ţiituri” (o formă simplă de figuraţie armonică). Mai rar, în practica muzicală, cobza este folosită şi ca instrument solistic. Această formă de interpretare este însă destul de dificilă, deoarece, prin construcţie, cobza nu este concepută pentru a cânta solistic.

Cobza din imagine a fost achiziţionată, prin comandă, de la o fabrică specializată în construcţia instrumentelor cu coarde din localitatea Reghin. Ea a fost construită mai recent (pe la sfârşitul secolului trecut).