iulie 2011

29 iulie 2011: Ziua de 25 iunie 2009 a fost plina de surprize. În cateva minute, cat a durat scena cu ambulanta, s-au intamplat multe, dar extrem de putine au fost surprinse de camere. Iata un instantaneu mic, dar cu efect mare. O poza cu Blanket din acea zi. O poza care vorbeste despre celalalt MJ din casa lui Michael. Tot din acea zi, vreau sa va arat cum salvarea a luat-o intr-o parte, iar masinile negre in alta.  Ambulanta"Michael Forever: The Tribute Concert", care ar fi trebuit sa aiba loc la Cardiff, Tara Galilor, pe 8 octombrie, nu are acordul Estate-ului. Asta pentru ca se suprapunea cu procesul, iar pentru ei mai importanta e dreptatea decat actul artistic si caritabil. www.rollingstone.com/music/news/michael-jacksons-family-shoots-down-tribute-concert-20110727. Branca si McClain. Jermaine si Randy sunt impotriva, Katherine La Toya, Jackie, Tito si Marlon vor tribut. Noi il vrem pe Michael. Dar e buna ocazia ca sa aflam si noi care sunt echipele, care e in tema si care doar crede ca e in tema. Un alt tribut are loc chiar azi, in Lakeland, Florida. Cei 25 de dansatori s-au gasit pe Facebook. Pe post de MJ e un oarecare Dani Panic, care nu danseaza nici rau, nici bine, dar e si iluzionist. Intrebarea e unde sunt dansatorii din TII, ei de ce nu fac un tribut? www.youtube.com/watch?v=q-gaFm7UTdY&feature=related.Judecatorul Pastor a respins casetele nedifuzate de la repetitii, pe motiv ca nu e nimic in ele care l-ar putea ajuta pe Murray. In schimb, sunt nepretuite pentru Sony, care va putea scoate astfel o serie TII. Bine, dar acest nene care da cu ciocanelul in masa nu s-a gandit ca i s-au pus la dispozitie imagini selectate? Ca, de fapt, ce era de vazut n-a ajuns la el? http://sanfrancisco.ibtimes.com/articles/187685/20110727/michael-jackson-rehearsal-footage-should-not-be-shown-to-jurors-judge.htm. Nu-i nimic, vom putea vedea un alt film cu imagini reale cu MJ, evident never seen before. Nu am inteles cum se numeste, de ce e ultimul film al lui MJ, de ce e o comedie-parodie si cum de joaca MJ rolul lui MJ. http://money.msn.com/business-news/article.aspx?feed=PR&Date=20110727&ID=14004333&industry=IND_MEDIA&isub=. In schimb, e foarte clar ca, din 2007 incoace, co-presedinte la Valcom, compania producatoare, e Frank DiLeo. Ocazie cu care am dat si peste numarul lui de telefon: 615-244-9599. www.marketwire.com/press-release/former-michael-jackson-manager-frank-dileo-named-co-chairman-of-valcom-studios-773893.htm

____________________________________________________________________________________________________

25 iulie 2011: Mama Katherine da declaratii la TMZ. Cum ca niciun membru din Estate nu a participat la asasinarea lui MJ. Foarte tare aceasta declaratie,dar si mai tare e intrebarea care a trecut prin mintea TMZ-ului. Impresia lor e ca Estate e implicat, adevar la care subscriu si eu. Numai ca nu e vorba de crima, ci de colaborare.

Impersonatorul Kenny Wizz a avut un concert in Swaziland (o tara minuscula din sudul Africii). Interesante sunt declaratiile oamenilor de acolo, care nu inteleg de ce restul lumii sustine ca MJ a murit. Nu e vorba de nicio metafora: "Am sure they made a mistake when they said he is dead, the guy is alive and kicking". www.observer.org.sz/index.php?news=27745Judecatorul Pastor nu e hotarat daca sa se uite sau nu pe inregistrarile de la repetitii, dar Sony il asigura ca n-are ce vedea, MJ e numai in forma buna peste tot. Asta dupa ce Flanagan a recunoscut si el ca vizionarea casetelor a fost o mare pierdere de timp. Pe cat pariu ca altul e motivul pentru care aceste casete nu trebuie vazute de public la proces? Eu cred ca avocatii lui Murray nu s-au plictisit deloc urmarind casetele, ci au avut un soc. E o mare prostie sa renunte la aceasta dovada extrem de importanta. Nu-mi explic in niciun fel, doar daca intre timp nu s-a facut cumva o noua intelegere. www.google.com/hostednews/ap/article/ALeqM5h_HF06nq1Uul-ysvb7TJwKJrtVRQ?docId=8abdc5f5c9d6407f9d0b43be9b7cd842 Se tot compara moartea lui Amy Winehouse cu cea a lui Michael. Nu vad nicio legatura, in afara de faptul ca era si ea extrem de talentata. Fata era dependenta de droguri, Michael n-avea obiceiul asta, deci care naiba e asemanarea? In iulie 2009, a povestit cum spiritul lui Michael i-a dat niste sfaturi. L-a auzit clar spunandu-i ca trebuie sa aiba grija de viata ei, altfel va pierde totul. www.showbizspy.com/article/189738/amy-winehouse-contacted-by-michael-jacksons-spirit.html

