100 N Carolwood Dr

Despre casa din North Carolwood drive 100 stim foarte multe, avem sute de poze, au fost descrieri si in procesul lui Murray, a aparut si un plan al etajului I, agentiile imobiliare au descris-o in fel si chip, dar tot nu stim cum e structurata. Nu se stie care e valoarea ei reala, sumele vehiculate sunt de cel putin trei ori mai mari decat ale caselor din jur. E o enigma de ce cumparatorii au refuzat-o. Cine a locuit acolo in tot acest timp si, mai ales, cine a locuit-o in 25 iunie? De ce AEG a acceptat sa plateasca o chirie de opt ori mai mare decat cea reala? Mai bine zis, de ce Michael a vrut doar aceasta locuinta? 

1 iulie 2009: La doua saptamani de la moartea prietenului lui, Audgier anunta ca a cumparat casa leasing. Repede, sa n-o ia altul. In decembrie, chiar s-a mutat. De la cine a cumparat? De la Ed Hardy CEO Hubert Guez. Nu mai inteleg, el a cumparat de la el insusi?

Contractul de inchiriere expira in 15 decembrie 2009. Ceea ce n-are nicio logica. Daca in octombrie 2008, MJ deja locuia aici, contractul putea fi incheiat pe un an, deci octombrie 2009 ar fi trebuit sa fie termenul limita. Si-apoi, de ce sa platesti din iulie pana in decembrie o casa goala? http://newshopper.sulekha.com/michael-jackson-christian-audigier_photo_959619.htm

Casa din Holmby Hills a fost proprietatea magnatului Mohamed Anwar 

Hadid si a sotiei lui, daneza Yolanda. www.mohamedhadid.com/press.php?id=200403280001. Se cunosc cu Michael, sunt vechi prieteni. Atunci de ce n-a mai lasat din pret? Fiindca prietenia-i prietenie, dar inscenarile-s pe bani. www.sawfnews.com/gossip/61640.aspx

4 martie 2010: Un mic dobitoc de la un post tv a incercat in ianuarie 2009 sa intre in casa lui MJ, ca sa-l intrebe de ce nu da jos decoratiunile de Craciun. Unii zic ca vocea care ii raspunde ar fi a lui Michael, modificata de soft. Interesant e ca ne reintalnim cu tanti care vinde ghiduri turistice si cu masina rosie care, se pare ca are o treaba constanta pe aceasta strada. 

6 iulie 2010: mihai-stoica@hotmail.com: "In mijlocul problemelor financiare, Michael inchiriaza resedinta din Holmby Hills, o zona exclusivista din L.A. pentru suma de 100.000$/luna, desi un pret corect ar fi fost doar 16.000$/luna. Ce facea aceasta casa atat de pretioasa? In opinia mea sunt 3 motive:

- era situata intr-o zona impanzita de paparazzi, multe celebritati locuiau in zona. Si era nevoie de paparazzi ca sa transmita evenimentul. Sa nu uitam ca totul s-a petrecut in jurul orei 12 p.m., ora la care echipele de fotografi si televiziunile erau la lucru in teren. Si ora e interesant aleasa, majoritatea acestor colapsuri ale vedetelor se petrec in timpul noptii, scenariul cel mai des intalnit e urmatorul: vedeta e singura, ia o supradoza si e gasita fara suflare de cineva din anturaj sau de personal, in niciun caz nu moare cu doctorul alaturi si nu incearca sa adoarma in mijlocul zilei, in conditiile in care trebuie sa se prezinte la repetitii.

-in caz de urgenta, zona e deservita de o unitate extrem de restransa de paramedici, situatie in care se poate face mult mai usor un aranjament.

-casa e situata foarte aproape de UCLA. Daca aici s-a facut aranjamentul, nu pare nimic in neregula daca pacientul a fost adus la cea mai apropiata unitate medicala si nu la Cedars Sinai unde era cunoscut si avea o istorie medicala.."

