„Paiul” este un instrument aerofon cu ancie, construit din paie de secară sau din trestie (în momentul actual). Lungimea tubului este aleasă în funcţie de dimensiunea pe care o are segmentul tulpinii plantei, între cele două noduri. Prezenţa nodurilor la cele două capete ale tubului face ca instrumentul să fie mai puţin fragil în timpul cântatului. Ancia este decupată din trupul trestiei, la baza tubului, imediat după nodul superior. Instrumentul este prevăzut cu şase sau şapte orificii. Cel de al şaptelea orificiu (care emite octava) este plasat în partea superioară a tubului, deasupra celor şase orificii de bază, dar în partea opusă a acestora. La cântat el este acoperit cu degetul mare al mâinii stângi. Orificiile sunt făcute în majoritatea cazurilor cu un briceag, grifura instrumentului fiind asemănătoare cu cea de la fluier. Uneori găurirea orificiilor este făcută prin arderea trestiei cu ajutorul unui cui înroşit. Rolul orificiilor este de a scurta în mod controlat tubul rezonator în timpul cântatului, obţinându-se astfel înălţimi diferite de sunete. Scara instrumentului este de stare majoră iar întinderea sa este de aproximativ o octavă. În familia instrumentelor de suflat cu ancie, „paiul” este considerat a fi cel mai primitiv instrument. El este în acelaşi timp instrumentul primar pe baza căruia, prin perfecţionări succesive a fost construit cimpoiul.

Cele două instrumente din imagine sunt construite de mine, ele fiind făcute după modelele actuale, lucrate de meşterii tradiţionali.