Jermaine se da erou, i-a salvat viata lui Michael. MJ inota in ocean, cand un val l-a tras la fund. Jermaine a sarit cu hainele pe el si l-a scos la mal. Ete, scartz! Michael inoata foarte bine. Inchipuirile lui Jermaine. www.express.co.uk/posts/view/260689/Jermaine-Jackson-How-I-saved-Michael-Jackson

Iata inca doi romani identificati in Behind the Mask. Cu cat mai multi, cu atat mai mare bucuria noastra.

____________________________________________________________________________________________________

22 iulie 2011: mihai-stoica@hotmail.com: "Avocatii lui Murray vor sa-i tina departe pe jurati de televizor, mai exact de show-ul lui Nancy Grace. Asta ar insemna sechestrarea juriului intr-un hotel timp de doua luni, lucru insa prea costisitor pentru sistemul judiciar al L.A.-ului. Avocatii partilor si-au petrecut ultimele doua saptamani vizionand mai mult de 100 de ore de filmari de la repetitiile TII. Flanagan, avocatul lui Murray,  a vazut un Michael "very talented, that he's pretty good; even on his bad days, he's good." Sa vedem ce parere va avea si judecatorul Pastor, care va vizita studiorile Sony pentru a vedea mai mult de 12 ore de la repetitii si va decide care clipuri, daca este cazul, vor fi prezentate juriului. Speram sa le vedem si noi cumva. www.cnn.com/2011/CRIME/07/20/california.conrad.murray.hearing/Cand credeam ca am vazut si revazut toate filmarile din toate unghiurile din ziua de 25 iunie, hop, apare inca o secventa cu bodyguarzii lui Michael.  Secventa apare in documentarul din 2010 The Inside Story - What Killed the King of Pop? (min.5.17). www.youtube.com/watch?v=WhyvbGNRHlI.  (am preferat insa varianta mai detaliata si cu incetinitorul intr-un clip de pe YT). Care bodyguarzi, dupa ce seful lor a fost urcat in ambulanta si dus la spital, gasesc de cuviinta sa se felicite reciproc.Altfel nu stiu cum sa interpretez acel gest. In loc sa fie atenti, in alerta, prefera sa se retraga si sa sarbatoreasca. Ce? Faptul ca seful lor e mort? Nu vad de ce s-ar saluta asa, doar se mai vazusera in ziua aia, nu? Judecand dupa modelul dalelor tip grila iarba, secventa pare sa se desfasoare in curtea interioara a casei lui Michael. Intrebarea cea mai grava este: cine a filmat? Filmare, dupa cum se poate vedea, e facuta de undeva de la inaltime, deci doar din casa, de la etaj sau de pe acoperis se putea filma. Inseamna ca era cineva din interior care filma? Si atunci unde or fi restul filmarilor, ca doar nu erau asa importanti bodyguarzii? 

Multe se mai intamplau in 24 iunie, cand noi eram inca linistiti. Altii nu. De exemplu Rob Simone, un prezentator de radio si TV din L.A., care, cu o zi inainte ca Michael sa moara, a publicat cartea "The Mysterious Death of Michael Jackson". http://hubpages.com/hub/Rob-Simone-Book-The-Mysterious-Death-of-Michael-Jackson. Cauza mortii in varianta lui Simone - o boala genetica si dependenta de analgezice. Sursa autorului ar fi un doctor, sa-l numim Dr.X pentru ca asa il numeste insusi autorul, care povesteste ce s-a intamplat cand l-a intalnit pe Michael la Neverland si cum acesta cauta medicamente care sa-l ajute sa doarma. Destul de aproape de varianta finala.