15 august 2010: Nu vrea nimeni casa din Holmby Hills? Daca 29 de milioane de oameni am pune mana de la mana cate 1 dolar, am avea casa lui MJ. Va dati seama ce reconstituire am putea face? Cate chestii am putea descoperi? Plus ca am putea tine congresul acolo, e mai indicata pentru asa ceva decat ca locuinta. O fi un palat, dar e foarte prost plasat. Parerea unui agent imobiliar, postata chiar pe 26 iunie 2009, e ca asemenea casa nu e caminul ideal pentru simplul motiv ca nu ai liniste, iti trec masinile pe sub balcon. Ca sa nu mai punem la socoteala, in cazul in care esti MJ, ca esti in vizorul paparazzilor. In mod normal si rational, MJ n-avea de ce sa vrea sa locuiasca aici. "Unfortunately for MJ, this house sits right on busy Sunset Blvd and he no doubt had to endure the constant drone of passing traffic. Why anyone would build such a huge mansion right on a major thoroughfare, I have no idea." http://bellcurveoflife.blogspot.com/2009/06/100-carolwood-drive.html. Totusi, cuiva place casa asta, si nu e strain de MJ: "The home is currently occupied by Guez's wife", Hubert Guez fiind asociatul lui Ed Hardy. www.rttnews.com/Content/EntertainmentNews.aspx?Section=2&Id=1391728&SM=1. Primele intrebari de bun simt: 

1. daca Arghezi are casa memoriala unde s-a nascut, cateva unde a creat, alta unde a murit, de ce aceasta casa n-ar avea automat statut de casa memoriala? In acest caz, de ce n-o cumpara mama Katherine, sa puna frumos o placa memoriala si sa scoata bani din asta? Fiindca are o problema cu placutele pe care trebuie sa scrie ca MJ a murit. 

2. chiar daca proprietar va fi un oarecare X, ar putea monta el o placa memoriala. Ce va zice Jackson Estate?

Nu cred ca e pusa cu adevarat la vanzare, e doar o modalitate juridica prin care cel interesat sa intre defnitiv in posesia casei. Numai asa s-ar termina cu securitatea asta excesiva si fara justificare prin zona, care a inceput sa bata la ochi. Sunt curioasa cine se va instala in secretele lui Michael.

septembrie 2010: 

Casa din Carolwood Dr. are un pretendent: hipnotizatorul Paul McKenna. El joaca intr-o serie TV rolul unui specialist care trateaza pacienti cu boli psihice. In viata reala, ii trateaza pe cei cu probleme de somn, fobii si obezitate. Britanicului ii place la casa din Holmby Holls ca e mare si are 7 garaje subterane. McKenna e prieten cu Randy, in octombrie petreceau impreuna. www.dailymail.co.uk/tvshowbiz/article-1307878/Hypnotist-Paul-McKenna-entranced-Michael-Jacksons-19m-mansion.html?ito=feeds-newsxml

mihai-stoica@hotmail.com: "In sfarsit am gasit o persoana care a fost in vizita la Michael in casa din Holmby Hills in martie 2009. Este vorba de un topmodel brazilian, Ira Barberi, nimeni alta decat sotia lui Christian Audigier. A fost si la inmormantare, dar nu i s-a parut ca acolo era prea multa emotie. (min.0.29). Poate fiindca trecusera deja 70 de zile de la deces. Mda. La min 1.19 ne  povesteste despre vizita din martie 2009. Bradul de Craciun era inca acolo si parea ca nimeni nu atinsese nimic. Presupun ca prin intermediul sotiei lui Audigier a avut televiziunea braziliana acces sa filmeze in interior. Pana acum, la ei am vazut cel mai detaliat documentar. Filmul are 9 parti, am ales sa postez doar partea 5, pentru ca putem vedea in premiera imagini din casa de oaspeti. Se insista mult si pe piscina, jacuzzi si curtea interioara. Asta imi readuce in minte intrebarea cum de nu au fost niciodata fotografiati locatarii din elicopterul vreunei televiziuni? Ma gandesc ca e imposibil sa nu mearga copiii la piscina, doar i-am vazut amatori de inot (in excursia din Hawaii, de exemplu). Sau sa se joace cu cainele Kenya prin curte. Sau sa joace jocul preferat: bataia cu baloane umplute cu apa. Tot in acest reportaj apare si agentul imobiliar care i-a vandut lui Michael casa din Carolwood - Joyce Essex - de la http://essexharvey.com/. Interesant ce spune aceasta Joyce: Michael era interesat de o casa strict in zona Holmby Hills, de altfel in aceasta zona sunt si majoritatea proprietatilor intermediate de agentie.

