6 luni
9 ianuarie 2010: N-am facut niciodata o recapitulare. Si ar cam fi vremea. Sa vedem care e povestea care ne-a smintit si din cauza careia nu mai avem liniste de mai bine de jumatate de an incoace.
Pe 25 iunie 2009, pe la pranz, in casa lui MJ incepe agitatia. Dr. Murray, un cardiolog angajat de 11 zile pentru niste activitati care n-au nicio treaba cu cardiologia, tipă disperat ca MJ nu mai respira. La aceasta scena au fost martori, in varianta scurta, doar el si Alvarez, in varianta lunga, se mai adauga: bucatareasa, biograful Halperin, cei trei copii, seful garzilor lui MJ, Marlon, asistentul lui Murray si, probabil, portarul, menajera, dadaca si alti angajati care puteau spori numarul celor ce pot jura ca MJ era pe moarte. Alvarez suna la 911 jucand cu operatorul jocul „Ghici cine e pacientul“. Timp in care doctorul se uita prin manuale si afla cum se face resuscitarea, dar, fiindca citeste din 2 in 2 randuri, ii ies niste manevre dubioase. Sosesc paramedicii, constata ca pacientul e cam mort, dar, dupa ce li se spune ca il cheama MJ, se mira un pic, apoi, la insistentele doctorului, il urca in salvare.
Masina pleaca miscandu-se in reluare, ca la defilarea de 4 iulie, timp in care niste paparazzi, care aflasera ca azi moare MJ dupa ce-si dadusera in bobi, nimeresc sa faca niste poze si un filmulet. E drept, ca nici garzile nu i-au impiedicat, nici sculele, care au functionat nu normal, ci paranormal, reusind să capteze fara blitz o imagine printr-un geam negru. Gasca se urca in masini si porneste spre spital.
La fel fac si paparazzii, dupa ce seful lor i-a golit de carduri inainte sa vada daca a iesit vreo poza. Desi stiau primii, ajung tarziu la UCLA, unde deja era o mare de jurnalisti. Dar si ocean sa fi fost, tot numai unul a lucrat, fiindca nu s-au facut mai mult de 4-5 poze. Si alea atat de bune incat nu poti spune nici daca exista o targa, darmite un pacient. Niciun medic activ in jurul urgentei, doar bodyguarzii care se trezesc brusc din amorteala si protejeaza cu disperare persoana care coboara ultima din salvare si care naiba stie cine e, ca toti erau deja intrati.
Mai stam ce mai stam, CNN-ul afla ca MJ e in coma, iar Fox News ca „MJ is fine and well“. In timp ce cunoscutii lui Liz Taylor primesc mail-uri cu "MJ is fine, he's breathing fine". Pana sa se ajunga la unanimul "he has passed away", a fost o mare bulibaseala. Cel mai bine face inventarul zvonurilor jurnalista de la NBC:
Dar baietii de la TMZ (un tabloid obscur, dar care se dovedeste mai stiutor ca alte publicatii onorabile), dupa ce consulta si ei bobii (observati ce metode stiintifice au furnizat singurele dovezi ale mortii lui MJ), anunta ca MJ a murit. Medicii, cei mai buni din lume in materie de resuscitat, se pun si ei de acord ca pacientul n-a supravietuit atacului de cord. Sosesc rudele, o mama, o sora, un frate, un doctor concediat, niste colaboratori ai lui MJ care nu-si mai amintesc care a vorbit primul cu copiii, unul din ei sau asistentul social care s-a materializat instantaneu la locul tragediei. Familia recunoaste mortul si zice: El e! Medicii, ca si paramedicii, ce sa zica? El o fi! Si trec la intocmirea actelor. Numai ca n-au cu cine. Murray nu vrea sa semneze certificatul de deces, asa ca treaba ramane in coada de peste vreo doua luni. Dupa inca 2 ore, in care se intampla nimicuri de genul o busculada creata de o alarma de incendiu care scoate afara toata lumea din cladirea lipita de UCLA, corpul e pregatit pentru autopsie. De fapt, nu e pregatit, pentru ca e infasurat in cearsafuri, nu in sac cu fermoar, si nu e dus la autopsia normala, ci la una speciala, peste cateva blocuri, la morga districtului. Jermaine, cel mai darz dintre Jacksoni, se piaptana frumos si iese la rampa sa anunte moartea fratelui lui in locul reprezentantilor spitalului care refuza sa-si asume declaratia. In sfarsit, targa cu trupul legat in chingi urca intr-unul din cele doua elicoptere (cel despre care numai seriful stie ce curse face, ca pe graficul de zbor nu apare niciuna in 25 iunie). Celalalt nu se stie de ce era acolo, dar, probabil ca pilotul se plictisea si a pornit elicea doar ca sa mai faca vant. Pe drum, un legist viteaz face acrobatii in usa elicopterului, timp in care vedem si noi cum corpul mortului, eliberat de chingi, se ridica usurel la o curba. La aterizarea pe covorul rosu, iese o targa pe care salta voios un manechin plat ca farfuria. Legistii veniti in intampinare, cu miscari dibace, schimba numarul masinii, ridica targa cu doua degete si inchid usile in graba. Ambulanta intra intr-un subsol. Si de aici, se rupe filmul. Nu vom mai vedea niciodata ceea ce ar trebui sa credem ca e corpul lui MJ.