_________________________________________________________________________________________________________________________________

Si daca tot suntem la capitolul bodyguarzi, vad ca Alvarez era alaturi de Michael in 2004-2005, in perioada procesului. De altfel, a declarat asta si la audieri. Deci nicidecum nu-l cunostea pe Michael doar de 18 luni, asa cum s-a vehiculat. Dupa 2005 Michael a plecat in Bahrein, Irlanda, iar cand s-a intors in SUA inseamna ca l-a reangajat pe Alvarez. Probabil conta pe discretia lui.

Si tot pe 24 iunie apareau zvonuri ca Michael ar urma sa fie starul unui misterios joc. www.escapistmagazine.com/news/view/92624-Rumor-Michael-Jackson-Stars-In-Upcoming-Mystery-Game".

19 iulie 2011: Acum este clar pe cine suspecteaza La Toya: marele criminal e dr. Tohme, fiindca i-a concediat lui Michael vechii angajati si a adus altii, care au inceput sa-l imbogateasca. Oricine poate fi banuit, de la AEG la familie insasi, La Toya ar trebui sa aiba mai multe dovezi. http://abcnews.go.com/Entertainment/la-toya-jackson-reveals-michael-jacksons-kids-heard/story?id=13896058 Tot imitator e si norvegianul Marcus Joseph Williams. Si ce voce buna! Se anunta un nou muzeu MJ. Niste gemeni din Irlanda, care au cheltuit o avere pe suveniruri cu MJ, s-au gandit sa faca o expozitie cu ele. Printre altele, au si 20 de autografe de la Michael, ceea ce ne-ar prinde foarte bine, pentru comparatie cu semnatura de pe testament. Pe acesti frati Jedward ii stiti de la Eurovision, au avut o piesa simpatica. www.dailystar.co.uk/posts/view/201512/Jedward-want-to-open-a-Michael-Jackson-museum Si totusi, exista un testament din 2009. Halperin povesteste o intamplare legata de O2. Atunci, Michael ar fi luat un pumn de medicamente ca sa aiba curaj sa urce pe scena. Asta ar justifica gesticulatia ciudata. Dar, la fel de bine, ar acoperi si un fals MJ. Dar ce mai zice Halperin? Ca atunci, la Londra, Michael isi petrecea noptile scriind fara intrerupere. Un angajat l-a intrebat ce face, iar MJ a raspuns clar ca lumina zilei: "I'm writing my will." Acelasi martor spune ca Michael i-a marturisit in patru ocazii diferite ca scrie un nou testament. Unde naiba e acest document scris chiar de mana lui MJ si care probabil are zeci de pagini, din moment ce scria la el seara de seara? E clar ca vine in contradictie cu cel vechi. Halperin mai spune ca toate cele 200 de piese nelansate au fost trase in studioul de acasa al unui necunoscut din New York. Printre ele, o melodie dedicata lui Joe si impotriva lui Joe, Dirty Deal. Interesant e si de ce Michael a stocat aceste piese: pentru ca se temea ca acuzatiile de molestare i-au facut o faima proasta si melodiile nu vor mai fi receptate la valoarea lor. „Asa ca, acum doi ani, lui Michael i-a venit ideea sa lanseze 20 de cantece noi sub nume fictive, ca sa vada cum sunt apreciate.“ www.dailymail.co.uk/news/article-1197466/Revealed-Michael-Jacksons-revenge-grave.html

Conventia MJ de la Las Vegas (26, 27, 28 august) este organizata de Michael Jackson’s United Nation International Fan Club. http://mjsunifc.com/main/m/news/view/Press-Release-6th-Annual-Michael-Jackson-Fan-Convention. Participantii vor vedea topul tributurilor, impersonatori, MJ Pop Idol Show, petrecerea de ziua lui Michael, picnic, invitati speciali si alte chestii. Ceea ce nu inteleg eu e de ce aceasta conventie e la a sasea editie, de ce era nevoie de o astfel de conventie in 2004, iar daca tot e asa oficial aprobata, de ce Michael n-a fost printre invitati. In fine, Raquel Choyce, presedinta acestui megaclub, este un fan atat de inflacarat al lui Michael, incat e impersonatoarea lui Janet (!?). www.youtube.com/watch?v=hrvjFAiUSDQ. Exact in aceleasi zile, are loc si MJFanvention, la Chicago. Pana una, alta, foarte reusit flashmob-ul celor de la MJFC, in Brasov. Va arat Thriller-ul, fiindca They Don't Care About Us va asigur ca nu vreti sa-l vedeti. Mai bine zis, sa-l auziti. Sper sa nu mai intalnesc niciodata in viata mea o melodie a lui MJ in care s-a inserat o reclama publicitara. ________________________________________________________________________________________________________________________________

