Ocarina dreaptă este un instrument hibrid, o combinaţie constructivă între ocarina clasică şi fluier. Ea are corpul fusiform specific ocarinelor obişnuite, dar dispozitivul de producere a sunetelor este plasat la baza instrumentului. Acest dispozitiv este făcut după modelul capului de fluier tradiţional. Ocarina dreaptă este construită din lemn. Se pare că acesta a fost principalul motiv care a determinat apariţia noului model, deoarece plasarea capului de fluier într-o poziţie laterală, la un instrument din lemn ar fi creat multe probleme de ordin lucrativ. În plan timbral, sub aspectul emiterii sunetelor, schimbările constructive făcute la ocarina dreaptă (poziţia capului de fluier, modificarea volumelor, lemnul luat ca materie primă) au dus la apariţia unor particularităţi sonore evidente. Ea are un timbru deosebit faţă de cele două instrumente cu care se înrudeşte: fluierul şi ocarina clasică. O problemă dificilă pe care o au de rezolvat constructorii acestui instrument este cea legată de dimensionarea orificiilor. Din acest motiv, multe modele de ocarină dreaptă au un acordaj deficitar. Grifura instrumentului are şapte sau opt orificii, deoarece peste acest număr de orificii, ocarina dreaptă emite sunetele foarte greu şi imprecis. Comportându-se ca un instrument care are tubul închis la capătul inferior, ocarina dreaptă dispune de un ambitus limitat (până la nouă sunete). Scara muzicală a instrumentului este majoră. Prin schimbarea centrului gravitaţional sonor la cântat sau prin aplicarea degetaţiei în „furcă” se pot executa melodii cu scări sonore diverse. Nu se cunoaşte perioada exactă a apariţiei acestui instrument în cultura orală românească. Cert este faptul că ocarina dreaptă era întâlnită sporadic în practica interpretativă a muzicii tradiţionale, încă din secolul trecut.

Instrumentul din imagine este făcut de mine după modelele construite de meşterii tradiţionali. Scara pe care o emite este compatibilă cu sistemul temperat, instrumentul având o dimensionare corectă a orificiilor.