Cavalul românesc este un instrument aerofon de dimensiuni mari care aparţine familiei fluierelor cu dop. Datorită lungimii sale, cavalul a fost obligat să adopte un alt tip de grifură, care dezvoltă în registrul grav o scară de stare minoră cromatică, defectivă. În registrul mediu şi acut, completarea scării iniţiale se poate face cu ajutorul armonicelor superioare ale treptelor fundamentale. Cu toate că în practica muzicală se întâlnesc unele instrumente de acest gen, care sunt mai puţin compatibile cu sistemul temperat, conceperea iniţială a grifurii cavalului este un compromis constructiv bine gândit. La caval, distanţa necesară pentru un interval de ton, între două orificii, este mai mare decât posibilităţile fizice pe care le are o persoană (în a depărta degetele unul faţă de celălalt). Din acest motiv distanţele dintre orificiile acoperite cu degetele alăturate ale mâinilor sunt limitate sub aspect fizic la un interval de un semiton. Grifura instrumentului (cinci orificii – două plus trei) foloseşte următorul grupaj de degete: la mâna stângă sunt utilizate două degete, iar la mâna dreaptă trei degete (cu intervalele dintre ele de un semiton). Între cele două grupaje de degete (de fapt între cele două mâini) este lăsată o distanţă care cuprinde un interval de secundă mărită (un ton şi un semiton). La caval am întâlnit instrumente care aveau ca sunete fundamentale: de la sunetul sol până la sunetul do 1. În cazul emiterii armonicelor superioare, cavalurile nu răspund în acelaşi mod. Diferenţierile sonore apărute între instrumentele de acelaşi fel (care afectează intonaţia şi ambitusul) se datorează faptului că, dimensiunile tuburilor sunt concepute în mod diferit de către constructorii tradiţionali.

Instrumentul din imagine este compatibil cu sistemul temperat şi are ca sunet fundamental, sunetul si. El a fost achiziţionat de la un meşter tradiţional din judeţul Argeş (Ion Arsene), fiind o construcţie mai recentă.