14 iulie 2011 mihai-stoica@hotmail.com :  "Revazand filmul conferintei de presa de la arena O2 un lucru sare in ochi. Asa-zisul Michael are gesturile unui stangaci. Miscarile par sa apartina unei persoane obisnuite sa-si foloseasca preponderent mana stanga. Incepand cu ajustarea microfonului toate gesturile sunt facute cu mana stanga: ridica mana stanga in timp ce vorbeste, sarutarile sunt trimise publicului tot cu mana stanga, salutul catre public il face tot cu mana stanga. Ori Michael e dreptaci. Nu o spun doar eu, bazandu-ma pe multe fotografii sau filmari in care l-am vazut semnand autografe, mancand, purtand obiecte sau executand miscari de dans, dar confirma si E'Casanova : “Michael said it twice, he said that it was eery, like looking in the mirror. For the difference that makes me unique is I'm left handed and Michael is right handed. I'm like the mirror image of Michael.”

Deocamdata e doar o observatie, dar problema merita cercetata mai atent. Oricum Michael mereu purta casca-microfon pe partea dreapta, doar in TII o poarta doar pe partea stanga. Si inca ceva, intr-un articol mai vechi din The Sun se spunea ca autopsia ar fi relevat faptul ca mortul era stangaci. Nu zic ca The Sun ar fi cea mai veridica sursa si e adevarat ca nici in raportul autopsiei nu se precizeaza asa ceva, dar totusi de unde le-o fi venit ideea?  TMZ si restul mediei

E'Casanova e un personaj destul de misterios. 

Si daca tot a venit vorba de impersonatori, sunt multi, unii dintre ei necunoscuti, dar destul de buni. E si cazul lui Sergio Cortes, originar din Spania care vad ca presteaza in fata unei audiente destul de numeroase. Despre el si E'Casanova mai multe informatii la Impersonatori

Cine stie daca nu cumva unul dintre ei a fost dublura in TII? Ma uit la aceste repetitii in oglinda ale lui Michael impreuna cu Travis Payne. E adevarat ca nu i se vede chipul, dar dupa miscari si mai ales judecand dupa faptul ca Travis incearca sa prinda miscarile lui Michael si nu invers cum s-ar intampla sa zicem daca ar corija miscarile unui impersonator, as zice ca cel din imagine e MJ. Si daca e asa, nu seamana deloc cu personajul acela slab si inalt pe care l-am vazut in TII. Din contra, pare intr-o forma fizica excelenta, asa cum l-au vazut majoritatea celor prezenti la ultima repetitie. 

Ma miram eu sa nu apara si Jermaine cand e vorba de 900 mil $, valoarea colectiei recent descoperite. Dintr-o postare a sa pe twitter http://twitter.com/#!/jermjackson5  aflam ca si el a fost odata in acel hangar anonim unde Michael si-a petrecut mai multi ani desenand si pictand. Pai daca Michael a fost in stare sa petreca atata timp intr-un loc anonim si nimeni sa nu stie pana acum, cat de greu i-ar fi sa se ascunda acum? Si mai spune ceva interesant: "Cred ca le-au ascuns intentionat. Intelegerile dintre Michael si Brett au fost extrem de private. Aveti incredere in mine, indiferent ceea ce insemna mama pentru Michael, acestea erau niste comori pentru el."

Doi paparazzi au fost prinsi de politia din LA pentru ca au depasit viteza legala trecand in repetate randuri pe culoarea rosie a semaforului in timp ce urmareau masina in care se afla Paris. Oare unde erau paparazzi astia in ziua de 25 iunie? Daca pentru o poza cu Paris se omorau asa, va dati seama cum ar fi trebuit sa procedeze urmarind ambulanta in care se afla Michael?" ___________________________________________________________________________

11 iulie 2011: Opt pana la 10 camere au filmat repetitiile, spune avocatul lui Murray. Si nu e vorba de 140 de ore de filmat, ci de sute de ore. Pana acum, avocatii au vazut casetele dintr-o singura cutie din cele 21, desi din 28 iunie incoace, s-ai uitat zilnic pe ele. La un calcul simplu, in acelasi ritm, vor ajunge sa le termine in mai 2012. Pana acum, „we have found a lot of important stuff“, dar nu se stie ce, n-au voie sa spuna pana la proces. www.heraldsun.com.au/news/breaking-news/michael-jackson-doctors-court-hearing-postponed/story-e6frf7k6-1226090497249