Dar apare poza in presa. Inima ni se strange, vai, s-a dus Michael! Pana cand, privind de doua ori, observam ca Michael asta nu pare sa aiba mai mult de 30 de ani.
Revazand si celelalte scene din ziua de 25 iunie, incepe sa ne fileze o lampa. Multe detalii in neregula, oare mai sunt si alti indoiti? Oho, si inca multi! Site-ul MJDH infloreste de comentarii si teorii. Unele pertinente, altele elucubrante. Obsedatii de conspiratii gasesc in cazul MJ teren bun de aplicatii. Cernand pasiunea netarmurita pentru barbatul MJ de delirul conspirationistilor, raman in picioare multe, foarte multe adevaruri descoperite de mintile neutre, dar putine sunt grupate in teorii viabile. Cum a facut asta MJ nu se stie nici azi. Dar ca a facut-o a ajuns sa-i convinga si pe sceptici. Bulgarele de zapada odata pornit, a luat-o la vale si, in scurt timp, a ajuns cat casa. Confirmarea a venit din balbaiala celor ce se lasau intervievati, marturii complet diferite despre unde erau, ce faceau pe 25 iunie, cum si cand au ajuns la spital si in ce stare de sanatate era Michael inainte de colaps. Dar si din incompetenta autoritatilor. Doctorul dispare, Alvarez dispare, femeile Jackson scotocesc casa inainte ca politia sa adune probele, mama, transfigurata de durere se uita pe lista de cumparaturi si decide ca achizitionarea unor saci de dormit nu mai suporta amanare, iar La Toya, traumatizata nevoie mare, doarme o noapte in casa mortului.
Tot cautand stiri despre moartea lui MJ, Internetul intra in trepidatii pana da chix (http://vimeo.com/8223578), dar TMZ tine lumea la curent cu toate noutatile: testamentul neactualizat si fara ultima dorinta cu privire la locul inmormantarii, melodia nelansata "A Place With Noname" care ne baga total in ceata, certificatul de deces cu jumatate din spatii innegrite si date gresite, contul bancar golit, doar cu ceva monede pe fundul sacului. Iar Larry King fabrica o fantoma. Timp in care, familia regizeaza un Memorial stropit din belsug cu ciudatenii.
Municipalitatea pierde bani, fanii cad de fraieri, se bat pe bilete, televiziunile pe audienta, prietenii lui Michael se intrec in scuze pentru absenta, iar Michael are emotii pentru Paris care urmeaza sa debuteze. Fiecare isi face numarul, dupa care, in jocul de lumini al naucitorului slogan "I am Alive", sicriul face curse prin catacombele orasului si dispare miraculos din raza vigilentilor jurnalisti. Inca doua luni vom astepta rezultatul testelor toxicologice. Timp in care, ies la iveala pseudoneveste, copii din flori si creditori pe sume marunte. Iar Michael e vazut pe toate meridianele, cu umbrela si costumatie de scena. Si totusi, multi mai cred si azi ca el era. Apogeul halucinatiilor ne e indus de RTL, o televiziune germana care pune la cale farsa farsei. Probabil, in stransa colaborare cu familia J., care brusc pare interesata de Germania si face vizite peste vizite, cumparand proprietati si semnand contracte de tot felul. Pentru unii, farsa a ramas o gluma, pentru altii, o camuflare a unei filmari reale. Si totusi, familia J. n-a schitat nici pana azi un gest ca ar vrea sa-i dea in judecata pe RTL.