2 iunie 2011: mihai-stoica@hotmail.com: "Dupa spusele lui Ben Evenstadt, Michael se mutase in Carolwood Dr. in decembrie 2008, dar a tinut secreta locatia cateva saptamani pentru a fi singurii paparazzi din zona. Si au reusit, pe parcursul intregii ierni si primaveri. Daca s-a mutat in decembrie 2008 acolo, asta inseamna cu 6 luni inainte sa moara, adica nu chiar "right before he died". Iar Michael s-a intors in LA cam prin octombrie 2008, pana atunci a locuit in Las Vegas". 

16 noiembrie 2011: mihai-stoica@hotmail.com: "Casa de licitatii Julien’s Auctions va scoate la licitatie mai multe obiecte de mobilier si arta din casa din Carlowood. Licitatia este programata pe 17 decembrie, pana atunci cei de la casa de licitatii ne ofera o filmare din interiorul proprietatii ce contine cateva informatii interesante pentru noi:

- avem ocazia sa vedem dormitorul privat al lui Michael unde nu avea nimeni acces, nici chiar copiii. Asta e chiar culmea, daca n-am inteles de ce menajera nu avea acces, cu ata mai mult nu inteleg de ce copiilor le-ar fi fost interzis acest lucru. Doar stim ce belele a avut Michael deoarece ii placea sa doarma in camera cu copii, tocmai pe ai lui sa nu-i lase in dormitor?

- patul din dormitorul privat era urias, mult mai mare decat cel unde il trata Murray. Prefera sa adoarma intr-un pat mai incomod?

- pe oglinda unui dulap Michael a scris: "train perfection march, april, may — full out” ". Probabil ca repeta singur, repetitiile TII au inceput pe 20 aprilie 2009, iar efortul maxim si-l programase sa fie in mai, nu in iunie.

- am vazut pentru prima oara camera copiilor. Dar dormeau toti trei in aceeasi camera? De ce? Doar erau suficiente camere pe proprietate, iar fata era destul de mare ca sa mai doarma impreuna cu fratii ei.

- dupa spusele prezentatorului lui Michael ii placea ca totul sa fie imaculat. Si cu dezordinea aia din camere si baie cum ramane?

- Michael a inchiriat casa complet mobilata, dar ii placea sa acumuleze lucruri. De unde le adusese oare, din depozitele unde se gaseau, ca doar nu s-a plimbat prin lume cu 100 de geamantane dupa el? Si de ce atatea lucruri gramada daca urma sa se mute la Londra?"

Patul lui MJ nu se mai vinde, chiar daca se scosese la licitatie doar tablia de lemn. Estate a cerut asta. Oare prin ce metoda au autentificat mobila, fie si numai tablia? Fiindca nu intra nimeni acolo, doar Murray ar putea semna ca acela e patul original, nu?www.vanguardngr.com/2011/11/jackson-death-bed-withdrawn-from-auction. Dar, lasa, ca se scoate casa la licitatie, dupa 3 ani si jumatate de esec pentru bietii agenti imobiliari. Doar 23,5 milioane$ e pornirea. Ar fi interesant daca agentii ar povesti ce clienti au avut si de ce au refuzat aceasta casa.globalpropertyguide.com. Oricum, impresia mea e ca se vand aceleasi lucruri. Mai putin acest telescop de care Michael era indragostit. 

7 februarie 2012: mihai-stoica@hotmail.com: "Pe un forum hoax am gasit informatia ca o ziarista de la Fox, Greta Van Susteren, a publicat o stire referitoare la o inundatie care ar fi avut loc in casa din Carolwood. Din pacate link-ul http://gretawire.blogs.foxnews.com/weird-jackson-rental-home-a-mess/ nu mai e activ, dar niste forumisti mai vigilenti au salvat continutul articolului si chiar niste screen-uri din filmarea pe care ziarista ar fi facut-o.