Colectia de arta secreta descoperita recent a fost adjudecata unui individ necunoscut. Au luptat pentru ea si miliardarul Guy Laliberté, fondatorul Cirque du Soleil, si Howard Mann, partenerul de afaceri al mamei Katherine. www.artinfo.com/news/story/38048/the-10-craziest-things-about-the-900-million-michael-jackson-art-feud/?page=2 Intrebari: cum de n-a stiut nimeni de aceasta colectie? Cum de Michael nu a inclus-o in testament? Interesant mi se pare in acest articol finalul. Creatiile lui Michael au fost concepute intr-un hangar secret al unui aeroport din Santa Monica. Dincolo de faptul ca e o tampenie sa crezi ca Michael desena numai in hangar, ideea e alta: iata aeroportul de pe care isi putea lua zborul in 25 iunie. Este foarte interesanta, desigur, si varianta cu zborul din LAX catre Mexic, al carui status nu se cunoaste nici in ziua de azi. Fac un rezumat: In ziua de 25 iunie 2009, la ora 8,44, un avion al companiei Mexicana, a decolat de pe LAX, terminalul B, si a ajuns in Guadalajara, Miguel Hidal Airport, terminalul 1, la 13,39. Avionul a decolat cu intarziere de 14 minute. Asta deoarece, pe langa intarzierea programata de turnul de control, avionul mexican a mai stat pe pista 3 minute in plus. Desi zborul MX927 este evaluat la 3 ore si 05 minute, se pare ca a facut aproape patru ore. Explicatia oficiala a dereglarii orarului de zbor: vremea nefavorabila din intervalul 7,56-9,33, care a facut ca unele decolari de pe LAX sa intarzie cu 16 pana la 30 de minute, altele sa plece mai devreme! Partea dubioasa e ca intre cele 87 de zboruri dereglate, al nostru este singurul a carui sosire nu se cunoaste cu precizie (unknown status). Astfel de evenimente nu sunt singulare, totusi e o coincidenta destul de stranie ca s-a intamplat exact pe 25 iunie, ca la ora cand inca nu se stia ca MJ are un atac de cord, un avion sa plece aiurea chiar din LA si sa i se piarda urma. E vorba de un avion Airbus Industrie A318, de 129 de pasageri! www.flightstats.com/go/Airport/flightsAffectedByDelay.do?queryType=airportdelays&airportHistoryId=6256761&atcsccAirportQueryDate=2009-06-25&atcsccId=69498&atcsccAirportCode=LAX&atcsccAirportDelayType=D&sortField=1. E foarte posibil ca MJ s-o fi sters cu acest avion, poate acesta este si motivul pentru care aeroportul a fost inchis cateva ore mai tarziu, eveniment extrem de rar in istoria LAX-ului. Iar motivul cu frontul atmosferic jos este o ciudatenie, 25 iunie a fost o zi caniculara. Nu-i rau sa ne gandim si la acest hangar din Santa Monica, la doi pasi de Neverland, ca posibil loc de decolare. Din LA pana aici sunt doar 20 km, se putea ajunge usor si repede cu o masina.

Vreau sa va arat ce minuni a facut flavia_gdc@yahoo.com, niste goblenuri la care va dati seama cat a muncit. Oricum, au iesit incredibil, toata admiratia pentru manutele ei. O sa-i placa si lui MIchael. ___________________________________________________________________________________________________

