Tema: 1 Construcția generală a motoarelor cu ardere internă

Motorul este un sistem tehnic capabil să transforme diverse forme de energie în energie mecanică. În propulsia autovehiculelor, cel mai frecvent se utilizează energia termică obținută prin arderea hidrocarburilor. Dacă energia inițială provine din arderea unui amestec aer-combustibil, motorul este denumit termic. Motoarele cu ardere internă sunt cele mai răspândite, transformând energia termică în energie mecanică, și sunt caracterizate printr-un grad înalt de perfecționare și eficiență.

Motorul cu ardere internă este o maşină termică de forţă în care căldura produsă de arderea hidrocarburilor se transformă parțial în energie mecanică, ambele procese având loc în aceeaşi încăpere.

Componentele principale ale motorului includ: mecanismul bielă-manivelă, mecanismul de distribuţie a gazelor, instalaţia de răcire, instalaţia de ungere, instalaţia de alimentare, instalaţia de aprindere (pentru motoarele cu aprindere prin scânteie), instalaţia de pornire și aparatura de control al funcționării.

Mecanismul bielă-manivelă preia forța generată de presiunea gazelor rezultate în urma arderii amestecului carburant în cilindri, transformând mișcarea de translație a pistonului în mișcare de rotație continuă a arborelui cotit. Componentele mecanismului motor sunt împărțite în organe fixe și mobile. Printre organele fixe se numără blocul de cilindri, chiulasa, cilindrii, colectorul de admisie și evacuare, precum și carterul inferior sau baia de ulei. Organele mobile includ arborele cotit, biela, bolțul, pistonul, segmenții și volantul.

Mecanismul de distribuție reglează umplerea cilindrilor cu amestec carburant sau aer proaspăt (în funcție de tipul motorului) și evacuarea gazelor arse.

Instalația de răcire menține temperatura optimă de funcționare a motorului (80–90°C), denumită temperatură de regim termic normal, prin preluarea căldurii neutilizate în lucrul mecanic de la organele motorului și cedarea acesteia către mediul exterior.