Weird - Jackson rental home - a mess

Greta Van Susteren | June 28, 2009 5:29 PM

Print Email Share 0 Comments Below is a picture followed by two videos. When we were at the expensive home Jackson rented, we observed a huge water leak, source unknown, causing damage and no one seemed to be attending to. It was strange -- water pouring out of the house (see photo below which shows water flowing down the street.) The 2 videos below show the water leaking and possibly ruining the property. The rental home, said to be owend by Sean Connery either now or at an earlier date, is built into a hilly type area. The garage, on one side, is street level (see the 2 videos below.) Water was leaking from the first foor, down into the garage and you could see the ceiling in the garage area starting to cave. Water - and this was odd - seemed to be pouring out of the electrical outlets in the video....we could not figure out what is the problem or the source of the ater but it sure looked like a neglected problem that was damaging the house (and needed to be fixed or would create a lot more damage).

Nu stiu cat de reala e stirea, e ciudat ca informatia nu mai apare nicaieri. Intr-una din poze apare o masina rosie, marca Toyota Prius, din cate am cercetat, care nu stiu ce cauta parcata in fata garajului lui Michael. Cateva rezultate surprinzatoare investigand masina la  Doar 500 milioane$?."

26 martie 2012: mihai-stoica@hotmail.com: "A aparut primul cumparator pentru casa din Holmby Hills - Robbie Williams - care inteleg ca mai detine o proprietate pe aceeasi strada si inca o casa in Beverly Hills. Pretul de vanzare este de 23.9 mil.$ si TMZ tine sa ne reaminteasca ca propietatea are 13 bai, o piscina, o casa de oaspeti si un lift, adica exact locurile despre care nu s-a scris (si care n-au fost cercetate). Am vazut si cateva poze. Dar ce e ciudat cu aceste poze? Totdeauna pozele au aratat o proprietate impecabila, cu exceptia celor doua dormitoare. Parca e prea mare discrepanta intre halul de dezordine din dormitorul si baia lui Michael din pozele de la proces fata de restul casei. Totusi acolo locuiau teoretic si trei copii. Am vazut camerele lor la Neverland si difera mult fata de ce am vazut (sau mai degraba nu  am vazut) aici. Lipsesc jucariile, masinutele, aparatele de jocuri etc. Nu numai copiilor, dar si lui Michael ii placeau jocurile electronice. Am vazut cate avea la Neverland. Cum s-ar fi putut simti bine in austeritatea acestei case? Mie imi sugereaza ca doar in acele doua camere a locuit cineva. Cineva care avea cu totul alte gusturi decat Michael si copiii. Si inca o intrebare: ce cauta laptop-ul lui Michael pe patul unde il trata Murray? Nu era mai normal sa fie in dormitorul privat unde nu avea nimeni acces? Se presupune ca in acel pat venea sa primeasca perfuzia cu propofol si sa doarma toata noaptea, ce rost ar fi avut sa stea la calculator?"

7 mai 2012 mihai-stoica@hotmail.com: "N-am mai auzit nimic despre vanzarea casei din Holmby Hills. Agentul care se ocupa de vanzare se numeste Mauricio Umansky si este sotul lui Kyle Richards, nimeni alta decat sora vitrega a lui Kathy Hilton si matusa lui Paris si Nicky Hilton. Kyle il cunoaste pe Michael de cand avea 8-10 ani si prin intermediul ei l-a cunoscut si Mauricio. Nu e curios ca tocmai niste vechi prieteni se ocupa de vanzarea proprietatii?  www.zillow.com/blog/2012-03-21/home-where-michael-jackson-died-listed-for-sale-in-los-angeles/ Umansky selecteaza cu grija potentialii cumparatori si numai cineva verificat si pre-aprobat va avea sansa sa viziteze casa. Casa are si spa si sala de gimnastica, de ce s-o fi dus Michael la Ferrigno pentru antrenament? Acasa ar fi avut mult mai multa intimitate, mai ales ca imi aduc aminte declaratiile lui Ferrigno cat de atent era Michael sa nu fie nimeni in preajma si cum stingea luminile. Dupa spusele agentului imobiliar, lui Michael ii placea mult dormitorul principal. Mda, probabil de aceea dormea in fiecare noapte in dormitorul unde il trata Murray.