8 iulie 2011: mihai-stoica@hotmail.com: "Aveam dreptate sa fim sceptici referitor la starea financiara precara a lui Michael anterior datei de 25 iunie. Conform www.radaronline.com/exclusives/2011/07/michael-jackson-s-forgotten-fortune-secret-art-collection-uncovered-valued-900m Michael ar fi lasat in urma in secret o avere in valoare de aproape un miliard $ constand in arta. Cele 182 de obiecte de colecţie au fost evaluata la un enorm 902.52 mil $ cu "an invaluable pedigree for future sales in the international art market." Lotul esta asa de valoros incat aproape depaseste activele din drepturile de autor, incluzand catalogul Beatles. Michael a construit aceasta colectie din sculpturi si schite realizate sub indrumarea artistului australian Brett Livingstone Strong care i-a fost si un prieten apropiat. Acum insa colectia se află în mijlocul unui război legal purtat între administratorii bunurilor acestuia si Strong. Tohme Tohme, a pretins că a încheiat un acord pentru a-i da întreaga colecţie lui Brett-Livingsone Strong. Revista America's Star a obţinut o scrisoare cu antetul lui Michael Jackson redactată pe 17 noiembrie 2008 de Thome şi adresată lui Strong. Tohme a scris: "Michael doreşte să ştii că îţi este foarte recunoscător pentru loialitatea de care ai dat dovadă peste timp, şi consideră aceasta ca un mic semn de apreciere pentru prietenia ta continuă". Administratorii averii lui Michael contesta insa intelegerea, motivand ca semnatura lui Michael lipseste de pe document.Nu are niciun sens ca Michael, daca s-ar fi aflat intr-un impas financiar sa faca acest cadou care ar fi asigurat viitorul copiilor sai. De ce ar fi acceptat epuizantele 50 de concerte pentru a-si plati datoriile, mai ales daca ar fi avut o stare precara de sanatate, cand stia ce comoara detine? E adevarat insa si ca lucrarile de arta  devin mult mai valoroase dupa decesul autorului si ma indoiesc ca Michael cel pasionat de arta nu cunostea acest lucru. Ma intriga si data - 17 noiembrie 2008. Incepand cu octombrie 2008 Michael a facut mai multe mutari: s-a intors in L.A., s-a mutat la Bel Air Hotel desi inchiriase casa din Holmby Hills, s-a expus prin desele vizite la cabinetul dr. Klein, a angajat vechi colaboratori, etc. Sa consideram 17 noiembrie 2008 start date hoax?

Ce lucrari contine colectia gasiti la  Doar 500 milioane$?

Ne-am plictisit deja cu totii de declaratiile LaToyei care stie ea sigur ca Michael a fost ucis pentru catalog, ca Murray nu e decat tapul ispasitor, ca exista o intreaga conspiratie in care ar fi implicate nume grele din industria muzicala, dar nu dezvaluie nimic. Ma intreb cum de este asa sigura pe declaratiile ei, avand in vedere ca nu l-a vazut pe Michael intre procesul din 2005 si intalnirea de la aniversarea nuntii parintilor lor din mai 2009. Nu cred ca Michael i-a impartasit fix la petrecere toate temerile lui. www.theglobeandmail.com/news/arts/elizabeth-renzetti/la-toya-jackson-lays-out-the-michael-murder-conspiracy/article2087701 Interesant ca tocmai ea a fost prezenta in toate punctele cheie ale decesului si inmormantarii. Cum oare putea sa fie sigura de identitatea mortului? Poate de aceea cauta urmele de vitiligo pe picioare la spital, fata se mai schimba, dar acele urme nu. Daca nu se vazusera atata timp si ea (de fapt nimeni din familie) nu fusese acasa la Michael in ultima resedinta inchiriata, oare ce cauta in acea casa imediat dupa pronuntarea decesului? Ma intreb daca nu cumva chiar ea a facut debandada aia in camera lui Michael pentru ca nu gasea ce cauta. Va dati seama daca Michael nu a locuit niciodata acolo ce surpriza ! Un amanunt interesant din cartea ei Starting Over ar fi ca Michael, ingrijorat ca ar fi putut fi omorat, purta intotdeauna la iesirile in public o vesta antiglont, lucru intuit si de noi pentru ca prea ii stateau aiurea hainele uneori. Si la aniversarea parintilor a venit purtand mai multe starturi de haine, stil TII, in varianta La Toyei pentru ca cei din familie sa nu-si dea seama ce slab era, in varianta noastra pentru a nu-si da seama nimeni de fapt exact care era greutatea sa. 

In timpul (min 2.55) unei filmari pentru documentarul "Living with Michael Jackson" acesta marturiseste ca nu poate dormi decat cu lumina aprinsa. Acesta ar putea constitui un indiciu pentru noi. Oare fanii care stateau pe la portile din Carolwood Drive au vazut lumina aprinsa in dormitorul lui Michael? Daca nu, inseamna ca nu a locuit niciodata acolo. Si daca nu a locuit niciodata acolo sunt sanse mari, de 100% as zice eu, sa nici nu fi murit acolo."