Doctorul se lanseaza si el in productia cinematografica cu o declaratie video catre fanii lui, amenintand ca adevarul va iesi la iveala. In aceeasi idee, politistii incep sa colectioneze mandate de perchezitie bazate pe ceea ce au confiscat in 2003. Toti doctorii din tineretea lui Michael sunt anchetati, mai putin cel din prezent. Seful LAPD oboseste brusc si anunta ca se retrage. Probabil s-a descurajat tot cautand inregistrarile camerelor de supraveghere, disparute imediat dupa plecarea salvarii si concedierea personalului. Sau l-au rusinat cele doua incidente petrecute in timpul cazului: scurgerile de informatii si defectarea pentru o jumatate de ora a bazei de date cu ADN-uri, amprente si alte fleacuri de genul asta total inutile in identificarea unei persoane.
Treaba fiind cat de cat de ochii lumii facuta, familia se concentreaza pe inmormantare. Nu inainte de a aparea rezultatul autopsiei din care deducem ca mortul e atat de sanatos incat poti crede ca traieste. Medicii, in sfarsit semneaza actul, dar semnatura ramane invizibila. Aflam cauza mortii: intoxicatie acuta cu Propofol. Cum au depistat medicamentul care dispare in cateva minute nu pot explica nici ei. Nu s-a explicat nici cum o intoxicatie duce la atac de cord fatal. Dar, important e ca s-a gasit o cauza si acum putem ingropa mortul. Care, tot printr-o logica numai de legisti cunoscuta, ajunge victima unei crime. Dar fara criminal cunoscut.
Superproductia de 150.000 de dolari (Mungiu a filmat de 600.000, cateva luni) s-a materializat intr-un film emotionant despre tehnica cinematografica, prelucrarea pe computer si manipularea mediei, care a jurat ca MJ a fost in sfarsit inmormantat (intr-una din cele 12 cripte ale familiei J), dupa ce 2 luni si jumatate a stat la frigider. Gratis, ca pe factura apar si servetelele folosite, insa refrigerarea, ba. Unde a fost inmormantat nu se stie, numele nu e trecut pe nimic, capacul nu a fost ridicat. Pe cine, ce si unde au ingropat, nici groparii nu stiu. Nici rudele nu stiu, cu mici exceptii, n-au vrut sa-l vada.
Dar, o cautatoare de morminte apare din senin anuntand victorioasa ca a descoperit locul secret. Asta dupa ce, pasionati renumiti de asa ceva cauta in disperare si nu gasesc nimic (au avut in acest interval chiar si o conferinta pe tema asta): http://blog.allanellenberger.com/tag/michael-jackson. Fata ne arata un sarcofag decorat cu ciudate basoreliefuri de familie, monument care nu e decat un decor, sicriele sunt in sertare, pe peretii laterali. Dar toata lumea crede ca monumentul ala e al lui MJ. Asa de tare e al lui, ca nimeni nu s-a dus sa-l viziteze in 4 luni, nici familie, nici prieteni, nici colegi de munca.
Si uite asa, povestea cu mortul se incheie. Dar incepe alta poveste. Cea cu filmul This Is It, cu un Michael asa cum nu l-ai mai vazut inainte. Film, incropit in cea mai mare viteza, dar cu niste soft-uri de nu-ti vine sa crezi ca exista, din niste filmari stocate la operator acasa, filmari care cine stie cum arata, ca numai el le-a vazut in varianta bruta. Taica-su lui Michael crede ca au fost folosite dubluri, maica-sa si copiii vad filmul in privat ca sa nu le vada nimeni reactiile, iar fanii se uita uimiti si nu-si recunosc omul. Incasarile insa curg bine, iar ca sa se risipeasca orice urma de indoiala, imitatorii ies din cochilie, ca sa se vada, dom'le, ca nu ei au jucat in film.