mihai-stoica@hotmail.com: "Inainte de iunie 2009, Michael ca era in negocieri pentru a cumpara un adevarat palat in Bel-Air pentru neisemnata suma de 40 mil$. Se pare ca Michael pusese ochii cu 7 ani inainte de 2009 pe casa din care dorea sa faca un nou Neverland. Asta ar insemna cam de prin 2001-2002 cand inca nu se gandea sa paraseasca Neverland-ul original. Dar ce le placea mai mult la aceasata casa si lui si copiilor? Faptul ca sub casa exista ceva asemanator cu o pestera poreclita "Pestera Liliecilor". http://news.softpedia.com/news/Michael-Jackson-Wanted-to-Recreate-Neverland-in-Bel-Air-125600.shtml Oricum nu avea de ce sa se grabeasca, doar un an se presupune ca urma sa stea la Londra unde inchiriase o ditamai casa."

26 martie 2012: mihai-stoica@hotmail.com: "A aparut primul cumparator pentru casa din Holmby Hills - Robbie Williams- care inteleg ca mai detine o proprietate pe aceeasi strada si inca o casa in Beverly Hills. Pretul de vanzare este de 23.9 mil.$ si TMZ tine sa ne reaminteasca ca proprietatea are 13 bai, o piscina, o casa de oaspeti si un lift, adica exact locurile despre care nu s-a scris (si care n-au fost cercetate). Am vazut si cateva poze. Dar ce e ciudat cu aceste poze?

31 octombrie 2012: mihai-stoica@hotmail.com: 

"In sfarsit se pare ca s-a gasit un cumparator pentru resedinta din Carolwood, un bancher - Steven Mayer, de altfel foarte grabit sa se mute. Vad ca foloseste aceeasi firma de mutari care a golit in 2009 casa lui Michael - Atlas Van Lines. A dat pe casa 18,1 mil$".

10 noiembrie 2012: Numai bazaconii se scriu in Romania. ProTV-ul a aflat ca Neverland-ul a fost vandut aceluiasi Steven Mayer. http://stirileprotv.ro/show-buzz/entertainment/cu-cat-a-fost-vandut-neverland-locul-de-refugiu-al-lui-michael-jackson.html. Iar astia ne arata o casa care nici macar a lui MJ nu e si care ar fi fost scoasa la vanzare in 2008: www.agenda.ro/vila-in-care-a-murit-michael-jackson-vanduta-la-jumatate-de-pret/267693. Respectiva casa e a vecinului de la nr 105. Al doilea vecin, cand cobori pe Monovale dr. Primul are la poarta nr. 141. Total anapoda arondate numerele! 

Interesant este ca acest vecin, Jason Wallace, complet necunoscut si neintrebat nimic de nimeni, are casa aproape lipita de casuta de langa piscina. Trecand prin tufisuri, ajungi usor de la Michael in aleea vecinului, acolo unde nu e niciun paparazzo. E o cale de scapare incredibil de simpla si sigura. Casa acestui vecin e si ea o enigma, fiindca uneori arata a casa, alteori a platforma (garaj). 

Dar, vorbind de vecini, mi-a trecut prin cap sa-i caut cu White Pages. Iata-i, nu stiu cine sunt, ar trebui sa fie bogati, mie imi par greu de identificat: http://neighbors.whitepages.com/search/neighbor_search/100-carolwood-dr/los-angeles,-CA. Dar nu asta e important, ci faptul ca, la adresa binecunoscuta, in care nimeni nu locuieste de trei ani, e trecut un abonat cu numele Akbar Winanto. Nu exista asemenea persoana, dar puteti incerca s-o cautati, desi, cred ca mai multe sanse aveti sa dati de Soule Shaun decat de acest arab.