_______________________________________________________________________________________________________

5 iulie 2011: In 24 iunie 2011, emisiunea "Michael Jackson: His Final Days" de la CNN a adus cateva detalii noi. Jermaine crede ca MJ putea face si 200 de concerte. CNN a sunat-o pe nevasta-sa (nu pe el) si a intrebat-o daca stie ceva de soarta lui MJ. Jermaine a sunat-o pe Katherine, care era in drum spre spital. I-a confirmat ca MJ a murit mai tarziu, dupa ce Katherine a ajuns la spital. "Every time I saw Michael, he was 1,000 percent coherent."

Randy Phillips: Contractul lui Murray cu AEG nu e valid pentru ca nu a fost semnat de Michael. Deci, s-a certat cu AEG pentru Murray, dar a refuzat sa semneze contractul de angajare.

Tito: era acasa, a aflat de la fiul lui ca e ceva in neregula. Apoi, pe cand era in masina, in drum spre UCLA, l-a sunat Janet sa-i confirme. "I said Janet, is he dead? And she said he's gone." Dar n-a mai ajuns la spital, l-a vazut pe Jermaine la UCLA la televizor, de acasa. http://archives.cnn.com/TRANSCRIPTS/1106/24/cp.01.html

Pe mine ma intereseaza partea lui Travis Payne care sustine ca MJ era in forma maxima, iar starea lui era mai buna de la o zi la alta, inclusiv vocea, care devenise din nou puternica. E interesant de auzit cum suna Michael in perioada cand vocea era slaba. Normal ar fi fost invers, sa para tot mai stinsa spre final, dar Michael din ultimele doua zile arata si canta ca in vremurile bune. Observati ca in ultima vreme accentul cade pe voce. Pana acum, s-a discutat de aspectul, gesturile dublurilor, dar acum TMZ ne dirijeaza sa ne uitam si la voce. Intai prin serialul Simpsons, ca sa nu uitam ca MJ accepta sa fie imitat oficial pana si la voce. Mai nou, apare un fragment de inregistrare in care Michael e foarte istet si se prinde ca Akon nu e Akon. Cu toate astea, discutia a ramas ca o celebra farsa izbutita a lui Ralphige, un fel de Buzdugan al americanilor. Deci, Akon nu e Akon. Dar nici Michael nu e Michael, fiindca a negat ca ar fi fost el cel de la receptor. Azi, Estate sustine ca nu era un imitator, ci chiar MJ. In incurcatura asta, problema e tot de voce. Nu e peste tot vocea lui. Din doua motive: 1. nu e tonalitatea de la 50 de ani (si in niciun caz cea de la O2) si 2. MJ nu putea fi dus de nas. De fapt, niciun muzician veritabil nu poate fi prostit la telefon, are ureche muzicala, se prinde imediat. Ceea ce MJ a si facut din start. E foarte posibil sa fie lipite mai multe bucati, unele reale, altele imitate. De ce Estate-ul n-a sustinut mai departe ca e vocea unui imitator? Daca e a lui MJ, a carui MJ este? Ascultati intreaga discutie.

O lady de Australia, pasionata de MJ si la punga groasa, ne arata cum a castigat ea un kimono, la ultima licitatie. Din film, e de urmarit si acest text explicativ al perucii, care arata ca a fost cumparata in 20 noiembrie 2008 de hair stylist-ul lui MJ, evident, pentru MJ. Este exact perioada cand Michael incepe sa-si construiasca imaginea de om bolnav, statea la Bel Air Hotel si cauta case de inchiriat. Apropo, ca sa cumperi o casa, vizionezi cateva variante pana te hotarasti. A povestit vreun agent imobiliar cum i-a prezentat lui MJ vreo casa in acea perioada? www.youtube.com/watch?v=CdUAGyFuCf4&feature=channel_video_title . Oricum, necoafata, nu pare peruca de la O2. Iar daca n-are ADN-ul lui Michael, si n-are, n-as da pe ea nici 2 bani.Alte noutati: barbatul La Toyei a vrut sa-l impuste pe MJ, dar pana la urma Tina Turner l-a impuscat pe Randy. http://celebs.gather.com/viewArticle.action?articleId=281474979551513. Michael ar fi vrut sa joace in "Fantoma de la opera", varianta ecranizata. Pana la urma a preferat scenariul propriu in "Fantoma de la Neverland". http://edition.cnn.com/2011/SHOWBIZ/06/30/piers.morgan.andrew.lloyd.webber. Iar Joe vrea ca AEG sa fie pe lista acuzatilor, langa Murray, idee lansata prin Oxman, avocatul inca in functiune. Aflam daca s-a aprobat in 6 septembrie. www.bhcourier.com/article/Local/Local/Joe_Jackson_Wants_To_Add_AEG_Live_As_Defendent_In_Murray_Lawsuit/77410. Pana atunci, Joe subliniaza inca o data cat de sfasiat a fost acum doi ani. Intrebat fiind de ce a tinut sa-si promoveze firma in ziua in care s-a anuntat moartea fiului lui, mosul a zis: "I don't care if it's a minute after Michael's death! "http://transcripts.cnn.com/TRANSCRIPTS/1106/25/cnr.08.html