Murray isi arata fata in sfarsit, pocait, intr-un proces cu pensia alimentara din care iese in avantaj. Dupa care, se intoarce la munca, perfect legal, sa salveze mai departe vieti cu Propofol. Intre timp, MJHD, ajunge intr-un impas numai de administrator stiut si se inchide. O vreme, se crede ca e de vanzare. In realitate, n-a fost niciodata (am verificat la vremea respectiva, voiam sa vad cat costa). Astazi, a ajuns pe mana unora care cred ca au descoperit secretele lumii, deci si pe al lui MJ, secrete care stau in iluminati, paranormali, masoni, extraterestri si alte curente ezoterice. Adica teorii care nu ajuta la nimic in cazul MJ, de-aia mai functioneaza site-ul.
Dupa ce lumea s-a plictisit de film, a primit dosarul FBI. A fost o miscare proasta, sutele de pagini nu ne-au tinut ocupati. Asa ca, s-a lansat din greseala inca un cantec, la fel de furat din dulap, ca si This Is It. Familia face fel si fel de demersuri ca MJ sa iasa nu abstinent de droguri, ci heterosexual. Iar tributurile in memoria lui MJ se inmultesc peste asteptari. Pana si premiile Nobel ii aduc un omagiu:
Evenimente mici si multe, difuzate cu o anume ritmicitate, astfel incat MJ sa fie tot timpul in atentia generala, banul sa mearga inainte, iar ancheta sa stea pe loc. Practic, din 25 iunie incoace, nu s-a intamplat nimic. Nimic din ceea ce ar duce la rezolvarea cazului. Doar mici scapari sau mesaje intentionate, din care noi facem armasar. Si care speram sa ne duca mai aproape de adevar. E atat de bine lucrat incat am ajuns sa ne multumim si cu un fir de ata. Nu, adevarul nu va iesi la iveala, n-are cum, asta e scopul inscenarii, sa ramana nedovedita. Daca era o joaca, o dibuiam de mult. Tocmai de-asta trebuie sa ramanem mai departe la panda. Sa fim atenti la orice detaliu, pana cand vor face prima miscare gresita. Sa luam de la capat tot ce s-a intamplat in ziua aceea, sa cautam alte aspecte, sa apucam povestea si din alte unghiuri. Sa uitam tot ce stim si sa interpretam indiciile si altfel. Sa ne punem in locul lui MJ si sa incercam sa vedem cum a actionat. Cred ca povestea asta trebuie apucata cu totul altfel. Inca nu stiu cum, daca as avea un Hercule Poirot pe-aproape, i-as cere ajutorul.
Au trecut doar 6 luni, am muncit cu totii de ne-au sarit capacele. Dar n-avem inca dovezi, doar indicii pe care nu stim sa le legam. Asa ca, sa fim generosi si sa ne mai acordam ceva timp pana descoperim si restul. Dupa care, putem lua o pauza binemeritata.
Ma intreb ce-ar fi daca am pune mana de la mana sa angajam un detectiv? Stie cineva care sunt preturile in USA? Ar putea merge acolo unde il trimitem, sa puna intrebarile care trebuie, cui trebuie puse. Intr-un cuvant, ar face ceea ce presa americana n-a facut. Sa mor daca n-a fost mai rascolit cazul Elodia!
In fine, cred ca mai trebuie sa ne gandim si cu cine e Michael in acest moment. Sa te ascunzi si sa stai singur cu anii e cam greu de suportat. Daca am sti cine e tovarasul de inscenare, am sti incotro sa-i cautam.
Poate ca am uitat unele intamplari in aceasta recapitulare. Sau poate ca ar trebui sa inventariez cele mai tari 10, 33, 101 sau 4396 de indicii. Dar e o prostie. Nu exista indicii nesemnificative. Orice detaliu, oricat de anemic ar parea, poate deveni maine cheia enigmei. Asa ca, intrebarile de bun simt trebuie sa le avem in vedere, de la prima la ultima.
Daca teoria celor 3 ani e corecta, mai avem pana in 2011 timp suficient sa studiem problema. Parca nici n-as vrea sa apara Michael. E ca si cum ma pregatesc sa vad un film si vine unul sa-mi povesteasca subiectul. Mi-ar placea mai mult sa deslusim misterul singuri.