Daca ar fi sa traga linie, in acesti doi ani, Estate a castigat 410 milioane $. Din care, jumatate s-au dus pe datoriile lui MJ. Restul stau la pusculita. 5,3 milioane $ au reprezentat pensiile catre Katherine si copii. Parca se plangea ca n-a vazut un ban! www.reuters.com/article/2011/02/18/us-michaeljackson-idUSTRE71H0JI20110218

Un nou un virus periculos se propaga in mediul online, de la adresa contact@michaeljackson.com, iar subiectul este “Michael Jackson is alive”. Continutul mesajului: "Michael Jackson is alive!We have found evidence which shows that the King of music is not dead". .Stiu ca suna tentant, totul pare sa fie adevarat, dar, totusi, nu riscati!

___________________________________________________________________________________________________

1 iulie 2011: mihai-stoica@hotmail.com: "Pe 25 iunie am revazut pe MTV documentarul "Famous Crime Scenes - Michael Jackson "si mi-a atras atentia faptul ca Steve Ruda, ofiterul de presa LAPD, spune ca ambulanta a facut cateva ocoluri in drum spre UCLA pentru a scapa de paparazii (min 5). E, na, ce grija aveau ei, prioritatea era sa scape de paparazzi, nu sa ajunga urgent cu pacientul la spital? Parca ziceau ca in ambulanta s-a rostit prima oara numele Michael Jackson, pana atunci nu s-or fi intrebat paramedicii de ce-i urmaresc paparazzi?

Tot uitandu-ma la documentar m-am intrebat cine l-o fi jucat pe Michael, pentru ca in anumite secvente chiar parea sa semene destul de bine. Am cautat pe www.imdb.com/title/tt1611203/ si am aflat ca impersonatorul se numeste Ryjin si cam atat. Surpriza insa vine de pe site-ul sau www.ryjin.com unde baiatul se lauda ca a participat la TII ca MJ Photo Double. Termenul de photo duble in film desemneaza o persoana care seamana cu starul atat ca infatisare si ca miscare si este folosit pentru filmarile la distanta si cele care nu necesita prim-plan. In acest fel actorul principal poate lucra mai putine scene si chiar filma aparent doua scene simultan. In acest fel photo double contribuie la accelerarea productiei. Mai exista vreun dubiu ca TII a fost gandit ca un film? Cred ca suntem primii care am reusit sa identificam un impersonator care recunoaste ca a fost dublura pentru MJ in TII. Mai multe informatii despre el la Impersonatori 

Celebra jacketa Thriller a fost cumparata de un om de afaceri texan pentru suma de 1.800.000 $. www.usatoday.com/life/music/news/2011-06-26-michael-jackson-thriller-jacket_n.htm Potrivit directorului casei de licitatii Julien’s Auctions din Beverly Hills, jacketa a fost cumparata de catre Milton Verret, un comerciant de marfuri din Austin, Texas, care si-a anuntat intentia de a folosi noua achizitie pentru un turneu caritabil ce are ca scop strangerea de bani pentru mai multe fundatii umanitare pentru copii. Toate bune si frumoase, dar ia priviti ce am gasit pe twitter: un cont cu o singura postare fix din 25 iunie 2009! 

Revenind la stirea cu imitatorul care canta melodia "Lisa, it's Your Birthday" in serialul The Simpsons, poate nu degeaba  o prezenta TMZ-ul ca "bombshell", desi se stia ca nu canta Michael mai demult http://en.wikipedia.org/wiki/Stark_Raving_Dad.  In aceasta varianta Michael ar fi vrut sa joace o farsa fratilor sai. Dar urmarind acest episod www.youtube.com/watch?v=alTfC-L2W1c, la un moment dat (min 0.48) apare o imagine cu directa referire la hoax. Inseamna ca  Michael mereu a trimis mesaje subtile cand a fost vorba de inscenari. Totul e sa le descifram. Oare chiar mai crede cineva ca toate acestea sunt simple coincidente? Chiar si Bart Simpson se pare ca a inteles ;).".